CIRCULAŢIA RUTIERĂ. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ.


TITLU-Circulaţie rutieră. Calitate procesuală activă.DOMENIU ASOCIAT-ContravenţiiTIP DOCUMENT-sentinţa civilăNUMĂR DOCUMENT-95DATA-04.01.2007

Petenta SC V 75 SRL a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenţie din data de 31.10.2006 întocmit de intimata DRDP, prin care a fost sancţionată SC B.L. SA cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru că nu avea achitată rovinieta la data controlului. Petenta a arătat că a achitat rovinieta cu bonul fiscal nr. 960 din data de 22.05.2006 emis de Petrom SA.

Prin sentinţa civilă nr. 95/04.01.2007 a Judecătoriei Brăila a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei şi a fost respinsă plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că a fost sancţionată contravenţional SC B.L. SA pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8, alin. 1 din OG. 15/2002 prin aceea că a circulat fără a avea rovinietă valabilă.

Totodată, a mai reţinut că potrivit art. 31 din OG 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenţie poate formula plângere contravenientul sau persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate, alta decât contravenientul, aceasta din urmă, însă numai în ceea ce priveşte măsura confiscării, iar contravenient, în speţa de faţă, este SC B.L. SA, iar nu petenta SC V 75 SRL, aceasta fiind doar utilizatorul autovehiculului deţinut de SC B.L. SA.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta SC V 75 SRL, arătând că în calitatea sa de utilizator al autovehiculului, proprietate a SC B.L. SA, a primit împuternicire de la proprietarul SC B.L. SA să conteste procesul verbal, această împuternicire fiind depusă o dată cu formularea contestaţiei.

Prin decizia civilă nr. 95/R.CA din 19.03.2007, Tribunalul Brăila a respins ca nefondat recursul formulat de către petenta SC V 75 SRL, reţinând că titularul plângerii contravenţionale este SC B.L. SA şi chiar dacă contravenienta a înţeles să împuternicească o altă persoană să formuleze plângerea contravenţională, aceasta avea obligaţia de a formula în numele contravenientei SC B.L. SA şi nu în numele său personal.

Instanţa de recurs a arătat că prin reprezentare se desemnează situaţia în care o persoană numită reprezentant îndeplineşte actele procedurale în numele şi în interesul altei persoane care este parte într-un proces şi că, în mod greşit, a procedat petenta confundând calitatea de reprezentant cu cea de contravenient.