Decizia cuprinde descrierea faptei imputate ca abatere disciplinară, iar precizarea prevederilor din regulamentul intern încălcate de către salariat nu reprezintă fapte distincte imputate salariatei, ci doar o încadrare a aspectelor concrete în abaterile descrise în mod general în cadrul regulamentului.
Dispoziţiile art. 268 C. muncii nu prevăd ca decizia să cuprindă în mod obligatoriu aspecte legate de individualizarea sancţiunii. în fapt, individualizarea sancţiunii se face anterior emiterii deciziei de sancţionare, după finalizarea cercetării prealabile, fără ca legea să prevadă menţionarea expresă a elementelor de individualizare în decizia de sancţionare.
A fost respectat dreptul la apărare al salariatului, acesta fiind convocat în condiţiile stabilite de lege, prezentându-se în faţa comisiei, fiind ascultat, realizându-se o cercetare prealabilă efectivă cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege.
Angajatorul a dovedit că faptele există şi constituie abateri disciplinare suficient de bine descrise şi caracterizate, atât din punct de vedere al condiţiilor de fapt, cât şi al temeiurilor de drept care le sancţionează, potrivit legii şi regulamentului intern, având în vedere contractul individual de muncă şi fişa postului salariatei, încât să atragă sancţiunea cea mai gravă, fiind respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 266 C. muncii.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5392R din 12 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 9149/24.10.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea privind contestatoarea A.F. în contradictoriu cu intimata RATB RA; a
anulat decizia nr. 228/24.03.2011; a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia şi postul deţinute anterior concedierii; a obligat intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la data reintegrării efective; a respins cererea de acordare de daune morale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost angajată în cadrul societăţii intimate începând cu data de 19.11.2008 cu CIM pe perioadă nedeterminată, în funcţia de controlor bilete. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 24.03.2011, prin decizia nr. 228/24.03.2011 emisă în temeiul art. 264 alin. (1) lit. f) C. muncii, raportat la dispoziţiile art. 61 lit. a) C. muncii.
Desfacerea disciplinară a CIM al reclamantei a fost dispusă pentru următoarele fapte: nerealizarea sarcinilor de muncă la nivel cantitativ şi calitativ, prevăzute în normele de muncă, din vina salariatului; refuzul nejustificat de a pleca în cursă sau de a executa sarcinile date, precum şi raportarea de controale fictive sau neexecutarea controalelor dispuse de superiorii ierarhici; necompletarea sau completarea necorespunzătoare a evidenţelor, precum şi comunicarea de date şi informaţii false (km, ore, curse fictive confirmate prin ştampilă de către conducătorul de vehicule sau controlor, pontaj fictiv, legitimaţii de călătorie).
Prin faptele săvârşite s-a reţinut încălcarea de către reclamantă art. 65. alin. (1) şi art. 66 pct. 4, 20,51 din regulamentul intern al RATB. Contestatoarea apreciază că decizia de concediere emisă de intimată este nelegală pentru că a fost emisă fară a se respecta procedura cercetării disciplinare.
în toate situaţiile în care angajatorul dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare, acesta este obligat să emită decizie, în formă scrisă, care să îndeplinească condiţiile de validitate impuse de legislaţia muncii.
în ceea ce priveşte măsura dispusă prin decizia de concediere, Tribunalul a analizat temeinicia şi legalitatea acesteia în raport de temeiul de drept invocat şi de îndeplinirea de către pârâtă a condiţiilor de fond exterioare actului de sancţionare, anterior dispunerii măsurii.
O primă chestiune reţinută de Tribunal este aceea că, anterior emiterii deciziei atacate, pârâta a procedat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile potrivit prevederilor art. 267 (actualul art. 251) C. muncii. Tribunalul a invocat dispoziţiile art. 61 lit. a), art. 63 alin. (1) şi art. 267 C. muncii.
în vederea desfăşurării cercetării, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Tribunalul a reţinut că prin convocatorul nr. 320211/03.03.2011 s-a procedat la convocarea salariatei pentru efectuarea cercetării disciplinare la data de 15.03.2011, ora 9.30, la sediul intimatei.
