Analizând aspectul legat de calitatea procesuală activă a primăriei unei unităţi administrativ-teritoriale (municipiu, oraş, comună) în conflictele de muncă având ca obiect restituirea sumelor încasate nelegal de angajaţii acestei instituţii, efectuată din perspectiva noţiunii de capacitate procesuală de folosinţă (ca parte a capacităţii procesuale ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual), rezultă că primăria unei unităţi administrativ-teri-toriale (municipiu, oraş, comună) nu poate fi parte în proces, neputând fi asimilată unei persoane juridice titulară de drepturi şi obligaţii.
Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, oraşul reprezintă unitatea administrativ-teritorială prin care se exercită autonomia locală, iar potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ-teritorială este reprezentată în justiţie de către Primar – titular în raporturile juridice încheiate cu persoane fizice şi juridice, care nu se confundă cu Primăria, ce reprezintă o structură funcţională, un aparat de specialitate aflat în subordinea Primarului (cuprinzându-l şi pe viceprimar, secretar etc.) şi care îl ajută pe acesta în îndeplinirea atribuţiilor.
Prin urmare, în speţa dedusă judecăţii nu se verifică existenta uneia dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, cea privitoare la calitatea procesuală activă.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 5457/R/15.10.2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman, Secţia Conflicte de muncă, asigurări sociale şi administrativ fiscal sub nr. 1355/87/2012/06.04.2012, reclamanta Primăria oraşului Z., prin primar, în contradictoriu cu pârâtul E.C., a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1.650 lei, reprezentând contravaloare
normă de hrană încasată nelegal în perioada august 2008 – martie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1325/25.05.2012, Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei primăria oraşului Z., invocată din oficiu de instanţă şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată de aceasta.
In considerentele hotărârii fondului s-a reţinut că, prin acţiunea de faţă, reclamanta Primăria oraşului Z. a solicitat obligarea pârâtului E.C., personal angajat al instituţiei Primarului oraşului Z., la plata sumei de 1.650 lei, reprezentând contravaloarea normei de hrană încasată în perioada august 2008 – martie 2009, ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi Teleorman asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2010, în cadrul Primăriei oraşului Z.
Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual. Primăria oraşului Z. nu poate fi asimilată unei persoane juridice titulare de drepturi şi obligaţii, pentru fi parte în proces.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, oraşul reprezintă unitatea administrativ-teritorială prin care se exercită autonomia locală, iar potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în justiţie, unitatea administrativ-teritorială, respectiv oraşul, sunt reprezentate de primar.
Faţă de precizarea primită la dosar la 11.05.2012, prin care reclamanta susţine că acţiunea este promovată de Primăria oraşului Z., prin primar, instanţa a constatat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei oraşului Z. în promovarea acţiunii de faţă, acţiunea urmând a fi respinsă ca fiind formulată de o persoană fară capacitate procesuală de folosinţă.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurenta Primăria oraşului Z., în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, modificarea sentinţei civile atacate, care este atât nelegală, cât şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.640 lei, reprezentând contravaloare normă de hrană încasată nelegal în perioada august 2008 – martie 2009.
/K
învederează recurentul că a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind lipsită de temei legal şi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, iar motivele pe care se sprijină sunt contradictorii.
Menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând examina cauza sub toate aspectele”.
In fapt, la primul termen de judecată, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei oraşului Z., soluţionând cauza pe această excepţie.
Instanţa de fond a motivat soluţia dată prin aceea ca primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitatea de parte în proces, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Primăria oraşului Z. prin reprezentantul său, conform Legii nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală, acesta reprezentând unitatea administrativ-teritorială în instanţă.
Unitatea administrativ-teritorială este titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din lege, în raporturile cu persoane fizice sau juridice. Potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală, pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa lui, printre care şi mandatul de reprezentare legală în instanţa de judecată, Primarul beneficiază de un aparat de specialitate, opţiunea de a declanşa acţiunea în instanţă fiind adusă la îndeplinire de aparatul propriu.
Faptul că în cererea de chemare în judecată s-a trecut „Primăria” nu se sancţionează cu respingerea acţiunii, reţinându-se greşit de tribunal că acţiunea a fost formulată de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.
Trebuie avut în vedere că primăria este nu numai structura funcţională, ci însuşi aparatul de specialitate, ce include Primarul, care, în activitatea curentă şi în îndeplinirea atribuţiilor, stă în proces.
Dreptul de a exercita acţiuni în instanţă nu poate fi îndeplinit de către primar decât prin aparatul de specialitate denumit Primărie, care îi execută dispoziţiile.
Orice cerere adresată instanţei de judecată trebuie făcută în scris, impunându-se, astfel, tehnoredactarea realizată prin aparatul pe care Primarul îl are la dispoziţie, respectiv Primăria.
In consecinţă, faţă de cele menţionate, recurenta solicită admiterea recursului formulat, în sensul modificării sentinţei civile atacate, care este atât nelegală, cât şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă,
să fie obligat angajatul pârât la plata sumei de 1.640 de lei, reprezentând contravaloare normă de hrană încasată nelegal în perioada august 2008 – martie 2009.
Prin Serviciul registratură al Curţii a depus întâmpinare intima-tul-pârât E.C., solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, în totalitate, a sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca temeinică şi legală.
Cercetând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Intr-adevăr, în mod legal şi temeinic a statuat prima instanţă că „primăria” nu este persoană juridică învestită cu drepturi şi obligaţii, nedispunând de patrimoniu propriu şi, prin aceasta, de aptitudinea dc a figura în instanţă, conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă o structură funcţională, un aparat de specialitate în subordinea Primarului (cuprinzându-1 şi pe viceprimar, secretar etc.), pe care îl ajută în îndeplinirea atribuţiilor.
Din această perspectivă, sunt nepertinente susţinerile din recurs referitoare la calitatea de reprezentant al Primarului, respectiv la imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile altfel decât prin intermediul aparatului numit „Primărie”, pe de o parte pentru că Primarul este reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale, în speţă al oraşului, care nu se confundă cu „Primăria’’ şi care este titular în raporturile juridice încheiate cu persoane fizice şi juridice. Or, în speţă, Primarul nu a acţionat în calitate de mandatar al unităţii administrativ-teritoriale, căreia i-ar fi revenit calitatea procesuală activă, pe de altă parte, pentru că ajutorul inevitabil pe care-1 primeşte Primarul de la aparatul său de specialitate, inclusiv pentru formularea unei acţiuni în justiţie, nu atribuie acestei structuri şi prerogativa de a sta în instanţă, în calitate de reclamant, dacă nu are capacitate procesuală de folosinţă şi, pe cale de consecinţă, nu este nici titularul dreptului dedus judecăţii.
Rezultă, conform celor expuse, că în mod corect a soluţionat prima instanţă cauza pe baza excepţiei referitoare la condiţia de exerciţiu a acţiunii civile privind aptitudinea procesuală a reclamantei, arătată expres în „persoana” primăriei, astfel că recursul declarat de aceasta a fost apreciat ca nefondat şi a fost respins ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
