Statuând noţiunea de răspundere patrimonială, Codul muncii, în art. 270 alin. (1), prevede că salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
Dacă, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, probarea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a vinovăţiei salariatului conduce la prezumarea rezultatului dăunător şi a legăturii cauzale, spre deosebire de aceasta, în situaţia răspunderii patrimoniale este necesară dovedirea separată a fiecăruia dintre elementele esenţiale ale acesteia, aşa cum au fost reglementate de dispoziţiile art. 271 C. muncii, care prevăd că, pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator, este necesar să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Doar îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlăturând această răspundere.
Fapta salariatului se analizează în raport de obligaţiile concrete ale acestuia, stabilite prin contractul individual de muncă, fişa postului şi regulamentul intern.
Faţă de acest aspecte, în speţă, în mod justificat instanţa de recurs a reţinut că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului trebuie dovedită îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, concretizată într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, însă şi dovedirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins.
Se reţine că nu s-a făcut această dovadă, că nu a fost probată neîndeplinirea de către salariată a atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau, cu atât mai mult cu cât, potrivit susţinerilor acesteia (necombătute de către angajator), salariata a fost şi recompensată pentru modul în care şi-a desfăşurat activitatea în anul 2008.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 5564/R/18.10.2012
Prin sentinţa civilă nr. 9872/09.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 15501/3/LM/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privindu-1 pe reclamantul-pârât Institutul C.R., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă D.A.
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut că pârâta este salariata Institutului C.R., conform CIM încheiat şi înregistrat sub nr. 248/30.11.2007, fiind încadrată în cadrul Serviciului contabilitate, având funcţia de expert grad II.
La data de 17.10.2008 reclamanta a încheiat cu firma SC A.C. SRL un contract de prestări servicii pe o durată de 3 luni (respectiv de la data de 20.10.2008 şi până la data de 31.12.2008), care avea ca obiect înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor primare, în conformitate cu normele legale, evidenţa analitică şi sinte-
tică clienţi, furnizori, debitori. In vederea refacerii situaţiilor financiare şi a efectuării înregistrărilor documentelor financiar-contabile a fost încheiat la data de 30.04.2009 un nou contract de prestări servicii cu o altă firmă care avea ca obiect înregistrarea documentelor financiar-contabile pentru perioada august-decembrie 2008.
In perioada 24.08. – 16.10.2010 a fost efectuat auditul financiar al situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2008 la Institutul C.R.
în urma controlului Curţii de Conturi a fost întocmit proce-sul-verbal nr. 11250/16.10.2009, care consemna faptul că încheierea contractelor de prestări servicii cu cele 2 firme a determinat producerea de prejudicii, fiind încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 82/1999 a contabilităţii. Auditorii au stabilit în sarcina recla
mantei obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate cu firmele specializate în anul 2008 şi 2009. Prin acelaşi proces-verbal, Curtea de Conturi a României a stabilit persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat abateri, respectiv:
H.R.P., M.M., D.C., S.P., G.T., D.C., T.R.M., A.B., M.A., C.B.F., respectiv persoanele care au semnat, avizat şi aprobat angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor privind serviciile de contractate cu firme specializate. Prin decizia nr. 7/2009, Curtea de Conturi a României a decis, la pct. 3, luarea măsurilor legale care să asigure recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând servicii de contractate cu firme specializate, plătite nelegal, în condiţiile în care I.C.R. are organizat un compartiment distinct de contabilitate şi personal angajat cu CIM.
Reclamantul a formulat obiecţiuni la procesul-verbal de constatare şi ulterior contestaţie împotriva deciziei Curţii de Conturi nr. 7/2009.
Curtea de Conturi a respins contestaţia reclamantei şi la data de 27.01.2010 a comunicat încheierea nr. IX/3/2010, prin care a respins contestaţia I.C.R. şi a menţinut obligaţia de a recupera integral suma de 79.125,76 lei.
Preşedintele I.C.R., la data de 11.12.2009, a emis Ordinul nr. 1461, prin care a dispus punerea în a deciziei nr. 7/2009 emisă de Curtea de Conturi a României şi recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând servicii de contabilitate contractate cu firme specializate, de la persoanele care prin atribuţiile postului ocupat sunt direct răspunzătoare de modul în care este respectată disciplina financiar-contabilă privind înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor primare, în conformitate cu normele în vigoare, întocmirea documentelor de evidenţă şi prelucrare contabilă, întocmirea documentelor de sinteză şi raportare financiar-contabilă.
In tabelul cu propunere de recuperare a sumei de 79.125 lei reprezentând servicii de contabilitate contractate cu firme specializate, la nr. 5 figurează pârâta, cu un salariu net la 31.10.2009 de
I.996 lei şi o sumă de recuperat de 3.414 lei.
