Art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 389/1996 aşa cum a fost modificat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 906/1996, prevede că spaţiile comerciale proprietatea statului se transmit la cerere şi cu plată, persoanelor fizice sau juridice care le folosesc în baza unor contracte de închiriere, locative de gestiune sau asociere, însă spaţiul comercial nu poate fi vândut prin licitaţie publică dacă nu se cunoaşte cine este în drept să cumpere spaţiul pe care-l deţine.
Secţia Comercială, decizia nr. 380 din 3 februarie 1998 (dosar nr. 3565/1997)
Tribunalul a admis cererea Societăţii Comerciale “MINISANA” S.R.L. şi prin ordonanţă preşedinţială a dispus suspendarea licitaţiei publice organizată de pârâta Societatea Comercială “TÂRGURI, OBOARE, PIEŢE”.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel prin respingerea apelului declarat de pârâtă.
Pârâta a declarat recurs susţinând, că instanţele greşit au reţinut că ar avea obligaţia să vândă reclamantei spaţiul comercial în litigiu, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 389/1996, lasă la aprecierea consiliilor locale sau regiilor autonome să înstrăineze sau nu spaţiile comerciale pe care le deţin, iar contractul de închiriere al reclamantei a expirat. De asemenea, recurenta susţine că tribunalul nu avea competenţa materială să soluţioneze cererea reclamantei.
Recursul nu este fondat.
în cauză se reţine că reclamanta deţine un spaţiu comercial pentru vânzarea căruia pârâta a publicat ţinerea licitaţiei publice.
Reclamanta s-a opus la organizarea licitaţiei, cu motivarea că este în proces cu pârâta pentru cumpărarea spaţiului comercial în litigiu, pe care-l deţine în baza unui contract de închiriere, drept pe care-l are în baza hotărârii Guvernului nr. 389/1996.
în adevăr, la data înregistrării cererii de ordonanţă preşedinţială, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 389/1996, astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 906/1996, prevedea că spaţiile comerciale proprietatea statului se transmit, la cerere şi cu plată, persoanelor fizice sau juridice care le folosesc în baza unor contracte de închiriere, locative de gestiune sau de asociere.
în situaţia dată, în mod corect instanţele au reţinut că din moment ce procesul în care se va stabili dacă reclamanta are sau nu dreptul să cumpere spaţiul comercial pe care-l deţine încă nu s-a soluţionat, organizarea licitaţiei publice şi eventual vânzarea spaţiului comercial i-ar aduce o pagubă care nu s-ar putea repara, astfel că sunt pe deplin întrunite cerinţele art. 581 Cod procedură civilă pentru suspendarea licitaţiei prin ordonanţă preşedinţială.
în ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cererii de suspendare a licitaţiei publice, interesând nu numai părţile din procese, ci şi pe toţi eventualii participanţi, aceasta revenea Tribunalului în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, astfel că nici această critică din recurs nu este întemeiată.
