Aplicarea criteriilor de selecţie îşi găseşte raţiunea atunci când există mai multe posturi de aceeaşi natură cu cele afectate de desfiinţare. Fiind o concediere ce nu ţine de persoana salariatului, angajatorul stabileşte natura şi numărul posturilor a căror menţinere nu se mai justifică în mod obiectiv, urmând ca ulterior, în măsura în care sunt mai multe posturi de acest fel, dintre care numai o parte trebuie desfiinţate, să procedeze la selectarea personalului ce le ocupă în raport de anumite criterii. în speţă, întrucât angajatorul a hotărât să desfiinţeze singurul post de din cadrul reprezentanţei Giurgiu, era imposibilă aplicarea unor criterii. Cum reprezentanţa avea o structură proprie, aplicarea criteriilor trebuie privită exclusiv în cadrul acesteia, iar nu raportat la ce s-a întâmplat în cadrul altor reprezentanţe.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 3139/R/30.04.2012
Prin sentinţa civilă nr. 678/LM/AS/20.09.2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, Secţia civilă, în dosarul nr. 462/122/2011, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea M.M.E. împotriva deciziei de concediere nr. 38/26.01.2011 emisă de pârâta A.D.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost salariata pârâtei A.D.S., începând cu data de
15.12.2006, conform CIM nr. 604/15.12.2006 şi actelor adiţionale nr. 1/18.06.2007, 2/19.06.2007, 3/07.08.2007, 4/03.03.2008, 5/12.05.2008, 6/05.11.2008, 7/02.11.2009 şi 8/04.12.2009.
Iniţial, contestatoarea a fost angajată în funcţia de referent la Biroul judeţean de rentă viageră Giurgiu, pe perioadă determinată de 6 luni, iar apoi pe perioadă nedeterminată, ulterior ocupând funcţia de consilier juridic în cadrul aceluiaşi birou.
Prin decizia nr. 38/26.01.2011 emisă de A.D.S., CIM al contestatoarei a încetat începând cu data de 01.02.2011, în baza prevederilor art. 58 coroborat cu art. 65-68 C. muncii.
Măsura dispusă de angajator a avut în vedere dispoziţiile art. 58 coroborat cu art. 65-68 C. muncii, fiind necesară desfiinţarea a 80 de posturi din cadrul A.D.S., printre acestea regăsindu-se şi postul de consilier juridic ocupat de contestatoare în cadrul Biroului judeţean de rentă viageră Giurgiu, în unitate nefiind identificate alte posturi vacante compatibile cu pregătirea şi competenţele profesionale ale reclamantei.
în conformitate cu prevederile art. 65 C. muncii, „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea CIM pe durată determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fară legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă (1)”.
Articolul 66 din acelaşi act normativ prevede: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă”, iar art. 67 dispune „Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.
La nivelul intimatei a fost instituit un program de restructurare şi reorganizare, aprobat în condiţiile legii, ce prevedea diminuarea numărului maxim de posturi de la 326 de posturi la 246, începând cu data de 01.01.2011, potrivit art. 2 alin. (1) din hotărârea nr. 752/2010, precum şi criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Pornind de la planul de restructurare menţionat, intimata a dispus prin decizia nr. 38/26.01.2011 concedierea contestatoarei, fiind reţinute dispoziţiile art. 58 coroborat cu art. 65-68 C. muncii, ca temei al desfacerii CIM.
In conformitate cu dispoziţiile art. 69 C. muncii, A.D.S., prin adresa nr. 181440/18.11.2010, a notificat Sindicatul salariaţilor din A.D.S., I.T.M. Bucureşti şi A.M.O.F.M. Bucureşti cu privire la intenţia de a efectua concedieri colective ca urmare a diminuării numărului de posturi potrivit organigramei aprobate de Consiliul de administraţie. Mai mult, A.D.S., prin adresa nr. 105045/06.01.2011, a înştiinţat I.T.M. Bucureşti, A.M.O.F.M. Bucureşti şi M.A.D.R. cu privire la încetarea suspendării privind punerea în aplicare a Proiectului de restructurare şi reorganizare al A.D.S.
De asemenea, A.D.S., prin adresa nr. 105120/12.01.2011, a comunicat A.M.O.F.M. Bucureşti lista salariaţilor disponibilizaţi.
