Sancţiunea disciplinară aplicată de angajator a avut în vedere toate faptele imputate salariatului său, acestea fiind analizate în ansamblu în cadrul individualizării sancţiunii, astfel încât, şi dacă s-ar dovedi netemeinicia uneia dintre ele, având în vedere concursul de abateri disciplinare care au determinat aplicarea sancţiunii, nu s-ar putea dispune anularea deciziei respective.
Salariata a încălcat obligaţia de fidelitate faţă de angajator, în cadrul acesteia intrând şi obligaţia de confidenţialitate, asumată expres de salariată prin semnarea angajamentului anexă la contractul individual de muncă. Fapte imputate au fost dovedite de angajator şi acestea reprezintă abateri disciplinare, fiind fapte în legătură cu munca, săvârşite cu vinovăţie de către salariată, prin care aceasta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă şi acordul de confidenţialitate.
Angajatorul a procedat la o corectă individualizare a sancţiunii aplicate, prin raportare la: gravitatea abaterilor disciplinare, împrejurările în care fapta a fost săvârşită, vinovăţia salariatului, consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu a salariatului. Sancţiunea nu a fost aplicată doar pentru încălcarea
obligaţiei de confidenţialitate, ci pentru toate abaterile constatate, avându-se în vedere întregul comportament al salariatei, dar şi domeniul în care-şi desfăşura activitatea angajatorul, protecţia unor date fiind importantă. Mai mult, nu se poate vorbi de inexistenţa unui prejudiciu, deoarece materialele au fost folosite de terţe persoane în publicarea unor lucrări, iar parte din acestea erau comercializate de angajator.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 1394R din 17 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 626/23.01.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată de contestatoarea R.G., în contradictoriu cu intimata SC R. SA, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei cu CIM înregistrat cu nr. 767/ 08.02.2008 în funcţia de documentarist, având atribuţiile stabilite prin fişa postului. Se mai arată în CIM că reclamanta are un program de 8 ore/zi şi de 40 ore/săptămână, iar contractul a fost încheiat pe o durată nedeterminată. De asemenea, prin contract se arată că reclamanta, în calitate de salariată, avea obligaţia de a respecta disciplina muncii, obligaţia de fidelitate faţă de angajator, de a respecta secretul de serviciu şi securitatea şi sănătatea muncii în unitate. Aferent acestui contract de muncă, reclamanta a semnat şi un angajament de confidenţialitate care prevede că aceasta nu trebuia să divulge informaţii prin copiere sau reproducere la nicio persoană fizică sau juridică, iar în caz contrar să anunţe de îndată unitatea.
Dar pe parcursul derulării activităţii de către reclamantă, aceasta a început să furnizeze informaţii de natură confidenţială către terţe persoane, niciuna din aceste persoane neavând contract de colaborare cu pârâta. Aceste informaţii erau transmise prin poşta electronică, folosindu-se adresa de e-mail a instituţiei şi mai ales de la calculatorul de serviciu atribuit reclamantei. Acest aspect a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii prin nota internă din 16.02.2011, fapt ce a dus la spargerea căsuţei de e-mail a reclamantei pentru a se vedea către ce persoane au fost trimise aceste mesaje. în urma verificării unui număr de 19 e-mailuri, pârâta a observat că reclamanta a trimis în mod ilegal şi cu încălcarea angajamentului de confidenţialitate mesaje către numiţii S.C. şi D.D. şi nu a anunţat conducerea unităţii în acest sens. în urma sesizării făcute prin nota internă din 16.02.2011, a fost constituită comisia de cercetare disciplinară prin decizia nr. 10/17.02.2011 emisă de pârâtă şi apoi a fost convocată reclamanta la cercetare disciplinară. Pe durata cercetării, CIM al reclamantei a fost suspendat prin decizia nr. 11/17.02.2011.
Tribunalul a observat că această comisie a fost constituită în mod legal, aşa cum prevede art. 267 alin. (1) C. muncii, iar pe parcursul cercetării, reclamantei i-a fost asigurat dreptul la un apărător ales şi i-au fost ascultate punctele de vedere, fară a proba cele susţinute. în urma acestei cercetări, comisia a întocmit procesul-verbal de cercetare disciplinară din
07.03.2011 prin care s-a constatat săvârşirea de către reclamantă a abaterii disciplinare constând în încălcarea în mod repetat a angajamentului de confidenţialitate şi folosirea resurselor pârâtei în alte scopuri decât cele prevăzute în fişa postului şi divulgarea către terţe persoane în mod nelegal a unor informaţii considerate secrete de serviciu, fară acordul scris al pârâtei. De asemenea, ţinând cont şi de faptul că reclamanta a mai fost sancţionată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 5%, comisia de cercetare disciplinară a propus ca sancţiune desfacerea CIM al reclamantei, potrivit art. 61 alin. (1) lit. a) C. muncii, raportat şi la prevederile art. 10-11 CIM, art. 39 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. muncii, art. 3 alin. (1), art. 13, art. 21, art. 23, art. 29, art. 30 şi art. 32 din regulamentul intern al SC R. SA.