La data de 03.12.2009 pârâtei i s-a luat o notă explicativă înregistrată sub nr. 13509, prin care a răspuns la întrebările referitoare la activitatea desfăşurată.
Prin această notă explicativă a arătat că nu poate figura pe lista de recuperare a prejudiciului creat de contractarea serviciului de
contabilitate cu firme specializate, întrucât nu este vinovată de ne-înregistrarea la timp în contabilitate a documentelor financiar-con-tabile.
In conformitate cu organigrama I.C.R., salariata pârâtă D.A. îşi desfaşoară activitatea în cadrul Serviciului financiar din Direcţia financiar-contabilă.
Din răspunsul la întrebarea nr. 23 în interogatoriul luat salariatei, instanţa a reţinut că decizia încheierii contractelor cu firme specializate de contabilitate a fost luată de conducerea I.C.R.
Din procesul-verbal întocmit de Curtea de Conturi a rezultat că încheierea contractelor de prestări servicii cu cele 2 firme a determinat producerea de prejudicii, fiind încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 82/1999 a contabilităţii.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Faţă de situaţia de fapt reţinută apare ca evidentă lipsa vinovăţiei pârâtei în producerea prejudiciului în cuantum de 79.125,76 lei, cât timp art. 10 din Legea nr. 82/1991 şi art. 14 din Legea nr. 500/2002 sunt clare şi trebuiau cunoscute de conducerea reclamantei la momentul încheierii contractelor cu firme specializate de contabilitate, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal şi motivat, reclamantul I.C.R.
în motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304′ C. proc. civ., recurentul a arătat că în luna martie 2009 auditorii Curţii de Conturi s-au prezentat în control la I.C.R., solicitând pentru verificare evidenţa analitică aferentă anului 2008.
Faţă de solicitarea auditorilor, angajaţii Direcţiei financiar-con-tabile au informat conducerea I.C.R. că documentele primare din intervalul indicat nu erau prelucrate în sistemul informatic, în aceste condiţii controlul Curţii de Conturi fiind amânat şi reluat în luna august 2009, dată până la care I.C.R. trebuia să realizeze înregistrarea cronologică a documentelor financiar-contabile aferente anului 2008, înregistrări ce ar fi trebuit efectuate de către angajaţii Direcţiei financiar-contabile.
In consecinţă, şi cu consultarea angajaţilor Direcţiei financiar-contabile, s-a decis ca operarea înregistrărilor restante să se realizeze prin externaiizarea acestor operaţiuni către firme specializate.
Prin procesul-verbal nr. 11250/16.10.2009 şi ulterior prin decizia nr. 7/2009, rămase definitive prin respingerea contestaţiei, s-a stabilit în sarcina I.C.R. recuperarea, de la persoanele responsabile, a prejudiciului în cuantum total de 79.125,76 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate cu două firme specializate de contabilitate, care au efectuat în favoarea societăţii înregistrările contabile restante, precum şi ţinerea evidenţei analitice şi sintetice pentru clienţi, furnizori, debitori, în conformitate cu normele legale aplicabile în materie.
In scopul ducerii la îndeplinirii a măsurii definitive dispusă de către Curtea de Conturi prin decizia menţionată s-a emis Ordinul preşedintelui I.C.R. nr. 138/26.11.2009, prin care s-a constituit comisia ce urma să analizeze care sunt persoanele ce se fac vinovate de cauzarea prejudiciului sus-menţionat.
Prin procesul-verbal încheiat în data de 10.12.2009, cu ocazia analizării de către comisia desemnată a condiţiilor care au condus la crearea prejudiciului şi a stabilirii persoanelor ce se fac vinovate de cauzarea acestuia, s-a reţinut că: înregistrarea contabilă şi prelucrarea operaţiunilor financiare pentru anul 2008 şi anul 2009 au fost întârziate cu mai mult de 30 de zile, fiind reţinută culpa comună a angajaţilor Serviciului contabilitate şi a angajaţilor Serviciului financiar, precum şi a Serviciului juridic care a avizat legalitatea încheierii contractelor de prestări servicii; recuperarea prejudiciului de 79.125,76 lei trebuie să se facă de la salariaţii implicaţi, proporţional cu salariul net şi cu timpul lucrat în perioada de referinţă, în conformitate cu prevederile art. 270 alin. (1) şi 271 alin. (2) C. muncii.
Propunerile comisiei au fost puse în practică prin Ordinul preşedintelui I.C.R. nr. 146/11.12.2009, în sarcina salariatei intimate fiind stabilită obligaţia de plată a sumei de 3.414 lei.