Prin urmare, pârâta a făcut dovada respectării obligaţiilor imperative prevăzute în cazul concedierii colective, prealabile emiterii deciziilor de concediere, respectiv informarea şi consultarea sindicatului anterior luării măsurii şi notificarea Proiectului de restructurare şi reorganizare şi către I.T.M. Bucureşti, obligaţii ce au natura unor garanţii legale a respectării drepturilor salariaţilor în cazul concedierii, menite să asigure transparenţa şi legalitatea măsurii dispuse de angajator, fundamentată pe motive obiective.
în ceea ce priveşte postul ocupat de contestatoare în cadrul reprezentanţei teritoriale Giurgiu, numărul de posturi s-a redus de la 3 la 2 posturi, postul desfiinţat fiind cel de consilier juridic, deţinut de contestatoare, rămânând două posturi de experţi. Astfel, postul ocupat de contestatoare a fost efectiv desfiinţat, cu consultarea sindicatelor.
In ceea ce priveşte durata preavizului, CCM ce conţinea această dispoziţie – perioada de preaviz în cazul concedierii este de 20 zile lucrătoare – înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 5648/03.10.2008 a fost înlocuit de CCM unic la nivelul ramurii agricultură, piscicultură şi pescuit pe anii 2010-2011, unde se prevede un preaviz de 15 zile lucrătoare, astfel că durata preavizului nu poate fi diferită de cea prevăzută de lege de 15 zile.
Cu privire la cele 24 de salarii medii la nivel A.D.S. solicitate de contestatoare prin cererea precizatoare, Tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada unei astfel de clauze, or, art. 77 alin. (1) din CCM unic la nivelul ramurii agricultură, piscicultură şi pescuit pe anii 2010-2011, înregistrat la M.M.F.P.S. cu nr. 120/02/31.03.2010 stabileşte că la disponibilizarea colectivă, fiecare salariat, odată cu decizia de disponibilizare, va primi cel puţin 6 salarii minime
brute pe unitate, salariul minim brut pe instituţie fiind calculat la încadrarea lunii decembrie 2010.
Concluzionând că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea normelor legale atât sub aspect procedural, cât şi sub aspect formal, Tribunalul a respins contestaţia formulată de contestatoare împotriva deciziei de concediere nr. 38/26.01.2011 emisă de pârâta A.D.S.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, arătând că instanţa nu a analizat în mod temeinic legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere, motivele pentru care a fost respinsă contestaţia fiind sumare şi nefondate.
Instanţa de fond a constatat şi reţinut că pârâta A.D.S. a respectat obligaţia imperativă prevăzută în cazul concedierii colective, prealabilă emiterii deciziilor de concediere, respectiv „informarea şi consultarea sindicatului” şi „notificarea Proiectului de restructurare şi reorganizare către I.T.M. Bucureşti”.
Această apreciere a instanţei de fond este greşită, întrucât pârâta nu a făcut dovada respectării dispoziţiilor imperative ale art. 711 C. muncii.
Astfel, pârâta a înştiinţat I.T.M. Bucureşti şi A.M.O.F.M. Bucureşti doar cu privire la încetarea suspendării privind punerea în aplicare a Proiectului de restructurare şi reorganizare al A.D.S., astfel cum reiese din adresa nr. 105045/06.01.2011.
Această înştiinţare nu satisface nici pe departe cerinţa legiuitorului impusă prin art. 711 alin. (l)-(3) C. muncii, conform căreia angajatorul avea obligaţia, în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul, va decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, „să notifice în scris I.T.M. şi A.T.O.F.M., cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere”.
Notificarea trebuie să cuprindă informaţii relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor şi numărul afectat de concediere şi data de la care vor avea loc aceste concedieri.
De asemenea, conform aceluiaşi text de lege, pârâta avea obligaţia să comunice o copie a notificării şi sindicatului la aceeaşi dată la care a comunicat-o I.T.M. şi A.M.O.F.M.
Instanţa de fond a fost în eroare când a analizat dacă pârâta a respectat aceste obligaţii, reţinând în mod greşit că ele ar fi fost respectate, în condiţiile în care pârâta nu a notificat I.T.M. şi A.M.O.F.M.
