Fiind culpabil în legătură cu decontarea de două ori a unor cheltuieli efectuate cu prilejul deplasării în interesul serviciului, salariatul se face răspunzător şi pentru penalităţile de întârziere calculate la suma datorată, restituită angajatorului cu o întârziere de 2 ani. Culpa recurentului subzistă de la momentul întoarcerii sale în tară, iar nu de la momentul returnării sumei de bani decontate nelegal.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 2822/R/10.04.2012
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6513/3/04.02.2010, reclamantul I.F.I.N.-H.H. a chemat în judecată pârâtul S.S., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 12.097 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate la contravaloarea sumei de 4472 CHF, sumă încasată necuvenit de pârât de la institut şi restituită cu o întârziere de doi ani, respcctiv în aprilie 2009 faţă de aprilie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 10112/F/l 5.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucurcşti, Secţia a VII I-a, Conflicte dc muncă şi asigurări sociale, s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantul
I.F.I.N.-H.H. în contradictoriu cu pârâtul S.S. şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 12.097 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că pârâtul, în calitate de cercetător ştiinţific gr. I, în perioada 11.03.2007 – 19.03.2007 s-a deplasat în interes de serviciu la
Centrul European pentru Cercetări Nucleare (C.E.R.N.) din Elveţia (Geneva), în cadrul unei colaborări a institutului cu acest centru, în baza deciziei nr. 95/05.03.2007 a I.F.I.N.-H.H., conform căreia cheltuielile de deplasare, cazare şi diurnă erau suportate de angajator, iar la întoarcere salariatul trebuia să prezinte documente doveditoare conform legislaţiei româneşti. Astfel, la întoarcerea în ţară, pârâtul S.S. a întocmit decontul de cheltuieli nr. 262/23.03.2007 şi a justificat cheltuieli în sumă totală de 538,58 euro şi, întrucât la plecarea în delegaţie a primit suma de 200 euro (prin D.P. nr. 58/05.03.2007), după verificarea decontului i s-a achitat diferenţa de 339 euro (prin dispoziţia de plată nr. 198/23.03.2007).
Prin decizia nr. 47/01.02.2007 a I.F.I.N.-H.H. a efectuat deplasarea salariatului B.I. pentru acelaşi proiect, în perioada 05.02.2007
– 06.04.2007. Prin decontul de cheltuieli nr. 324/13.04.2007, salariatul a decontat cheltuieli de cazare, diurnă, transport, în sumă totală de 3.857,68 euro şi, întrucât la plecarea în delegaţie a primit suma de 2.040 euro (prin D.P. nr. 35/01.02.2007), după verificarea decontului i s-a achitat diferenţa de 1.818 euro (prin dispoziţia de plată nr. 240/13.04.2007).
Prin decizia nr. 46/01.02.2007 a I.F.I.N.-H.H. a efectuat deplasarea salariatului I.G. pentru acelaşi proiect în perioada 19.02.2007 –
06.04.2007. Prin decontul de cheltuieli nr. 325/13.04.2007 salariatul a decontat cheltuieli de cazare, diurnă, transport, în sumă totală de 2902,55 euro şi, întrucât ca avans s-a achitat suma de 1.550 euro (prin D.P. nr. 59/07.03.2007), după verificarea decontului i s-a achitat diferenţa de 1.353 euro (prin D.P. nr. 251/17.04.2007).
Prin urmare, suma totală încasată de cei trei salariaţi ai I.F.I.N.-H.H. ca rest decont este de 3.510 euro, reprezentând 4.546 CHF.
Instanţa a reţinut că la data întocmirii deconturilor justificative, cei trei salariaţi utilizaseră deja suma totală de 4.472 CHF retrasă din Contul Team No. T236700-Bucharest-LHC-B deschis la C.E.R.N., sumă pentru care nu s-au prezentat documente justificative.
