Litigiul având ca obiect anularea procesului verbal de contravenţie prin care s-a dispus şi măsura confiscării unor bunuri, este civil, ca atare, litigiul subsecvent anulării procesului verbal, având ca obiect cererea de despăgubiri pentru bunurile confiscate şi valorificate, este tot civil, conform principiului “accesorium sequitur principalem”, chiar dacă una din părţi este comerciant sau bunurile în discuţie fac obiectul comerţului.
Secţia Comercială, decizia nr. 411 din 12 noiembrie 1998.
Tribunalul şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta S.C. “PANASONIC ROMANIA” SRL împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Cluj în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
S-a reţinut că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 39 din Legea nr. 32/1968 privind sancţionarea contravenţiilor obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare de 30.189.940 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor
confiscate şi ulterior valorificate.
Acţiunea a fost intentată după ce prin hotărâre judecătorească a fost anulat procesul – verbal de contravenţie încheiat pe seama reclamantei.
în baza art. 1 pct.1 Cod procedură civilă, tribunalul, considerând că este vorba de un litigiu civil şi nu de un litigiu comercial, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că unele bunuri confiscate au fost sustrase şi nu valorificate, aşa încât cererea sa excede dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 32/1968, împrejurare neanalizată de instanţe.
Printr-o altă critică se susţine că bunurile confiscate făceau obiectul comerţului şi au fost lăsate în depozitul pârâtei, care, parţial, le-a valorificat, deci raportul juridic are caracter comercial, în sensul art. 4 Cod Comercial şi faţă, de valorarea pretendenţilor, competenţa aparţine tribunalului în primă instanţă conform art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Recurenta a investit tribunalul cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei depozitară a bunurilor confiscate, la plata contravalorii acestora, indicând ca temei juridic art. 1604, 1620, 1622, 1624 şi art. 4 Cod comercial.
Acţiunea a fost formulată după ce, prin hotărârea judecătorească revocabilă, procesul – verbal de contravenţie şi confiscare a bunurilor încheiat de Garda Financiară pe seama recurentei a fost anulat.
Ca urmare, prezenta acţiune, prin care se solicită intimatei pârâte despăgubiri, este subsecventă, subsidiară anulării faptei contravenţionale ce constituie temeiul juridic al restituirii sau despăgubirii.
Or, dacă fapta contravenţională a fost considerată inexistentă pe calea unui litigiu civil, cererea de despăgubire sau restituire a bunurilor confiscate are tot caracter civil, în baza principiului „accesorium sequitur principalem”, chiar dacă una din părţi este comerciant sau bunurile fac obiectul comerţului.
Aşa fiind, instanţele au făcut interpretare judicioasă dispoziţiilor legale incidente cauzei, în raport de care competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei în primă instanţă conform art. 1 pct.1 Cod procedură civilă.