Examinând înscrisul depus la dosar – convocator la cercetarea disciplinară prealabilă, Tribunalul a constatat că acesta nu corespunde în ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de lege pentru a substitui o convocare la cercetarea prealabilă. Astfel, într-adevăr au fost menţionate cerinţele referitoare la data şi locul întrevederii, însă în ceea ce priveşte obiectul solicitării, descrierea priveşte doar o parte dintre faptele imputate care, în opinia angajatorului, întrunesc elementele materiale ale cel puţin uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de lege şi sancţionate ca atare, nefiind menţionate în cuprinsul acestuia act toate faptele reţinute ca abateri disciplinare în conţinutul deciziei de concediere.
Reţinând că efectuarea cercetării este o condiţie imperativă a legii întrucât ea reprezintă singura concretizare a garanţiei de respectare a dreptului la apărare pe toată durata desfăşurării acţiunii disciplinare de către cei învestiţi cu dreptul de a aplica sancţiunea, dar şi că explicaţiile trebuie cerute salariatului anterior desfacerii CIM, iar nu ulterior luării acestei măsuri, Tribunalul a conchis că în speţă cercetarea nu a fost efectuată conform dispoziţiilor imperative ale art. 267 C. muncii.
Prin modul în care s-a derulat procedura în cazul de faţă, este cert că salariatului nu i-au fost aduse la cunoştinţă toate învinuirile pentru care era cercetat, ci doar o parte din ele, astfel că acestuia nu i s-a respectat dreptul la apărare, neputându-şi formula eventualele apărări, probe şi motivaţii raportat la toate faptele ce i-au fost reţinute în sarcină.
în acelaşi sens s-a reţinut neindicarea modului de desemnare a persoanelor în comisia de cercetare, a drepturilor şi obligaţiilor acestora, dar şi a componenţei comisiei, la dosar nefiind depus niciun act semnat de comisia instituită pentru a cerceta faptele pretinse a fi săvârşite de reclamantă.
La 15.03.2011 s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal intermediar al comisiei desemnate să efectueze cercetarea disciplinară, înregistrat sub nr. SC 320701/15.03.2011 în care se regăsesc apărările contestatoarei doar referitor la cea de-a treia abatere disciplinară descrisă în decizia de concediere: „necompletarea sau completarea necorespunzătoare a evidenţelor, precum şi comunicarea de date şi informaţii false prin utilizarea
în procesul-verbal final comisia de cercetare disciplinară reţine o serie de abateri săvârşite în date diferite prin utilizarea cârdului activ în vederea înregistrării de controale fictive, aceste abateri fiind prevăzute de regulamentul intern al RATB, toate aceste abateri fiind de fapt aceeaşi faptă descrisă drept „necompletarea sau completarea necorespunzătoare
a evidenţelor, precum şi comunicarea de date şi informaţii false prin utilizarea (…)”.
Din niciunul din procesele-verbale sus-menţionate nu reiese că cercetarea a vizat şi celelalte două abateri reţinute în sarcina contestatoarei, constând în nerealizarea sarcinilor de muncă la nivel cantitativ şi calitativ şi refuzul nejustificat de a pleca în cursă sau de a executa sarcinile date, precum şi raportarea de controale fictive sau neexecutarea controalelor dispuse de superiorii ierarhici.
Cu privire la decizia de concediere, aceasta trebuie să îmbrace forma scrisă şi să conţină anumite elemente, condiţie prevăzută de lege pentru validitatea măsurii respective (ad validitatem). Tribunalul a făcut trimitere la art. 62 şi art. 268 alin. (2) C. muncii.
Verificând decizia nr. 141/07.03.2011, Tribunalul a reţinut că angajatorul nu a respectat întru totul textele citate, limitându-se la a indica temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară a desfacerii CIM, termenul în care poate fi contestată sancţiunea de către salariat, 30 de zile calendaristice de la data comunicării şi la instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, cea în a cărei rază îşi are domiciliul salariatul. Nu este individualizată sancţiunea aplicată, care este cea mai gravă dintre cele prevăzute de lege, nu sunt arătate motivele de fapt pentru care comisia de disciplină a decis aplicarea acestei sancţiuni, şi nu a uneia mai uşoară dintre cele prevăzute de art. 264 C. muncii.