Deşi reclamanta susţine că cele arătate în decizia de sancţionare nu sunt conforme cu realitatea, Tribunalul observă din actele efectuate la cercetarea disciplinară, respectiv interogatoriul şi celelalte înscrisuri, că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, fară să recunoască că se consideră vinovată de cele făcute, susţinând că a respectat atribuţiile de serviciu conform fişei postului. în dovedirea nevinovăţiei, reclamanta a propus un martor, respectiv pe numitul S.C.A., iar pârâta un martor, respectiv pe numita D.A. în urma audierii martorei D.A., propusă de pârâtă, Tribunalul a reţinut că reclamanta, în calitate de documentarist la arhive, nu şi-a respectat atribuţiile conform fişei postului şi a folosit resursele materiale ale societăţii prin transmitere de documente considerate secrete de serviciu, fară acordul scris al pârâtei. De asemenea, martora a mai relatat că a transmis multe e-mail-uri cu informaţii confidenţiale către numiţii S.C.A. şi D.D., care sunt terţe persoane faţă de pârâtă, fară să aibă vreun contract de colaborare cu pârâta în acest sens.
Tribunalul, în urma audierii martorului S.C.A., propus de reclamantă, a reţinut că reclamanta nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin transmiterea de informaţii în format e-mail, deoarece acestea nu au caracter confidenţial şi secret şi pot fi obţinute şi prin internet, având un caracter public. De asemenea, martorul a mai relatat că nu şi-a elaborat lucrarea de doctorat pe baza acestor informaţii transmise de reclamantă şi că are relaţii de colaborare cu pârâta, dar nu un contract de colaborare încheiat în formă scrisă.
Din analiza acestor declaraţii, coroborate şi cu probele din dosar, Tribunalul a considerat că reclamanta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin folosirea resurselor pârâtei în alte scopuri decât cele conforme cu
contractul de muncă şi fişa postului şi a transmis informaţii considerate confidenţiale şi secrete, încălcând astfel angajamentul de confidenţialitate încheiat cu pârâta, cât şi cele stabilite prin contractul de muncă. De asemenea, Tribunalul a considerat că faptele săvârşite de reclamantă au caracterul unei abateri disciplinare, astfel că decizia de concediere emisă de către pârâtă este legală şi temeinică. Totodată, Tribunalul consideră că decizia de concediere este întocmită legal şi sub aspect formal, cuprinzând toate menţiunile obligatorii, nefiind motive de nulitate a acesteia, aşa cum susţine reclamanta.
Cu privire la plata drepturilor salariale şi reintegrarea reclamantei solicitate prin acţiune, Tribunalul a considerat că acestea sunt neîntemeiate, faţă de faptul că decizia de concediere este emisă legal şi temeinic, astfel că nu se va putea dispune reintegrarea reclamantei în funcţia şi postul deţinut anterior, deoarece ea a fost sancţionată prin desfacerea CIM tocmai datorită încălcării atribuţiilor de serviciu specifice postului ocupat, iar pentru a primi aceste drepturi salariale, reclamanta trebuia să dovedească nelegalitatea şi netemeinicia emiterii deciziei de concediere de către pârâtă. în cazul de faţă, reclamanta nu şi-a dovedit nevinovăţia pentru faptele comise şi considerate de comisie ca abateri disciplinare, astfel că nu poate beneficia de plata acestor drepturi salariale solicitate.
Faţă de toate considerentele mai sus arătate, Tribunalul a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal şi motivat recurenta-contestatoare R.G.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul formulat este nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
O primă critică se referă la nemotivarea sentinţei recurate, aspect ce urmează a fi analizat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din analiza sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Curtea constată că susţinerile recurentei sub acest aspect sunt nefondate, deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format raţionamentul ce a stat la baza pronunţării soluţiei de respingere a contestaţiei, Tribunalul motivând fiecare capăt de cerere.
Hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., iar faptul că prima instanţă nu a reţinut susţinerile reclamantei nu echivalează cu o nemotivare, în condiţiile în care s-a răspuns motivat fiecărui capăt de cerere, drept pentru care Curtea nu poate reţine incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea ar putea fi modificată pe acest motiv de recurs doar dacă lipseşte motivarea sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă.
Dar, aşa cum constant s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
In acest sens, Curtea constată că instanţa de fond a motivat temeinic soluţia pronunţată pe cererea având ca obiect anularea deciziei de concediere şi pe cererile accesorii, motiv pentru care faptul că nu a răspuns fiecărui argument adus în apărare de recurenta-reclamantă nu poate determina modificarea hotărârii.