în sensul prevăzut de lege şi chiar adresele cu nr. 105045/06.01.2011 şi 105120/12.01.2011 (care oricum nu satisfac condiţiile prevăzute de art. 711C. muncii) nu au respectat termenul de 30 zile calendaristice anterior emiterii deciziei de concediere (nr. 38/26.01.2011).
Al doilea considerent ce a stat la baza soluţiei instanţei de fond constă în aceea că, întrucât postul contestatoarei de consilier juridic ce a fost desfiinţat era singurul din cadrul reprezentanţei teritoriale Giurgiu, concedierea s-a realizat cu respectarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Şi acest considerent este apreciat de recurentă ca fiind greşit, în condiţiile în care pârâta nu a argumentat cum s-a ajuns la necesitatea desfiinţării postului de consilier juridic în condiţiile în care în aceeaşi reprezentanţă mai existau două posturi de expert, dar şi în condiţiile în care, în alte judeţe, s-au desfiinţat posturi de experţi, menţinându-se posturile de jurist.
Cu privire la cel de-al treilea argument al instanţei de fond referitor la termenul de preaviz, a arătata recurenta că termenul de 15 zile reţinut ca valabil de către instanţa de fond este contrazis de CIM încheiat şi semnat de către părţi, dar şi de dispoziţiile Codului muncii, în care se prevede expres termenul de 20 zile.
Instanţa de fond nu a analizat şi motivat criticile pe care recurenta le-a indicat expres în contestaţie, referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 74 C. muncii.
Astfel, este evident, în opinia recurentei, că decizia de concediere în cauză nu respectă condiţiile impuse de art. 74 lit. a) şi c) C. muncii.
In primul rând, în decizie nu se indică în mod clar, concret şi explicit motivele care au determinat concedierea sa, pârâta rezu-mându-se la a enumera ca motive ale concedierii mai multe acte normative în legătură cu concedierea colectivă.
Legiuitorul, prin exigenţele impuse prin art. 74 lit. a) C. muncii, a dispus în sensul că salariatul are dreptul de a cunoaşte în concret cauzele reale şi serioase ale concedierii sale.
In cauză, angajatorul nu a respectat această obligaţie, neindicând motivele concedierii.
Cum decizia de concediere are un caracter formal, astfel cum rezultă din caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 74 şi 77 C. muncii, pârâta nu mai poate invoca în faţa instanţei alte motive decât cele indicate în cuprinsul deciziei contestate.
Referitor la obligaţia prevăzută de art. 74 lit. c) C. muncii, pârâta
nu a indicat în cuprinsul deciziei de concediere criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi.
în acest sens, pârâta s-a mărginit doar să facă referire la aceste criterii şi la proiectul de restructurare şi reorganizare în care ar fi fost prevăzute.
Instanţa de fond nu a analizat aceste critici referitoare la obligaţiile pârâtei din perspectiva dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. muncii, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.
De asemenea, instanţa de fond avea obligaţia să analizeze decizia contestată din toate punctele de vedere, urmând să se pronunţe cu adevărat asupra legalităţii acesteia, fapt care nu s-a întâmplat.
Dacă instanţa de fond ar fi analizat în mod temeinic decizia în raport de probele administrate în cauză, ar fi constatat că întreaga concediere colectivă a fost efectuată de pârâtă în baza unei proceduri de restructurare şi reorganizare suspendate.
Conform prevederilor legale şi Proiectului de restructurare, concedierea colectivă trebuia realizată până la data de 01.01.2011, însă, întrucât concedierea nu a fost realizată în condiţii de legalitate, M.A.D.R. a anulat procedura aflată în curs de desfaşurare. Ulterior, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 125/28.12.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2011 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, proprietate publică şi privată a statului şi H.G. nr. 1387/28.12.2010, care au prorogat termenul de restructurare pentru data de 01.02.2011.
Pentru termenul prorogat la 01.02.2011 a fost folosită aceeaşi procedură de restructurare şi reorganizare întocmită pentru termenul de 01.01.2011, conform Proiectului de restructurare şi reorganizare înregistrat sub nr. 181802 din 30.11.2010, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al A.D.S. nr. 19/30.11.2010.