Cu privire la motivarea în fapt, se impune ca situaţia de fapt să fie indicată în materialitatea ei în decizia de concediere, să se arate în ce constă în concret fapta însăşi, nefiind suficientă o generalitate sau o afirmaţie vagă, ca de exemplu nerealizarea sarcinilor de muncă la nivel cantitativ şi calitativ, fară a se individualiza concret care sarcini nu au fost realizate sau refuzul nejustificat de a pleca în cursă, necompletarea sau completarea necorespunzătoare a evidenţelor, precum şi comunicarea de date şi informaţii false fară a se individualiza evidenţele şi data la care nu au fost completate, nerespectarea sarcinilor date, care sunt acestea, prin ce i-au fost trasate şi la ce dată nu au fost respectate, neexecutarea controalelor dispuse de către superiori ierarhici, fară să se individualizeze care erau aceste dispoziţii, ce controale vizau, ce tematică, la ce dată trebuiau executate, prin ce acte de decizie au fost stabilite în sarcina contestatoarei aceste obligaţii.
Decizia de concediere nu numai că nu detaliază faptele imputate reclamantei, dar nici nu le indică cu destulă claritate pentru a se cunoaşte temeiurile măsurii luate. De asemenea, dacă decizia de concediere are în vedere un act de constatare (proces-verbal, notă de control, referat) ori chiar şi un alt act cu caracter decizional (ca act intern al societăţii), acest din urmă act trebuie identificat (cu număr de înregistrare), menţionat în însăşi decizia de concediere producătoare de efecte juridice.
în plus faţă de indicarea faptei/faptelor şi descrierea lor, cerinţe prin care se realizează motivarea în fapt a deciziei sancţionatorii, se impune a se indica şi dovezile care atestă situaţia de fapt reţinută.
Esenţială este indicarea faptelor săvârşite de către salariat, întrucât „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere” (art. 77, actualul art. 79 C. muncii). Astfel, arătarea faptelor abia în faţa instanţei, cu ocazia soluţionării contestaţiei, nu înlocuieşte omisiunea angajatorului, întrucât este vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea unor cerinţe de formă ad validitatem, ce nu poate fi acoperită prin confirmare.
Examinând în continuare decizia contestată, se observă că angajatorul nu a individualizat fapta nici în materialitatea ei şi nici în drept, mai precis, acesta nu a precizat prevederile din statutul de personal sau CIM aplicabil, încălcate de salariat, în raport de fiecare abatere disciplinară în parte. Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 506/2005, instanţa apreciază că lipsa elementelor de motivare în fapt şi în drept atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Legalitatea şi temeinicia sancţionării disciplinare, precum şi comunicarea deciziei potrivit legii, trebuie dovedite de angajator cu însăşi decizia de concediere şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, precum şi cu înscrisuri conform legii, neputându-se produce dovezi noi în faţa instanţei şi neputându-se pretinde salariatului să recunoască aspecte în favoarea angajatorului şi care constituie obligaţiile legale ale acestuia.
Tribunalul a mai reţinut că, pentru a fi legală, concedierea trebuie să intervină în anumite termene prevăzute expres de art. 268 alin. (1) C. muncii. Prin instituirea celor două termene de prescripţie, legiuitorul a avut în vedere că acestea constituie în fapt o garanţie indispensabilă pentru executarea CIM, atât pentru salariat cât şi pentru angajator. Esenţial este interesul autorului abaterii disciplinare, care trebuie să ştie la împlinirea unui termen determinat ce drepturi are şi în ce măsură îi sunt afectate, pentru ca aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine, în lipsa termenelor, însuşi accesul liber la justiţie ar fi pus sub semnul îndoielii, în condiţiile în care cel în drept să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna cu rea-credinţă la nesfârşit, împiedicându-1 astfel pe salariat să obţină în justiţie clarificarea situaţiei sale.