Al doilea motiv de recurs se referă la netemeinicia sancţiunii disciplinare aplicate prin decizia contestată, recurenta invocând faptul că nu a încălcat obligaţia de confidenţialitate prin transmiterea informaţiilor către cei doi experţi în domeniu prin intermediul poştei electronice. Criticile recurentei vor fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect, Curtea reţine că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, aceasta rezultând din probatoriul administrat în cauză.
Prin decizia ce face obiectul acestui dosar, recurenta a fost sancţionată pentru mai multe abateri disciplinare, printre care: transmiterea de numeroase mesaje prin poşta electronică, în timpul programului de lucru, utilizând adresa de serviciu şi întreaga bază materială; crearea, accesarea şi modificarea, în timpul programului de lucru, utilizând adresa de la serviciu şi baza materială a angajatorului, a unei serii de lucrări; desfăşurarea în timpul programului de lucru de alte activităţi decât cele care-i revin ca obligaţii de serviciu, utilizând resursele societăţii; comunicarea către terţi, utilizând adresa de e-mail ce îi era atribuită ca salariat al societăţii, de informaţii confidenţiale aparţinând societăţii la care salariata avea acces; transmiterea în mod gratuit şi neautorizat către terţi de materiale pe care angajatorul le comercializa.
Toate aceste abateri reţinute de angajator au fost detaliate în decizia de concediere şi au făcut obiectul cercetării disciplinare.
Dintre toate faptele imputate, recurenta contestă doar transmiterea de informaţii confidenţiale către terţi, susţinând că aspectele folosite în corespondenţa electronică cu doi specialişti în domeniul filateliei nu reprezentau informaţii confidenţiale.
în primul rând, Curtea constată că sancţiunea disciplinară aplicată de angajator a avut în vedere toate faptele imputate salariatului său, acestea fiind analizate în ansamblu în cadrul individualizării sancţiunii, astfel încât şi dacă s-ar dovedi netemeinicia uneia dintre ele, având în vedere
concursul de abateri disciplinare ce au determinat aplicarea sancţiunii, nu s-ar putea dispune anularea deciziei respective.
în al doilea rând, susţinerile recurentei pe acest aspect nu sunt fondate. Potrivit art. 263 C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
în baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancţionare şi a actelor care au stat la baza acesteia, în mod corect instanţa de fond a constatat cererea contestatorului drept neîntemeiată.
Astfel, în baza raporturilor juridice de muncă stabilite prin încheierea contractului încheiat cu intimata, recurenta avea obligaţia de a respecta disciplina muncii, prevederile cuprinse în regulamentul intern, obligaţia de fidelitate faţă de angajator în exercitarea atribuţiilor de serviciu, potrivit art. 39 alin. (2) C. muncii şi potrivit CIM.
La data de 11.02.2008, recurenta a semnat şi un angajament de confidenţialitate, prin care s-a obligat să respecte confidenţialitatea şi păstrarea secretului privind activitatea societăţii. Recurenta a consimţit expres să nu folosească sau dezvăluie sub nicio formă fapte sau date care, devenite publice, ar dăuna intereselor sau prestigiului societăţii, unui client al acesteia, ori ar produce daune materiale sau morale societăţii sau clienţilor săi. Exemplificativ, în angajament se enumeră cu acest titlu accesarea sau modificarea bazei de date, date despre activitatea comercială a societăţii sau a clienţilor săi, orice informaţii care prin natura lor sau prin lege nu sunt date publicării. Salariata s-a obligat să nu copieze, reproducă, distribuie, dezvăluie niciunei persoane fizice sau juridice vreo informaţie confidenţială şi să nu permită accesul terţilor la acestea.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond, recurenta a încălcat obligaţia de fidelitate faţă de angajator, în cadrul acesteia intrând şi obligaţia de confidenţialitate, asumată expres de salariată prin semnarea angajamentului respectiv.
Astfel, la dosarul de fond au fost depuse înscrisuri referitoare la corespondenţa electronică pe care recurenta a purtat-o cu numiţii C.S. şi D.D., în cadrul căreia a transmis acestora o serie de materiale din baza de date a societăţii intimate, fară a fi autorizată în acest sens, materiale şi informaţii care intră în categoria celor cu privire la care trebuia să păstreze confidenţialitatea.
Recurenta s-a apărat în sensul că respectivele informaţii erau publice, dar această susţinere nu a fost dovedită în cauză şi este contrazisă şi de
materialul probator administrat în cauză. Astfel, dacă ar fi fost informaţii publice, nu era necesară comunicarea lor prin poşta electronică, terţii având posibilitatea de a accesa site-ul intimatei sau materialele pe care aceasta le punea la dispoziţie gratuit.
