Condiţia esenţială a transferului de întreprindere este aceea de a exista o preluare a unei părţi de întreprindere văzută ca entitate juridică, care deţine un patrimoniu format din active şi elemente de pasiv şi care are obligaţii de respectat în cadrul unor contracte individuale de muncă.
în temeiul transferului de întreprindere, sunt transferate de la cedent la cesionar contractele de muncă ale salariaţilor afectaţi unităţii sau părţii din unitate ce se transferă.
Pentru a se putea determina afectarea unui salariat unei anumite unităţi sau părţi de unitate, trebuie avute în vedere atribuţiile desfăşurate de fiecare salariat, în temeiul fişei postului.
Faptul că preavizul a fost acordat anterior deciziei examinate printr-un alt înscris emanând de la angajator nu este de natură a atrage nulitatea concedierii dispuse, din moment ce termenul de preaviz a fost cunoscut de la momentul iniţial, dispoziţiile Codului muncii incidente în materie neinterzicând acordarea preavizului către salariat printr-un alt înscris separat şi anterior deciziei de concediere propriu-zise.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 3951/R din 12 iunie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 10056/14.11.2011, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia precizată şi completată de contesta-
toarea D.G., în contradictoriu cu intimatele SC G.D.F. S.E.R. SA şi SC V.B. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că contestatoarea a fost angajata intimatei, potrivit CIM înregistrat la I.T.M. Bucureşti sub nr. 1879/18.04.2006, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale ulterioare.
La data de 07.02.2011, salariatei i s-a comunicat sub semnătură de primire adresa nr. 3703, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că începând cu acea dată se află în perioada de preaviz potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) C. muncii, urmând ca începând cu data de 07.03.2011 să înceteze activitatea conform art. 65 alin. (1) C. muncii. în cuprinsul preavizului se menţionează faptul că angajatorul se confruntă cu dificultăţi economice, scăderea cifrei de afaceri, precum şi cu reorganizarea activităţii, ca urmare a divizării din iulie 2009.
La data de 02.03.2011, intimata SC V.B. SA a emis decizia nr. 3765/02.03.2011, prin care a dispus că începând cu data de
07.03.2011, CIM al lui D.G., cu funcţia de director financiar, încetează în baza art. 65 alin. (1) C. muncii. Decizia de concediere menţionează că desfacerea contractului de muncă se datorează desfiinţării postului de director financiar, datorită dificultăţilor economice cu care se confruntă angajatorul, scăderea cifrei de afaceri, precum şi reorganizarea activităţii, urmare a divizării din iulie 2009.
împotriva deciziei de concediere nr. 3765/02.03.2011, în termen legal, contestatoarea a formulat contestaţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor de recurs, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
în conformitate cu menţiunile CIM înregistrat la I.T.M. Bucureşti sub nr. 1879/18.04.2006, recurenta D.G.A. a fost angajata SC V.G. SA, iniţial în funcţia de economist în gestiune economică, iar ulterior în cea de contabil-şef şi apoi de director financiar. Obiectul de activitate al angajatorului V.G. consta în activităţi de furnizare naturale, distribuţie gaze naturale şi distribuţie de apă.
Prin proiectul de divizare publicat în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 2183/22.04.2009, fostul angajator al recurentei a decis desprinderea, în interesul acţionarilor, a activităţii de furnizare gaze naturale, respectiv a activităţii de distribuţie a gazelor naturale, precum şi a activelor aferente acestor activităţi din patrimoniul SC V.G. SA către SC D.S. SA şi SC D.S.R. SRL. în cadrul proiectului de divizare menţionat, la punctul 3.10 se stipulează că, pentru a permite preluarea de către D.R. a activităţii de distribuţie gaze naturale desfăşurate la acel moment de angajatorul recurentei, se vor transfera către D.R., printre altele, contractele de muncă ale personalului ce deserveşte activitatea
de distribuţie, iar către D.S. contractele de muncă ale personalului ce deserveşte activitatea de furnizare.
CIM al recurentei, ce îndeplinea, astfel cum s-a arătat, funcţia de director financiar în cadrul SC V.G. SA, nu a fost transferat către niciuna dintre cele două societăţi în favoarea cărora au fost transmise activităţile de furnizare, respectiv distribuţie a gazelor naturale. în mod temeinic a apreciat angajatorul (devenit între timp SC V.B. SA) că funcţia şi atribuţiile concrete exercitate de recurentă în cadrul societăţii nu sunt compatibile cu activităţile ce constau în efectiva prestare a sarcinii de furnizare, respectiv distribuţie gaze.
în conformitate cu atribuţiile regăsite în fişa postului de director financiar întocmită recurentei de angajator la 01.11.2007, scopul activităţii sale consta în buna administrare a politicii economico-financiare a societăţii. De altfel, printre compartimentele aflate în subordinea acesteia se găsesc cel de contabilitate, gestiune, trezorerie, resurse-umane şi I.T. Aşadar, în acord cu opinia exprimată sub acest aspect de prima instanţă, Curtea observă că toate compartimentele aflate în coordonarea directă a recurentei erau şi de suport a activităţii societăţii, fară vreo implicaţie directă în activităţile de furnizare/distribuţie gaze sau apă, aflate la acel moment în obiectul de activitate al angajatorului său.
Pe cale de consecinţă, pornind de la constatarea că raportul juridic de muncă al recurentei nu a fost transferat către vreuna dintre societăţile ce au preluat activitatea de furnizare/distribuţie gaze de la SC V.G. SA, Curtea constată că situaţia recurentei nu este încadrabilă în niciuna din ipotezele trasate de Legea nr. 67/2006, privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.
