Înregistrările în se fac pe bază de facturi fiscale emise de furnizorii de bunuri sau servicii sau în baza altor documente specifice, prevăzute de lege.
în condiţiile în care superiorul ierarhic a solicitat efectuarea unor înregistrări în contabilitate, în lipsa unor documente justificative, potrivit legii, refuzul salariatei de a da curs acestui ordin nu poate constitui abatere disciplinară, deoarece sunt obligatorii doar dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Acordarea unor daune morale este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa sancţiunii disciplinare, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susţinerea salariatei în sensul existenţei unor consecinţe negative pe plan fizic şi psihic, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu poate fi primită, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului acesteia, îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 1407Rdin 17 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 7070/26.06.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea formulată de reclamanta H.D., în contradictoriu cu pârâta SC W.T.C. Bucureşti SA, ca nefondată.
In considerente, deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes, Tribunalul a apreciat-o ca nefondată şi a respins-o, având în vedere că reclamanta justifica un interes imediat, legitim şi actual în promovarea acţiunii. Astfel, deşi reala susţinere a pârâtei în sensul că sancţiunea avertismentului este una cu implicaţii preponderent morale, totuşi aceasta se consemnează la dosarul profesional al salariatului şi poate produce efecte cu privire la evoluţia ulterioară a carierei sale. împrejurarea că ulterior formulării acţiunii raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta au încetat nu prezintă relevanţă sub acest aspect, câtă vreme sancţiunea aplicată şi-a produs efectele cu privire la aceasta.
Deliberând asupra fondului cauzei, Tribunalul a apreciat acţiunea reclamantei ca nefondată şi a respins-o, pentru motivele ce succed:
Reclamanta a fost salariata pârâtei în funcţia de furnizori.
Prin decizia 34/4.06.2010 a fost sancţionată cu avertisment scris în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii şi al prevederilor cap. 6 din regulamentul intern, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 6.4 alin. (2) şi (29) şi ale art. 4.2 alin. (1), (3) şi (14) din regulamentul intern. S-a reţinut prin decizia contestată că motivul aplicării sancţiunii disciplinare îl constituie refuzul reclamantei de a efectua două înregistrări contabile la solicitarea şefului ierarhic superior, calificându-le ca fiind fictive şi ilegale.
Analizând decizia contestată sub aspectul legalităţii, prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Tribunalul a reţinut că aceasta cuprinde toate menţiunile obligatorii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 268 C. muncii.
în ce priveşte susţinerea reclamantei în conformitate cu care decizia atacată nu cuprinde textele de lege încălcate, Tribunalul a reţinut că în cuprinsul acesteia sunt menţionate în concret dispoziţiile din regulamentul intern apreciate a fi fost nesocotite de reclamantă, astfel încât această susţinere nu se confirmă.
în ce priveşte criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare aplicabile, Tribunalul a reţinut că în cuprinsul deciziei de sancţionare atacate se face în mod expres precizarea că la aplicarea sancţiunii s-au avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, precum şi gravitatea acesteia.
în ce priveşte temeinicia deciziei de concediere, Tribunalul a reţinut că la data de 03.05.2010 contabilul-şef al societăţii, A.C., a solicitat reclamantei înregistrarea în a două operaţiuni, aspect cuprins în raportul de sesizare al abaterii disciplinare 3629/07.05.2010 şi necontestat de reclamantă.
Reclamanta a refuzat efectuarea acestor înregistrări, arătând că nu a primit facturile fiscale aferente, apreciind că respectivele înregistrări sunt fictive, astfel că efectuarea lor constituie o încălcare a dispoziţiilor legale.
Din analiza actelor aflate la dispoziţia sa, Tribunalul a reţinut că cele două înregistrări contabile se refereau la înregistrarea în contul de cheltuieli a redevenţelor aferente lunii aprilie 2010, în baza contractului de mandat de gestiune încheiat între pârâtă şi A.H. SRL.
Facturile fiscale aferente acestor două redevenţe, de 1%, respectiv 3% din cifra de afaceri, au fost întocmite sub nr. 0085/30.04.2010 şi 0084/30.04.2010 şi comunicate pârâtei la o data neprecizată. Astfel, după cum precizează şi reclamanta în acţiunea introductivă, solicitarea contabilului-şef de efectuare a celor două înregistrări contabile a fost însoţită de tabelul privind cifra de afaceri aferentă lunii aprilie, prin raportare la care se calculează redevenţa.
Tribunalul a reţinut că, pe de o parte, efectuarea acestor înregistrări intră în atribuţiile reclamantei, în conformitate cu fişa postului. în conformitate cu prevederile art. 4.2 alin. (1), salariaţii „au obligaţia să realizeze norma de muncă sau, după caz, să îndeplinească atribuţiile ce le revin, în conformitate cu fişa postului”. De asemenea, conform prevederilor art. 4.2. alin. (14), salariaţii au obligaţia „să execute toate instrucţiunile şi sarcinile trasate de către şefii ierarhici superiori, în limitele legii”.
