Violenta alterează libertatea consimţământului în dimensiunea sa volitivă, în sensul că persoana este conştientă de faptul că încheie un act dezavantajos, însă o face pentru a evita un pericol grav şi iminent.
Violenţa ca viciu de consimţământ presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: temerea să fie justificată, în sensul să fie determinantă pentru încheierea actului, indusă fără drept, la momentul încheierii actului.
Simpla ameninţare cu o posibilă cercetare disciplinară nu poate constitui viciu de consimţământ, însă împrejurările în care aceasta s-a produs şi toate circumstanţele de fapt conduc la concluzia că manifestarea de voinţă a salariatului, în sensul încetării raporturilor de muncă prin demisie, nu a fost liber exprimată, consimţământul acestuia fiind viciat prin violenţă morală.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 6594/R din 4 decembrie 2012, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, Secţia civilă, reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâta U.M. 02571 Jegălia, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea cererii de demisie formulată şi înregistrată la data de 04.03.2012, precum şi a deciziei de încetare a CIM prin demisie, emisă de pârâtă, reintegrarea pe postul ocupat anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente, începând cu data de 08.03.2012 şi până la integrarea efectivă pe post, indexată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1323/05.07.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, cererea a fost respinsă. în considerente s-au reţinut următoarele aspecte relevante:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei, fiind încadrat la U.M. 02571 Jegălia conform CIM înregistrat sub nr. 1367/30.07.2008 în funcţia de şofer I.
La data de 04.03.2012 reclamantul, prin înscrisul denumit „declaraţie”, şi-a dat demisa din funcţia pe care o deţinea, demisie înregistrată sub nr. 45/05.03.2012, raporturile de muncă încetând în această modalitate la 08.03.2012, după expirarea preavizului. La data de 12.03.2012 reclamantul revine asupra demisiei, cererea sa fiind înregistrată sub nr. CR 32/12.03.2012.
La interogatoriul propus de reclamant pentru a fi luat pârâtei, aceasta îşi menţine poziţia precizată în acţiune. La cererea reclamantului au fost audiaţi martorii A.S. şi C.V., din ale căror declaraţii instanţa reţine că aceştia au fost colegi cu reclamantul şi au demisionat în acelaşi condiţii ca reclamantul, fară însă ca ei să conteste ulterior demisia.
Au precizat martorii că în data de 03.03.2012, în jurul orei 23.30, a fost realizat un control inopinat de către maiorul B., ocazie cu care în încăperea unde îşi desfăşură activitatea reclamantul, au fost găsite două sticle cu ţiţei ce urma a fi folosit la aprinderea sobei comandantului. Au fost duşi la comandatul unităţii, unde au fost interogaţi, acesta ordonându-le să-şi dea demisia, spunându-le că dacă nu vor proceda astfel, contractul de muncă va fi desfăcut disciplinar, fară însă să exercite presiuni fizice sau psihice asupra lor, deşi iniţial atât ei cât şi reclamantul nu au vrut să-şi scrie demisia.
în contraprobă, pârâtul a solicitat audierea martorului B.I., care a declarat că are calitatea de locţiitor al comandatului, iar într-o sâmbătă noaptea spre duminică a efectuat un control inopinat în unitate, ocazie cu care s-a constatat sustragerea de combustibil lichid uşor, unele dintre persoanele responsabile fiind surprinse sustrăgând combustibil, iar asupra reclamantului, în încăperea sa, au fost găsite două sticle cu ţiţei.
în aceste condiţii, arătă martorul, reclamantul împreună cu celelalte trei persoane au fost duşi în clubul unităţii unde comandatul le-a solicitat note explicative, acesta oferindu-le reclamantului şi celorlalte persoane implicate posibilitatea să-şi prezinte „demisa de onoare”. Martorul a precizat că asupra reclamantului nu au fost exercitate presiuni fizice sau psihice.
Apreciind asupra probelor administrate în cauză, instanţa priveşte cererea reclamantului ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Demisia constituie, conform art. 81 alin. (1) C. muncii, actul unilateral de voinţă al salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea CIM, după împlinirea unui termen de preaviz. Aşadar, manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea CIM din iniţiativa sa este irevocabilă; retractarea ei este posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului, care în speţă nu a existat.
Trebuie precizat că pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ. Violenţa constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să
încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să fie determinantă pentru încheierea actului juridic şi injustă (ilicită, nelegitimă).
în speţă, reclamantul susţine că asupra sa au fost exercitate presiuni psihice, fiind ameninţat cu desfacerea CIM.
Din probele dosarului reiese că reclamantului, în urma controlului inopinat realizat de superior, i-au fost cerute explicaţii cu privire la provenienţa celor două sticle de ţiţei găsite asupra sa. Or, în acest context, în care se contura o posibilă abatere disciplinară, eventualele afirmaţii ale comandantului în faţa căruia au fost date explicaţiile, că dacă reclamantul nu-şi dă demisia va fi concediat disciplinar, nu apar ca nelegitime, pentru a fi echivalate cu violenţa morală.
