Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă penală nr. 370 din data de 27.09.2013
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului nr. 3903/P/2012 a fost trimis în judecată inculpatul D.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002/R, întrucât în data de 27.12.2012 a condus pe drum public un autoturism fiind depistat cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.
Inculpatul s-a prezentat în fața instanței, a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând să beneficieze de prevederile art. 320 ind. 1 cod pr.penală și să fie apreciat pe baza materialului de la urmărirea penală.
Din acest material rezultă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat existând la dosar rapoarte ale poliției, declarații de martor și buletin de analiză toxicologică.
Instanța constată fapta ca fiind săvârșită și urmează să-1 condamne pe inculpat la pedeapsa închisorii, reținând în favoarea acestuia beneficul art. 320 ind. 1 cod pr.penală și circumstanțele atenuante legate de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea din fața instanței.
La individualizarea pedepsei conform art. 72 cod penal instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care va face aplic. prevederilor art. 81-83 cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Raportat la art. 191 cod pr.penală instanța va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat în care se include și onorariul apărătorului din oficiu plătit din fondurile M.J.
în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002/R cu aplic. art. 3201 cod pr.penală și art. 74 lit. a,c – 76 lit. e cod penal va condamna pe inculpatul D.E., fiul lui I. și D., născut 1.03.1991 în C, cu domiciliul în D., str. P. nr. 34, CNP .., român, fără antecedente penale la pedeapsa închisorii de 6 luni.
Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 cod penal.
în baza art. 81 cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni prev. de art. 82 cod penal.
Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 cod penal.
în baza art. 71 al. 5 cod penal, va dispune suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
în baza art. 191 al.l cod pr.penală va obliga pe inculpat la 420 lei cheltuieli de judecată către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu plătit din fondurile M.J.