Reţinând deci momentele de la care încep să curgă cele două termene, Tribunalul a observat că esenţială este determinarea exactă a datei la care a fost săvârşită abaterea disciplinară atât în decizia de sancţionare disciplinară, cât şi în actele ce au stat la baza emiterii acesteia.
Pentru aceste considerente şi faţă de dispoziţiile art. 76 C. muncii, Tribunalul a apreciat că decizia nr. 228/24.03.2011 este nelegală. în ceea ce priveşte temeinicia măsurii aplicate, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit fişei postului contestatoarei din dosar, aceasta are sarcina de a efectua un număr de minim 32 de controale pe zi cu o frecvenţă de minim 4 controale pe oră, fară a exista însă vreo prevedere în care să fie stabilit un minim de amenzi sau procese-verbale încheiate.
Astfel, Tribunalul reţine din înscrisurile ataşate la dosar şi depoziţia martorilor audiaţi, că intimata are posibilitatea de a emite şi cârduri nenominale pentru circulaţia în mijloacele de transport în comun. Conform menţiunilor din fişa postului salariatei, în cazul care este depistat un card pe care a fost încărcat un abonament care a expirat sau care nu mai este valabil, sau în cazul depistării unui card pe care a fost încărcat un portofel electronic care nu a fost validat la urcarea în vehicul, controlorul, în speţă salariatul RATB, „aplică sancţiunea contravenţională”. Nu prevede însă nici fişa postului, nici R.O.I. al intimatei, care este calea de urmat de către controlor în cazul în care călătorul posesor al unui card nenominal refuză să se legitimeze. A arătat intimata că există un protocol încheiat între RATB şi organele de poliţie şi jandarmerie, în temeiul căruia controlorul care se confruntă cu situaţia descrisă mai sus poate solicita concursul autorităţilor. însă, acest înscris nu a fost depus la dosar, pentru ca instanţa să poată analiza drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare ale protocolului.
în concluzie, câtă vreme angajatorul nu a oferit agentului său pârghiile necesare pentru a-şi putea eficientiza activitatea prestată pe teren, culpa nu poate aparţine doar acestuia din urmă.
Potrivit H.C.G.M.B. nr. 267/2003 (de modificare a H.C.G.M.B. nr. 156/2001), pct. 8, „contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori, în cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau cetăţeni romani cu domiciliul în străinătate, paşaportul, seria şi numărul tichetului de înscriere a contravenţiilor. în cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de politie, jandarmi sau gardieni publici”.
Faţă de susţinerea că intimata a făcut deduceri cu privire la faptul că acesta a efectuat controale fictive ale pasagerilor, Tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, faţă de răspunsul intimatei la interogatoriul din dosar, care arată că nu se putea prevala de informaţiile furnizate de camerele video instalate în mijloacele de transport în comun, întrucât se încalcă autorizaţia acordată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter personal, care prevede că RATB are dreptul de a prelucra imaginile vido numai în scopul asigurării protecţiei mijloacelor de transport în comun şi al asigurării protecţiei fizice al călătorilor şi bunurilor acestora, susţinere nedovedită de intimată, mai mult chiar, infirmată prin procesul-verbal nr. 319768/23.02.2011, în care se arată că o echipă RATB nu s-a urcat în mijlocul de transport nr. 226,
conform imaginilor video înregistrate în posesia cărora se afla intimata şi de care s-a prevalat la sancţionarea acestei echipe.
Tribunalul nu a putut verifica temeinicia celorlalte fapte descrise generic în decizia contestată, intimata nedovedind producerea acestora, astfel că, faţă de această situaţie, în circumstanţiere ar fi aplicat o altă sancţiune în raport de numărul de fapte săvârşite.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis acţiunea contestatoarei şi a anulat decizia de concediere nr. 228/24.03.2011 emisă de intimată.
