Conform art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului principal la acţiune, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, în cauză de la data la care s-a împlinit termenul până la care debitoarea avea obligaţia să achite preţul serviciilor prestate.
Decizia nr. 793/21.10.2011 pronunţată în dosarul nr. 22852/280/2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 17.11.2010 reclamanta SC T SA prin lichidator judiciar a chemat în judecată pe pârâta ASOCIATIA DE T, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligata la plata sumei de 7.135, 88 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Piteşti a admis cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7135,88 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Pentru a dispune astfel, instanţa fondului a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale dar pârâta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia corelativa de achitare a contravalorii facturilor astfel încât, figurează cu un debit de 7.135,88 lei reprezentând rest plata contravaloare factura fiscala nr. 14853/14.12.2007, penalităţi de întârziere calculate pană la data de 30.04.2007.
Pârâta figura în evidenţele societăţi reclamante cu o datorie în suma de 9.802, 61 lei motiv pentru care a fost convocata la conciliere directa pe data de 15.10.2010.Cu aceasta ocazie s-a menţionat de către reprezentanţii societăţii pârâte ca au fost efectuate plaţi parţiale în suma de 2.666,73 lei astfel că în temeiul art. 969-970 şi 1073 C.civ s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei neachitată., de 7.135,88 lei.
Împotriva acestei sentinţa, în termen legal, a declarat recurs pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI T În motivarea recursului s-a invocat greşita soluţionare a capătului de cerere privind penalităţile de întârziere.
Astfel, recurenta a susţinut că perioada pentru care au fost calculate penalităţi de întârziere este cuprinsă între 16.02.2004 – 30.04.2007, situaţie în care – acţiunea fiind formulată la data de 17.11.2010 – penalităţile de întârziere, au fost calculate şi pentru sume al căror termen de prescripţie s-a împlinit anterior promovării cererii de chemare în judecată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi a apreciat că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond pentru administrarea probei cu expertiză de specialitate.
Intimata nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând cererea, prin prisma motivului invocat – ce se circumscrie prevederilor art.304 pct. 9 Cod procedură civilă – dar şi sub toate aspectele, conform art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat următoarele:
În primul rând instanţa fondului a fost investită la data de 14.03.2011 cu soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI T prin care a solicitat anularea facturii fiscale nr. 14853/14.12.2007 , având ca obiect penalităţile de întârziere, motivat de faptul că societatea reclamantă se află în procedura insolvenţei, fiind aplicabile prevederile art. 41 din .
Instanţa fondului nu s-a pronunţat în privinţa cererii reconvenţionale, însă acest fapt nu poate fi analizat în cadrul recursului, prevederile art. 281 ind 2a Cod procedură civilă stabilind în mod imperativ că „ Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 – 281^2.”
Recursul este întemeiat în ceea ce priveşte termenul de prescripţie.
Analizând anexa 1 la factura fiscală nr. 14853/14.12.2007 , depusă la fila 16 şi urm. dosar, se observă că pentru facturile de plată a debitului principal, a căror scadenţă s-a împlinit anterior datei de 17.11.2007 dreptul la acţiune în sens material s-a prescris.
Conform art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului principal la acţiune, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, în cauză de la data la care s-a împlinit termenul până la care debitoarea avea obligaţia să achite preţul serviciilor prestate.
Tribunalul a constatat că de la data împlinirii acestor termene şi până la data introducerii acţiunii au trecut mai mult de 3 ani, astfel cum este reglementat termenul de prescripţie prin art.3 alin.1 din actul normativ menţionat.
În cauză nu s-a făcut dovada întreruperii termenului de prescripţie prin una din modalităţile prevăzute de art.16 din decret, plata parţială a facturii ulterior împlinirii termenului de prescripţie, la 15.10.2010, cu ocazia concilierii nefiind de natură a avea acest efect.
S-a apreciat că pentru calcularea cuantumului penalităţilor de întârziere, se impune efectuarea unui raport de expertiză, situaţie în care tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa şi, în temeiul art.312 alin.6 ind.1 Cod procedură civilă, a reţinut cauza spre judecată, a fixat termen de judecată cu citarea părţilor.
