Potrivit art. I Cod comercial, reglementarea locaţiei de gestiune, concesionării şi închirierii bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale cu capital de stat şi regiilor autonome, instituită prin Legea nr. 15/1990 şi Hotărârea Guvernului nr. 1288/1990, nu exclude ci se completează cu dispoziţiile cuprinse în Codul civil.
Secţia Comercială, decizia nr. 4454 din 8 noiembrie 1998.
Tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC „PORT ORŞOVA L.G.” SRL Orşova şi a obligat pe pârâta Societatea Comercială pentru Exploatarea Portuară DROBETA SA Turnu Severin la plata sumei de 4.167.295 lei, contravaloarea reparaţiilor efectuate la bunurile închiriate.
S-a reţinut că pârâta locatoare a predat parte din utilajele portuare în stare de nefuncţionare şi nu si-a îndeplinit obligaţiile reparării lor din cotele de amortisment achitate de
reclamantă.
Ca urmare, reclamanta locatară a executat reparaţiile ce cădeau în sarcina pârâtei, care datorează contravaloarea, stabilită prin expertiza tehnică dispusa în cauză.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de
apel.
Pârâta a declarat recurs susţinând între altele că în mod greşit s-au aplicat dispoziţiilor codului civil, întrucât, raporturile dintre părţi sunt reglementate de art. 32 din Legea nr. 15/1990 şi Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990;
Critica este nefondată şi urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
în art. 8 din contract s-a prevăzut dreptul locatarului, cu acordul locatorului, să se integreze într-o societate cu răspundere limitată sau altă asociere, în condiţiile legii.
în adevăr, locaţia de gestiune, concesionare şi închirierea bunurilor aparţinând societăţilor comerciale cu capital de stat şi regiilor autonome sunt reglementate prin Legea nr. 15/1990 şi Hotărârea Guvernului nr. 1288/1990.
Potrivit art. 1 din Codul comercial, aceste dispoziţii speciale nu exclud, ci se completează însă cu reglementările de drept comun cuprinse în Codul civil.