încheierea contractelor de prestări servicii şi, în consecinţă, producerea prejudiciului în cuantum total de 79.125,76 lei au fost determinate de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către angajaţii Direcţiei financiar-contabile, printre care se număra şi salariata intimată D.A.
Astfel, din probele administrate în dosarul de fond, în special din răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză, a rezultat că: intimata este angajată în cadrul Direcţiei financiar contabile a I.C.R., Serviciul contabilitate; au existat întârzieri de mai bine de
1 an şi jumătate în înregistrarea ce trebuia finalizată de către anga
jaţii serviciului de contabilitate, inclusiv intimata (răspuns la întrebarea nr. 3 la interogatoriul propus de societate); societăţile comerciale cu care s-au încheiat contractele în discuţie au prestat, în fond, munca salariaţilor din Direcţia financiar-contabilă.
In concluzie, pârâta-intimată se face vinovată alături de ceilalţi salariaţi din cadrul Direcţiei financiar-contabile de provocarea întârzierilor în înregistrarea în ordine cronologică a documentelor financiar-contabile primare, respectiv de neinformarea conducerii I.C.R. în privinţa situaţiei create, motiv ce a determinat contractarea serviciilor unor firme specializate care să aducă la zi evidenţa înregistrărilor documentelor financiar-contabile ale I.C.R.
Faţă de aceasta, apreciază că nu se poate reţine exclusiv culpa conducerii I.C.R. care a aprobat aceste cheltuieli în cauzarea prejudiciului reţinut de Curtea de Conturi sau numai culpa acelor persoane nominalizate în procesul-verbal întocmit de Curtea de Conturi, care de altfel au fost obligate la acoperirea prejudiciului alături de angajaţii Direcţiei financiar-contabile.
A interpreta că sunt vinovate de producerea prejudiciului numai persoanele nominalizate de Curtea de Conturi limitează antrenarea răspunderii doar la cei ce au decis să înlăture efectele unei situaţii prejudiciabile de producerea căreia se fac vinovaţi, fară doar şi poate angajaţii Direcţiei financiar-contabile.
în concluzie, susţine că în mod greşit a stabilit instanţa de fond că intimata-pârâtă nu se face vinovată de producerea prejudiciului la a cărui acoperire a fost obligată, proporţional cu salariul său, întrucât, în realitate, se află în prezenţa unei culpe comune a semnatarilor contractelor, dar şi a angajaţilor Direcţiei financiar contabile, care prin conduita lor culpabilă au produs o pagubă materială angajatorului, în legătură cu munca prestată de aceştia.
Pe fondul cauzei, a susţinut că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatei D.A. şi că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că intimata nu se face vinovată de producerea prejudiciului cauzat I.C.R.
Intimata D.A. este angajata I.C.R., în funcţia de expert în cadrul Direcţiei financiar-contabile a Institutului C.R., Serviciul contabilitate.
Conform atribuţiilor indicate în fişa de post (Secţiunea IV/B -Atribuţii specifice postului, pct. 1-4), intimata întocmeşte note contabile, prelucrează documente din punct de vedere contabil, efectuează înregistrări contabile.
Faţă de susţinerile instanţei de fond că nu ar fi fost dovedită vinovăţia intimatei-pârâte şi legătura de cauzalitate dintre producerea prejudiciului şi neîndeplinirea de către aceasta a atribuţiilor de serviciu, susţine că simpla negare formală a faptelor de către angajat nu poate fi reţinută ca exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care aceasta avea atribuţii clare de serviciu ce trebuiau îndeplinite la timp şi a căror neîndeplinire a contribuit, alături de faptele celorlalte persoane implicate, la producerea prejudiciului ce trebuie recuperat.
Societatea nu a imputat intimatei-pârâte faptul că nu ar fi efi-cientizat activitatea direcţiei în cadrul căreia activa, ci faptul că, alături de ceilalţi salariaţi din cadrul Direcţiei Financiar contabile, a contribuit, în limita sarcinilor sale de serviciu, la crearea situaţiei ce a determinat contractarea serviciilor externe specializate pentru realizarea unor atribuţii care în mod normal trebuiau realizate, alături de ceilalţi salariaţi şi de salariata în cauză.
Prima instanţă a motivat soluţia pronunţată prin faptul că intimata nu ar fi desfăşurat activitatea în cadrul Serviciului contabilitate, ci al Serviciului financiar.
Oricum, aşa cum a arătat, intimata face parte din Serviciul contabilitate al I.C.R., cu atribuţii speciale privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor, lucru ce nu a fost realizat, motiv pentru care societatea a fost nevoită să angajeze o societate privată să realizeze acest lucru.
Astfel, prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că salariata intimată D.A. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului financiar, iar nu al Serviciului contabilitate, fapt nereal, apartenenţa intimatei la Serviciul contabilitate rezultând, în mod cert, din fişa postului acesteia, faptul fiind de altfel recunoscut de aceasta în întâmpinare şi în nota explicativă din data de 03.12.2009.
