Semnarea fişei de post care prevede atribuţii diferite de cele îndeplinite anterior nu poate fi interpretată în sensul existenţei acordului salariatului pentru modificarea contractului individual de muncă, deoarece angajatul este obligat să primească
documentul ce cuprinde atribuţiile stabilite de angajator. Aceasta este semnificaţia semnării fişei de post, respectiv de luare la cunoştinţă. Acordul salariatului se putea da fie explicit prin semnarea unui act adiţional la contractul individual de muncă, fie implicit prin îndeplinirea atribuţiilor noi, fără a contesta decizia de modificare în cauză.
A existat o modificare a raporturilor juridice de muncă sub aspectul funcţiei şi postului ocupat de salariat, deoarece acesta a fost lipsit în totalitate de atribuţiile specifice funcţiei de conducere, fiind eliminată relaţia de subordonare a celorlalţi salariaţi din compartimentul respectiv faţă de şeful de serviciu şi fiindu-i înlăturate atribuţiile de conducere şi coordonare a activităţii din cadrul serviciului, aspecte care defineau postul de conducere pe care-l ocupa salariatul.
Reorganizarea ulterioară a activităţii la nivelul societăţii, cu consecinţa desfiinţării departamentului unde lucra salariatul şi, implicit, a funcţiei de şef serviciu, nu determină rămânerea fără obiect a contestaţiei împotriva deciziei de modificare unilaterală a contractului, deoarece aspectele privind valabilitatea actului juridic contestat se analizează la momentul emiterii acestuia, motiv pentru care desfiinţarea ulterioară a serviciului respectiv nu are nicio consecinţă în cauză.
Acordarea unor daune morale este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi indicii din care să rezulte existenţa prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi modificarea unilaterală a contractului, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susţinerea salariatului în sensul existentei unor consecinţe negative pe plan fizic şi psihic, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu pot fi primite, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, acestuia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 4200R din 21 iunie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 592/06.03.2012, Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A.C. împotriva pârâtei SC C.H.C. SRL şi a dispus anularea deciziei nr. 158/01.07.2011 emisă de pârâtă şi reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior, de şef serviciu, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 290/09.11.2011 emisă de pârâtă, aceasta a dispus la art. 1 că, începând cu data de 10.11.2011, reclamanta, şeful Serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, îşi va desfăşură activitatea conform fişei postului anexată acestei decizii, iar la art. 2 se specifică faptul că reclamanta va preda toate documentele specifice serviciului lui A.I. sau înlocuitorului acestuia.
Din CIM încheiat de părţile din cauză şi înregistrat la I.T.M. sub nr. 10027627/08.11.2010, depus la dosar, rezultă că reclamanta şi-a început activitatea la 26.10.2010, pe perioadă nedeterminată, pct. D stipulând că locul de muncă al reclamantei este în cadrul pârâtei Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă, iar pct. E specifică felul muncii, acesta fiind şef serviciu/adjunct şef serviciu.
Din fişa postului anexă a deciziei nr. 290/09.11.2011, datată
01.11.2011 şi depusă la dosarul cauzei, rezultă că postul deţinut de reclamantă în cadrul pârâtei este acela de şef serviciu/compartiment Serviciu privat pentru situaţii de urgenţă, subordonându-se conducerii societăţii, atribuţiile de şef serviciu privat pentru situaţii de urgenţă fiind: urmărirea modificărilor legislative în domeniul situaţiilor de urgenţă şi aducerea la cunoştinţa conducerii, asigurarea informării personalului serviciului de modificările legislative apărute în domeniu, însuşirea şi respectarea prevederilor legale în domeniu, neexecutarea de manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor, atribuţiuni ca inspector de protecţie civilă, cadru tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor şi pe linie de securitate şi sănătate în muncă.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei fişa postului pentru funcţia de şef serviciu, anterioară, respectiv din data de 31.01.2011, din care rezultă că această funcţie este prevăzută în compartimentul Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă (S.P.S.U.), se subordonează directorului tehnic şi are în subordine întreg personalul angajat şi voluntar din cadrul S.P.S.U., iar din fişa postului pentru funcţia de inspector protecţie civilă rezultă că acest post se află în compartimentul protecţie civilă, se subordonează şefului S.P.S.U. şi directorului administrativ, iar în subordine este menţionat faptul că nu este cazul.
