Actul de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi respectă, din punct de vedere formal, cerinţa prevăzută de legiuitor privind cuprinderea în decizia de concediere a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, în condiţiile în care face referire la articolele corespunzătoare din Contractul colectiv de muncă aplicabil.
în cazul concedierilor colective, departajarea salariaţilor se face pe baza criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă individuală.
Este nelegală măsura concedierii dispusă de angajator fără aplicarea riguroasă a criteriilor de performanţă profesională şi abia în subsidiar luarea în considerare a criteriilor sociale, în situaţia în care angajaţii disponibilizaţi ocupau posturi similare cu cele ale angajaţilor faţă de care nu s-a aplicat măsura.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 3918/R din 8 iunie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1805/24.02.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea formulată de contestatorul A.F. prin F.S.T.F. România, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F. CFR SA, a fost anulată decizia de desfacere a CIM nr. RU. 2/1220/27.06.2011 şi a fost obligată intimata să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, precum şi la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între contestator şi intimată au avut loc raporturi de muncă, din actul adiţional
la CIM nr. x/14.04.2011 rezultând că angajatul contestator îşi desfăşură activitatea la S.R.C.F. Bucureşti, Secţia specială, exploatare material rulant, în funcţia de şofer.
La data de 27.06.2011 intimata a comunicat contestatorului decizia nr. RU.2/1220/27.06.2011 prin care s-a dispus încetarea CIM începând cu data de 28.07.2011, în temeiul art. 55 lit. c) şi art. 58 coroborat cu art. 65 alin. (1) şi art. 68 din Legea nr. 53/2003, decizie care face obiectul prezentei contestaţii. Prin decizie s-a reţinut că motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situaţia economico-financiară, reorganizarea şi restructurarea companiei, astfel cum rezultă din notificarea nr. 1/3505/2011.
Sub aspectul legalităţii deciziei de concediere, Tribunalul a verificat dacă decizia conţine elementele de formă prevăzute de art. 76 C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute şi dacă s-a respectat procedura specifică concedierii colective, astfel cum este reglementată în cap. 5, Secţiunea a 5-a C. muncii. S-a apreciat că decizia este suficient motivată în fapt şi în drept, din cuprinsul acesteia rezultând că este vorba despre o concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, precum şi caracterul colectiv al concedierii, făcând posibilă verificarea legalităţii de instanţa competentă. De asemenea, durata termenului de preaviz a fost respectată.
In ceea ce priveşte susţinerea contestatorului în sensul că organizaţia sindicală din care face parte nu a fost invitată să participe la şedinţa Consiliului de administraţie programată pentru elaborarea programului de reorganizare şi restructurare al companiei, fapt care ar atrage nulitatea deciziei, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, din înscrisurile de la dosar rezultând că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 69 alin. (1) şi (2) C. muncii privind consultările cu sindicatul, precum şi art. 72 alin. (3) C. muncii privind comunicarea unei copii a notificării privind decizia aplicării măsurii de concediere colectivă.
Astfel, din adresa nr. 1/2315/2011 a rezultat că federaţiile sindicale, inclusiv F.S.T.F. din care a făcut parte şi contestatorul, au fost invitate la discuţii privind restructurarea şi reorganizarea C.N.C.F. CFR SA. De asemenea, notificarea nr. 1/2576/03.05.2011, efectuată în baza art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prin care au fost furnizate informaţiile, a fost comunicată şi F.S.T.F., la 03.05.2011. Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi în ceea ce priveşte notificarea nr. 1/3505/24.05.2011 a C.N.C.F. CFR SA, prin care angajatorul a decis aplicarea măsurii de concediere colectivă a 812 salariaţi, comunicată F.S.T.F. la 25.05.2011.
în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de lege ca decizia să cuprindă criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, potrivit art. 76 lit. c), s-a constatat, astfel cum rezultă din art. 4 din decizie, că actul de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi respectă din punct de vedere formal această cerinţă, facându-se referire la art. 61 alin. (8) şi 61 alin. (9) din CCM al C.N.C.F. CFR SA pe 2011-2012.
Analizând însă în concret situaţia contestatorului şi având în vedere şi dispoziţiile art. 69 alin. (3) C. muncii, modificat şi republicat, în vigoare la data emiterii deciziei de concediere, se constată însă că decizia a fost emisă cu nerespectarea criteriilor privind stabilirea ordinii de priorităţi la concediere.
Astfel, pe de o parte, s-a reţinut că începând cu data de 21.05.2011, data intrării în vigoare a Codului muncii, republicat în M. Of. nr. 345 din
18.05.2011, s-a introdus în favoarea angajaţilor concediaţi prin art. 69 alin. (3) C. muncii norma potrivit căreia în cazul concedierilor colective să fie departajaţi salariaţii pe baza criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă individuală. Astfel, noua reglementare, care are caracter imperativ, spre deosebire de cea anterioară, dispune ca la concedierea colectiva să primeze criteriul performanţei profesionale, urmând a se aplica abia în subsidiar criteriile de ordin social.
