Secţia Comercială, decizia nr. 939 din 5 martie 1998 (dosar nr. 3984/1997)
Tribunalul a respins acţiunea Societăţii Comerciale “PERGODUR” S.A. de obligare a pârâtei Societatea Comercială “COMAT” S.A., la plata preţului mărfurilor livrate, cu penalităţi de întârziere în decontare şi dobânzi bancare.
Instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantei referitoare la preţ au fost achitate integral, iar în raport de probele de la dosar, nu există temei pentru acordarea celorlalte sume solicitate prin acţiune.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel, fiind schimbată în parte sentinţa în sensul că pârâta a fost obligată la plata dobânzii.
Instanţa a reţinut că pârâta a achitat cu întârziere debitul şi în aceste condiţii reclamanta este îndreptăţită în temeiul art. 43 din Codul comercial, să solicite şi să i se acorde dobânzile.
Pârâta a declarat recurs, susţinând că greşit instanţa de apel a calculat dobânzile în raport de preţul mărfurilor, care a fost achitat între timp şi că pentru admiterea unei astfel de cereri, reclamanta trebuia să facă dovada legăturii de cauzalitate, între fapta debitorului de a achita cu întârziere preţul şi dobânzile bancare solicitate de la aceasta cu titlu de daune. Susţine de asemeni că reclamanta nu a făcut dovada că plata dobânzilor bancare solicitate cu titlu de daune, este consecinţa directă a plăţii cu întârziere a restului de preţ neachitat.
Recursul este fondat.
Răspunderea cu despăgubiri, în cadrul raporturilor comerciale cuprinde şi dobânzile comerciale.
în acest sens dispoziţiile art. 43 din Codul comercial, prevăd că “datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani, produc dobândă de drept, din ziua când devin exigibile”.
în absenţa unor reglementări legale privind dobânda comercială, dobânda datorată de cumpărătorul debitor, ar putea fi dobânda pieţii raportată ia dobânda practicată de .
Se constată însă că reclamanta nu a solicitat dobânda pieţii, care să fie atestată de Banca Naţională, ci a cerut daune echivalente cu dobânzile plătite la creditele bancare.
Or, răspunderea pentru daune, este aplicabilă conform art. 1088 din Codul civil, numai dacă prejudiciul suferit de creditor este consecinţa directă şi imediată a culpei creditorului.
Prin urmare pentru acordarea daunelor, reclamanta trebuie să facă dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a debitorului, constând în întârzierea plăţii preţului, dovadă care nu s-a făcut în speţă.
în acest context, greşit instanţa de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 43 din Codul comercial şi a obligat pârâta la plata daunelor, care în realitate reprezintă dobânzi bancare, astfel cum rezultă chiar din calculul anexat acţiunii şi nu dobânzi comerciale.
în consecinţă recursul a fost admis menţinându-se sentinţa instanţei de fond.