Declaraţiile martorilor reclamantului referitoare la faptul că practic comandantul le-a ordonat să-şi scrie demisia sunt privite ca subiective, dat fiind faptul că aceştia s-au aflat în aceeaşi situaţie ca reclamantul, dându-şi la rândul lor demisia.
Tribunalul, având în vedere împrejurările depunerii demisiei, consideră că reclamantul a ales varianta încetării raporturilor de muncă în acest fel pentru evitarea unei acţiuni disciplinare, care constituie un drept al angajatorului, nefiind cuprinsă în sfera ilicitului.
Aşadar, concluzionând, instanţa apreciază că ameninţarea legată de consecinţele disciplinare pe care le putea avea pretinsa faptă a reclamantului nu constituie o ameninţare nelegitimă, de natură a vicia consimţământul acestuia. Faţă de aceste aspecte, urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului.
împotriva acestei hotărâri contestatorul a formulat recurs în termen legal.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor recurentului, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi potrivit art. 304′ C. proc. civ., Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că soluţia pronunţată de prima instanţă este neîntemeiată, fiind dată după o greşită aplicare a legii la situaţia de fapt rezultată din coroborarea materialului probator administrat în cauză.
Problema esenţială dedusă judecăţii este aprecierea caracterului liber sau viciat al manifestării de voinţă a recurentului în sensul încetării raporturilor de muncă prin demisie, întrucât angajatul invocă violenţa morală ca viciu care i-a alterat voinţa.
întrucât actul unilateral al demisiei a fost întocmit de recurent la 04.03.2012, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod civil, în vigoare de la 03.10.2011.
Violenţa ca viciu de consimţământ este prevăzută de dispoziţiile art. 1216 C. civ., potrivit căruia: „1. poate cere anularea contractului
partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fară drept, de cealaltă parte sau de un terţ. 2. Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent. 3. Violenţa poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat. 4. în toate cazurile, existenţa violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce ar fi putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului”.
Violenţa alterează libertatea consimţământului în dimensiunea sa volitivă, în sensul că persoana este conştientă de faptul că încheie un act dezavantajos, însă o face pentru a evita un pericol grav şi iminent. Din interpretarea dispoziţiilor citate se desprind următoarele condiţii ale violenţei, ca viciu de consimţământ: temerea să fie justificată, în sensul de a fi determinantă pentru încheierea actului, să fie indusă fară drept şi la momentul încheierii actului.
Analizând materialul probator administrat în faţa instanţei de fond, Curtea constată că aceste condiţii sunt îndeplinite în ceea ce îl priveşte pe recurent, consimţământul acestuia fiind viciat la momentul scrierii cererii de demisie în temeiul căreia i-au încetat raporturile de muncă cu intimata.
Astfel, din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză rezultă că, în urma unui control inopinat şi a descoperirii a 2 sticle pline cu ţiţei în camera în care îşi desfăşură activitatea recurentul (era pompier de serviciu în noaptea de 03./04.03.2012), acestuia şi martorilor I.S. şi C.V. li s-a cerut de către comandantul unităţii să-şi scrie cererile de demisie.
împrejurările în care cererea de demisie a fost scrisă de C.I. rezultă din susţinerile acestuia din cererea de chemare în judecată şi din declaraţiile celor trei martori audiaţi de instanţa de fond, potrivit cărora 5 persoane, printre care şi recurentul, au fost duse în jurul orei 23.30 într-o cameră, în prezenţa comandantului unităţii şi a locţiitorului acestuia, martorul
B.I., comandantul solicitându-le să-şi dea demisia, altfel urmând să fie concediaţi disciplinar [„cu lit. i)]”. Iniţial recurentul a precizat expres că nu vrea să-şi dea demisia, fapt confirmat de martori, după care, spre dimineaţă (în jurul orei 03.00), acesta a scris cererea de demisie.
Rezultă din declaraţiile martorilor că persoanelor implicate li s-au luat telefoanele mobile, au fost interogate şi duse într-o cameră în care au fost ţinute până la ora 03.00, interval de timp în care li s-a spus în repetate rânduri pe un ton ridicat de către comandant să scrie demisia că „altfel va fi mai rău”.
Martorii I.S. şi C.V. au declarat că l-au auzit pe recurent cum îi spunea comandantului că nu vrea să îşi dea demisia, rezultând deci fară putinţă de tăgadă că acesta nu şi-a exprimat în mod liber voinţa în sensul încetării raporturilor de muncă. Martorul I.S. a precizat expres că iniţial niciunul dintre cei vizaţi nu a vrut să scrie cererea de demisie, însă comandantul le-a „ordonat să-şi dea demisia” şi că recurentul C.I. s-a exprimat faţă de martor că „în raport de situaţia în care se află vrea să se omoare”.
