Deşi angajatorul a susţinut că nu a avut cunoştinţă de calitatea salariatului, în cursul judecăţii s-a dovedit că funcţia intima-tului-reclamant, de lider al grupei sindicale organizată la nivelul poliţiei locale Călăraşi, era cunoscută la nivelul instituţiei.
Astfel, la dosarul de fond a fost hotărârea judecătorească din care rezultă că o decizie de concediere anterioară celei contestate a fost anulată tocmai pentru că salariatul a dovedit că este lider al grupei sindicale, această sentinţă civilă fiind opozabilă recurentei, în calitate de succesoare a părţii din litigiul mentionat. f
Prin urmare, în temeiul principiului bunei-credinţe, pe care se întemeiază raporturile de muncă, potrivit art. 8 C. muncii, angajatorul trebuia să se informeze dacă, în speţă, mai subzistă calitatea salariatului, de lider al grupei sindicale.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 6104/R/09.11.2012
Prin sentinţa civilă nr. 910/29.05.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, în dosarul nr. 921/116/2012, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta D.P.L. Călăraşi, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 9/23.03.2012 emisă de pârâtă, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei nr. 9/23.03.2012, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate şi actualizate, începând cu data de 23.03.2012 şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Prin decizia nr. 9/23.03.2012 emisă de pârât s-a dispus ca, în perioada 28.02.2012 – 26.03.2012, salariatul N.I. să beneficieze de un preaviz de 20 zile lucrătoare, iar începând cu 27.03.2012 acestuia să îi înceteze CIM nr. 1006/08.09.2006, conform art. 65 alin. (1) C. muncii.
In cuprinsul deciziei este indicat motivul concedierii, respectiv desfiinţare efectivă a unui număr de 5 posturi contractuale de guard, incluzând şi postul lui N.I., prin aprobarea statului de funcţii cu un număr total de 3 posturi de guard. Reorganizarea instituţiei prin desfiinţarea unui număr de 5 posturi de guard, inclusiv a lui N.I., a fost efectuată prin respectarea normativului de personal stabilit prin O.U.G. nr. 63/2010 şi H.C.L. nr. 18/27.01.2011.
Temeiul de drept al concedierii este invocat de art. 65 alin. (1)
C. muncii.
La data de 27.03.2012, pârâta D.P.L. Călăraşi a emis decizia nr. 9/23.03.2012 privind concedierea reclamantului N.I., motivată de faptul că postul de guard ocupat de acesta a fost restructurat.
Potrivit art. 60 lit. g) C. muncii, „Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: g) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate săvârşite de către acel salariat”.
Reclamantul a făcut însă dovada că, din data de 12.09.2009, este liderul grupei sindicale organizate la nivelul P.L. Călăraşi, funcţie cunoscută la nivelul instituţiei angajatoare, după cum rezultă din chiar procesul-verbal din data de 24.12.2008, decizia civilă nr. 628/R/15.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 9146/300/2009 şi decizia nr. 322/12.01.2009 emisă de Sindicatul N.P.V.
Faţă de această situaţie, Tribunalul a constatat că pârâta nu a respectat prevederile art. 60 lit. g) C. muncii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.P.L. Călăraşi.
In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a conchis că prin emiterea deciziei nr. 9/2012 au fost încălcate dispoziţiile art. 60 lit. g) C. muncii, respectiv că încetarea raporturilor de muncă ar fi intervenit în perioada în care intimatul-reclamant exercita o funcţie sindicală eligibilă.
Acest motiv de nelegalitate a actului contestat nu poate fi însă reţinut ca temeinic, întrucât N.I. sau sindicatul nu i-au făcut niciodată cunoscută această calitate de membru în organul de conducere a grupei sindicale Călăraşi, şi nici izvorul unei atari numiri (fie voinţa membrilor de sindicat exprimată prin vot la alegeri, fie legea sau statutul sindicatului, prin actul de dispoziţie al conducătorului acestuia). Ca atare, recurenta apreciază că actele juridice pe care se întemeiază soluţia fondului nu îi sunt opozabile şi nu pot, în principiu, să se răsfrângă asupra situaţiei juridice născute prin decizia de concediere nr. 9/2012, în sensul anulării acesteia.
Doar în faţa instanţei (în susţinerea acţiunii sale) intimatul-re-clamant a depus înscrisuri care să probeze o atare situaţie juridică, deşi, spre a produce vreun efect faţă de D.G.P.L., persoana juridică străină de chestiunile sindicale învederate, decizia preşedintelui sindicatului nr. 322/12.01.2009, procesul-verbal nr. 35998/06.10.2010 şi decizia civilă nr. 628/R/2010 (pronunţată într-o cauză în care
D.G.P.L. nu a avut calitatea de parte) ar fi trebuit să îi fie făcute cunoscute anterior emiterii actului de concediere.