întrucât salariata a fost vătămată prin decizia emisă în mod nelegal, potrivit celor de mai sus, deoarece repararea integrală a prejudiciului astfel cauzat reclamă repunerea părţilor în situaţia anterioară, în raport de principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, dar şi în baza art. 78 alin. (2) C. muncii, Tribunalul a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei anulate.
Totodată, faţă de cererea contestatoarei şi în temeiul art. 78 alin. (1) C. muncii, Tribunalul a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă, 29.03.2011, şi până la reintegrarea efectivă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal recurenta-intimată RATB, criticând-o pentru nelegalitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul formulat este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Referitor la legalitatea deciziei de concediere, Curtea constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia îndeplinind cerinţele formale prevăzute de C. muncii.
Potrivit art. 263 C. muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
în temeiul art. 268 C. muncii, în varianta aplicabilă la data emiterii deciziei contestate, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) pre
cizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau CCM aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din dispoziţiile legale menţionate şi din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea reţine că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuia să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziei. în baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancţionare şi a actelor care au stat la baza acesteia, în mod greşit instanţa de fond a constatat că decizia de concediere nu ar îndeplini condiţiile de legalitate prevăzute imperativ de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Curtea va înlătura considerentele Tribunalului referitoare la lipsa elementului prevăzut de art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, în decizie fiind descrisă fapta imputată, respectiv utilizarea cârdurilor active, identificate cu serie şi număr în cuprinsul deciziei, în vederea înregistrării de controale fictive şi cârduri verificate în buletinele de activitate din zilele expres menţionate în actul de sancţionare disciplinară.
în mod greşit prima instanţă a reţinut că ar fi vorba de trei fapte distincte, deoarece fapta imputată salariatei constă în utilizarea repetată a unor cârduri pentru a raporta controale fictive în zilele menţionate expres în decizie, prin aceste raportări fictive încălcându-se obligaţiile de serviciu constând în realizarea sarcinilor de muncă la nivel cantitativ şi calitativ, completarea corespunzătoare a evidenţelor, interdicţia de a comunica date false. Faptele concrete constau în înregistrarea unor controale fictive prin utilizarea unor cârduri active, identificate în cuprinsul deciziei, la datele expres menţionate şi acestea au făcut obiectul răspunderii disciplinare. în cuprinsul deciziei, angajatorul a descris amănunţit aceste fapte, dar a făcut şi o raportare a acestora la abaterile disciplinare prevăzute în regulamentul intern, acestea reprezentând aspecte generale care, în speţă, s-au concretizat sub forma utilizării unor cârduri pentru a raporta controale fictive.
Acest aspect este confirmat de faptul că în decizie se precizează prevederile din regulamentul intern încălcate de către salariat, respectiv art. 66 pct. 4, 20 şi 51, care sunt reproduse de angajator la alin. (2)-(4) din decizie („nerealizarea sarcinilor de muncă la nivel cantitativ şi calitativ, prevăzute în normele de muncă, din vina salariatului; refuzul nejustificat de a pleca în cursă sau de a executa sarcinile date, precum şi
raportarea de controale fictive sau neexecutarea controalelor dispuse de superiorii ierarhici; necompletarea sau completarea necorespunzătoare a evidenţelor, precum şi comunicarea de date şi informaţii false – km, ore, curse fictive confirmate prin ştampilă de către conducătorul de vehicule sau controlor, pontaj fictiv, legitimaţii de călătorie”), fară ca acestea să reprezinte fapte distincte imputate salariatei, ci doar o încadrare a aspectelor concrete (utilizarea cârdurilor respective pentru raportarea unor controale fictive) în abaterile descrise în mod general în cadrul regulamentului.
