În această situaţie instanţa poate analiza doar dacă dispoziţia a fost emisă în conformitate cu hotărârea judecătorească, neputându-se repune în discuţie aspecte de fond ale cauzei.
Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 791/27 octombrie 2011
Pe rolul Tribunalului Alba s-a înregistrat sub dosar nr. 3591/107/2007 acţiunea civilă formulată de reclamanta GIE în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL COMUNEI C şi PRIMĂRIA COMUNEI C solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
-anularea dispoziţiei nr. 1300/01.10.2007 emisă de Primarul comunei C;
-obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de retrocedare în natură a imobilului înscris în CF 3426 Câlnic, nr. top 219, 220 – casă, curte şi grădină în suprafaţă de 1594 mp;
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a stabilit că este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul identificat în petitul acţiunii.
Acest imobil a fost vândut în temeiul Legii 112/1995 numiţilor BN şi BA, care la rândul lor l-au înstrăinat numiţilor BP şi BI, aceştia din urmă intabulându-şi dreptul de proprietate în cartea funciară.
Este adevărat că prin notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 reclamanta a solicitat doar măsuri reparatorii, însă a formulat o astfel de solicitare deoarece la momentul respectiv cetăţenii străini nu puteau solicita restituirea in natură a imobilelor.
Deoarece ulterior anului 2005 o astfel de cerere a devenit posibilă a fost formulată prezenta acţiune.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 24, pct. 7 din Legea 10/2001.
La data de 27.10.2008 reclamanta a arătat că solicită anularea parţială a dispoziţiei nr. 1300/01.10.2007 emise de Primarul comunei C, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de retrocedare în natură doar pentru suprafaţa de 1344 mp din terenul înscris în CF 3426 Câlnic, nr. top 219, 220, urmând ca pentru imobilul construcţie să fie acordate despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 2451/2011 Tribunalul Alba a respins contestaţia reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia de restituire nr. 423/11.03.2004, emisă de Primarul comunei C a fost respinsă notificarea formulată de reclamanta din prezenta cauză cu motivarea că fostul proprietar a fost îndestulat rezonabil prin preţul primit la momentul preluării de către statul român.
Această dispoziţie a fost atacată, iar prin sentinţa civilă nr. 543/09.05.2007 a Tribunalului Alba, irevocabilă, s-a dispus anularea dispoziţiei atacate şi obligarea Primarului comunei C să emită o nouă dispoziţie prin care să facă o ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul înscris în CF 3426 Câlnic, nr. top 219, 220.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că prin contestaţia formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 423/2004, iar în principal obligarea Primarului comunei C la emiterea unei dispoziţii de acordare de măsuri reparatorii, iar în subsidiar, obligarea acestuia la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură. Analizând contestaţia reclamantei, instanţa a reţinut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită şi că se impune ca Primarul comunei C să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti a fost emisă dispoziţia nr. 1300/01.10.2007, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în sensul stabilit prin sentinţa civilă nr. 543/09.05.2007 a Tribunalului Alba.
Analizând dispoziţia atacată s-a reţinut că aceasta a fost emisă în sensul arătat în sentinţa Tribunalului Alba (instanţa a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi că nu se impune restituirea în natură, deşi o astfel de solicitare a fost formulată) în prezenta cauză instanţa nemaiavând posibilitatea de a analiza dacă se impunea restituirea în natură a imobilului deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 543/09.05.2007 a Tribunalului Alba, care a obligat Primarului comunei C să emită o nouă dispoziţie prin care să facă o ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul înscris în CF 3426 Câlnic, nr. top 219, 220.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea acesteia şi anularea dispoziţiei 1300/2007 emisă de Primarul comunei C, în sensul de a dispune obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună atribuirea în natură, în favoarea reclamantei, a suprafeţei de 1593 mp, grădină înscris în CF 3426 nr. top 219 şi 220 Câlnic, urmând ca pentru imobilul casă să rămână dispoziţia prin care se acordă măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 şi art. 304 indice 1 cod pr. civilă.
CURTEA, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate a constatat următoarele:
Reclamanta a sesizat Tribunalul Alba cu o acţiune prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1300/2007 emisă de Primatul comunei C.
În cadrul acestei contestaţii reclamanta trebuia să invoce motive de nelegalitate ale dispoziţiei atacate, or după cum se poate observa reclamanta nu a fost în măsură să invoce niciun motiv de nelegalitate a dispoziţiei atacate.