Din raportul privind utilizarea sumelor din contul I.F.I.N.-H.H. C.E.R.N. în anul 2007 a rezultat că deplasările numiţilor B.I., I.G. şi S.S. au fost finanţate integral de I.F.I.N.-H.H., dar aceştia au ridicat şi suma de 4.472 CHF din contul C. Astfel, prin adresele nr. 82-84/16.03.2009 ale directorului economic al I.F.I.N.-H.H., celor trei salariaţi li s-a solicitat nejustificat restituirea sumelor încasate la întoarcerea din deplasare, echivalentul sumelor ridicate din contul I.F.I.N.-H.H. de la C.E.R.N., de care au beneficiat fie
care dintre aceştia, iar pârâtul, în calitate de responsabil al colaborării şi conducător al grupului salariaţilor I.F.I.N.-H.H. trimişi la C.E.R.N., a răspuns printr-o adresă din 23.01.2009 şi prin adresa nr. 254/26.03.2009, susţinând că aceste sume au fost necesare pentru acoperirea cheltuielilor de subzistenţă ale celor trei salariaţi în deplasarea menţionată.
Din declaraţiile salariaţilor I.G. şi B.l. rezultă că, la cererea pârâtului S.S., aceştia i-au restituit pârâtului, la momentul decontului, sumele de bani încasate necuvenit, pârâtul motivând solicitarea prin scopul de a-i restitui, acţiune pe care nu dus-o la îndeplinire timp de doi ani, când, în urma insistenţelor conducerii I.F.I.N.-H.H., a depus această sumă de 4.472 CHF în casieria institutului 17.04.2009.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul I.F.I.N.-H.H. a solicitat obligarea pârâtului S.S. la plata sumei de 12.097 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate la contravaloarea sumei de 4.472 CHF, pe care ar fi încasat-o în mod necuvenit de la Institut şi pe care a restituit-o cu o întârziere de doi ani.
Având în vedere că cei trei salariaţi au ridicat din casieria institutului sume pentru aceleaşi cheltuieli de cazare şi diurnă, atât sub formă de avans cât şi sub formă de decont, la întoarcerea din deplasare, fară a declara că aceste cheltuieli fuseseră deja acoperite din contul colaborării LHCb, s-a constatat că suma de 4.472 CHF a fost reţinută în mod nelegal de pârât (ceilalţi doi salariaţi restituind acestuia sumele primite) timp de aproximativ doi ani.
Potrivit art. 13 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate, sumele în valută folosite în alte scopuri sau cheltuite fară respectarea condiţiilor în care au fost acordate se recuperează în valută de la cei vinovaţi, iar eventualele penalităţi de întârziere se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar de la data depunerii sumei datorate.
De asemenea, s-a constatat că, potrivit art. 8 din CCM din cadrul ramurii cercetare-proiectare pe anul 2008, decontul cu actele justificative se depune în termen de 3 zile lucrătoare, iar pentru întârzieri se aplică penalizarea de 0,5% pe zi persoanelor vinovate de întârziere.
Instanţa a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile regulamentului operaţiilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209/1976, prevederi aplicabile numai în cazul instituţiilor publice (cum este reclamantul).
Potrivit art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 209/1976, „titularii de avans care nu depun în termen decontările pentru justificarea avansurilor, împreună cu documentele justificative, sau nu restituie în termen sumele rămase necheltuite, vor plăti o penalizare de 0,5% asupra avansului primit sau asupra sumelor nerestituite în termen, după caz, pentru fiecare zi de întârziere”, iar conform art. 38 alin. (4), „în cazul în care, în urma verificării ulterioare a decontului de către organele de drept din unitate sau din afară, se constată diferenţe de recuperat, penalizarea de 0,5% pe zi de întârziere se calculează asupra acestor diferenţe din ziua aducerii la cunoştinţă celui în cauză şi până în ziua achitării sumei, în afară de situaţia în care titularul de avans este de rea-credinţă, caz în care penalizarea se calculează din ziua în care a expirat termenul de depunere a decontului”.
Prin urmare, având în vedere textele normative invocate, instanţa a reţinut că pentru această sumă de 4.472 CHF, reţinută în mod nejustificat de pârât şi nerestituită în termen, se impune achitarea de penalităţi de întârziere.
