Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.02.2011 sub nr. 1134/279/2011, petentul xx a formulat, în contradictoriu cu intimatul xx, plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 7869424 din data de 05.02.2011, prin care a fost sancţionat cu avertisment şi 4 puncte amendă în valoare de 134 lei pentru faptele de a fi condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a purta centura de siguranţă şi folosind telefonul mobil în timpul mersului, fără utilizarea dispozitivului „mâini libere”.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că faptele consemnate în procesul-verbal nu corespund realităţii, deoarece agentul constatator nu putea observa aspecte din interiorul autoturismului său, din moment ce acesta este dotat cu folie neagră, autorizată.
În consecinţă, a solicitat anularea procesului-verbal.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În susţinerea acţiunii, petentul a ataşat plângerii procesul-verbal de contravenţie contestat, certificat de garanţie seria RO/2009/3783 şi copia actului său de identitate.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
La data de 05.02.2011, petentul xx a fost sancţionat contravenţional de către un agent din cadrul xx – Biroul Rutier cu avertisment şi amendă în cuantum de 134 lei, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 36 pct. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
S-a reţinut în procesul-verbal seria CC nr. 7869424 că, la data menţionată, orele 14:22, petentul a condus autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare xx, pe b-dul Traian din Piatra Neamţ, şi nu a folosit centura de siguranţă. De asemenea, a folosit telefonul mobil în timpul mersului, fără utilizarea dispozitivului „mâini libere” ( fila 3 ).
În temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa are îndatorirea de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancţiunii.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de contravenţie contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanţa, analizând din oficiu conţinutul acestuia prin prisma dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menţionat sub sancţiunea nulităţii absolute exprese.
În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientului, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, analizând hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României, instanţa reţine că trebuie respectate în materie contravenţională garanţiile cuprinse în art. 6 CEDO, referitoare, în principal, la prezumţia de nevinovăţie şi incidenţa principiului potrivit căruia orice îndoială profită acuzatului (in dubio pro reo), dar şi la existenţa unei prezumţii relative că reflectă adevărul, în favoarea conţinutului actului de constatare încheiat ca urmare a percepţiilor proprii ale agentului constatator.
Astfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei (spre deosebire de hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele naţionale, care nu au valoare de izvor de drept), s-au conturat trei criterii alternative în vederea stabilirii naturii penale a unei fapte, în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în beneficiul persoanei care a săvârşit-o, respectiv calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate (aplicabilitatea generală a acesteia) şi natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.
Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul şi cel de-al doilea criteriu, menţionate în cele ce preced, nu sunt aplicabile speţei de faţă: primul, deoarece contravenţia, în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă, iar cel de-al doilea, întrucât norma de incriminare, respectiv H.G. nr. 1391/2006, se adresează unui grup restrâns de persoane, format din indivizi cu o anumită calitate, anume aceea de posesori ai unui permis de conducere.
Pe de altă parte, potrivit ultimului criteriu, faptele petentului pot fi asimilate unora penale sub aspectul sancţiunilor aplicate, deoarece aplicarea avertismentului şi amendarea cu suma de 134 lei au un caracter deopotrivă sancţionator şi preventiv, nefiind destinate acoperirii vreunui prejudiciu.
În consecinţă, contravenientul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.
Sub acest aspect, instanţa reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator şi constatate personal de acesta.
În acest context, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împotriva Slovaciei, hotărârea din 2 septembrie 1998, §64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevanţe probatorii acestuia să contravină CEDO.
Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, jurisdicţiilor naţionale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în faţa lor şi de a se pronunţa asupra pertinenţei acelor probe pe care părţile doresc să le propună în vederea administrării.
Prin urmare, chiar dacă forţa probantă a procesului-verbal este relativă, aceasta nu înseamnă că ea ar putea fi răsturnată prin simpla susţinere a contravenientului că acesta este netemeinic, în condiţiile în care nu a prezentat probe în acest sens. Cu alte cuvinte, deşi a contestat exactitatea datelor inserate în procesul-verbal, petentul nu a dovedit existenţa unei stări de fapt diferită de cea reţinută de agentul constatator, susţinerile sale din plângerea contravenţională fiind lipsite de suport probator şi contrazise de probele prezentate de intimat în susţinerea acuzării.
Instanţa subliniază că dacă simpla nerecunoaştere a faptei de către persoana sancţionată ar face proba împotriva constatării directe a agentului de poliţie, s-ar lăsa la latitudinea persoanei sancţionate înlăturarea propriei răspunderi contravenţionale, iar agentul constatator ar fi lipsit de principala sa atribuţie, aceea de a constata direct faptele contravenţionale.
Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia de a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptelor contravenţionale reţinute în sarcina petentului, iar conduita acestuia se situează în sfera ilicitului contravenţional.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele actului normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Din acest punct de vedere, instanţa constată că petentul a fost sancţionat pentru faptele descrise cu avertisment şi amendă în cuantum de 134 de lei, sancţiuni minime prevăzute de dispoziţiile legale, astfel încât se reţine ca fiind îndeplinită cerinţa proporţionalităţii sancţiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
În condiţiile în care faptele prezintă un grad semnificativ de pericol social, în contextul numărului ridicat de accidente rutiere, iar petentul, prin atitudinea sa, nu a dovedit că a conştientizat importanţe respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice, instanţa apreciază că nu s-ar justifica înlocuirea amenzii contravenţionale cu un simplu avertisment, o astfel de sancţiune nepecuniară nefiind aptă, în situaţia evocată, să îşi atingă scopul preventiv.
Astfel fiind, ţinând seama de toate considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa urmează să respingă plângerea contravenţională, ca neîntemeiată.
Faţă de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, dat fiind că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situaţie.
