DECIZIE CIVILA Nr. 183/2011
Asupra recursului analizat:
Prin cererea adresata Judecatoriei Tulcea si înregistrata la nr…….., petentul ……… a formulat plângere împotriva refuzului Biroului Executorului Judecatoresc ……… de a executa cererea de înfiintare a popririi împotriva intimatei A.R.B.D.D. Tulcea.
In motivare, petentul a aratat ca a refuzat executarea cererii de înfiintare a popririi motivat de faptul ca prin O.U.G. nr. 45/2010 executarea se suspenda de drept, însa ordonanta se refera la drepturi salariale, iar in situatia de fata petenta are de primit un drept banesc, precum si cheltuieli de executare, devenite titluri executorii.
A mai aratat ca executarea priveste doua titluri executorii, unul fiind dispozitivul deciziei civile nr. 151/CA din data de 15.04.2009 a Curtii de Apel Constanta, cel de-al doilea fiind procesul verbal al cheltuielilor de care trebuie dus la îndeplinire potrivit art. 563 pct. 1 lit. a Cod proc. civ., dar si ca dispozitiile din O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 71/2009 si O.U.G. nr. 18/2010 sunt ilegale, dispozitiile articolului unic punctul 2 din O.U.G. nr. 18/2010 contravin principului separatiei puterilor în stat, reprezentând o imixtiune a Guvernului in înfaptuirea justitiei. Petenta învedereaza ca numai instantelor pot suspenda executarea unei hotarâri judecatoresti in conditiile legii, în acest sens fiind si jurisprudenta Curtii Constitutionale, dar si ca jurisprudenta CEDO a statuat ca dreptul la un proces echitabil acopera si faza executarii hotarârii judecatoresti.
Judecatoria Tulcea, prin Sentinta civila nr. 3677 din 16 decembrie 2010, a respins plângerea formulata ca nefondata.
Pentru a se pronunta în sensul aratat, prima instanta a retinut ca prin decizia civila nr. 151/CA din data de 15.04.2009 Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii Tulcea a fost obligata la plata drepturilor banesti reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare de la data de 01.01.2005 în favoarea petentului ……… iar cauza juridica a dreptului obtinut de petent nu rezulta dintr-un raport civil dintre angajator si angajat, asa cum sustine petentul, întrucât un astfel de raport nici nu exista, ci dintr-un raport de serviciu întrucât potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu în a carui alcatuire intra si suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, notiunea de drepturi banesti fiind sinonima cu cea de drepturi salariale, asa cum se învedereaza si în considerentele hotarârii mentionate.
S-a mai subliniat ca, petentului i se aplica dispozitiile art. 1 din OUG nr. 45/2010 care esaloneaza plata unor sume prevazute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale si prevede ca orice procedura de executare silita se suspenda de drept în acest interval, în timp ce procesul verbal al cheltuielilor de executare are caracter accesoriu titlului executoriu privind drepturile salariale recunoscute petentului, astfel încât va urma soarta titlului de care este dependent, neputând avea o existenta de sine statatoare.
Instanta de fond a relevat ca, pronuntându-se pe mai multe exceptii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a stabilit ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala, precum si ca exista un grad mare de abatere de la obisnuit, si anume de la conditiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedura civila, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupa caz, conditii în care exista o situatie extraordinara în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie.
In continuare, s-a precizat ca, o încalcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instantele judecatoresti, nu poate fi retinuta din moment ce Guvernul nu refuza aplicarea hotarârilor judecatoresti, ci, din contra, le recunoaste si îsi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile si obiective stabilite în actul normativ contestat, astfel ca, prin urmare, ordonanta de urgenta nu este o masura prin care se interzice nici macar temporar executarea unei hotarâri judecatoresti si, în consecinta, nu reprezinta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justitiei, nefiind incidenta nicio între debitori, în sensul ca statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotarârilor judecatoresti, pentru ca masura contestata urmareste un scop legitim – asigurarea stabilitatii economice a tarii – si pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere – executarea esalonata a hotarârilor judecatoresti în cauza.
Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1) – (3) privind accesul liber la justitie si la un proces echitabil, instanta a concluzionat ca actul normativ criticat este o masura de natura sa întareasca finalitatea procesului judiciar, în sensul ca reprezinta un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta si faptul ca acesta îsi executa creanta într-o perioada de 3 ani nu reprezinta o durata excesiva a executarii unei hotarâri judecatoresti, datorita caracterului sistemic al problemelor aparute în legatura cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.
Impotriva acestei hotarâri a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In expunerea motivelor de recurs, se sustine ca instanta de fond a interpretat gresit actul dedus judecatii, fara a face aplicarea cu întâietate a legilor europene la care România a ratificat prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu Protocoalele anexe, conform art. 20 din Constitutie.
Se arata ca, potrivit art. 11 si 20 din Conventie, Conventia si protocoalele sale au devenit izvor de drept intern obligatoriu si prioritar, ceea ce în plan national, are drept consecinta imediata aplicarea acestora de catre instantele judecatoresti, iar în plan international – acceptarea controlului prevazut de C.E.D.O. cu privire la hotarârile judecatoresti nationale.