Tribunalul a reţinut că penalităţile de întârziere se calculează din ziua în care a expirat termenul de depunere a decontului, reţinân-du-se reaua-credinţă a pârâtului în reţinerea nejustificată a acestei sume, în condiţiile în care a solicitat sumele de la cei doi salariaţi sub pretextul restituirii lor, fapt ce nu s-a materializat în cei doi ani, acesta neinformând în niciun moment conducerea institutului despre faptul că deţine această sumă şi nici despre vreo intenţie cu privire la destinaţia acesteia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul S.S.
Prin motivele dc recurs, pârâtul a arătat că a refuzat să plătească penalităţile calculate conform Decretului nr. 209/1976 la suma de 4.472CHF, primită din contul T236700 al C.E.R.N., deoarece nu i s-a prezentat, la cererea sa, nicio dovadă de paternitate a I.F.I.N.-H.H. asupra contului C.E.R.N. Recurentul-pârât a considerat că prima instanţă trebuia mai întâi să analizeze paternitatea contului deschis la C.E.R.N. şi din ce cont au fost depuse sumele în accl cont, analiză absolut necesară pentru a constata dacă sumele ridicate din contul C.E.R.N. urmează regimul juridic al sumelor ce reprezintă decont de casă conform Decretului nr. 209/1976 „privind operaţiunile de casă ale unităţilor de stat”.
După această constatare, instanţa de fond urma să aprecieze dacă normele legale menţionate au fost respectate, însă faţă de acest aspect, a constatat în mod greşit că titularul de cont este I.F.I.N.-H.H.
Cu privire la paternitatea contului C.E.R.N., a susţinut că acesta nu aparţine I.F.I.N.-H.H., deoarece nu a fost înregistrat în contabilitatea I.F.I.N.-H.H. de la deschiderea sa, în februarie 1998, şi până în ianuarie 2009. Dacă ar fi fost un cont al I.F.I.N.-H.H., el trebuia obligatoriu înregistrat în contabilitatea intimatului, neînregistrarea lui ducând la încălcarea legii contabilităţii, a Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală.
A mai menţionat, de asemenea, faptul că în ianuarie 2009, I.F.I.N.-H.H. a prezentat la dosar o notă contabilă (nr. 24/12.01.2009) în care apar ca înregistrate, în evidenţa contabilă a I.F.I.N.-H.H., soldurile a 3 conturi, numite contul A.T.L.A.S., contul D.I.R.A.C. şi contul LHCb, fară alte specificaţii. O înregistrare corectă ar trebui să menţioneze, pe lângă sold, şi numărul contului şi banca unde este deschis, de exemplu: 5.587,99 CHF, provenită din contul T236700, deschis la banca UBS-Geneva.
A apreciat recurentul-pârât că instanţa şi-a bazat concluzia numai pe declaraţiile intimatului, care afirmă că este titularul acelui cont, invocând scrisoarea trimisă de directorul general al I.F.I.N.-H.H. la acea vreme, prin care solicită C.E.R.N. deschiderea unui cont de tip echipa invitată („visiting team account”) în contextul experimentului LHC-B şi scrisoarea prin care C.E.R.N. răspunde „vă informam cu plăcere că am deschis un cont care permite primirea de fonduri şi executarea de plăţi în favoarea echipei LHC-B la C.E.R.N”.
Ambele documente nu demonstrează însă în niciun fel că I.F.I.N.-H.H. e titularul contului. A deschide un cont la solicitarea
I.F.I.N.-H.H. din care să poată fi făcute plăţi pentru echipa românească participantă la experimentul LHCb nu înseamnă că titularul contului este I.F.I.N.-H.H. Se face o evidentă confuzie între o cerere de deschidere a unui cont, formulată de I.F.I.N.-H.H., şi titularul contului T236700, care este C.E.R.N., confuzie ce izvorăşte şi din raportul de expertiză în care experta fară nicio dovadă a tras concluzia că paternitatea contului este a intimatei.
Recurentul a mai considerat că intimatul a dorit să „demonstreze” reaua sa credinţă pentru a justifica cuantumul penalităţilor cerute, respectiv calcularea lor din anul 2007, iar nu din aprilie 2009, când i-au fost aduse la cunoştinţă şi că dacă reaua-credinţă nu a fost dovedită, atunci nu trebuiau cerute penalităţi, întrucât, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză, „suma pretinsă nedecontată a fost depusă la termenul somaţiei”.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut că recursul este nefondat.