Dispoziţia 1300/2007 este emisă de Primarul comunei C în baza sentinţei civile 543/2007 a Tribunalului Alba, definitivă şi irevocabilă, sentinţă prin care instanţa a anulat Dispoziţia 423/2004 şi a obligat primarul să emită o nouă dispoziţie prin care să facă o ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în CF 3426 Câlnic, nr. top 219, 220.
Susţinerea contestatoarei că prin notificarea iniţială a solicitat doar despăgubiri întrucât la data apariţiei sale Legea 10/2001 dădea dreptul doar la astfel de măsuri reparatorii, este contrazisă de probele administrate în cauză.
Astfel, după cum rezultă din sentinţa 543/2007, reclamanta a sesizat Tribunalul Alba, în anul 2007 (ulterior intrării în vigoare a Legii 247/2005), cu o acţiune prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 423/2004 şi obligarea Primarului să emită o nouă Dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu. În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de restituire a imobilului în natură. Deci, în anul 2007 reclamanta a formulat o cerere, în principal, de restituire a imobilului prin echivalent, şi doar în subsidiar, de restituire în natură.
Instanţa a admis acţiunea reclamantei în varianta solicitată în principal, în sensul restituirii imobilului prin echivalent, iar reclamanta nu a atacat cu apel această sentinţă, ea rămânând irevocabilă în această formă. În condiţiile în care la data de 9 mai 2007, data pronunţării sentinţei 543/2007 de către Tribunalul Alba, reclamanta a fost mulţumită de această soluţie şi nu a atacat hotărârea judecătorească pentru neacordarea variantei solicitate în subsidiar, ea nu poate veni 5 luni mai târziu, în octombrie 2007 şi să atace Dispoziţia Primarului, solicitând restituirea imobilului teren în natură.
Dispoziţia 1300/2007 a fost emisă de Primarul comunei C la data de 1 octombrie 2007, imediat după rămânerea irevocabilă a sentinţei 543/2007, iar Dispoziţia este conformă sentinţei judecătoreşti, astfel că nu poate fi invocat niciun motiv de nelegalitate a acestei dispoziţii.
La momentul formulării primei contestaţii reclamanta a dorit imobilul în natură numai în varianta în subsidiar, variantă pe care nu a obţinut-o, dar nici nu a atacat hotărârea Tribunalului, mulţumindu-se cu restituirea prin echivalent, astfel că acest aspect a dobândit putere de lucru judecat şi nu mai poate fi analizat de o altă instanţă.
Desigur nu este vorba de autoritatea lucrului judecat în sensul art. 1203 cod civil, întrucât nu există identitate de obiect, în dosarul 415/107/2007 solicitându-se anularea Dispoziţiei 423/2004, iar în acest dosar, solicitându-se anularea Dispoziţiei 1300/2007, dar există putere de lucru judecat.
Dacă s-ar ignora puterea lucrului judecat a sentinţei 543/2007, s-ar anula efectul unei judecăţi, or dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune inclusiv executarea hotărârilor judecătoreşti definitive. Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluţia definitivă pronunţată de o instanţă să nu mai constituie obiect de controversă pentru alte instanţe. Securitatea raporturilor juridice înseamnă că, atâta timp cât un drept a fost recunoscut unei persoane, sau dimpotrivă dacă un drept a fost negat unei alte persoane, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, acelaşi drept să nu mai poată fi repus în discuţie în nicio altă circumstanţă şi de nicio altă instanţă.
Dreptul reclamantei de a contesta Dispoziţia este prevăzut de lege, dar Primarul avea obligaţia de a emite o Dispoziţie conformă unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, astfel că printr-o contestaţie nu se poate verifica decât dacă Primarul a respectat acea hotărâre judecătorească sau nu. A imputa acum pârâtului faptul că a executat întocmai o hotărâre irevocabilă şi că s-a supus obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin acel titlu executoriu, ar însemna anularea efectului unei judecăţi şi garantarea unor drepturi teoretice şi iluzorii, contrar art. 6 din CEDO.
Prin urmare, acţiunea reclamantei a fost în mod corect respinsă de instanţa de fond, motiv pentru care Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta GIE împotriva sentinţei civile nr. 2451/2011 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 3591/107/2007.