Tot sub aspectul descrierii faptei, nu pot fi reţinute considerentele primei instanţe referitoare la identificarea actelor de constatare sau a actelor decizionale care au stat la baza deciziei de sancţionare sau a dovezilor avute în vedere, deoarece în decizie sunt menţionate aceste acte, fiind prevăzute inclusiv numărul şi data emiterii lor (procesul-verbal nr. 321152/22.03.2011, referatul nr. 319768/23.02.2011, nota de serviciu nr. 319767/23.02.2011, decizia nr. 129/03.03.2011, convocatorul nr. 320201/3.03.2011 etc.). în privinţa dovezilor reţinute, deşi art. 268 nu cuprinde sub sancţiunea nulităţii o astfel de menţiune, angajatorul a enumerat toate cârdurile şi toate buletinele de activitate avute în vedere.
Prima instanţă a mai reţinut nerespectarea condiţiilor de validitate prin faptul că decizia nu cuprinde individualizarea sancţiunii aplicate, în sensul că nu sunt prevăzute motivele pentru care comisia de cercetare disciplinară a prevăzut aplicarea celei mai grave sancţiuni. Dar, în decizie se arată care a fost sancţiunea aplicată, respectiv desfacerea disciplinară a CIM. Sub acest aspect, Curtea constată că dispoziţiile Codului muncii, la care face trimitere şi Tribunalul, nu prevăd ca decizia să cuprindă în mod obligatoriu aspecte legate de individualizarea sancţiunii. în fapt, individualizarea sancţiunii se face anterior emiterii deciziei de sancţionare, după finalizarea cercetării prealabile, fară ca legea să prevadă menţionarea expresă a elementelor de individualizare în decizia de sancţionare, motiv pentru care aspectele reţinute de prima instanţă sunt nefondate.
în mod greşit a reţinut Tribunalul că decizia nu ar cuprinde prevederile din statutul de personal sau CCM aplicabil încălcate de salariat, deoarece, din cuprinsul deciziei, Curtea reţine respectarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) C. muncii. Astfel, se menţionează expres că „nu au fost respectate prevederile cap. VII, art. 65 alin. (1) şi art. 66 pct. 4,20,51 din regulamentul intern RATB”.
Referitor la nelegalitatea cercetării disciplinare, se constată că prin convocatorul nr. 320201/03.03.2011 aceasta a fost chemată pentru data de 15.03.2011, specificându-i-se întocmai obiectul cercetării, şi anume utilizarea unor cârduri pentru controale fictive, pentru care a şi fost sancţionată, fapt ce întruneşte elementele constitutive ale abaterii
prevăzute de art. 66 pct. 4,20 şi 51 din regulamentul intern, fiind contrar obligaţiei de îndeplinire a sarcinilor de serviciu în condiţii de legalitate, realitate, exactitate şi bună-credinţă. Susţinerea intimatei-contestatoare, în sensul că nu i s-a dat posibilitatea efectivă de a se apăra, că faptele nu au fost detaliate nici în cuprinsul convocării, nici în cadrul deciziei de sancţionare, este contrazisă de menţiunile din înscrisurile depuse la dosar.
Acestea au fost faptele imputate salariatei, convocatorul cuprinde întocmai descrierea acestora, motiv pentru care vor fi înlăturate considerentele primei instanţe pe acest aspect. Trimiterile la cuprinsul prevederilor regulamentului intern nesocotite de salariată nu reprezintă fapte distincte, decizia fiind emisă pentru utilizarea unor cârduri fară acoperire pentru a raporta controale fictive, acesta fiind şi obiectul cercetării disciplinare. Aşadar, salariatei i s-au adus la cunoştinţă, în mod detaliat, faptele pentru care este cercetată disciplinar prealabil, cu indicarea concretă a datei efectuării controalelor şi a cârdurilor vizate în mod expres.
La 15.03.2011 s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei, care s-a prezentat personal şi a dat o declaraţie scrisă, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal intermediar nr. 320701/15.03.2011 şi procesul-verbal final al comisiei desemnate să efectueze cercetarea disciplinară, înregistrat sub nr. SC 321152/22.03.2011.
In aceste condiţii nu se poate vorbi de nerespectarea dreptului la apărare al salariatului, care a fost convocat cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, s-a prezentat în faţa comisiei, a fost ascultat, realizându-se o cercetare prealabilă efectivă, cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege.