Problema esenţială a litigiului dedus judecăţii constă în stabilirea paternităţii contului Team No T236700-Bucharest-LHC-B, deschis la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (C.E.R.N.), din care recurentul S.S. a ridicat, împreună cu alţi doi colegi, suma de 4.472 CHF (franci elveţieni), în scopul decontării cheltuielilor de transport şi cazare efectuate în perioada 11.03. – 19.03.2007, cu prilejul unei deplasări la sediul C.E.R.N. din Geneva, ocazionate de o colaborare a angajatorului intimat I.F.I.N.-H.H. cu Centrul menţionat.
Angajatorul-intimat a precizat şi dovedit că toate cheltuielile ocazionate de deplasarea în Elveţia ale recurentului în perioada
11.03. – 19.03.2007 au fost achitate parţial la plecarea în delegaţie, la revenirea în ţară fiindu-i achitată diferenţa de cheltuieli justificată prin decontul depus.
Cu alte cuvinte, problema ce trebuie stabilită este dacă, pentru aceeaşi deplasare, recurentul a beneficiat de două decontări ale transportului şi cazării, ambele din aceeaşi sursă, respectiv fondul financiar al angajatorului I.F.I.N.-H.H.
în legătură cu acest aspect, s-a precizat că recurentul din cauză a solicitat celorlalţi doi colegi cu care a efectuat deplasarea din Elveţia sumele revenite acestora şi ridicate din contul deschis la C.E.R.N. în scopul restituirii către institutul angajator, sume pe care le-a restituit abia la 17.04.2009.
La dosarul de fond se regăsesc depuse cererea transmisă de angajatorul intimat I.F.I.N.-H.H. către C.E.R.N. – Divizia financiară -în scopul deschiderii unui cont destinat participării unei echipe a institutului la activităţile din cadrul experimentului LHC-B, precum şi răspunsul C.E.R.N. la solicitarea institutului intimat, în care se arată că au deschis contul purtând numărul Team No. T236700 Bucha-rest-LHC-B în scopul receptării fondurilor şi efectuării plăţilor în interesul membrilor echipei LHC-B la C.E.R.N. De asemenea, sunt depuse mai multe extrase de situaţie ale contului în cauză la diverse intervale de timp (2005, 2008), ce atestă în continuare apartenenţa contului Team Account No. T236700 Bucharest-LH la I.F.I.N.-H.H. Astfel, o pretinsă confuzie între cel care a formulat cererea de deschidere a contului şi titularul real al acestuia este exclusă.
Prin urmare, afirmaţiile recurentului potrivit cărora contul nu aparţine angajatorului său sunt în mod evident lipsite de fundament
faptic. Aşa cum s-a arătat, contul a fost deschis la C.E.R.N. de către I.F.I.N.-H.H. ca urmare a solicitării acestuia din urmă, în scopul primirii fondurilor financiare de la institut, fonduri necesare efectuării a diverse plăti prilejuite la unele programe de cooperare.
De altfel, recurentul nu a făcut nicio precizare referitor la scopul în vederea căruia a ridicat din contul menţionat suma de 4.472 CHF (împreună cu alţi doi colegi), în contextul în care, atât la plecarea din ţară, cât şi la revenire, acestuia i-au fost decontate toate cheltuielile justificate. Nu a precizat recurentul nici de ce nu a înştiinţat imediat angajatorul despre suma ridicată din contul C.E.R.N., operaţiunea în cauză fiind depistată ulterior de către institutul angajator exclusiv în baza demersurilor proprii.
Aşadar, fiind culpabil în legătură cu decontarea de două ori a unor cheltuieli efectuate în intervalul 11.03. – 19.03.2007 cu prilejul deplasării sale la Geneva, recurentul se face răspunzător şi pentru penalităţile de întârziere la contravaloarea sumei de 4.472 CHF restituită institutului angajator cu o întârziere de 2 ani.
Culpa recurentului subzistă de la momentul întoarcerii sale în ţară (aprilie 2007, după cum sunt calculate penalităţile), şi nu de la momentul returnării sumei de bani în cauză către institut.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecăţii şi reţinând argumentele expuse în cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