Totodată, la pct. C3 din fişa postului „şef serviciu” sunt prevăzute atribuţii ca angajat S.P.S.U. cât şi inspector de protecţie civilă, specifice funcţiei de şef de serviciu fiind următoarele atribuţii: organizează şi conduce activitatea personalului S.P.S.U. conform programului de activitate şi R.O.F. a acestuia, organizează şi conduce intervenţia în caz de incendiu, explozie, accident chimic, avarii, calamităţi naturale şi alte situaţii de urgenţă, planifică şi conduce activităţile de întocmire, aprobare, actualizare, păstrare şi aplicare a documentelor operative, verifică şi coordonează alarmarea, înfiinţarea şi aducerea la sediu a
personalului S.P.S.U. în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, asigură materialele şi întocmirea documentelor necesare pentru acestea, verifică şi asigură planificarea, organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire a personalului serviciului privat, potrivit documentelor întocmite în acest scop, asigură studierea şi cunoaşterea de către personalul S.P.S.U. a particularităţilor obiectivului şi clasificării din punct de vedere al protecţiei civile, precum şi principalele caracteristici ale factorilor de risc care ar influenţa urmările situaţiilor de urgenţă, urmăreşte asigurarea bazei materiale a S.P.S.U. prin compartimentul aprovizionare pe baza prevederilor instrucţiunilor referitoare la dotare, aprobă situaţiile cu mijloacele, aparatura, utilajele şi instalaţiile care pot fi folosite în situaţii de urgenţă şi urmăreşte actualizarea lor permanentă, asigură încadrarea serviciului cu personal calificat conform cerinţelor postului, informează conducerea despre stările de pericol constatate în obiectiv şi în zona de dispunere a acestuia, controlează modul cum personalul serviciului privat respectă programul de activitate şi R.O.F. a acestuia, verifică însuşirea cunoştinţelor în urma instructajului introductiv general în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru personalul instruit, întocmeşte şi actualizează permanent documentele operative ale serviciului, ţine evidenţa participării la pregătirea profesională şi calificativele obţinute de către membrii serviciului, controlează personal sau prin personalul din compartimentul de prevenire, instalaţiile, mijloacele şi utilajele de stingere incendiu din dotarea instalaţiilor, clădirilor, construcţiilor, platformelor de depozitare din sectorul de competenţa serviciului, precum şi celelalte materiale pentru intervenţie pentru menţinerea lor în stare de funcţionare şi întreţinere corespunzătoare, ţine evidenţa aplicaţiilor şi intervenţiilor la care a participat serviciul privat, urmăreşte executarea dispoziţiilor date către personalul serviciului şi nu permite amestecul altor persoane neautorizate în conducerea intervenţiilor sau a serviciului, participă la instructaje, schimburi de experienţă şi cursuri de pregătire profesională în domeniul situaţiilor de urgenţă, la verificarea cunoştinţelor personalului angajat în cadrul serviciului privat la încadrare şi la sfârşitul anului pentru atestarea pe post conform indicatorilor de calificare şi împreună cu specialiştii din cadrul compartimentului de prevenire verifică modul de respectare a măsurilor de prevenire în cadrul societăţii.
Din organigrama societăţii pârâte valabilă începând cu 01.07.2011 rezultă că în cadrul societăţii există un compartiment denumit „Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă”, prevăzut cu 23 posturi şi aflat în subordinea directorului tehnic, şi un compartiment denumit „Protecţie civilă”, care are un post şi se subordonează directorului administrativ.
Tribunalul a făcut trimitere la art. 41 şi art. 42 C. muncii. Tribunalul a constatat că funcţia de şef serviciu deţinută anterior de reclamantă, menţionată expres în CIM, este o funcţie de conducere (în fişa postului
stipulându-se că reclamanta are în subordine întreg personalul angajat şi voluntar din cadrul S.P.S.U.) care constituie ca regulă, o entitate de sine stătătoare, ea reprezentând altceva decât o funcţie de execuţie, iar postul este unic şi în consecinţă şi contractul de muncă aferent postului este tot unic, de aceea trecerea unilaterală a reclamantei din funcţia de conducere de şef serviciu, într-una de execuţie de inspector protecţie civilă, este nelegală, întrucât trecerea într-o altă muncă fară consimţământul salariatului poate fi făcută doar temporar şi doar în condiţiile art. 42, art. 45 şi art. 48 C. muncii.
