Susţinerea angajatorului în sensul că postul ocupat de salariat nu mai există contravine realitătii, având în vedere că decizia de concediere se fundamentează pe un stat de funcţii anterior emiterii deciziei de eliberare a acestuia din funcţia de conducere, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească, din care rezultă că postul exista şi era ocupat prin delegare.
în condiţiile în care prin hotărârea menţionată, intrată în puterea lucrului judecat, s-a dispus reintegrarea contestatoru-lui în funcţia de conducere detinută anterior, cădea în sarcina angajatorului obligaţia de a respecta şi aduce la îndeplinire
întocmai dispozitivul hotărârii pronunţate, în virtutea efectului obligativităţii lucrului judecat, recurenta neputând invoca faptul că postul pe care era încadrat contestatorul ca urmare a eliberării din funcţia de şef birou nu mai există.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 955/R/03.02.2012
Prin sentinţa civilă nr. 3484/08.04.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIIl-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1916/3/2011, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul P.G., în contradictoriu cu intimatul Spitalul C.J.U. Ilfov, a fost anulată decizia nr. 180/13.12.2010, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia şef birou fi-nanciar-contabilitate şi buget şi a fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 13.10.2004, între părţi a fost încheiat CIM nr. 1024, pentru o durată nedeterminată, în baza căruia contestatorul îndeplinea funcţia dc economist debutant.
Prin actul adiţional nr. 202/01.09.2006 s-au modificat de comun acord funcţia şi salariul contestatorului, acesta îndeplinind de la data de 01.09.2006 funcţia de şef birou financiar-contabil, cu un salariu majorat cu 20% – indemnizaţie dc conducere.
Prin decizia nr. 23/29.01.2010 emisă de intimat s-a decis eliberarea contestatorului din funcţia de şef birou şi sistarea plăţii indemnizaţiei de conducere.
Decizia nr. 23/29.01.2010 emisă de intimat a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 7854/02.11.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior.
Deşi printr-o hotărâre judecătorească s-a dispus în mod definitiv şi executoriu reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, intimatul nu numai că nu pune în sentinţa, dar la data de 13.12.2010 emite decizia nr. 180, prin care dispune încetarea CIM al contestatorului ca urmare a desfiinţării postului de economist 1 gradaţia 2, post pe care era încadrat contestatorul, ca urmare a eliberării din funcţia dc şef birou prin decizia anulată prin hotărâre judecătorească.
Urmare a anulării deciziei nr. 23/29.01.2010 emisă de intimat, contestatorului i se cuvine postul de şef birou, post care nu a fost
desfiinţat din statul de funcţii al intimatului şi care la data judecării cauzei era ocupat prin delegare.
Potrivit art. 65 C. muncii, desfiinţarea postului este efectivă atunci când acesta este suprimat din organigrama şi statul de funcţii ori din statul de funcţii aflat la dosar rezultă că postul de şef birou financiar-contabil nu a fost desfiinţat şi chiar din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că postul desfiinţat este cel de economist 1 gradaţia 2, astfel că postul ce i se cuvine contestatorului este în continuare în organigrama şi statul de funcţii ale intimatului.
Intimatul nu se poate prevala de faptul că, la data emiterii deciziei de concediere, în scriptele unităţii contestatorul figura pe postul desfiinţat, întrucât intimatul a refuzat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de şef birou financiar-contabil.
Susţinerile contestatorului potrivit cărora decizia contestată este nelegală deoarece nu cuprinde motivarea desfiinţării şi lista locurilor de muncă vacante nu poate fi reţinută, întrucât a fost indicat motivul desfacerii CIM, iar menţiunea locurilor vacante nu este obligatorie în cazul de faţă.
în ce priveşte termenul de preaviz, s-a reţinut că susţinerea contestatorului este întemeiată, potrivit art. 74 alin. (2) din CCM la nivel naţional pe anii 2007-2010, în cazul în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde preaviz, cum este cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, când durata preavizului este de 20 de zile; astfel, devin incidente prevederile art. 76 C. muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea prevederilor legale este lovită de nulitate absolută.
Având în vedere că din probele administrate a rezultat că postul ce i se cuvine contestatorului şi pe care trebuia reintegrat în baza hotărârii judecătoreşti nu a fost desfiinţat, decizia de concediere emisă în baza art. 65 C. muncii este nelegală.
Totodată, faţă de cererea contestatorului şi în temeiul art. 78 alin. (1) C. muncii, instanţa a obligat intimata la plata către contes-tator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul Spitalul C.J.U. Ilfov.
In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că a solicitat respingerea cererii contestatorului, având în vedere că respectiva decizie a fost emisă ca urmare a existenţei unui stat de funcţii şi a organigramei aprobate de D.S.P. Ilfov.
A mai arătat recurentul că i-a adus la cunoştinţă toate aceste aspecte contestatorului, iar salariatul nu a dorit să ia cunoştinţă de aspectele învederate.
Astfel, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că „din probele administrate rezultă că postul ce i se cuvine contestatorului şi pe care trebuia reintegrat nu a fost desfiinţat”, în condiţiile în care a susţinut şi dovedit tocmai faptul că respectivul post nu mai exista.
De asemenea, consideră ca decizia este legală, întrucât a indicat motivul desfacerii contractului de muncă, iar în ceea ce priveşte menţionarea locurilor vacante, aceasta nu este obligatorie, conform dispoziţiilor Codului muncii.
în condiţiile în care postul solicitat de contestator nu mai exista, iar recurentul şi-a îndeplinit obligaţiile conform prevederilor legale, consideră că cererea salariatului este nelegală şi netemeinică, deoarece acesta s-a conformat prevederilor organigramei şi a acţionat în consecinţă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 304′ C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Contestatorul P.G. ocupa în cadrul unităţii intimate, anterior concedierii, funcţia de şef birou financiar-contabilitate, astfel cum rezultă din cuprinsul CIM încheiat la data de 13.10.2004, modificat prin actul adiţional nr. 202.
în mod legal şi temeinic a constatat prima instanţă, pe baza statelor de funcţii depuse la dosarul cauzei, că postul ocupat de contestator nu a fost desfiinţat, din chiar cuprinsul deciziei de concediere în care este nominalizat intimatul-contestator rezultând că postul desfiinţat este cel de economist 1 gradaţia 2, în mod corect constatând prima instanţă că postul contestatorului, acela de şef birou financiar-contabilitate, se regăseşte în continuare în organigrama şi statul de funcţii ale intimatului.
Susţinerea recurentei în sensul că postul nu mai exista contravine realităţii faptice stabilite pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, în condiţiile în care decizia de concediere contestată în cauză se fundamentează pe statul de funcţii aprobat de D.S.P.
Ilfov la data de 01.12.2009, anterior emiterii deciziei de concediere nr. 23/29.01.2010, decizie care însă a fost anulată prin hotărârea irevocabilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 11023/3/2010. în condiţiile în care prin hotărârea menţionată şi care se bucură de autoritate de lucru judecat s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior concedierii, cădea în sarcina contestatorului obligaţia de a aduce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în virtutea efectului obligativităţii lucrului judecat.
In aceste condiţii, recurenta nu mai poate invoca în prezenta cauză împrejurarea că postul nu mai exista, întrucât îi cădea în sarcină respectarea şi aducerea la îndeplinire a dispozitivului hotărârii pronunţate în dosarul nr. 11023/3/2010.
Pentru toate considerentele expuse, instanţa a respins recursul ca nefondat.