Faptul că nu era vorba de materiale sau informaţii publice şi că aparţineau bazei de date a intimatei rezultă şi din conţinutul corespondenţei purtate la 31.01.2011 cu domnul C.S., în care acesta îi solicita recurentei „gravurile vechi cu subiect Poştă”. Rezultă clar că acestea fuseseră folosite la Ziua Mărcii, într-o perioadă în care respectiva persoană avea raporturi juridice cu intimata, acesta recunoscând în respectivul mail că nu mai are acces la respectivele gravuri.
De asemenea, la dosar a fost depusă dovada transmiterii către un terţ, prin poşta electronică, a unor materiale pe care recurenta le accesase în documentarea pentru timbrul Petrache Poenaru, deci a unor informaţii la care avusese acces prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, materialele respective făcând parte din baza de date a intimatei. Aceleiaşi persoane (D.D.) îi sunt transmise la data de 10.12.20110 „întregurile poştale realizate în 2010”, inclusiv informaţii referitoare la tipărirea respectivului material, codurile acestora. Există şi un alt mail prin care au fost transmise anterior aceste materiale, iar exemplele pot continua, fiind transmise către aceste persoane tot felul de informaţii profesionale sau materiale la care recurenta avea acces în virtutea calităţii acesteia de documentarist în cadrul intimatei.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că informaţiile respective erau publice, deoarece se referă la materiale folosite de intimată cărora le este aplicabilă legislaţia privind drepturile de autor, materiale comercializate sau informaţii din cadrul organizării interne privind produsele ce urmau să apară, materialele folosite la reuniuni internaţionale etc. Nu pot fi publice informaţiile referitoare la persoana implicată în machetarea unei emisiuni sau listele de preţuri pentru emisiunile vechi. Mai mult, cu privire la listele preţurilor mărcilor poştale, intimata a făcut dovada că respectivele materiale erau comercializate, motiv pentru care prin transmiterea acestora de către recurentă se poate vorbi de prejudicierea intereselor angajatorului.
La dosar au fost depuse şi înscrisuri din care rezultă că materialele respective au intrat în baza de date a angajatorului în baza unor raporturi juridice cu alte persoane juridice (contracte de cesiune, cereri privind transmiterea de materiale şi imagini de la muzee şi alte instituţii etc). Toate acestea confirmă faptul că respectivele materiale şi informaţii nu erau publice, ci fac parte dintre cele prevăzute în acordul de confidenţialitate, recurenta încălcând obligaţiile stabilite prin acesta.
Persoanele cărora le-au fost transmise respectivele materiale erau terţi faţă de intimată, iar calitatea acestora de specialişti în domeniu
nu le dădea dreptul la accesarea respectivelor informaţii decât în baza acordului intimatei, în condiţiile convenite cu aceasta, fară a putea beneficia de ele prin intermediul unui salariat. Mai mult, s-a făcut dovada că informaţiile şi materialele respective au fost folosite de aceste persoane în interes propriu.
Chiar dacă pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu recurenta trebuia să se documenteze permanent, informaţiile şi materialele la care avea acces trebuiau folosite doar în interesul angajatorului, şi nu al unor terţe persoane.
Faptele imputate au fost dovedite de angajator şi reprezintă abateri disciplinare, fiind fapte în legătură cu munca, săvârşite cu vinovăţie de către salariată, prin care aceasta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM şi acordul de confidenţialitate, în condiţiile art. 263 C. muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.
Un alt motiv de recurs se referă la individualizarea sancţiunii, sub acest aspect, recurenta invocând faptul că instanţa de fond nu a analizat sancţiunea prin prisma gravităţii faptei şi a prejudiciului cauzat prin aceasta.
Curtea va înlătura susţinerile recurentei, deoarece prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta nu a invocat acest motiv de nulitate a deciziei, criticile respective fiind formulate pentru prima dată în recurs. Dar, potrivit art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot formula cereri noi şi nici nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, motiv pentru care acest motiv de nulitate nu poate fi invocat pentru prima dată în recurs.
Pe de altă parte, din analiza deciziei contestate şi a actelor care au stat la baza acesteia, Curtea constată că angajatorul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 266 C. muncii, în sensul că a procedat la o corectă individualizare a sancţiunii aplicate, prin raportare la: gravitatea abaterilor disciplinare, împrejurările în care fapta a fost săvârşită, vinovăţia salariatului, consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu a salariatului.
Trebuie avut în vedere că sancţiunea nu a fost aplicată doar pentru încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, ci pentru toate abaterile constatate, avându-se în vedere întregul comportament al salariatei, dar şi domeniul în care-şi desfăşură activitatea angajatorul, protecţia unor date fiind importantă. Mai mult, nu se poate vorbi de inexistenţa unui prejudiciu, deoarece materialele au fost folosite de terţe persoane în publicarea unor lucrări, iar parte din acestea erau comercializate de intimată.
în concluzie, Curtea constată că sentinţa de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
