CIRCUMSTANŢĂ AGRAVANTĂ. SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE CĂTRE UN MAJOR, DACA ACEASTA A FOST COMISA ÎMPREUNA CU UN MINOR. CONCURS DE INFRACTIUNI.ANULAREA SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE. Tâlhărie


CIRCUMSTANŢĂ AGRAVANTĂ. SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE CĂTRE UN MAJOR, DACA ACEASTA A FOST COMISA ÎMPREUNA CU UN MINOR. CONCURS DE INFRACTIUNI.ANULAREA SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE.

Prin sentinta penala nr.338 din data de 18.06.2009 pronuntata in dosarul nr. 3785/301/2009 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în baza art. 334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul M.F. din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. în infracţiunea de tâlhărie împreună cu un minor prev. de art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p.

În baza art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., art. 74 lit. a, c C.p. şi art. 76 lit. b C.p. a dispus condamnarea inculpatului M.F.la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a C.p. s-a constatat că fapta din prezenta cauză se află în concurs real cu fapta din 09/10.10.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, definitivă pentru inculpatul M.F. prin Decizia penală nr. 409/04.06.2008 a Tribunalului Bucureşti- Secţia a-II-a penală.

În baza art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C.p. şi art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.p.

În baza art. 36 al. 3 C.p. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, respectiv de la 14.11.2007 la zi (conform Sentinţei penale nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea) şi s-a constata că în prezent inculpatul M. F. se află în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, sentinţă în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 387/06.06.2008.

S-a anulat M.E.P.Î. nr. 387/06.06.2008 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de pentru pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsă din care s-a dedus perioada deja executată.

În baza art. 118 al. 1 lit. e C.p. rap. la art. 112 lit. f C.p. s-a confiscat de la inculpatul M.F. suma de 250 lei obţinută prin săvârşirea faptei.

Prin aceaşi sentinţă în baza art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 al. 3 C.p., art. 74 lit. a, c C.p. şi art. 76 lit. c C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de minoritate.

În baza art. 86/5 al. 1 C.p.p. rap. la art. 85 al. 1 C.p.s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului S.G. prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, definitivă pentru inculpatul S.G. la data de 19.05.2008, prin neapelare.

În baza art. 33 lit. a C.p. s-a constata că fapta din prezenta cauză se află în concurs real cu fapta din 09/10.10.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea.

În baza art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei principale, dar după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 3 ani pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 110 C.p., termen calculat de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, respectiv de la 19.05.2008.

În baza art. 71 al. ultim C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 110/1 C.p. rap. la art. 863 al. 1 C.p. pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatului a fost obligat la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C.p.p. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 110/1 al. 2 şi 3 C.p. şi art. 86/4 al. 2 C.p.

În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 14.11.2007 la 23.11.2007 (conform Sentinţei penale nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea).

În baza art. 118 al. 1 lit. e C.p. rap. la art. 112 lit. f C.p. s+a dispus confiscarea de la inculpatul S.G. a sumei de 200 lei obţinută prin săvârşirea faptei.

S-a luat act că partea vătămată F. F.nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat în parte, prin restituire.

În baza art. 191 al. 2 C.p.p. fiecare dintre inculpaţi a fost obligat la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, sume ,avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data 3 noiembrie 2007, în jurul orei 20.00, inculpatul M.F. aflându-se în parcul A.I.Cuza, împreună cu inculpatul S.G., prin ameninţare şi violenţă, a deposedat partea vătămată F.F. de un telefon mobil Nokia N91, suma de 100 lei, un lănţişor din argint şi o pereche de pantofi, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p.

Din actele dosarului a rezultat că cei doi inculpaţi se cunoşteau de mult timp, iar din menţiunile Sentinţei penale nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea a rezultat că inculpatul M.F. cunoştea la data de 09/10.10.2007 (data faptei pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi prin această sentinţă) că inculpatul S.G. este minor, această dată fiind anterioară datei săvârşirii faptei din prezenta cauză, motiv pentru care instanţa a apreciat că la momentul săvârşirii faptei din prezenta cauză inculpatul M.F. cunoştea că inculpatul S.G. este minor. În consecinţă, , în baza art. 334 C.p.p.instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul M. F. a fost trimis în judecată din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. în infracţiunea de tâlhărie împreună cu un minor prev. de art. 211 al. 2 lit. b,c şi al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p.