Susţinerea pârâtei în sensul că nu a fost modificat CIM al reclamantei, afirmându-se că salariul acesteia a rămas acelaşi, nu a putut fi primită de tribunal cât timp salariul reprezintă doar unul din elementele esenţiale ale CIM, iar art. 41 alin. (3) C. muncii prevede că modificarea contractului se referă la oricare element, faptul că un element a rămas acelaşi nu poate conduce la ideea că celelalte elemente pot fi modificate fară consimţământul reclamantei.
Analizând comparativ fişele de post, respectiv cea din 31.01.2011 şi cea din 01.11.2011, instanţa a constatat că pârâta a stabilit atribuţii nespecifice postului reclamantei, respectiv şef serviciu.
Atribuţiile de serviciu care nu se mai regăsesc în fişa postului din
01.11.2011 şi existente în cea din 31.01.2011 au fost date numitului A.I., care, paradoxal, ocupă tot postul de şef serviciu, având în subordine întreg personalul din cadrul compartimentului S.P.S.U.
Coroborând întreg materialul probator şi având în vedere dispoziţiile legale enunţate, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de pârâtă prin decizia nr. 290/09.11.2011, chiar dacă este o măsură managerială, administrativă, reprezintă o modificare unilaterală a CIM potrivit art. 41 alin. (1) C. muncii, care vizează două elemente esenţiale ale CIM, aşa cum sunt definite de art. 41 alin. (3) lit. b) şi c) C. muncii, locul muncii şi felul muncii, încălcându-se astfel dispoziţiile Codului muncii.
în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei referitoare la despăgubirile pentru prejudiciul moral, Tribunalul a apreciat că prin modul în care a procedat pârâta după prima reîncadrare în muncă, reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu moral constând în atingerea adusă reputaţiei sale, fiind astfel pusă la îndoială competenţa sa profesională. Atitudinea angajatorului apare ca şicanatoare şi abuzivă, de natură să-i cauzeze reclamantei suferinţe psihice ce justifică acordarea daunelor morale.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la vinovăţie şi legătura de cauzalitate, motiv pentru care, în temeiul art. 253 C. muncii, a admis în parte pretenţiile cu titlu de daune morale.
în raport de toate considerentele enunţate, Tribunalul a apreciat întemeiată cererea formulată de reclamantă, drept pentru care a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. 290/09.11.2011
emisă de pârâtă şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior, cea de şef serviciu în cadrul departamentului S.P.S.U., cu atribuţiile stabilite în fişa postului din 31.01.2011, şi a obligat-o pe pârâtă la 5000 lei daune morale.
împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă SC C.H.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele: în ceea ce priveşte prima critică referitoare la nerespectarea principiului dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă judecând cauza cu toate garanţiile procesuale stabilite de lege.
Recurenta susţine că nu au fost respectate principiile menţionate, deoarece la termenul de judecată din 06.03.2012, aceasta nu a putut fi prezentă la judecată din cauza termenelor acordate de instanţă.
Din analiza actelor de procedură efectuate în cauză, Curtea constată că termenul respectiv nu a fost primul acordat în judecarea procesului, fiind al patrulea termen de judecată, după ce în şedinţa publică de la 13.12.2011 recurentei îi fusese încuviinţată amânarea cauzei pentru a-şi pregăti apărarea, în baza art. 156 C. proc. civ., aceasta formulând întâmpinare la data de 19.01.2012, iar la termenul din 24.01.2012, la care recurenta a fost prezentă prin , i-au fost încuviinţate probe în apărare, fiind din nou amânată cauza pentru administrarea probatoriului. Ulterior datei de 24.01.2012, recurenta-pârâtă a avut termen în cunoştinţă, astfel încât nu poate afirma că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece avea obligaţia, potrivit art. 129 C. proc. civ., să urmărească desfăşurarea procesului.
în aceste condiţii, Curtea constată că au fost îndeplinite toate garanţiile unui proces echitabil, pârâtei fiindu-i încuviinţat un termen pentru pregătirea apărării, apărare care s-a realizat prin formularea întâmpinării. De asemenea, pârâtei i-au fost încuviinţate probe în apărare şi s-a acordat un termen pentru administrarea acestora.