Aşa fiind, pentru a stabili dacă fapta reclamantei de a refuza efectuarea celor două înregistrări contabile constituia sau nu abatere disciplinară, aşa cum s-a reţinut în raportul comisiei de cercetare disciplinară şi în
decizia de sancţionare, Tribunalul a verificat dacă sarcina trasată acesteia de către şeful ierarhic superior se încadra în limitele legale.
Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile secţiunii 7, „Principii generale contabile”, din Ordinul nr. 3055/2009, „veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile aferente”.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din OMFP 1714/2005, înregistrarea în contabilitate se face pe bază de facturi fiscale emise de furnizorii de bunuri sau servicii sau în baza altor documente specifice.
în speţă, Tribunalul a apreciat că, având în vedere că cele două operaţiuni contabile a căror înregistrare s-a solicitat reclamantei aveau caracter lunar, referindu-se la redevenţa lunară datorată de pârâtă către A.H. în baza contractului de mandat de gestiune 350/13.05.2009, redevenţă ce se calculează ca procent din cifra de afaceri, efectuarea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor în discuţie, în condiţiile în care facturile fiscale nu fuseseră încă comunicate în original pârâtei, nu era de natura să constituie o încălcare a dispoziţiilor legii contabilităţii şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.
Cu alte cuvinte, caracterul acestor înregistrări nu era ilegal şi fictiv, astfel cum a apreciat reclamanta, fiind vorba despre operaţiuni reale de plată care se faceau lunar de către pârâtă şi despre a căror existenţă reclamanta era informată.
Aşa fiind, Tribunalul a apreciat acţiunea reclamantei ca nefondată sub acest aspect.
în ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea de daune morale, Tribunalul a apreciat că, faţă de soluţia pronunţată asupra primului capăt de cerere, se impune respingerea acestuia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamanta H.D.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulat este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prin decizia nr. 34/04.06.2010 reclamanta a fost sancţionată cu avertisment scris în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii şi al prevederilor cap. 6 din regulamentul intern, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 6.4 alin. (2) şi (29), art. 4.2 alin. (1), (3) şi (14) din regulamentul intern, fapta imputată salariatei fiind aceea de a refuza efectuarea a două înregistrări contabile la solicitarea şefului ierarhic superior, calificându-le ca fiind fictive şi ilegale.
Considerentele instanţei de fond pe aspectul legalităţii deciziei de sancţionare disciplinară sunt fondate, motiv pentru care Curtea nu le va mai relua.
în ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate prin decizia contestată, Curtea constată că, din probele administrate în cauză, rezultă că susţinerile recurentei sunt fondate în parte, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat, fapta imputată recurentei a fost refuzul de a efectua la ordinul superiorului ierarhic două înregistrări în contabilitate la data de 03.05.2010. Ordinul respectiv a fost dat de contabilul-şef al societăţii, A.C., care la 03.05.2010 a solicitat recurentei înregistrarea în contabilitate a două operaţiuni, solicitare refuzată de aceasta pe motiv că nu a primit facturile fiscale aferente, iar în lipsa documentelor justificative nu poate face înregistrări în contabilitate, decât cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile.
Corect a reţinut prima instanţă că cele două înregistrări contabile se refereau la înregistrarea în contul de cheltuieli a redevenţelor aferente lunii aprilie 2010 în baza contractului de mandat de gestiune încheiat între pârâta şi A.H. SRL, iar facturile fiscale aferente acestor două redevenţe, de 1%, respectiv 3% din cifra de afaceri, au fost întocmite sub nr. 0085 şi 0084 din 30.04.2010. De asemenea, Curtea reţine că efectuarea înregistrărilor respective facea parte din atribuţiile recurentei, în conformitate cu fişa postului.
Deşi instanţa de fond a constatat că la data de 03.05.2010, când superiorul ierarhic a solicitat efectuarea celor două înregistrări în contabilitate, recurentei nu i s-au prezentat documente justificative în sensul prevăzut de lege, a apreciat că trebuia să dea curs ordinului primit, deoarece cele două operaţiuni contabile aveau caracter lunar, respectiv constau în redevenţa lunară datorată de pârâtă către A.H. în baza contractului de mandat de gestiune nr. 350/13.05.2009, redevenţă ce se calculează în procent din cifra de afaceri; efectuarea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor în discuţie, în condiţiile în care facturile fiscale nu fuseseră încă comunicate în original pârâtei, nu era de natură să constituie o încălcare a dispoziţiilor legii contabilităţii şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.
Curtea va înlătura aceste considerente, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, pentru efectuarea unor înregistrări în contabilitate este absolut obligatorie prezentarea actelor justificative în sensul prevăzut de lege.