Sub aspectul laturii obiective instanţa a constatat că elementul material al infracţiunii este realizat prin acţiunea de luare de către fiecare dintre inculpaţi de bunuri din posesia părţii vătămate, iar pentru luarea acestor bunuri unul dintre inculpaţi a folosit violenţa fizică – a lovit partea vătămată cu palma – iar cel de al doilea a folosit ameninţarea – i-a spus părţii vătămate un obiect metalic pe picior, creându-i acesteia o stare de teamă şi l-a şi ameninţat cu bătaia. Instanţa a constatat astfel că fiecare dintre inculpaţi a efectuat acte de executare nemijlocită, inculpaţii săvârşind fapta în coautorat.

Din probatoriu a reyultat că luarea bunurilor a fost făcută fără consimţământul părţii vătămate, între părţi neexistând vreun raport juridic sau de altă natură care să legitimeze sau să justifice în vreun fel luarea acestora, iar scopul luării a fost acela al însuşirii pe nedrept, fapt ce a reyultat din valorificarea ulterioară a acestora, respectiv din folosirea lor în interes propriu. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părţii vătămate, respectiv în suma de bani şi contravalorea bunurilor sustrase – a telefonului, lănţişorului şi adidaşilor, iar probatoriul dovedind existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpaţilor şi urmarea produsă.

Latura subiectivă cu care a fost comisă infracţiunea de tâlhărie a constat, pentru fiecare inculpat, în intenţie directă aşa cum este ea definită de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din C.pen., fiecare inculpat prevăzând rezultatul faptei sale (prejudiciul produs în patrimoniul părţii vătămate) şi urmărind producerea acestuia.

La individualizarea pedepselor la care au fost condamnati inculpatii, instanţa a avut în vedere, pentru fiecare inculpat în parte, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul minor S.G. şi referatul de evaluare psiho-socială a acestuia, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 al. 1 lit. a, c C.p., constând în comportarea buna anterior savarsirii faptei, ceea ce rezulta din lipsa antecedentelor penale şi în atitudinea de recunoaştere a săvârşirii faptei, dând eficieţă dispoziţiilor art. 76 lit. b C.p. pentru inculpatul M.F. şi dispoziţiilor art. 76 lit. c C.p. pentru inculpatul S.G şi aplicând a acestora pedepse sub minimul prevazut de lege.

Instanţa a constata că prin sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea inculpatul M.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, iar inculpatul S.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind definitiva pentru inculpatul M.F. prin Decizia penală nr. 409/04.06.2008 a Tribunalului Bucureşti- Secţia a-II-a penală, iar pentru inculpatul S.G. la data de 19.05.2008, prin neapelare. Fapta pentru care inculpaţii au fost condamnaţi prin această sentinţă a fost săvârşită la data de 09/10.10.2007, fiind încadrată juridic pentru fiecare dintre inculpaţi în art. 211 al. 1, 2 lit. a,b,c şi al. 2/1 lit. a şi b C.p.

Având în vedere acestea instanţa a constatat că fapta din prezenta cauză, din data de 03.11.2007 se află în concurs real cu fapta din 09/10.10.2007 pentru care inculpaţii au fost condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, iar pentru inculpatul S. G. că săvârşirea acestei fapte constituie o cauză de anulare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin această sentinţă în conformitate cu art. 86/5 al. 1 C.p.p. rap. la art. 85 al. 1 C.p.

De asemenea, pentru fiecare inculpat în parte, instanţa a constatat, în baza art. 33 lit. a C.p., că fapta din prezenta cauză se află în concurs real cu fapta din 09/10.10.2007 pentru care fiecare inculpat a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, iar în baza art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p., instanţa a contopit, pentru fiecare inculpat în parte, pedeapsa aplicat în prezenta cauză cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 236/06.05.2008 a Judecătoriei Buftea, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor, instanţa a apreciat că pentru inculpatul major M.F. scopul pedepsei va putea fi atins doar prin privarea de libertate, respectiv prin executarea pedepsei în regim de detenţie, iar pentru inculpatul minor S.G. scopul pedepsei va putea fi atins chiar fara privarea de libertate, dar cu aplicarea unor măsuri de supraveghere şi control, dispunând, suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe un termen de încercare, stabilit conform art. 110 C.p. fiind obligat la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere după împlinirea vârstei de 18 ani.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr.338 din 18.06.2009 dosarul nr. 3785/301/2009