Legislaţia muncii nu interzice aplicarea unei sancţiuni disciplinare salariatului pentru fapte comise într-o anumită funcţie, deşi la data emiterii efective a deciziei de sancţionare acesta nu mai îndeplinea funcţia respectivă. Simpla trecere pe o altă funcţie nu este de natură a exonera salariatul de răspunderea juridică pentru abaterile disciplinare săvârşite anterior.
Singurele condiţii impuse de legislaţia muncii la emiterea unei decizii de sancţionare disciplinară constau în prealabila efectuare a cercetării disciplinare şi respectarea exigenţelor art. 268 C. muncii.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confi. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 1625/R/24.02.2012
Prin sentinţa civilă nr. 7130/11.08.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul U.A., în contradictoriu cu intimata C.N.P.R. S.A., a anulat decizia nr. 50/08.10.2010; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, de numărător; a obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat (cadouri în bani de Paşte şi Crăciun), majorate, indexate şi actualizate, de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare; a respins cererea având ca obiect plata tichetelor de masă, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Contestatorul a avut calitatea de angajat al intimatei în postul de factor poştal în baza CIM nr. 151/3628/25.02.1998. Atribuţiile de
serviciu au fost stabilite prin fişa postului, ataşată în copie la dosarul de fond.
Ca urmare a sesizărilor cu privire la incorecta a sarcinilor de serviciu de către contestator, la data de 15.09.2010, prin decizia nr. 711, s-a dispus de cătrc intimată constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a contestatorului.
Contestatorul a fost convocat la cercetare disciplinară la data de
17.09.2010.
In urma cercetării disciplinare s-a reţinut în sarcina contestatorului săvârşirea mai multor fapte în legătură cu serviciul, ce au fost evidenţiate în procesul-verbal nr. 6/01.10.2010 după cum urmează: în anul 2010 a predat trimiterile de corespondenţă simplă şi înregistrată având ca destinatar o firmă la registratura unei ale societăţi, fară a exista împuternicire pentru aceasta din urmă de a primi corespondenţa, nu a anunţat conducerea oficiului despre situaţia creată, care s-a perpetuat în acest mod pentru o perioadă de 10 luni, a îndeplinit necorespunzător acte de procedură, a prezentat corespondenţa unor persoane pe care nu le-a legitimat ori, în mod preferenţial, pe unele acte a indicat destinatar mutat şi pe altele, înmânându-le portarului, a semnat în locul destinatarului.
Comisia de disciplină a propus, la data de 01.10.2010, sancţionarea disciplinară a contestatorului cu desfacerea CIM, în conformitate cu dispoziţiile art. 264 lit. f) C. muncii şi art. 137 lit. e) din CCM.
începând cu aceeaşi dată însă, în baza cererii formulate de contestator anterior convocării la cercetarea disciplinară, intimata a încheiat cu acesta act adiţional la CIM prin care a modificat felul şi locul muncii, contestatorul fiind transferat începând cu 01.10.2010 la casieria unităţii în postul de numărător.
Faptul că a avut loc o schimbare nu doar a locului muncii, ci şi a felului muncii este dovedit cu fişele de post aferente celor două funcţii, respectiv din compararea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de factor poştal cu atribuţiile de serviciu ale funcţiei de numărător.
La data de 08.10.2010 a fost emisă de intimată decizia nr. 50 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a CIM al contestatorului, având funcţia de numărător, pentru nerespectarea atribuţiilor se serviciu specifice funcţiei de factor poştal deţinută anterior.
Instanţa de fond a reţinut că, în speţă, contestatorul nu a contestat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, ci s-a limitat la a contesta măsura dispusă prin raportare la condiţiile fond şi formă ale deciziei nr. 50/08.10.2010.
Analizând modalitatea de încetare a CIM, instanţa de fond a constatat că aceasta s-a produs în temeiul art. 61 alin. (1) C. muncii, prin raportare la dispoziţiile art. 263-268 C. muncii, având caracter de sancţiune aplicată contestatorului pentru executarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu stabilite prin fişa postului şi regulamentul intern, atribuţii specifice postului de factor poştal.