însă, punerea în aplicare a proiectului de restructurare şi reorganizare a fost suspendată ulterior, prin hotărârea Consiliului de administraţie al A.D.S. nr. 207/09.12.2010, suspendare asupra căreia nu s-a mai revenit printr-o hotărâre a Consiliului de administraţie al A.D.S., astfel încât disponibilizarea s-a făcut în baza Proiectului de restructurare şi reorganizare suspendat de Consiliul de administraţie şi a fost reluată nelegal la data de 04.01.2011, cu încălcarea hotărârii Consiliului de administraţie, doar printr-o simplă deciziei a preşedintelui A.D.S.
Deşi procedura era suspendată prin hotărârea Consiliului de administraţie al A.D.S. nr. 20/09.12.2010, asupra căreia nu s-a mai
revenit printr-o hotărâre a Consiliului de administraţie, iar intenţia angajatorului era de a menţine această suspendare până cel puţin în februarie 2011, totuşi, prin decizia nr. 1/04.01.2011, preşedintele A.D.S. a numit o comisie care urma să analizeze şi să decidă în baza criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate a concedierii prevăzute în proiectul de restructurare al A.D.S., categoriile de posturi şi salariaţii care vor fi disponibilizaţi.
Cu privire la acest aspect, este de menţionat că lista locurilor ce urmau a fi disponibilizate şi exprimarea voinţei de către unii salariaţi în sensul că sunt de acord cu măsura disponibilizării s-au făcut în luna ianuarie 2011, când planul de reorganizare era suspendat.
Prin urmare, din moment ce prin hotărârea nr. 20/09.12.2010 a Consiliului de administraţie a fost suspendat planul de reorganizare, orice act ulterior emis în baza actului respectiv, ce nu îşi produce efecte chiar şi pentru o perioadă limitată, este lovit de nulitate, din moment ce actul principal ce constituie temeiul ce a stat la baza emiterii actului ulterior şi accesoriu nu este de natură a produce efecte după data de 09.12.2010 – data suspendării.
Cu privire la solicitarea făcută în subsidiar referitoare la obligarea pârâtei să-i plătească 24 salarii medii nete la nivelul A.D.S. pentru luna ianuarie 2011, instanţa de fond s-a aflat, de asemenea, în eroare când a reţinut că „nu s-a făcut dovada unei astfel de clauze”.
Acest capăt de cerere subsidiar îşi are temeiul în CIM nr. 604/15.12.2006, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 8/04.12.2009, convenţii semnate şi asumate cu putere de lege de către părţi.
Instanţa de fond s-a grăbit să reţină dispoziţiile art. 77 alin. (1) din CCM unic la nivelul ramurii agricultură, piscicultură şi pescuit pe anii 2010-2011, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr. 120/31.03.2010.
Instanţa de fond a omis împrejurarea conform căreia, după ce pârâta a denunţat unilateral CCM începând cu data de 03.10.2010, Ordinul M.A. cu nr. 2291/28.10.2010, prin care au fost stabilite alte drepturi salariale decât cele din CIM a fost suspendat atât prin ordinul aceluiaşi ministru cu nr. 3/10.01.2011, cât şi de către Curtea de
Apel Bucureşti şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea pronunţată la data de 14.12.2010 în dosarul de administrativ nr. 11352/2/2010.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 304′ C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
A susţinut recurenta că intimata nu a respectat procedura prevăzută de art. 711 C. muncii. S-a reţinut sub acest aspect că notificarea reluării procedurii de concediere colectivă adresată I.T.M. şi A.O.F.M., în data de 06.01.2011, exprimă voinţa clară a angajatorului de a efectua concediere colectivă. Indiferent de formulările utilizate, este evident că încetarea suspendării procedurii de restructurare, ce presupunea măsura de concediere colectivă, înseamnă efectuarea acestei concedieri. Totodată, a fost îndeplinită procedura de informare şi consultare a sindicatului, atât în anul 2010, cât şi în ianuarie 2011, când s-a decis reluarea procedurii.
Cât priveşte respectarea termenului de 30 de zile anterioare emiterii deciziei de concediere, s-a constatat că finalitatea termenului este de a exista o anumită perioadă anterioară concedierii în care aceste instituţii să facă demersuri pentru găsirea unor soluţii. Or, în speţă, această finalitate a fost respectată, întrucât desfacerea CIM al recurentei s-a produs începând cu data de 01.02.2011.
