În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta că în calcularea pensiei pentru anul 2010 s-a avut în vedere valoarea punctului de de 732,8 lei valabilă pentru lunile octombrie-decembrie 2009, şi nu cea de 826,2 lei, adică 45% din 1836 lei, salariul mediu brut prognozat în bugetul eferent anului 2010, ceea ce a afectat drepturile băneşti ce i se cuvin.
Motivând în drept cererea, reclamanta a invocat dispoziţiile l.19/2000 – art.80 alin.(3) iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar în fotocopie cupoane de (f.2,3).
Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dispoziţiilor L.19/2000.
Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.6,7), CJP Bacău a solicitat respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei peroane lipsite de calitate procesuală pasivă dar şi ca nefondată cu motivarea că potrivit art.80 alin.(1) din L.19/2000 valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, acest atribut revenind, deci, exclusiv legiuitorului şi nu casei de pensii iar în conformitate cu art.IV din OUG nr.114/23.10.2009 prevederile art.80 alin.(3) din L.19/2000 nu se aplică în cursul anului 2010.
Examinând actele dosarului, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de CJP Bacău, instanţa reţine că aceasta nu poate fi primită având în vedere faptul că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei ce i se cuvine, prin raportare la o altă valoare a punctului de pensie, casele teritoriale de pensii având ca atribuţii stabilirea şi plata pensiilor, potrivit art.82 ş.u. din L.19/2000.
În ceea ce priveşte modalitatea de clacul a pensiilor, dispoziţiile art.80 din L.19/2000 arată că valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceasta se determină prin actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a fiecărui an cu cel puţin rata inflaţiei, prognozată pentru anul bugetar următor de instituţia cu atribuţii în domeniu (alin.1).
Alineatul (3) al aceluiaşi articol, invocat de reclamantă, arată că valoarea punctului de pensie, determinată conform prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai mică de 37,5% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009.
Potrivit prevederilor art. IV din OUG nr. 114/2009, însă, dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în anul 2010 iar art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 stabileşte că valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Pe cale de consecinţă, constatând că pretenţiile reclamantei sunt nefondate, instanţa va respinge ca atare acţiunea acesteia.