De altfel, şi prin art. 61 alin. (7) din CCM la nivel de unitate valabil pentru anii 2011-2012, încheiat anterior modificării Codului muncii, se stipula că administraţia va stabili criterii de apreciere a competenţei profesionale şi a disciplinei, pentru ierarhizarea în funcţie de acestea a salariaţilor din formaţiile de lucru, care îşi vor reduce activitatea. Cu toate acestea, intimata nu a stabilit astfel de criterii de apreciere a competenţei profesionale (nefiind depus vreun act în acest sens), din adresele de la dosar emanând de la Serviciul de Resurse Umane rezultând că la concedierea salariaţilor care ocupau posturi de aceeaşi natură, ca urmare a desfiinţării unora dintre posturi (din două posturi de şofer a rămas unul după reorganizare), s-a făcut o evaluare printr-o mixtură a criteriului calificării profesionale cu criteriile sociale.
Faţă de cele expuse, Tribunalul a reţinut că măsura concedierii, fară aplicarea riguroasă a criteriilor de performanţă profesională, şi abia în subsidiar luarea în considerare a criteriilor sociale, în situaţia în care angajaţii disponibilizaţi ocupau posturi similare cu cele ale angajaţilor faţă de care nu s-a aplicat măsura, s-a făcut cu încălcarea art. 61 alin. (7) din CCM la nivel de unitate şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. muncii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal şi motivat, intimata C.N.C.F. CFR SA.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea CIM determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din motive ce nu ţin de persoana acestuia, iar art. 65 alin. (2) C. muncii prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
în speţă, desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă, recurenta făcând dovada desfiinţării postului ocupat de contes-tatorul-intimat, concedierea acestuia având la bază o cauză reală şi serioasă, constând în situaţia economică dificilă a societăţii, ce a impus o diminuare a personalului cu 812 salariaţi. La emiterea deciziei contestate, recurenta a făcut aplicarea, în ceea ce priveşte criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, art. 61 alin. (8) şi (9) din CCM al C.N.C.F. CFR SA pe 2011 -2012, precum şi a art. 59-60 alin. (1) C. muncii.
Pe parcursul procesului, recurenta a arătat că selectarea personalului din cadrul structurilor desfiinţate s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 69 alin. (3) C. muncii, potrivit cărora „Criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă”, factorul hotărâtor pe care conducerea societăţii l-a avut în vedere la selectarea contestatorului, în vederea concedierii, fiind pregătirea profesională a acestuia, respectiv aceea de absolvent de liceu fară o calificare anume, încadrat în funcţia de şofer, cu calificativul „bun”, acordat în ultimul an de activitate.
Cu privire la aplicarea de către angajator a criteriilor de prioritate la concediere, Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii.
Astfel, intimatul a fost salariatul recurentei, având funcţia de şofer în cadrul Sucursalei R.C.F. Bucureşti, Divizia linii, Secţia specială exploatare material rulant, anterior concedierii acestuia existând 2 posturi de şofer, ulterior datei de 28.07.2011 statul de funcţii prevăzând un singur post de şofer.
La selectarea intimatului în vederea concedierii, recurenta a avut în vedere că persoana ce ocupa cel de-al doilea post de şofer este absolvent de liceu profil mecanic şi al şcolii profesionale, calificat în meseria conducător mecanic auto, este căsătorit şi are în întreţinere un copil minor, în anul 2011 obţinând calificativul „bun”, în timp ce intimatul-contestator este absolvent al unui liceu industrial fară o calificare anume, este căsătorit şi are în întreţinere 2 copii minori, cu calificativul „bun”, acordat în ultimul an de activitate.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi potrivit susţinerilor intimatului necombătute de recurentă, rezultă că intimatul, absolvent al unui liceu industrial cu profil de mecanici auto şi şoferi, profesa meseria de şofer din anul 1998, având toate categoriile auto şi fiind şi autorizat ca instructor auto, fiind astfel superior ca pregătire profesională persoanei menţinute în funcţie, fiind de asemenea căsătorit, având doi copii în întreţinere şi deţinând calificativul „bun”, acordat în ultimul an de activitate.
Rezultă astfel că, deşi contestatorul avea o pregătire profesională superioară persoanei ce ocupa cel de-al doilea post de şofer în cadrul
recurentei, acesta nu a fost păstrat pentru continuarea activităţii, fiind selectat un alt salariat, corecte fiind astfel considerentele instanţei de fond potrivit cărora măsura concedierii, fară aplicarea riguroasă a criteriilor de performanţă profesională, şi abia în subsidiar luarea în considerare a criteriilor sociale, în situaţia în care angajaţii disponibilizaţi ocupau posturi similare cu cele ale angajaţilor faţă de care nu s-a aplicat măsura, s-a făcut cu încălcarea art. 61 alin. (7) din CCM la nivel de unitate şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. muncii.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
