Potrivit art. 7 din Legea nr. 64/1995 astfel cum a fost modificat prin O.C. nr. 58/1997, hotărârile pronunţate de tribunal asupra contestaţiei debitorului la cererea introductivă de începere a procedurii lichidării judiciare, sunt definitive şi executorii, iar în condiţiile legii pot fi atacate numai cu recurs.
Ca atare, după parcurgerea acestei căi de atac, promovarea unui nou recurs este inadmisibilă.
Secţia Comercială, decizia nr. 3865 din 29 octombrie 1998.
Contestatoarea S.C. “ELPRODCOMSERV” SRL Deva a solicitat să se respingă cererea de lichidare judiciară promovată împotriva sa de Banca Dacia Felix SA – Filiala Deva.
Tribunalul a respins contestaţia cu motivarea că în cauză s-a făcut dovada că debitoarea se află în situaţia încetării de plăţi şi nu dispune de lichidităţi în cont.
Recursul declarat de debitoare a fost respins.
Debitoarea a declarat din nou recurs, susţinând că instanţele nu au intrat în cercetarea fondului şi s-au nesocotit prevederile art. 7 din Legea nr. 64/1995.
Recursul este inadmisibil.
în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 64/1995, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care timp de cel puţin 30 de zile a încetat plăţile. Debitorul are deschisă împotriva acestei cereri calea contestaţiei, prin care, în condiţiile legii, poate dovedi că nu se află în încetare de plăţi, respectiv în comercială. Hotărârea pronunţată de tribunal este, potrivit art. 7 din Legea nr. 64/1995 modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 58 din 27 septembrie 1997, definitivă şi iar in condiţiile legii, poate fi atacată numai cu recurs. Or, în speţă, calea de atac a recursului prevăzută de lege a fost parcursă, aşa încât recursul promovat de aceeaşi parte împotriva deciziei este inadmisibil.