La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate prin încheierile de şedinţă din data de 16.04.2010 şi respectiv 23.04.2010 când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi 30.04.2010, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.04.2009, sub nr. 950/102/2009, reclamanta XXXXX XXXXXa solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Tg-Mureş, Municipiul Tg-Mureş, XXXXX XXXXX, XXXXX XXXXX obligarea Primarului Municipiului Tg-Mureş să sesizeze instanţele competente şi să solicite desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie de construire, cu cheltuieli de judecată
În motivare, reclamanta a arătat în esenţă că:
În fapt, este proprietara imobilului din Municipiul Tg-Mureş, str. Târgului, nr. 13, ap.3, jud. Mureş iar în vara anului 2008, proprietara apartamentului nr. 1, pârâta XXXXX XXXXX, a permis domnului XXXXX XXXXX să efectueze lucrări de extindere şi de mansardare la acest apartament, fără ca să deţină autorizaţie de construire în acest sens.
XXXXX XXXXX nu a respectat prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991, organul constatator ar fi trebuit să sesizeze instanţele judecătoreşti pentru a solicita desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
În drept, art. 28, 32 din Legea nr. 50/1991, art. 2 lit.p şi r, art. 8 alin. 1, art. 1 ind. 2 din Legea nr. 554/2004.
În probaţiune, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr.13185,13420/22.09.2008 emisă de Municipiul Tg. Mureş, adresa nr.14812/12.11.2008, CF 90218 Tg. Mureş, imagini foto (f.4-14).
Pârâtul Municipiul Tg-Mureş prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arăta în esenţă că, la data de 17.09.2008 s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.18, prin care s-a stabilit faptul că numita XXXXX XXXXX a executat fără autorizaţie de construire extinderea şi mansardarea imobilului existent, amenajări interioare.
Împotriva procesului verbal întocmit, numita XXXXX XXXXX a formulat plângere ce a făcut obiectul dosarului nr.8567/320/2008 iar sentinţa pronunţată nu a fost încă comunicată.
În drept, a invocat prevederile art. 115 şi urm. din C.proc.civ., Legea nr. 50/1991, Legea nr. 554/2004.
În probaţiune, pârâtul Municipiul Tg-Mureş a depus la dosar următoarele înscrisuri: proces – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.18/17.09.2008 (f..21).
Pârâtul XXXXX XXXXX prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca inadmisibilă.
În motivare, pârâtul a arătat în esenţă că, reclamanta a fost de acord cu mansardarea apartamentului nr. 1, sens în care la începutul lunii septembrie 2008 a semnat tabelul nominal al proprietarilor imobilului situat în Tg-Mureş, str. Târgului, nr. 13.
În probaţiune a depus la dosar următoarele înscrisuri: proiect de modificare şi extindere imobil, chitanţa nr.3073 din 28.10.2009, contract de vânzare – cumpărare nr.278 din 06.10.2009, certificat de urbanism nr.1932 din 26.11.2009 (f.42-53; 74-84).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Pin cererile înregistrate sub nr. 12.100 şi 12.616/2008 la Municipiul Tg-Mureş, reclamanta a solicitat Municipiului Tg-Mureş să se constate executarea de lucrări de construcţii la apartamentul nr. 1 din str. Târgului, nr. 13, jud. Mureş fără deţinerea autorizaţiei de construire.
Prin adresa nr. 13.185, 13420/22.09.2008 emisă de Municipiul Tg-Mureş s-a comunicat reclamantei că în conformitate cu prevederile legii s-a luat măsura sistării imediate a lucrărilor de construcţii şi sancţionarea contravenţională a pârâtei XXXXX XXXXX, conform art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/199 şi totodată s-a dispus ca până la data de 17.10.2008 să se intre în legalitate, în sensul obţinerii autorizaţiei de construire.
Reclamanta a susţinut că pârâta XXXXX XXXXX nu a obţinut autorizaţia de construire nici după data de 17.10.2008 iar pârâtul trebuia să solicite instanţei desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
În prezenta cauză, instanţa constată că obiectul acţiunii îl constituire cererea reclamantei de anulare a adresei nr. 13.185, 13.420/22.09.2008 a Municipiului Tg-Mureş, act administrativ atipic prin care i s-a refuzat în mod nejustificat soluţionarea cererilor sale în sensul de a se solicita instanţei judecătoreşti desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie de construire.
Instanţa reţine că în urma sesizărilor formulate de reclamantă la data de 17.09.2008 a fost întocmit de către un inspector din cadrul Primăriei Municipiului Tg-Mureş procesul verbal de contravenţie nr.18, prin care pârâtei XXXXX XXXXX i s-a aplicat o amendă în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 constând în aceea că a efectuat extinderea şi mansardarea imobilului existent, amenajări interioare fără a deţine autorizaţi de construire, stadiul fizic în roşu cu acoperişul montat, finisările neterminate.
De asemenea, prin procesul verbal menţionat mai înainte s-a dispus sistarea imediată a lucrărilor, intrarea în legalitate şi obţinerea autorizaţiei de construire.
Potrivit prevederilor art. 28 alin. 3 coroborat cu art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
Fără îndoială că procesul verbal de constatare a contravenţiei avut în vedere de legiuitor în dispoziţiile legale mai înainte menţionate este un proces verbal legal întocmit.
Instanţa reţine că la data de 02.10.2008, pârâta XXXXX XXXXX a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 18/17.09.2008 întocmit de Primăria Municipiului Tg-Mureş.
Conform prevederilor art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, plângerea suspendă executarea.
Aşadar, instanţa mai reţine că în perioada 02.10.2008 şi data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 2.909/13.04.2009 a Judecătoriei Tg-Mureş, executarea tuturor dispoziţiilor procesului verbal nr. 18/17.09.2008 era suspendată.
În aceste condiţii, Primarul Municipiului Tg-Mureş nu avea posibilitatea legală de a sesiza instanţa judecătorească în baza art. 32 alin. 1 lit. b din legea nr. 50/1991 pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal înainte de data de 09.07.2009 şi implicit nici în data de 22.09.2008.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea formulată de reclamanta Tordai Elisabeta, cu domiciliul în Cluj Napoca, P-ţa Unirii, nr.10, ap.18, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Tg-Mureş, cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei, nr.3, jud. Mureş, Municipiul Tg-Mureş, cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei, nr.3, jud. Mureş, XXXXX XXXXX, domiciliată în Tg. Mureş, str. Târgului, nr.13, ap.1, jud. Mureş, XXXXX XXXXX, domiciliat în Tg. Mureş, str. Târgului, nr.13, ap.1, jud. Mureş, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi 30 Aprilie 2010