Recurentul motiveaza, în continuare ca, potrivit art. 6 alin. 1 si art. 13, precum si art. 1 din Protocolul nr. 1, drepturile banesti reprezinta un bun si se realizeaza o privare prin neexecutarea sa într-un termen rezonabil.
Intimatul nu a formulat aparari în cauza.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca acesta nu este întemeiat.
Astfel, art. II din O.U.G. nr. 45/2010 statueaza ca plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pâna la 31 decembrie 2010, se realizeaza astfel: în anul 2012 – 34%, în anul 2013 – 33% si în anul 2014 – 33%, interval în care orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
In preambulul actului normativ s-a motivat masura dispusa prin consecinta imposibilitatii mentinerii echilibrelor bugetare si în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de România în ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar, elemente ce vizeaza interesul public general si constituie situatii de urgenta si extraordinare ce justifica aplicarea imediata.
In consecinta, în situatia data nu este incidenta o neglijenta a statului în ceea ce priveste executarea hotarârilor judecatoresti devenite titluri executorii, ci tocmai de o interventie a statului care, recunoscând drepturile salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar consacrate prin hotarâri judecatoresti, dispune masuri de suspendare a executarii silite a respectivelor titluri, pe o perioada determinata, masuri justificate de criza economica mondiala si de dificultatile financiare pe cale le traverseaza si România, putând fi afectata în caz contrar stabilitatea economica si chiar securitatea nationala.
In conditiile existente, nu pot fi sanctionate masurile justificat luate de catre Statul român cu privire la executarea silita a hotarârilor judecatoresti si nu pot fi calificate ca o încalcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Reclamantul-recurent a invocat aplicabilitatea art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce prevede ca orice persoana are dreptul la judecarea de catre o instanta care va decide asupra contestatiilor sale privind drepturi si obligatii cu caracter civil, incluzând aici si faza de executare silita, însa dreptul la un proces echitabil nu este absolut. El poate permite limitari admise implicit, deoarece el cere prin însasi natura sa o reglementare de catre stat.
In elaborarea unei asemenea reglementari statele se bucura de o anumita marja de apreciere, iar limitarile aduse nu trebuie sa restrânga accesul la instanta acordat persoanei de o asemenea maniera încât dreptul sa fie încalcat în însasi substanta sa.
In plus, aceste limitari nu se conciliaza cu art. 6 alin. 1 decât daca urmaresc un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat (cauza F.E. împotriva Frantei, Cauza Yogtzilar si altii împotriva Greciei, s.a..
In cauza, limitarea impusa de statul român dreptului la un proces echitabil prin suspendarea executarii silite a respectivelor hotarâri judecatoresti asigura un echilibru suficient între mijloacele si scopul vizat – asigurarea echilibrului bugetar, astfel ca nu se verifica încalcarea prevederilor invocate.
De asemenea, nu au fost încalcate în cauza dispozitiile art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ce reglementeaza dreptul la un recurs efectiv deoarece aceste prevederi impun ca, pe o cale procedurala prevazuta de lege, partea sa se poata adresa instantelor nationale cu o plângere, cu o actiune care sa puna în discutie încalcarea drepturilor si libertatilor protejate de Conventie si protocoalele sale, astfel suferita, si sa obtina, daca este cazul, reparatia corespunzatoare.
Or, reclamantul-recurent a avut posibilitatea, în orice moment, sa se adreseze instantelor nationale, dovada chiar plângerea ce face obiectul analizei, nefiind probata o restrictionare a acestui drept, o limitare a sa, cât timp chiar si drepturile salariale pentru care se solicita executarea silita au fost recunoscute prin hotarâre judecatoreasca, neputându-se confunda o solutie de respingere a cererii cu încalcarea dreptului la un recurs efectiv.
Aceeasi este situatia si în ceea ce priveste încalcarea art. 1 din Protocolul 1 pentru ca dreptul la încasarea sumelor nu a fost afectat în nici un fel prin masura luata, dupa cum nici însusi dreptul la executare silita nu a fost afectat în substanta sa, ci s-a intervenit prin suspendarea procedurilor de executare silita, stabilindu-se totodata ca plata sa se realizeze esalonat, în intervalul 2012 – 2014, fara ca aceasta sa constituie o ingerinta în dreptul de proprietate al persoanei sau o nesolutionare în termen rezonabil, fiind pastrat si în acest caz un echilibru just între cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale individului.
Desigur ca, atât Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cât si Protocoalele sale au devenit parte integranta a dreptului intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordante, însa dispozitiile art. 11 si 20 din Constitutie devin aplicabile numai daca se constata o încalcare a dispozitiilor cuprinse în Conventie si protocoalele anexa, ceea ce nu este cazul în speta, dupa cum s-a argumentat.
Asa fiind, fata de aspectele prezentate, tribunalul va respinge recursul promovat ca nefondat, mentinând ca legala si temeinica hotarârea atacata.