Astfel, este de subliniat că actul normativ sus-menţionat se aplică, conform art. 1 teza finală, în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi din acestea către un alt angajator, ca efect al unei cesiuni sau fuziuni, conform legii. Transferul întreprinderii prezintă semnificaţia unui raport juridic existent între cedent şi cesionar, în temeiul căruia se strămută din patrimoniul primului în patrimoniul celui din urmă o întreagă unitate/întreprindere sau doar o parte din acestea, art. 4 lit. a) din Legea nr. 67/2006 definind noţiunea de cedent ca fiind „persoana care îşi pierde calitatea de angajator faţă de salariaţii întreprinderii transferate în condiţiile art. 1”, la art. 4 lit. b) fiind definită noţiunea de cesionar în sensul de „persoană care dobândeşte calitatea de angajator faţă de salariaţii întreprinderii transferate în condiţiile art. 1”.
Or, este de observat că noţiunile de cedent şi cesionar în sensul legii nu sunt incidente situaţiei faptice examinate în prezenta procedură, întrucât, astfel cum s-a arătat în precedent, recurenta a continuat a fi salariata SC V.G. SA şi după transferul către D.S. şi D.S.R. a activităţii de furnizare/
distribuţie gaze, CIM nefiind preluat de vreuna din cele două societăţi. Doar angajaţilor predaţi de cedentul operaţiunii de transfer, respectiv preluaţi de cesionarul aceleaşi operaţiuni le sunt aplicabile dispoziţiile de favoare instituite de Legea nr. 67/2006.
Prin urmare, nefiindu-i aplicabilă legea menţionată ca situaţie juridică premisă, Curtea va respinge ca neîntemeiate consideraţiile dezvoltate de recurentă pe calea prezentului recurs relativ la incidenţa acestui act normativ.
In legătură cu legalitatea deciziei de concediere nr. 3765/02.03.2011, Curtea constată că aceasta a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate edictate de prevederile art. 74 alin. (1) C. muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei, deci anterior modificărilor aduse Codului muncii prin Legea nr. 40/2011). Decizia conţine fundamentarea faptică a măsurii dispuse, precum şi temeiul juridic al acesteia – art. 65 alin. (1) C. muncii. Faptul că preavizul a fost acordat anterior deciziei examinate printr-un alt înscris emanând de la angajator nu este de natură a atrage nulitatea concedierii dispuse, din moment ce termenul de preaviz a fost cunoscut de recurentă de la momentul iniţial, dispoziţiile Codului muncii incidente în materie neinterzicând acordarea preavizului către salariat printr-un alt înscris separat şi anterior deciziei de concediere propriu-zise.
în privinţa temeiniciei măsurii vizând concedierea, Curtea reţine menţiunile art. 40 alin. (1) lit. a) C. muncii, în acord cu care angajatorul are dreptul „să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii”. în cauză nu este contestată prima condiţie stipulată în cadrul prevederilor art. 65 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 65 alin. (2) C. muncii, referitoare la efectivitatea măsurii. Postul de director financiar a fost suprimat din structura organizatorica a SC V.B. SA prin hotărârea A.G.A. nr. 1/10.01.2011, neregăsindu-se în organigrama societăţii după data de 10.01.2011.
Odată îndeplinită prima condiţie referitoare la desfiinţarea efectivă a locului de muncă, Curtea are de verificat îndeplinirea şi celei de-a doua condiţii fixate de alin. (2) al art. 65 C. muncii, respectiv existenţa unei cauze reale şi serioase. Recursul promovat de recurentă a invocat nerespectarea acestei condiţii. în legătură cu această condiţie, Curtea observă contul de profit şi pierderi întocmit de V.B. la sfârşitul anului financiar 2010, din care rezultă o cifră de afaceri de aproximativ 20 de ori mai mică în cursul anului 2010 (1.641.377 lei) faţă de cea din 2009 (29.201.643 lei). Din acelaşi document rezultă şi faptul situării profitului în anul 2010 la suma de 37.756 lei, prin raportare la cel înregistrat în anul 2009, de 2.706.312 lei. Prin urmare, nu prezintă relevanţă, sub aspectul analizat, o creştere a cifrei de afaceri pe semestrul II 2010 cu aproape 40% faţă de cea din semestrul I 2010, cât timp pe ansamblul anului 2010 scăderea acestui indicator a fost una drastică.
Dat fiind cifrele ce pun în evidenţă situaţia financiară a societăţii la sfârşitul anului 2010, se va reţine că temeiul faptic indicat în decizia de concediere a recurentei prezintă corespondent în situaţia economică a SC V.B. SA, implicit decizia de concediere contestată în cadrul prezentei proceduri judiciare are la bază o cauză reală şi serioasă.
Prin prisma verificării existenţei cauzei reale şi serioase ce a condus la desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de contestator, concedierea este supusă cenzurii instanţei de judecată, care verifică astfel legalitatea şi temeinicia măsurii în sensul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) teza 1 C. muncii. Oportunitatea măsurii adoptate, respectiv manifestarea opţiunii pentru desfiinţarea locului de muncă, rămâne un domeniu rezervat în mod exclusiv angajatorului. Acesta din urmă este singurul îndreptăţit să-şi reorganizeze activitatea în maniera în care consideră că prezintă cel mai înalt grad de oportunitate, împrejurarea existenţei şi a altor variante de acţiune scăpând cenzurii instanţei de judecată. Altfel spus, câtă vreme instanţa de judecată nu constată reaua-credinţă sau abuzul de drept săvârşit de angajator, opţiunea acestuia pentru desfiinţarea locului de muncă -aleasă dintre alte alternative – constituie o problemă de apreciere/oportunitate la latitudinea sa. Recursul a fost respins ca nefondat.