în privinţa dezbaterii fondului, nu au fost încălcate principiile invocate de recurentă, deoarece aceasta avea termen în cunoştinţă, putând să se prezinte pentru a-şi susţine cauza în contradictoriu cu cealaltă parte. Nu sunt fondate criticile recurentei nici în ceea ce priveşte fondul cauzei sub aspectul modificării CIM al intimatei, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că funcţia de şef serviciu deţinută de reclamanta-intimată nu este o funcţie de conducere, în fapt, aşa cum rezultă din atribuţiile cuprinse în fişa postului anterioară
emiterii deciziei contestate, respectiv cea din 31.01.2011, postul ocupat de reclamantă era unul de conducere. Acest aspect rezultă din chiar denumirea funcţiei (şef serviciu), dar şi din atribuţiile de conducere şi coordonare pe care aceasta le avea pentru personalul aflat în subordine. Faptul că aceasta deţinea o funcţie de conducere rezultă şi din poziţionarea postului în organigrama şi statul de funcţii depuse la dosar.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei în sensul că a existat acordul salariatei pentru modificarea atribuţiilor acesteia, deoarece semnarea fişei de post din data de 01.11.2011 nu reprezintă un acord în sensul menţionat de recurentă, salariatul fiind obligat să primească documentul ce cuprinde atribuţiile stabilite de angajator. Aceasta este semnificaţia semnării fişei de post, respectiv cea de luare la cunoştinţă. Acordul salariatei se putea da fie explicit, prin semnarea unui act adiţional la CIM, fie implicit, prin îndeplinirea atribuţiilor noi, fară a contesta decizia de modificare în cauză.
în aceste condiţii, vor fi înlăturate susţinerile recurentei în sensul că nu a modificat fişa postului fară consimţământul salariatei, aşa cum greşit a constatat instanţa de fond, ci în deplin acord cu salariata. Nu sunt fondate nici criticile recurentei în sensul că decizia nr. 290/09.11.2011, prin care i s-au stabilit atribuţiile de serviciu, nu modifică felul muncii, chiar dacă angajatorul este în măsură să determine atribuţiile de serviciu ale salariatului.
în fapt, prin decizia respectivă s-a realizat o modificare a raporturilor juridice de muncă, deoarece, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, salariata a fost lipsită în totalitate de atribuţiile specifice funcţiei de conducere, fiind eliminată relaţia de subordonare a celorlalţi salariaţi din compartimentul respectiv faţă de şeful de serviciu, fiindu-i înlăturate atribuţiile de conducere şi coordonare a activităţii din cadrul serviciului.
Or, tocmai acestea defineau postul de conducere pe care-1 ocupa intimata, din materialul probator administrat în cauză rezultând că angajatorul a dorit prin emiterea deciziei contestate să eludeze caracterul obligatoriu al celor dispuse prin sentinţa civilă nr. 1969/04.10.2011. Curtea constată că în litigiul în care s-a pronunţat respectiva hotărâre instanţa a anulat decizia nr. 158/01.07.2011 prin care, de asemenea, se modificase CIM al reclamantei, angajatorul fiind obligat să o reintegreze în funcţia de şef serviciu pe intimată.
în executarea acestei sentinţe judecătoreşti, recurenta a emis decizia nr. 280/01.11.2011 prin care intimata a fost repusă în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 158/01.07.2011, stabilindu-se revenirea acesteia în funcţia de şef serviciu. Dar, reintegrarea a fost doar una formală, scriptică, deoarece la numai 8 zile a fost emisă decizia nr. 290/09.11.2011, prin care atribuţiile intimatei sunt modificate potrivit unei noi fişe de post, fiind înlăturate toate elementele care defineau postul de conducere. Mai
mult, se prevede că la aceeaşi dată salariata va preda toate documentele specifice serviciului lui A.I. sau înlocuitorului acestuia.
Or, aşa cum rezultă din fişa de post a acestei persoane, A.I. ocupa postul de şef serviciu în cadrul compartimentului S.P.S.U., având toate atribuţiile de care a fost lipsită intimata, inclusiv subordonarea întregului personal al departamentului respectiv, inclusiv a intimatei. în aceste condiţii, Curtea reţine că intimata a fost înlocuită la conducerea S.P.S.U. de către A.I., fiindu-i doar formal menţinută denumirea postului, în fapt însă, fiindu-i modificat felul muncii sub aspectul atribuţiilor de conducere.
Recurenta a afirmat că pe aceeaşi funcţie există două persoane, cărora li s-au stabilit atribuţiile de serviciu, având ca scop eficientizarea activităţii structurii pe care o conduc, aspecte care nu pot fi reţinute de Curte, deoarece din organigrama depusă la dosar şi din statul de funcţii rezultă că postul de şef serviciu era singular. Dispoziţia contestată reprezintă un act unilateral al angajatorului prin care este modificată funcţia deţinută de intimata-contestatoare din şef serviciu, aceasta având în urma deciziei nr. 290 o simplă funcţie de execuţie.