Chiar Tribunalul a reţinut în acest sens că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordinul M.F.R nr. 1714/2005, înregistrarea în contabilitate se face pe bază de facturi fiscale emise de furnizorii de bunuri sau servicii sau în baza altor documente specifice.
Este evident că facturile pentru cele două operaţiuni nu au fost prezentate salariatei odată cu ordinul prin care superiorul ierarhic i-a solicitat efectuarea celor două înregistrări, deoarece în recurs s-a depus e-mail-ul prin care acestea au fost transmise la data de 04.05.2010, deci după data săvârşirii abaterii invocate.
Tabelul comunicat recurentei nu poate reprezenta document justificativ, deoarece nu respectă niciuna din condiţiile prevăzute de legea contabilităţii, iar în privinţa contractului de mandat de gestiune nr. 350/13.05.2009, în baza căruia era executată obligaţia de plată a redevenţei, nu se poate reţine că poate reprezenta singur document justificativ fară emiterea unei facturi pentru fiecare obligaţie executată în baza acestuia. Mai mult, deşi avea sarcina probei, intimata nu a dovedit că acest contract a fost comunicat salariatei ca document justificativ.
în aceste condiţii, Curtea reţine că recurentei i s-a solicitat de către superiorul ierarhic să efectueze înregistrări în contabilitate fară a avea documente justificative potrivit legii, astfel încât refuzul salariatei de a se conforma acestui ordin nu poate reprezenta o abatere disciplinară.
în acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 263 alin. (2) C. muncii, în varianta anterioară republicării, aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Or, în condiţiile în care superiorul ierarhic a solicitat efectuarea unor înregistrări în contabilitate, în lipsa unor documente justificative, potrivit legii, Curtea constată că refuzul salariatei de a da curs acestui ordin nu poate constitui abatere disciplinară, deoarece sunt obligatorii doar dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. în aceste condiţii, Curtea constată că sancţiunea aplicată este netemeinică, motiv pentru care decizia contestată este nelegală, urmând a modifica sentinţa de fond pe acest aspect în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei de sancţionare.
în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la daunele morale, Curtea constată că acestea se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, solicitându-se repararea unui prejudiciu de imagine şi a unei suferinţe psihice, respectiv a reparării unui prejudiciu moral.
Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa are a se pronunţa numai cu privire la existenţa unui prejudiciu personal nepatrimonial suferit de contestatoare în directă legătură cu emiterea deciziei de sancţionare disciplinară, la întinderea acestui prejudiciu şi la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte
existenţa prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa sancţiunii disciplinare, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susţinerea contestatoarei în sensul existenţei unor consecinţe negative pe planul fizic şi psihic, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu pot fi primite, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, acesteia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
Recurenta a afirmat existenţa unui prejudiciu de imagine, dar la dosar nu există nicio dovadă în acest sens.
In privinţa suferinţei psihice provocate de sancţiunea disciplinară, în cauză nu s-a dovedit existenţa unui climat negativ la serviciu, în legătură directă cu aplicarea sancţiunii disciplinare, care să fi fost de natură a cauza tulburările de care face vorbire recurenta, atât pe plan profesional, cât şi pe plan familial.
Curtea constată că recurentei i s-a aplicat cea mai uşoară sancţiune disciplinară, un avertisment, astfel încât nu se poate vorbi de urmări extrem de grave pe plan moral pentru salariată. Or, aprecierea condiţiilor răspunderii patrimoniale trebuie să se facă şi prin prisma sancţiunii aplicate şi a urmărilor raţionale pe care aceasta le putea avea. în acest context, urmările unei concedieri disciplinare sunt în cele mai multe cazuri mult mai grave decât cele ale unui avertisment, prima sancţiune având urmări importante sub toate aspectele vieţii unui salariat.
Mai mult, prin anularea deciziei de sancţionare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, Curtea i-a acordat o justă şi suficientă reparaţie a prejudiciului moral pe care l-a suferit.
Nu s-a putut stabili în cauză o legătură de cauzalitate între sancţiunea aplicată şi afecţiunile de care suferă recurenta, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, iar urmările negative asupra vieţii de familie nu au fost probate.
Mai mult, recurenta invocă existenţa unei concedieri ce a urmat în contextul aplicării sancţiunii disciplinare, concediere care a afectat şi mai mult viaţa sa, dar, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, raporturile juridice dintre părţi au încetat prin acordul părţilor, astfel încât nu se poate vorbi de consecinţele sancţiunii disciplinare asupra contractului de muncă, neexistând nicio legătură între avertismentul aplicat şi încetarea raporturilor de muncă.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a admis contestaţia şi a anulat decizia de sancţionare disciplinară, urmând a respinge pretenţiile pentru plata daunelor morale ca neîntemeiate.