Reiterează că oricum nu există delimitare clară a atribuţiilor celor două servicii, acestea neputând să îşi desfăşoare activitatea decât dependent una de cealaltă, iar acest fapt I.C.R. l-a menţionat prin răspunsul dat la interogatoriul solicitat de intimata-pârâtă.
Nominalizarea persoanelor şi stabilirea sumelor pe care fiecare salariat urma să le suporte prin încheierea unui angajament de plată a avut la bază prevederile art. 270 alin. (1) şi art. 271 alin. (2)
C. muncii şi a avut în vedere atât personalul angajat în cadrul Direcţiei financiar-contabile a I.C.R., din vina căruia nu au fost operate la timp înregistrările documentelor financiar-contabile şi din cauza cărora subscrisa a fost nevoită să apeleze la două firme specializate
în prelucrarea documentelor financiar-contabile, dar şi toate celelalte persoane nominalizate de Curtea de Conturi.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 304′ C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
O primă critică formulată de recurent împotriva sentinţei atacate vizează faptul că salariata pârâtă-intimată se face vinovată, alături de ceilalţi salariaţi din cadrul Direcţiei financiar-contabile, de provocarea întârzierilor în înregistrarea în ordine cronologică a documentelor financiar-contabile primare, respectiv de neinformarea conducerii I.C.R. în privinţa situaţiei create, motiv care a determinat contractarea serviciilor unor firme specializate care să aducă la zi evidenţa înregistrărilor documentelor financiar contabile ale I.C.R.
Astfel, arată recurentul I.C.R., în mod greşit instanţa de fond a stabilit că salariata intimată-pârâtă D.A. nu se face vinovată de producerea prejudiciului la a cărui acoperire a fost obligată proporţional cu salariul său, deoarece, în realitate, este vorba despre o culpă comună a semnatarilor contractelor, dar şi a angajaţilor Direcţiei financiar-contabile, care, prin conduita lor culpabilă, au produs o pagubă materială institutului angajator, în legătură cu munca prestată de aceştia.
Această critică nu poate fi însă reţinută, împrejurarea că intimata D.A. a fost angajata Serviciului financiar-contabil din cadrul
I.C.R. nefiind suficientă pentru a demonstra neîndeplinirea, de către aceasta, a sarcinilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât intimata a fost şi recompensată pentru modul în care şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu pe parcursul anului 2008.
De asemenea, şi în situaţia în care s-ar fi considerat că angajaţii Serviciului financiar-contabil nu îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, recurentul putea recurge la alte măsuri pentru îndreptarea acestei situaţii, şi nu la contractarea unor firme de contabilitate, prin urmare, culpa pentru producerea prejudiciului aparţine persoanelor nominalizate de Curtea de Conturi, şi nu intimatei.
Totodată, recurentul I.C.R. a arătat că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatei, însă, împrejurarea că aceasta facea parte din Serviciul financiar-contabil din cadrul I.C.R. nu poate duce la antrenarea acestei răspunderi, cât timp Curtea de Conturi a constatat care sunt
persoanele responsabile pentru cauzarea prejudiciului de 79.125.76 lei, respectiv persoanele implicate în semnarea, avizarea, angajarea, ordonanţarea, plata cheltuielilor privind serviciile de contabilitate angajate, şi nu angajaţii Serviciului financiar-contabil.
Semnarea contractelor privind serviciile de contabilitate angajate reprezintă decizia persoanelor nominalizate de Curtea de Conturi, printre acestea neaflându-se şi intimata, iar faptul că aceasta a fost angajata Serviciului financiar-contabil nu este suficient pentru a demonstra neîndeplinirea de către intimată a atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau.
Potrivit dispoziţiilor art. 271 C. muncii, rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului – doar îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrăgând răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlăturând această răspundere.
Dacă pe planul răspunderii disciplinare probarea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a vinovăţiei conduce la prezumarea rezultatului dăunător şi a legăturii cauzale, răspunderea patrimonială necesită dovedirea separată a fiecărui element sus-menţionat.
Fapta salariatului se analizează în raport de obligaţiile concrete ale acestuia, stabilite prin CIM, fişa postului şi regulamentul intern.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie dovedită îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, concretizată într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, dar şi dovedirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins, dovadă care, în speţă, nu s-a făcut, nefiind probată neîndeplinirea de către salariata intimată, a sarcinilor de serviciu ce îi reveneau, cu atât mai mult cu cât, potrivit propriilor susţineri, necombătute de angajatorul recurent, aceasta a fost şi recompensată pentru modul în care şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu în anul 2008.
Drept consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