Cu ocazia cercetării, salariata nu a făcut decât să nege faptele, fară să pretindă că ar mai avea nevoie de timp pentru a-şi pregăti apărarea şi fară să se poată stabili nici judiciar ce apărări ar fi fost împiedicată să facă ori să dovedească, motiv pentru care nici în decizia de sancţionare disciplinară nu se putea spune mai mult decât s-a făcut. Astfel, precizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului are sens în condiţiile în care acesta deduce motive de natură să înlăture răspunderea disciplinară, fiind ţinut să le şi dovedească, nu atunci când doar neagă faptele, ceea ce este contrazis de buletinele de activitate din intervalul de referinţă, pentru că în acest caz este legitimă şi suficientă, din perspectiva art. 268 alin. (2) lit. c), simpla menţiune conform căreia apărările sunt nefondate, având în vedere evidenţa cuprinsă In înregistrările din baza de date electronică a sistemului automat de taxare. Mai mult, nu se poate afirma că nu a fost respectat dreptul salariatului la apărare, în condiţiile în care din înscrisurile depuse în copie la dosar rezultă că cercetarea disciplinară a fost efectivă, că intimatei i s-au pus întrebări, că aceasta a răspuns la
întrebările puse şi că răspunsurile sale au fost consemnate în cuprinsul procesului-verbal interimar încheiat la data de 15.03.2011, depus, în copie, la dosar, că a dat o altă declaraţie scrisă în data de 15.03.2010.
Tribunalul a mai reţinut că nu a fost indicat modul de desemnare a comisiei disciplinare şi că nu există niciun act semnat de această comisie. Aceste aspecte sunt contrazise însă de probele administrate în cauză, chiar în decizia de concediere facându-se trimitere la decizia nr. 129/03.03.2011 privind constituirea comisiei de cercetare disciplinară, depusă la dosar fond. Mai mult, componenţa comisiei nu a fost contestată de salariată, iar procesul-verbal intermediar nr. 320701/15.03.2011 şi procesul-verbal final nr. SC 321152/22.03.2011 sunt semnate de chiar membrii comisiei desemnate să efectueze cercetarea disciplinară, contrar celor reţinute de prima instanţă.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea reţine că decizia de concediere îndeplineşte toate cerinţele de legalitate prevăzute de lege, iar cercetarea disciplinară s-a efectuat cu respectarea garanţiilor instituite pentru respectarea dreptului la apărare al salariatului, potrivit art. 267 C. muncii.
Cât priveşte termenele de prescripţie instituite de art. 268 alin. (1) C. muncii, se constată că a fost respectat atât termenul de 6 luni prevăzut de la data săvârşirii faptelor, cât şi cel de 30 de zile stipulat de la data la care angajatorul a luat la cunoştinţă abaterile sancţionate, întrucât prin decizia atacată s-a reţinut că intervalul de săvârşire a faptelor este 28.10.2010 –
24.02.2011, iar referatul de sesizare a acestor abateri a fost înregistrat la societate la data de 23.02.2011.
în ceea ce priveşte temeinicia, Curtea reţine că în sarcina intimatei a fost reţinut faptul că a utilizat un număr de 7 cârduri în vederea înregistrării de controale fictive şi cârduri verificate în buletinele de activitate, la datele enumerate în decizia de concediere.
Din nota înregistrată sub nr. SC 319767/23.02.2011 rezultă că în urma verificărilor efectuate de Biroul Controlori cu privire la activitatea de control desfăşurată de controlorii de bilete de la sectorul Alexandria s-a constatat că un număr de 10 cârduri de transport ce aparţin mai multor călători (care nu mai deţin titluri de călătorie valabile) sunt verificate în mod repetat de agenţi de control fară a fi aplicate sancţiuni contravenţionale, printre aceştia fiind menţionată şi contestatoarea, fiind întocmit ulterior referatul înregistrat sub nr. 521099/23.02.2011, la cabinet director comercial.
Angajatorul a dovedit faptele imputate salariatei prin depunerea la dosar a buletinelor de activitate detaliate din datele menţionate în decizie, acestea fiind listate din sistemul electronic de verificare a sistemului automat de taxare.