A mai susţinut recurenta că nu au fost respectate criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere. Curtea a înlăturat această susţinere, având în vedere că postul ocupat de recurentă, consilier juridic, era singurul de acest fel în cadrul reprezentanţei Giurgiu. Aplicarea criteriilor menţionate îşi găseşte raţiunea atunci când există mai multe posturi de aceeaşi natură cu cele afectate de desfiinţare. Fiind o concediere ce nu ţine de persoana salariatului, angajatorul stabileşte natura şi numărul posturilor a căror menţinere nu se mai justifică în mod obiectiv, urmând ca, ulterior, în măsura în care sunt mai multe posturi de acest fel dintre care numai o parte trebuie desfiinţate, să procedeze la selectarea personalului ce le
ocupă în raport de anumite criterii. In speţă, întrucât angajatorul a hotărât să desfiinţeze singurul postul de consilier juridic din cadrul reprezentanţei Giurgiu, era imposibilă aplicarea unor criterii. Mai notăm faptul că reprezentanţa avea o structură proprie, aşa încât aplicarea criteriilor trebuie privită exclusiv în cadrul acesteia, iar nu raportat la ce s-a întâmplat în cadrul altor reprezentanţe.
S-a mai invocat faptul că trebuia acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare conform CIM. Curtea reţine că angajatorul a respectat durata minimă a preavizului prevăzut de Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei de concediere şi art. 19 alin. (2) din
CCM la nivel de ramură agricultură, piscicultură şi pescuit pe anii 2010-2011, aplicarea CCM la nivel de unitate încetând prin împlinirea termenului în data de 03.10.2010, iar preavizul a fost comunicat în ianuarie 2011. CIM al recurentei face referire la termenul de preaviz prevăzut de CCM al A.D.S., iar nu la un termen de preaviz convenit pur şi simplu de părţi. Acesta încetând, angajatorul putea aplica norma legală sau CCM la nivel superior, ceea ce a şi făcut.
A mai fost invocată prin recurs lipsa menţionării în decizia de concediere a motivelor ce determină concedierea şi a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate.
Curtea reţine că decizia cuprinde motivul concedierii, şi anume desfiinţarea postului ca urmare a reorganizării şi restructurării. Această desfiinţare a fost efectivă, postul fiind suprimat din noua organigramă, este reală, restructurarea fiind adusă la îndeplinire astfel cum a fost stabilită prin proiectul de reorganizare, şi are o cauză serioasă, fiind determinată de reorganizarea birourilor judeţene ale Oficiului de Rentă Agricolă Viageră, ca urmare a preluării activităţii acestui oficiu de o altă structură.
în privinţa lipsei menţiunii legate de criteriile de prioritate, deoarece nu era necesară aplicarea acestora, nu era necesar să fie trecute în decizia de concediere.
A mai afirmat recurenta că procedura de concediere colectivă a fost efectuată în baza unei proiect suspendat. Se reţine că reluarea acestei proceduri a fost decisă de conducerea intimatei, după ce au avut loc discuţii cu sindicatul reprezentativ. Decizia de reluare este semnată de aceeaşi persoană care a semnat şi hotărârea nr. 20/19.12.2010, şi anume preşedintele intimatei de la acea dată. Totodată, termenul pentru intrarea în vigoare a noii organigrame a fost stabilit la 01.02.2011 prin Ordinul nr. 3/04.01.2011. Or, desfiinţarea postului recurentei s-a produs începând cu data de 01.02.2011.
In legătură cu plata salariilor compensatorii pretinse de recurentă, s-a reţinut că instituţia angajatoare a devenit instituţie finanţată din bugetul de stat, iar salarizarea personalului, după data expirării termenului pentru care CCM a fost încheiat, 03.10.2010, trebuia realizată în conformitate cu legislaţia privind personalul plătit din fonduri publice, care nu reglementează ca regulă generală acordarea salariilor compensatorii. Această modificare intervenită în baza legii a produs efecte şi asupra CIM, ce a fost modificat în consecinţă, prevederile legale fiind de ordine publică. Prin urmare, aplicarea CCM la nivel de ramură în această privinţă a fost determinată de
faptul că a constituit o prevedere mai favorabilă salariaţilor decât cele prevăzute de lege, nu faţă de cele prevăzute de CIM.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 304′ şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul nu este fondat şi l-a respins ca atare.
