Ordinea de aplicare a sancţiunilor disciplinare instituită nu este una imperativă, angajatorul fiind îndreptăţit ca, în raport cu fapta săvârşită, urmările produse şi vinovăţia făptuitorului, să aplice chiar sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă, indiferent dacă salariatul este sau nu la prima abatere disciplinară.
Sancţiunea concedierii disciplinare poate fi însă înlocuită de instanţă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, în cazul aplicării unei sancţiuni prea grave raportat la fapta săvârşită şi la circumstanţele acesteia, precum şi la comportamentul general al salariatului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 4920/R din 21 septembrie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1095/06.02.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VUI-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de contestatorul G.A., în contradictoriu cu intimata SC C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajat cu CIM pe durată nedeterminată, înregistrat cu nr. 2772/03.08.2007 la SC C., în funcţia de casier, cu program de lucru de 8 ore/zi, cu 5 zile lucrătoare şi cu pauză de 2 zile, care nu coincide de fiecare dată în zilele de sâmbătă şi duminică. De asemenea, în contract se mai arată că reclamantul are un salariu de bază de 875 lei lunar, fiind stabilite şi drepturile şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte. La data de 14.08.2011 pârâta a emis decizia nr. RU 1648, prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de numitul G.A., constând în desfacerea CIM, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii. în considerentele deciziei de concediere s-a reţinut că la data de 29.03.2011, în timp ce se afla în programul de lucru la casierie,contestatorul a avut un comportament neadecvat, afirmând despre clientul anterior că acesta este lipsit de bun
simţ şi cum de şi-a permis să-i spună să scaneze mai repede produsele. Toate aceste afirmaţii au fost făcute faţă de un alt client ce se afla la casă şi care i-a atras atenţia reclamantului că se mişca încet şi că a avut dreptate clientul anterior. De asemenea, s-a mai arătat în decizia de concediere că afirmaţiile jignitoare au fost spuse de faţă cu colega reclamantului, T.M., care este şi ea casieriţă, aceasta atrăgându-i atenţia să nu mai facă astfel de afirmaţii în prezenţa clienţilor. Tot în decizia de concediere s-a mai arătat că acel client, aflându-se la casă, a auzit cele spuse de reclamant şi l-a reclamat în scris la conducerea unităţii cu privire la cele întâmplate.
Instanţa a constatat că reclamantul a fost chemat la convocare, înregistrată cu nr. RU 1440/31.03.2011, prin care s-a menţionat că la data de 13.04.2011, la ora 10.30, în cadrul sediului pârâtei, reclamantul este chemat pentru cercetarea disciplinară cu privire la fapta săvârşită în data de 29.03.2011, în timp ce reclamantul se afla în timpul programului de lucru.
De asemenea, prin decizia nr. RU 1439/31.03.2011 a fost constituită comisia de cercetare disciplinară, aşa cum prevăd art. 263-268 C. muncii pentru demararea procedurii de cercetare disciplinară. La baza emiterii deciziei de concediere şi a întregii cercetări disciplinare a stat sesizarea scrisă formulată de către numitul I.C., care, fiind client la casă şi aşteptând să-i fie scanate produsele pentru a le plăti, a auzit discuţia pe care reclamantul a avut-o cu colega de serviciu, casieriţă vecină cu reclamantul, şi prin care susţinea că acel client avut anterior şi-a permis să-i spună să se mişte mai repede cu scanarea produselor, facându-1 nesimţit. Tot la baza cercetării disciplinare a stat şi nota internă întocmită de şefa de departament care răspunde de casierii şi care a relatat că atunci când i-a spus că va face sesizare în acest sens, i s-a răspuns în mod jignitor şi obraznic de către reclamant, precum şi declaraţiile făcute de reclamant şi colegii de serviciu. Instanţa, pentru a garanta dreptul la apărare al contestatorului, a admis şi proba testimonială cu martorii N.M. şi L.V., iar pentru intimată au fost audiaţi martorii T.M. şi I.C. în urma audierii martorilor T.M. şi I.C., instanţa a reţinut că în ziua de 29.03.2011 reclamantul, fiind de serviciu în funcţia de casier, la un moment dat a discutat cu colega de serviciu şi a afirmat că acel client pe care l-a avut anterior este un nesimţit că şi-a permis să-i spună să scaneze mai repede produsele de pe bandă, acestea fiind spuse în prezenţa numitului I.C. care, fiind client la casă, a auzit această discuţie şi chiar i-a spus reclamantului că este adevărat că se mişcă încet. De asemenea, instanţa a constatat din declaraţia numitei T.M. că reclamantul a făcut afirmaţii jignitoare la adresa unui client anterior de la casă şi că de faţă se afla un alt client care a auzit cele spuse.
