de continuare a activitătii
C. muncii, art. 56 alin. (1) lit. d)[1) Legea nr. 19/2000, art. 41 alin. (5)[2), modificat prin art. I(3] pct. 1 din Legea nr. 49/2010
Din interpretarea coroborată a art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 49/2010, prin raportare la art. 56 alin. (1) lit. d) C. muncii, rezultă că salariatul, îndeplinind condiţiile de pensionare şi fiind titularul unei decizii de pensionare, îşi poate continua activitatea doar cu acordul angajatorului, acord inexistent la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului său de muncă.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 6998 din 3 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 596/19.01.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis contestaţia, aşa cum a fost precizată, formulată de contestatorul P.I. în contradictoriu cu intimatul I.N.C.D.M. (I.M.T.), a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 55/01.09.2010, emisă de intimată; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat, de la data desfăşurării contractului de muncă şi până la pronunţarea hotărârii. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Contestatorul P.I. deţine calitatea de pensionar militar încă din anul 1990, conform deciziei de pensionare nr. 082144/31.01.1992. Ulterior deschiderii drepturilor sale de pensie, contestatorul a încheiat cu intimatul, la data de 18.01.2000, contractul individual de muncă nr. 500, pe perioadă determinată, pentru ocuparea postului de . La data de 01.09.2000 a fost reînnoit contractul individual de muncă nr. 500, aşa cum o dovedeşte înscrisul depus de intimată la dosarul cauzei, postul ocupat pe perioadă nedeterminată fiind acelaşi. De-a lungul timpului, între părţi s-au încheiat un număr de 9 acte adiţionale, fiecare dintre acestea modificând doar clauza din contractul
de muncă privitoare la salariu. In cursul anului 2010, între părţi au existat nemulţumiri cu privire la executarea obligaţiilor reciproce asumate prin contractul de muncă, aspect dovedit chiar de intimat cu înscrisurile de la dosar, care fac dovada suspendării executării către contestator a anumitor drepturi, începând cu luna august 2010.
Cu toate acestea, la data de 01.09.2010, intimata a emis decizia nr. 55, prin care a constatat încetarea contractului de muncă al contestatorului, însă fară legătură cu prestată de acesta, aşa cum a susţinut contestatorul, ci în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii). Textul de lege menţionat dispune însă că încetarea de drept a contractului individual de muncă are loc „la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii”. Pe cale de consecinţă, aşa cum s-a reţinut în mod constant în practică şi doctrină, încetarea de drept a contractului individual de muncă are loc atunci când situaţia menţionată de art. 56 lit. d) C. muncii apare în timpul derulării contractului. Nu sunt aplicabile, aşadar, dispoziţiile legale menţionate în cazul în care situaţia prevăzută de text apare
anterior încheierii contractului. In speţă, calitatea de pensionar a contestatorului a survenit cu mult înaintea încheierii contractului individual de muncă, aspect recunoscut de altfel chiar prin întâmpinare de intimat, care a afirmat că „contestatorul era pensionar încă de la angajarea sa”.
Nu a fost reţinută apărarea intimatului, conform căreia, dată fiind situaţia de pensionar a contestatorului anterior încheierii contractului de muncă, acesta ar fi îndreptăţit să invoce oricând pe parcursul derulării contractului dispoziţiile art. 56 lit. d) C. muncii, în acest mod creându-se o disproporţie vădită între drepturile celor doi cocon-tractanţi, precum şi între contestator şi ceilalţi angajaţi pe perioadă nedeterminată, fiind încălcate atât principiul libertăţii muncii, cât şi al nediscriminării, garantate de Codul muncii.
Astfel, prin încheierea contractului individual de muncă cu contestatorul, în cunoştinţă de cauză cu privire la calitatea acestuia de pensionar la momentul semnării actului, intimatul a renunţat în mod implicit la dreptul său de a beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 56 lit. d) C. muncii. Angajatorul avea, în această situaţie, posibilitatea încheierii unui contract pe perioadă determinată, dacă toate condiţiile legale erau întrunite, precum şi posibilitatea denunţării unilaterale a contractului, dar exclusiv în condiţiile art. 55 lit. c) raportate la art. 58-75 C. muncii.