Curtea reţine dispoziţiile art. 41 C. muncii, potrivit cărora CIM poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a CIM este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod. Modificarea CIM se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.
în cauză a intervenit modificarea unilaterală a funcţiei contestatoarei, aspect ce ţine de elementul contractual prevăzute de art. 41 alin. (3) lit. c) C. muncii. Articolele 42 şi 48 C. muncii reglementează cazurile în care legea permite modificarea unilaterală a elementelor raportului juridic de muncă, fară ca situaţia de fapt dedusă judecăţii să se regăsească între acestea.
Astfel, nu poate fi vorba de o delegare sau detaşare, dar nici de o situaţie excepţională în condiţiile art. 48 C. muncii, potrivit căruia angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fară consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul Cod, deoarece nu s-a făcut dovada existentei acestor situaţii de excepţie.
în fapt, prin decizia contestată a avut loc o modificare a funcţiei, aşa cum aceasta era prevăzută în fişa postului, aspect care depăşeşte limitele în care este permisă modificarea unilaterală a contractului.
Curtea constată că modificarea funcţiei nu a fost negociată de părţi şi nu s-a ajuns la un acord al acestora pe acest aspect, acord ce ar fi presupus
încheierea unui act adiţional la CIM. Aşa cum recunoaşte şi recurenta, felul muncii nu se limitează doar la profesie sau ocupaţie, ci şi la postul ocupat de salariat, la funcţie, în speţă intimata ocupând o funcţie de conducere, aşa cum rezultă şi din titulatura postului.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că ulterior emiterii deciziei contestate, prin hotărârea A.G.A. din 16.01.2012 şi decizia Consiliului de administraţie din 23.01.2012 s-a reorganizat activitatea la nivelul societăţii, hotărându-se printre altele ca S.P.S.U. să fie desfiinţat începând cu data de 01.02.2012 şi, ca urmare a acestui fapt, implicit s-a desfiinţat şi funcţia de sef serviciu, motiv pentru care, în opinia recurentei, contestaţia ar fi rămas fară obiect.
Aspectele privind valabilitatea actului juridic contestat se analizează la momentul emiterii acestuia, motiv pentru care desfiinţarea ulterioară a serviciului respectiv nu are nicio consecinţă în cauză.
în consecinţă, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a anulat decizia contestată şi a dispus repunerea intimatei în situaţia anterioară emiterii acesteia.
Susţinerile recurentei sunt însă întemeiate sub aspectul dispoziţiei primei instanţe privind obligarea la plata daunelor morale.
Solicitarea reclamantei de acordare a unor daune morale nu îndeplineşte condiţiile răspunderii patrimoniale, ca formă a răspunderii civile contractuale. în cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreunui prejudiciu, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile a angajatorului.
în ceea ce priveşte daunele morale, Curtea constată că acestea se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, solicitându-se repararea unui prejudiciu de imagine şi a unei suferinţe psihice, respectiv a reparării unui prejudiciu moral.
Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa are a se pronunţa numai cu privire la existenţa unui prejudiciu personal nepatrimonial suferit de contestatoare în directă legătură cu emiterea deciziei contestate, la întinderea acestui prejudiciu şi la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi modificarea unilaterală a contractului, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susţinerea contestatoarei în sensul existenţei unor consecinţe negative pe planul fizic şi psihic, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu pot fi primite, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, acesteia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
Recurenta a afirmat existenţa unui prejudiciu de imagine, dar la dosar nu există nicio dovadă în acest sens.
în privinţa suferinţei psihice provocate de modificarea raportului juridic de muncă, în cauză nu s-a dovedit existenţa unui climat negativ la serviciu, în legătură directă cu aplicarea deciziei contestate, care să fi de natură a cauza astfel de suferinţe.
Or, aprecierea condiţiilor răspunderii patrimoniale trebuie să se facă şi prin prisma deciziei contestate şi a urmărilor raţionale pe care aceasta le putea avea. Mai mult, prin anularea deciziei contestate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, i-a fost acordată o justă şi suficientă reparaţie a prejudiciului moral pe care l-a suferit.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins pretenţiile pentru plata daunelor morale ca neîntemeiate, menţinând restul dispoziţiilor.