Invocă recurentul şi faptul că intimatul-reclamant i-a ascuns o astfel de realitate juridică, căci recurenta a făcut demersuri spre a clarifica situaţia sindicală a salariatului N.I., însă sindicatul şi intimatul reclamant însuşi, de rea-credinţă dovedită, nu i-au comunicat astfel de informaţii.
Susţine recurenta, alături de argumentaţia mai sus prezentată, că este esenţial şi faptul că intimatul-reclamant nu a fost ales în organele de conducere ale sindicatului, ci a fost numit (foarte probabil pro causă) de preşedintele acestei organizaţii, neexistând vreo certitudine cu privire la realitatea acestui act juridic, care nu pare a fi înregistrat nici în registrele judecătoriei pe raza căreia se află sediul acestei persoane juridice (neexistând probe în acest sens). Ca atare, condiţia sine qua non a exercitării unei funcţii alese (iar nu numite) de N.I., condiţie imperativ definită de textul art. 60 lit. g) din Legea
nr. 53/2003 nu este îndeplinită, aşa încât concedierea salariatului apare, şi din aceasta perspectivă, ca deplin legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor de recurs, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Sentinţa primei instanţe s-a întemeiat pe interdicţia la concediere instituită prin dispoziţiile art. 60 lit. g) C. muncii, potrivit cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă „pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate săvârşite de către acel salariat”.
Deşi recurenta-pârâtă susţine, în conţinutul recursului, că nu a avut cunoştinţă de această situaţie şi că înscrisurile depuse de intimatul-reclamant nu îi sunt opozabile, Curtea constată că, prin probele administrate la prima instanţă, s-a dovedit că funcţia intimatu-lui-reclamant, de lider al grupei sindicale organizate la nivelul P.L. Călăraşi, era cunoscută la nivelul instituţiei angajatoare.
Astfel, la dosarul de fond a fost depusă sentinţa civilă nr. 267/20.01.2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 4191/116/2010, din care rezultă că decizia de concediere nr. 273/29.09.2010, emisă de D.G.P.C. Călăraşi, a fost anulată tocmai pentru că reclamantul N.I. a dovedit că este lider al grupei sindicale a Sindicatului N.P.V., organizată la nivelul P.C.M.C., reţinându-se încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 60 lit. h) C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii acelei decizii.
Or, această sentinţă civilă este indubitabil opozabilă recurentei din cauza de faţă, în calitate de succesoare a D.G.P.C. Călăraşi, parte în litigiul sus-menţionat.
Prin urmare, în temeiul principiului bunei-credinţe, pe care trebuie să se întemeieze raporturile de muncă, potrivit art. 8 C. muncii, recurenta trebuia să se informeze dacă, în speţă, calitatea intimatu-lui-reclamant N.I., de lider al grupei sindicale organizată la nivelul P.C. Călăraşi, mai subzistă.
Adresa nr. 129/18.01.2012, la care recurenta face referire în cuprinsul recursului, nu dovedeşte aceste demersuri, aşa cum se pretinde.
Astfel, se reţine că adresa este emisă către Sindicatul N.P.V. lui N.I., care a semnat personal de primire, de unde rezultă că recurenta avea informaţii despre calitatea intimatului în cadrul sindicatului.
De asemenea, din conţinutul adresei rezultă că recurenta a solicitat comunicarea persoanelor membre ale sindicatului, precum şi calitatea acestora (membri sau membri în structurile de conducere), „în vederea efectuării reţinerilor pe statele de plată a unor sume de bani reprezentând cotizaţii sindicale”, cu precizarea că „la nivelul instituţiei se fac reţineri reprezentând cotizaţii sindicale pentru un număr de 55 membri de sindicat, dintr-un total de 73 angajaţi”, iar răspunsul sindicatului, comunicat cu adresa nr. 64323/13.02.2012, este corespunzător scopului emiterii adresei de către angajator, sindicatul solicitând reţinerea cotizaţiei lunare de 1% pentru toţi membrii, inclusiv pentru cei 6 noi membri aderenţi, menţionaţi în tabel.
Cât priveşte caracterul eligibil al funcţiei, acesta a fost probat prin procesul-verbal din 24.12.2008, din care rezultă că intima-tul-reclamant a fost ales în funcţia de preşedinte grupă sindicală a sindicatului N.P.V., organizată la nivelul P.C. Călăraşi, decizia civilă nr. 628/R715.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 9146/300/2009 dovedind că intimatul-pârât face parte din biroul executiv al sindicatului N.P.V.
Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză a fost pronunţată o soluţie legală şi temeinică, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul formulat.