Pentru toate aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 76 raportate la art. 56 lit. d) C. muncii şi faţă de dispoziţiile art. 78 C. muncii, prima instanţă a constatat că decizia nr. 55/01.09.2010 a fost nelegal întocmită şi a dispus anularea acesteia. Totodată, având în vedere teza a II-a a art. 76 C. muncii, a dispus obligarea intimatului la plata către contestator a despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care acesta ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data pronunţării hotărârii şi a luat act de faptul că contestatorul nu a solicitat reintegrarea. în raport de prevederile art. 77 C. muncii, prima instanţă a înlăturat toate celelalte alegaţii ale contestatorului cu privire la modalitatea în care s-au derulat raporturile de muncă anterior.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal intimatul
I.N.C.D.M. (I.M.T.), întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. (…)
Examinând sentinţa civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, al actelor şi lucrărilor dosarului, al normelor de drept material incidente
în cauză, dar şi din perspectiva art. 304′ C. proc. civ., Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişă în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin motivul de recurs formulat, recurentul critică sentinţa atacată faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că este nelegală, pe considerentul că prima instanţă a interpretat şi a aplicat
greşit legea. In limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii fie atunci când nesocoteşte o normă de drept substanţial, fie atunci când interpretează greşit o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanţa ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecăţii sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului şi le dă o greşită interpretare.
Motivul de recurs subzistă în cauză, prima instanţă realizând o nesocotire a normelor de drept substanţial aplicabile litigiului, raportat la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, respectiv a art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi a art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, modificată şi completată, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 49/2010, norme avute în vedere la data emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, respectiv decizia nr. 55/01.09.2010 contestată în pricina pendinte. Această decizie a fost emisă de recurentul angajator în baza Codului muncii în vigoare la acea dată, art. 56 lit. d), care reglementa încetarea de drept a contractului de muncă la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi a Legii nr. 19/2000 a pensiilor, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2010.
Cum corect susţine recurentul, art. 56 partea introductivă şi lit. d) s-au modificat prin Legea nr. 49/2010, având următorul conţinut: „Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”. Totodată, prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 a pensiilor, aşa cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 49/2010, dispoziţii normative, de asemenea, în vigoare la emiterii deciziei contestate şi nesocotite de prima instanţă prevăd următoarele: „asiguraţii care îndeplinesc condiţiile revăzute de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, în condiţiile legii”. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii reiese cu evidenţă că intimatul-contestator, îndeplinind condiţiile pentru de limită
de vârstă, fiind titularul unei astfel de decizii de pensionare, îşi putea continua activitatea doar în condiţiile în care exista acordul angajatorului. Cum angajatorul nu şi-a mai exprimat acest acord, corect a emis decizia nr. 55 din data de 01.09.2010, constatând încetarea de drept a contractului individual de muncă al intimatului-reclamant, în baza art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 49/2010 şi art. 56 alin. (1) lit. d) C. muncii, modificat.
Raportat la aceste considerente şi la normele de drept în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, nelegal prima instanţă a apreciat că angajatorul avea cunoştinţă de calitatea de pensionar a intimatului-contestator la data angajării, sens în care încetarea contractului de muncă putea avea loc când situaţia menţionată la art. 56 lit. d) C. muncii ar fi apărut pe perioada derulării contractului, nu şi anterior încheierii sale, cum este cazul în speţă. De altfel, prima instanţă nelegal a avut în vedere dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) C. muncii înainte de modificarea sa prin Legea nr. 49/2010, ce prevede că: „încetarea de drept a contractului individual de muncă are loc la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată parţială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului potrivit legii”. Or, la data emiterii deciziei angajatorului contestate în cauză, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii – fusese modificată prin Legea nr. 49/2010, aspect relevat de însuşi conţinutul deciziei şi nesocotit de Tribunalul Bucureşti la pronunţarea sentinţei atacate.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurentul-intimat I.N.C.D.M. (I.M.T.), a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.