Prin sentinţa comercială nr. 654 din 9.02.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a dispus includerea în tabelul creanţelor debitoarei SC D. SRL a creditoarei SC S.R. SRL, în sumă de 6.531,59 lei.
Totodată, s-a admis cererea lichidatorului judiciar M.R.L. IASI SRPL, în cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitoarea SC D. SRL şi, în consecinţă, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-au încuviinţat cheltuielile de procedură şi plata onorariului lichidatorului, în sumă de 6.899,85 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a constatat, în privinţa dispoziţiei de închidere a procedurii, că lichidatorul judiciar M.R.L. IASI SRPL, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC D. SRL, a depus la dosar, la data de 9 februarie 2010, o cerere privind propunerea de închidere a procedurii simplificate a falimentului, învederând judecătorului sindic faptul că a efectuat operaţiunile de lichidare prevăzute de legea insolvenţei şi întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii falimentului.
În cuprinsul raportului s-a arătat că debitoarea nu deţine bunuri în patrimoniul său şi nici sume de bani, astfel că a solicitat creditorilor avansarea cheltuielilor necesare pentru continuarea procedurii, nici unul dintre aceştia nefiind de acord cu avansarea cheltuielilor de procedură.
În baza disp. art.131 din acelaşi act normativ, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri şi creditorii nu au interesul să avanseze sume necesare continuării procedurii, întrucât nu există premisele de a se acoperi pasivul debitoarei, a fost încuviinţată cererea formulată de lichidator şi s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. SRL şi radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Administratia Finantelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca, prin DGFP Cluj, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi continuarea procedurii insolvenţei.
Creditoarea arată că nu este de acord cu inchiderea procedurii, deoarece apreciază ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Faptul ca administratorii debitoarei nu au inteles sa puna la dispozitia lichidatorului judiciar actele contabile ale firmei nu inseamna ca nu exista bunuri in averea debitoarei, ci doar ca acestea nu au fost identificate.
Pentru a se putea dispune inchiderea procedurii in condiţiile prevazute de art.131 din Legea nr.85/2006, este necesar a fi indeplinite in mod cumulativ urmatoarele doua conditii, si anume: inexistenta bunurilor in averea debitorului sau insuficienta acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative si niciun alt creditor nu se ofera sa avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative.
In masura in care lichidatorul judiciar nu si-a indeplinit obligatiile, in sensul ca nu a intreprins toate demersurile necesare în vederea atragerii răspunderii personale a fostului administrator statutar, deşi a indicat că va formula o astfel de cerere, este prematur ca judecătorul sindic sa fie investit cu o propunere de închidere a procedurii întemeiată pe art.131 din Legea nr.85/2006.
Totodată, se arată că raportul final nu a fost afişat la uşa instanţei şi nici publicat în BPI, nejustificându-se astfel descărcarea lichidatorului de orice responsabilitate în legătură cu procedura insolvenţei debitoarei.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin sentinţa nr. 403 din 3.02.2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, în formă generală, împotriva debitoarei SC”D.”SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar, M.R.L. IASI SRPL.
Ulterior, s-a dispus intrarea debitoarei în faliment, în formă simplificată, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar, practicianul în numit anterior.
A fost întocmit tabelul creanţelor, recurenta deţinând peste 50% din valoarea acestora.
Prin sentinţa recurată, în baza disp.art.131 din lege, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei şi radierea acesteia din registrul de publicitate.
Obiect al prezentului recurs îl constituie dispoziţia referitoare la admiterea cererii de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei, solicitându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 februarie 2010, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că în cauză sunt incidente prev. art. 131 din lege, dată fiind poziţia creditorilor, în sensul în care aceştia au refuzat avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor administrative pe toată perioada derulării procedurii.
Judecătorul sindic a încuviinţat cererea şi a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei.
Prin recursul declarat de către creditoarea DGFP Cluj, în numele AFP Cluj Napoca, se arată că au fost prejudiciate drepturile şi interesele acestui participant, în condiţiile în care lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situaţiei reale a debitoarei şi a identificării persoanelor responsabile de starea de insolvenţă.
Analizând aceste motive de nelegalitate, prin prisma celor mai sus arătate, Curtea constată că susţinerile creditoarei nu îşi găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înţeles să administreze procedura insolvenţei debitoarei SC”D.”SRL.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că, aşa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condiţiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficienţa acestora, raportat la cheltuielile procedurii şi refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Or, aşa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerinţe sunt prezente în speţă, astfel încât sentinţa pronunţată este temeinică şi legală.
În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziţii, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligaţia de a închide procedura în acele situaţii prevăzute în mod clar şi explicit în lege, situaţii în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiţionat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
În final, important de subliniat este şi faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, este neavenită, în condiţiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarea nu s-a oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.
Astfel, deşi este real că lichidatorul a indicat în cuprinsul unui raport de activitate că intenţionează să formuleze o cerere întemeiată pe prev. art. 138 din lege, chiar continuarea demersurilor în acest sens necesită efectuarea unor cheltuieli administrative, pe care creditoarea nu s-a arătat de acord să le acopere.
De altfel, legiuitorul nu a instituit în sarcina practicianului în insolvenţă obligaţia de a înainta şi susţine o astfel de acţiune, iar în condiţiile în care creditoarea a fost notificată cu privire la necesitatea de a avansa cheltuielile de procedură, în caz contrar urmând a se solicita închiderea acesteia, avea la dispoziţie calea reglementată de disp. art. 138 alin. 3, în calitate de creditor majoritar, de care nu a înţeles să uzeze.
Nefondate sunt şi referirile pe care recurenta le face la prev. art. 129 din lege, în cauză fiind aplicabile disp. art. 131 alin. 2, în forma în vigoare ulterior adoptării Legii nr. 277/2009.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 şi art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat de către creditoare va fi respins ca nefondat.