Rezultă deci starea de spirit alterată pe care recurentul o avea la momentul semnării cererii de demisie, la aceasta contribuind faptul că era suspectat de sustragerea unor bunuri, i s-a spus că i se desface contractul de muncă disciplinar şi nu se va mai putea angaja (declaraţia martorului I.S.), interogatoriul s-a desfăşurat în timpul nopţii pe parcursul a aproximativ 3-4 ore în intervalul 23.30-03.00, persoana care îi solicita să-şi dea demisia s-a plimbat tot timpul prin încăpere şi îi cerea pe un ton ridicat să scrie această cerere. Starea de tensiune este accentuată de faptul că persoana care îi cerea să demisioneze ocupa funcţia de comandant al unităţii şi are deci ascendent moral şi din perspectiva raporturilor de muncă asupra recurentului, aflându-se în mod evident într-o poziţie dominantă.
Curtea apreciază că recurentul a scris cererea de demisie fară ca această manifestare de voinţă să fie liber exprimată, întrucât actul unilateral de încetare a raporturilor de muncă a fost întocmit pentru a evita un pericol considerat de acesta grav – desfacerea CIM din motive disciplinare, cu perspectiva de a nu se mai putea angaja într-un alt loc de muncă, aceste împrejurări având în mod evident consecinţe negative asupra situaţiei sale materiale şi familiale. Prin urmare, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1216 C. civ., demisia fiind scrisă în condiţiile în care autorul acestui act a apreciat că onoarea şi bunurile sale sunt expuse unui pericol grav şi iminent în lipsa acestei manifestări de voinţă.
Intimata arată că reclamantul îşi desfăşură serviciul pe durata a 24 de ore şi beneficia de 72 de ore libere după ieşirea din serviciu. Deci, nu se poate vorbi de privare de somn sau de efectuarea cercetărilor la ore nepotrivite.
Curtea apreciază că nu are relevanţă în cauză faptul că recurentul se afla în timpul orelor de serviciu, cât timp demisia a fost scrisă în împrejurările mai sus descrise. Cercetarea evenimentelor constatate, luarea de note explicative şi eventuala cercetare disciplinară a celor bănuiţi de săvârşirea unor abateri/fapte penale nu se impunea a fi îndeplinite de urgenţă, în timpul nopţii respective, fiind prin natura lor acte care presupun aplicarea unor prevederi legale cu consecinţe grave pentru cei implicaţi, ce trebuie realizate în litera şi spiritul legii, mai cu seamă cu respectarea drepturilor angajaţilor.
în condiţiile în care acestor angajaţi li s-au confiscat telefoanele mobile (cel mai probabil în scopul de a nu putea solicita sfaturi unor cunoscuţi/avocaţi), persoanele bănuite fiind astfel izolate de exterior, cu atât mai mult cu cât au fost introduse într-o încăpere şi ţinute acolo ore în şir în timp ce li se cerea de către şeful ierarhic superior să scrie cererile de demisie, nu se poate aprecia de către Curte că drepturile acestora la o cercetare conformă cu prevederile legale au fost respectate, nici că modul în care s-au desfaşurat evenimentele se înscrie într-o fază prealabilă de cercetare ce constă doar în luarea unor note explicative, aşa cum susţine intimata.
Este adevărat că angajatorul deţine prerogativa disciplinară, însă aceasta presupune în mod necesar respectarea dispoziţiilor Codului muncii care reglementează expres condiţiile în care o persoană poate fi cercetată disciplinar, aceasta având o serie de drepturi (convocarea la cercetare cu respectarea unui anumit interval de timp, posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere cu privire la faptele care i se impută şi de a formula apărări, posibilitatea de a fi asistată de un membru al sindicatului sau un avocat) în vederea garantării dreptului său la apărare, pentru înlăturarea unor posibile abuzuri.
Deci, Curtea este de acord cu intimata în sensul că simpla ameninţare cu o posibilă cercetare disciplinară nu poate constitui viciu de consimţământ, însă împrejurările în care aceasta s-a produs şi toate circumstanţele de fapt mai sus expuse conduc instanţa de recurs la concluzia că în speţă manifestarea de voinţă a recurentului-reclamant în sensul încetării raporturilor de muncă prin demisie nu a fost liber exprimată, consimţământul acestuia fiind viciat prin violenţă morală.
Nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile art. 1219 C. civ., potrivit căruia „Simpla temere izvorâtă din respect, fară să fi fost violenţă, nu atrage anularea contractului”, întrucât, faţă de situaţia de fapt mai sus descrisă, nu se poate reţine că singurul element care a contribuit la scrierea cererii de demisie ar fi fost respectul pe care recurentul îl poartă comandantului său.
Sancţiunea care intervine în cazul în care se constată vicierea consimţământului este, potrivit dispoziţiilor art. 1251 C. civ., nulitatea relativă a actului emis de persoana al cărei consimţământ a fost viciat.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond se impune a fi modificată în tot prin admiterea recursului şi anularea cererii de demisie formulate de recurent.
Consecinţele anularii demisiei constau în reintegrarea recurentului în postul deţinut anterior încetării raporturilor de muncă şi obligarea unităţii intimate la achitarea către recurent a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada cuprinsă între momentul încetării raporturilor de muncă şi data efectivei reîncadrări în funcţie.