Instanţa de fond a constatat că faptele reţinute în sarcina contestatorului au legătură exclusiv cu postul anterior ocupat de acesta, de factor poştal.
Pe cale de consecinţă, sancţiunea aplicată în temeiul art. 61 alin. (1) C. muncii nu poate viza decât incorecta exercitare a atribuţiilor de serviciu de către contestator, ca factor poştal.
Or, la data emiterii deciziei de sancţionare contestatorul nu mai exercita funcţia de factor poştal, ci pe cea de numărător, funcţie în care a fost trecut cu acordul intimatei şi care nu are nicio legătură cu atribuţiile de serviciu anterioare, în raport de nerespectarea cărora s-a aplicat sancţiunea disciplinară. Altfel spus, sancţiunea aplicată în urma cercetării disciplinare nu poate viza decât postul în considerarea căruia au fost stabilite atribuţiile nerespectate şi nu un alt post, pentru care fişa anexă prevede alte atribuţii.
Intimata nu a făcut dovada că respectivul contestator, transferat cu acordul său pe postul de numărător, ar fi săvârşit abateri disciplinare în această calitate de numărător. Pe cale de consecinţă, nu poate fi sancţionat pentru nerespectarea atribuţiilor specifice unui alt post, pe care la data emiterii deciziei nu îl mai deţinea.
Instanţa a prezumat faptul că prin exprimarea acordului cu privire la schimbarea felului şi locului muncii de către contestator, în mod implicit intimata a înţeles să renunţe la aplicarea unei sancţiuni contestatorului, considerând suficientă înlăturarea acestuia din postul de factor poştal.
Aşadar, desfacerea disciplinară a CIM, aşa cum a fost modificat începând cu 01.10.2010 prin act adiţional, apare ca nelegală, întrucât vizează nerespectarea unor atribuţii de serviciu străine postului ocupat de contestator.
Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 76 C. muncii, instanţa de fond a anulat decizia nr. 50/08.10.2010 şi, văzând prevederile art. 78 C. muncii, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut, de numărător.
Totodată, în raport de prevederile art. 78 C. muncii, raportate la art. 96 lit. a) din CCM valabil pe anii 2008-2018, instanţa de fond
a obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat (cadouri în bani de Paşte şi Crăciun), majorate, indexate şi actualizate, de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat intimata C.N.P.R. SA, arătând ca instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică cu privire la faptul că „la data emiterii deciziei de sancţionare, contestatorul nu mai exercita funcţia de factor poştal, ci pe cea de numărător”, apreciind că „sancţiunea aplicată în urma cercetării disciplinare nu poate viza decât postul în considerarea căruia au fost stabilite atribuţiile încălcate, şi nu un alt post”, sancţionând pentru aceste aspecte unitatea recurentă.
In mod cu totul eronat, instanţa de fond a apreciat că „prin exprimarea acordului cu privire la schimbarea felului şi locului muncii de către contestator, în mod implicit intimata a înţeles să renunţe la aplicarea unei sancţiuni contestatorului, considerând suficientă înlăturarea acestuia din postul de factor poştal, or, nu unitatea a solicitat contestatorului schimbarea locului de muncă, nu există nicio decizie a conducerii în acest sens, ba mai mult, aşa cum se poate observa, cererea a fost făcută la data de 20.09.2010, cu mult timp înainte ca acestuia să-i fie luată nota explicativă în ceea ce priveşte fapta ce îi este imputată pentru funcţia de factor poştal al O.P. Bucureşti.
Pe cale de consecinţă, consideră recurenta că nu poate fi sancţionată de către instanţă pentru faptul ca unitatea ar fi cerut contestatorului, pentru faptele săvârşite schimbarea felului şi locului muncii, având în vedere faptul ca contestatorul a solicitat de bunăvoie schimbarea locului de muncă, prin urmare nu se va renunţa la aplicarea unei sancţiuni disciplinare contestatorului având în vedere faptul că faptele săvârşite de acesta sunt foarte grave, şi constau într-o gravă tulburare a bunului mers al activităţii poştale şi deteriorare a imaginii angajatorului.