Mai mult, recurenta a depus la fond date referitoare la istoricul unuia dintre cârduri, din care rezultă că aplicaţia a fost invalidată şi la data controlului cârdul nu avea credit. Cârdul a fost reîncărcat doar până în luna octombrie 2010, când a fost declarat pierdut de către posesor la
26.10.2010.
Curtea reţine că intimata a verificat acest card de mai multe ori, aspect ce rezultă din buletinele de activitate depuse la dosar, astfel că, după prima verificare, putea sesiza că este un card invalid şi aplica sancţiune, dar salariata l-a verificat şi ulterior, fară a aplica vreo sancţiune. Având în vedere că acest card a mai fost verificat şi de colegii săi nominalizaţi, tot fară a se aplica sancţiuni, înseamnă că aceste cârduri au fost în posesia controlorilor şi au fost utilizate pentru a înregistra controale fictive.
Intimata a fost sancţionată pentru utilizarea repetată, în perioada anterior menţionată, a unor cârduri fară acoperire, pentru a raporta controale fictive. Prin urmare, salariata nu a fost sancţionată pentru că nu a aplicat sancţiuni contravenţionale posesorilor acestor cârduri, ci pentru că respectivele controale nu erau reale, ci mincinoase, aceleaşi cârduri fiind utilizate repetat pentru a raporta controale neefectuate în intervalul de 4 luni, faptul că nu s-au aplicat sancţiuni contravenţionale fiind o dovadă a nerealităţii controlului de care s-a prevalat în respectivele buletine de activitate.
Curtea nu poate reţine considerentele primei instanţe şi apărările intimatei referitoare la inexistenţa unui mijloc eficient de aplicare a sancţiunilor pentru persoanele care călătoreau fară plată, deoarece dacă se pretinde că acele controale s-au efectuat în mod real şi acesta era rezultatul lor, controlorul era ţinut să aplice sancţiunea contravenţională pentru lipsa legitimaţiei de călătorie ori să sesizeze de îndată angajatorul şi să şi dovedească imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiei din cauza opoziţiei insurmontabile a aceloraşi persoane, descoperite repetat, cu aceleaşi legitimaţii fară acoperire şi aceeaşi atitudine imposibil de înfrânt prin mijloace legale.
Nu pot fi reţinute apărările intimatei referitoare la existenţa mai multor mijloace simultane de plată a călătoriei cu transportul în comun în perioada respectivă (bilet, legitimaţii etc.), deoarece aceasta a fost sancţionată, aşa cum am arătat, pentru raportarea unor controale false şi nu pentru neaplicarea unui număr minim de amenzi.
Nu pot fi reţinute nici apărările intimatei în sensul că activitatea acesteia poate fi caracterizată drept o activitate eficientă, deoarece prin raportul de activitate al RATB pe anul 2010 sunt analizate şi evidenţiate realizările controlorilor de bilete pe anul 2010 comparativ cu 2009, deoarece acest raport nu înlătură fapta constatată, respectiv efectuarea unor controale fictive, iar raportările respective au în vedere întreaga activitatea a controlorilor, nu în mod specific pe a intimatei.
în aceste condiţii, angajatorul a dovedit că faptele există şi constituie abateri disciplinare suficient de bine descrise şi caracterizate, atât din punct de vedere al condiţiilor de fapt, cât şi al temeiurilor de drept care le sancţionează, potrivit legii şi regulamentului intern, având în vedere CIM şi fişa postului salariatei, încât să atragă sancţiunea cea mai gravă, fiind respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 266 C. muncii.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că decizia contestată este legală şi temeinică, neexistând nicun motiv de nulitatea a acesteia, în aceste condiţii, Curtea constată netemeincia cererilor accesorii referitoare la plata despăgubirilor şi reintegrarea salariatei, repunerea în situaţia anterioară putând fi dispusă doar în condiţiile anulării deciziei de concediere, potrivit art. 78 C. muncii. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată.