în dovedirea contestaţiei, instanţa a dispus audierea martorului L.V., care a susţinut că a auzit despre acel incident petrecut şi faptul că
reclamantul a fost cercetat disciplinar. Martorul a mai relatat că în urma unei discuţii cu o colegă de la Bucureşti a aflat că reclamantul se poartă necivilizat şi că este o ruşine pentru magazinul la care lucrează. Martorul a mai susţinut că în acele momente când l-a cunoscut pe reclamant la şedinţele de sindicat avea un comportament civilizat şi că se implica în activitatea sindicală, dar în final a relatat că nu lucrează cu el la magazin, martorul având punct de lucru în Ploieşti şi nu ştie mai multe despre reclamant în afara activităţii sindicale.
Din analiza declaraţiilor date în faţa instanţei, în raport de probele aflate la dosar, s-a considerat că reclamantul nu a făcut dovada contrară celor arătate în contestaţia formulată, ci, din contră, rezultă că în ziua de 29.03.2011, în timp ce se afla la serviciu, a făcut afirmaţii jignitoare la adresa unui client avut la casă, afirmaţii făcute de faţă cu un alt client care era la casă şi a auzit cele spuse de reclamant, susţinând că reclamantul se mişca încet. De asemenea, instanţa a mai apreciat din întregul material probator administrat că reclamantul se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina lui de comisia de cercetare disciplinară, constând în comportamentul neadecvat pe timpul programului de lucru manifestat prin jignirea clienţilor care vin la acest magazin, afectând în mod grav imaginea şi prestigiul unităţii, ce pot avea consecinţe grave, chiar de natură economică, prin scăderea vânzărilor şi reducerea numărului de clienţi prezenţi în magazin.
Instanţa a considerat că decizia de concediere este emisă în mod legal, sub aspect formal, fiind respectate prevederile art. 74 C. muncii, cuprinzând motivele de fapt ce au dus la luarea acestei măsuri, cât şi motivele de drept, constând în textele de lege, Codul muncii şi R.O.I. Sub aspectul temeiniciei, instanţa a considerat că decizia de concediere este legală, intimata dovedind săvârşirea de către reclamant a faptei ce a dus la constatarea acesteia ca abatere disciplinară gravă şi aplicarea sancţiunii pentru o astfel de faptă, constând în desfacerea CIM. Mai mult, reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar pentru alte fapte considerate abateri disciplinare, fiind sancţionat cu mustrare scrisă, nefiind la prima abatere în acest sens.
în ce priveşte reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale solicitate, instanţa a considerat că, atât timp cât fapta săvârşită de reclamant este considerată o abatere disciplinară gravă şi a fost sancţionat în acest sens, nu va putea dispune reintegrarea acestuia, întrucât nu a fost dovedită nevinovăţia acestuia din probele aflate la dosar. Referitor la plata drepturilor salariale solicitate, din moment ce această decizie de concediere a fost emisă în mod legal şi temeinic, reclamantul nu poate fi îndreptăţit la plata acestor drepturi salariale, solicitarea fiind neîntemeiată în acest sens.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal şi motivat, contestatorul G.A.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
în temeiul CIM pe durată nedeterminată, înregistrat cu nr. 2772/ 03.08.2007, recurentul a ocupat la intimata SC C. funcţia de casier, iar raporturile de muncă dintre părţi au încetat prin decizia nr. RU 1648/14.08.2011 prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de recurentul G.A., constând în desfacerea CIM, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii.
Motivul emiterii acestei decizii l-a constituit faptul că la data de
29.03.2011, în timp ce se afla la programul de lucru, recurentul a avut un comportament neadecvat, făcând afirmaţii jignitoare despre un client ce tocmai plecase, de faţă fiind un alt client ce se afla la casă.
Criticile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a stabilit în mod eronat situaţia de fapt nu pot fi reţinute, din probele administrate în cauză rezultând că la data de 29.03.2011, în timp ce se afla la serviciu, a făcut afirmaţii jignitoare la adresa unui client avut la casă, afirmaţii făcute de faţă cu un alt client care a auzit cele spuse de recurent şi care, auzind aceste afirmaţii, a declarat că nu va mai reveni la cumpărături în magazinele intimatei.
Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării disciplinare, recurentul a recunoscut că la data de 29.03.2011, în prezenţa unui client ce se afla la casă, a avut o discuţie cu colega acestuia, T.M., afirmând despre un client ce deja plecase că acesta s-a comportat necivilizat şi nesimţit, aspect ce l-a determinat pe clientul de la casă să intervină şi să-i facă o reclamaţie scrisă.
Acest aspect este relatat şi de martora T.M., prezentă la incident, precum şi de martorul I.C., prezent la incident, care, indignat de afirmaţiile recurentului faţă de clientul anterior, ce plecase de la casă, a formulat în scris o reclamaţie împotriva recurentului.
în condiţiile în care recurentul însuşi a recunoscut prin declaraţia dată în cursul cercetării disciplinare săvârşirea faptei imputate, aspect ce se coroborează cu declaraţiile martorilor propuşi de către intimată, sunt lipsite de relevanţă aprecierile acestuia cu privire la anumite inadvertenţe referitoare la ora la care s-au făcut remarcile jignitoare la adresa clientului ce plecase, ora săvârşirii faptei neconstituind un aspect contestat în faţa primei instanţe, pe de altă parte fiind posibil ca, datorită perioadei destul de mari dintre data săvârşirii abaterii disciplinare şi audierea martorilor în instanţă, să existe o uşoară neconcordanţă cu privire la ora săvârşirii abaterii disciplinare, acest aspect nemodificând însă în esenţă reţinerea situaţiei de fapt şi a abaterii disciplinare săvârşite de către recurent.
în ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de fond nu a ţinut seama de declaraţia martorului propus de recurent, Curtea apreciază că această critică este nefondată, sentinţa atacată făcând referire la martorul propus de recurent, cu privire la care s-a arătat că acesta nu a fost de faţă la incident, că îl cunoaşte pe recurent de la şedinţele de sindicat, recurentul având un comportament civilizat.
Cu privire la critica potrivit căreia sentinţa atacată încalcă dispoziţiile imperative ale art. 250 alin. (1) C. muncii, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 263 C. muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, R.O.I., CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Articolul 264 C. muncii prevede expres sancţiunile pe care le poate aplica angajatorul şi care sunt în funcţie de gravitatea faptei, iar desfacerea CIM este ultima menţionată. Potrivit dispoziţiilor art. 266 C. muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită, a gradului de vinovăţie a salariatului, a consecinţelor abaterii disciplinare, a comportamentului general în serviciu al salariatului, a eventualelor sancţiuni disciplinare suferite anterior de angajat. Astfel, trebuie subliniat că doctrina şi practica judiciară sunt liniare în a considera că ordinea de aplicare a sancţiunilor disciplinare instituită de art. 264 C. muncii nu este una imperativă, angajatorul fiind îndreptăţit ca, în raport cu fapta săvârşită, urmările produse şi vinovăţia făptuitorului, să aplice chiar sancţiunea desfacerii CIM, indiferent dacă salariatul este sau nu la prima abatere disciplinară.
în speţă, este evident că şi recurentul a avut o culpă în evoluţia incidentului, însă nu se poate ignora nici faptul că şi clientul ce plecase de la casă a avut un comportament jignitor faţă de recurent, ceea ce, coroborat cu ora înaintată, după o zi de muncă, a dus la situaţia creată, atitudinea recurentului intervenind şi pe fondul unei provocări din partea clientului intimatei.
Este adevărat că recurentul a avut un comportament necorespunzător, dar acest aspect trebuie analizat prin prisma contextului, care duce la concluzia aplicării unei sancţiuni prea grave raportat la fapta săvârşită şi la circumstanţele acesteia, precum şi la comportamentul general al recurentului, căruia nu i s-a mai imputat până la acel moment o comportare necivilizată faţă de clienţi.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. d) C. muncii, Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis, în parte, contestaţia, a dispus anularea parţială a deciziei contestate sub aspectul aplicării sancţiunii concedierii disciplinare, a înlocuit sancţiunea concedierii
disciplinare cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% şi a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 78 C. muncii, s-a dispus obligarea intimatei la plata către recurent a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii şi până la reintegrare.