De asemenea, sancţiunea dispusă de unitate este pentru funcţia de factor poştal deţinută, şi nu pentru funcţia de numărător, fiind făcute în acest sens şi precizări în cuprinsul deciziei de sancţionare, respectiv „fost factor poştal la oficiul poştal Bucureşti 53, cu data de
01.10.2010, la cerere a fost transferat în cadrul Casieriei Centrale în funcţia de numărător”.
Articolul 76 C. muncii (actualmente art. 78 C. muncii) prevede consecinţa nerespectării de către angajator a dispoziţiilor legale în
ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor concedierii, precum şi în ceea ce priveşte conţinutul deciziei de concediere, nulitatea absolută a acestei măsuri. Or, unitatea a aplicat în mod corect sancţiunea contestatorului, respectând toate prevederile legale în materie, aşa cum în mod justificat a reţinut şi instanţa de fond: „sancţiunea a fost în mod corect individualizată şi aplicată, faptele reţinute în sarcina contestatorului constituind abatere gravă în sensul art. 262 C. muncii”.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la critici-le formulate în recurs, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
în mod temeinic a reţinut instanţa de fond că în persoana intima-tului-reclamant U.A. sunt întrunite toate condiţiile necesare pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
în cauză a fost legal îndeplinită procedura cercetării disciplinare prealabile, faptele imputate salariatului-intimat fiind corect individualizate şi menţionate în conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară analizată în cadrul prezentei proceduri judiciare.
în condiţiile expuse, Curtea a constatat că în mod legal recurenta a procedat la sancţionarea disciplinară a salariatului său pentru fapte săvârşite de acesta în perioada în care îndeplinea funcţia de factor poştal, chiar dacă la momentul aplicării sancţiunii disciplinare salariatul nu mai îndeplinea această funcţie.
Simpla trecere a sa pe o altă funcţie decât cea de factor poştal nu este de natură a-1 exonera pe acesta de răspunderea juridică pentru abaterile disciplinare săvârşite în intervalul de timp în care a îndeplinit această funcţie.
Din datele dosarului rezultă că intimatul a formulat o cerere de trecere a sa pe o altă funcţie decât cea de factor poştal încă din data de 20.09.2010, aşadar la o dată la care angajatorul recurent nu finalizase cercetarea disciplinară a tuturor faptelor imputate acestuia. Ulterior, datorită pericolului pe care îl reprezenta intimatul-reclamant în legătură cu modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, în chiar ziua întocmirii procesului-verbal conţinând rezultatul cercetării disciplinare prealabile, respectiv 01.10.2010, recurenta a fost de acord cu cererea având ca obiect schimbarea locului de muncă al intimatului, încheind cu acesta actul adiţional la CIM prin care felul şi locul muncii intimatului U.A. a fost schimbat din factor poştal în numărător la casierie.
Nicio dispoziţie aplicabilă în materia legislaţiei muncii nu interzice aplicarea unei sancţiuni disciplinare salariatului pentru fapte comise într-o anumită funcţie, deşi la data emiterii efective a deciziei de sancţionare acesta nu mai îndeplinea funcţia respectivă.
Singurele condiţii impuse de legislaţia muncii pentru emiterea unei decizii de sancţionare disciplinară constau în prealabila efectuare a cercetării disciplinare şi respectarea exigenţelor art. 268 C. muncii (art. 252 după modificările aduse Codului muncii prin Legea nr. 40/2011).
In condiţiile în care aceste cerinţe obligatorii au fost respectate de către angajator, nu se poate susţine cu temei în textele legale incidente că acesta a renunţat la aplicarea sancţiunii disciplinare. De altfel, o renunţare, ca orice act juridic unilateral, ar fi trebuit să fie neechivocă şi să se regăsească în actele emise sau săvârşite de angajator, din care să rezulte fară dubiu o astfel de intenţie. Or, o astfel de manifestare de voinţă nu are acoperire în înscrisurile administrate la dosarul cauzei.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecăţii şi reţinând argumentele de fapt şi de drept expuse în cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul promovat de recurenta C.N.P.R. SA, cu consecinţa constatării legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere a intimatului.