Legea nr. 54/2003111, art. 10 alin. (1), art. 14-20
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, este legală măsura concedierii unui salariat care, deşi pretinde că are calitatea de membru în cadrul organelor de conducere ale unei organizaţii sindicale, nu a depus, conform art. 14-20 din Legea nr. 54/2003, o hotărâre judecătorească care să ateste această calitate şi nici nu a înştiinţat angajatorul asupra calităţii sale.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 6737 din 27 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 3396/30.11.2010, Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a admis acţiunca formulată de reclamantul I.M. împotriva pârâtei S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa-SC; a anulat decizia de concediere nr. 8A 1.3/704, emisă la 04.03.2010 de pârâta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa-SC şi a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă; a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor băneşti, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în calitate de salariat. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul I.M., în perioada 16.09.1977-08.03.2010, a lucrat în cadrul pârâtei în diferite funcţii, conform contractului individual de muncă nr. MR/643/1999 şi înscrierilor din carnetul de muncă. La data de 04.02.2010, pârâta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa-SC emite preavizul nr. A2/2005, potrivit căruia, începând cu data de 08.02.2010 şi până la data de 05.03.2010 inclusiv, reclamantului I.M., având funcţia de operator II T/V în cadrul Centrului comercial producţie C., i se acordă un preaviz de 20 zile lucrătoare. Potrivit deciziei de concediere nr. 8A1.3/704/04.03.2010, începând cu data de 08.03.2010, reclamantului I.M. i-a încetat contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, conform art. 55 lit. c) coroborat
cu art. 65 alin. (1) C. muncii. S-a constatat, totodată, că reclamantul I.M., la data de 29.12.2009, potrivit procesului-verbal întocmit cu ocazia şedinţei de sindicat a operaţiunilor din S.N.T.F.M., a fost ales în funcţia de secretar al comitetului de conducere.
Or, art. 10 din Legea nr. 54/2003, legea sindicatelor, statuează că:
„In timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale”. Având în vedere că reclamantul I.M. a fost ales în organul de conducere al organizaţiei sindicale „Sindicatul Operatorilor din S.N.T.F.M.”, în funcţia de secretar, începând cu data de 29.12.2009, că pârâta nu a făcut dovada acordului scris al organului colectiv de conducere ales al acestei organizaţii sindicale, că poate desface contractul individual de muncă al reclamantului, că motivele de concediere nu îi sunt imputabile reclamantului şi, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, prima instanţă a apreciat ca fiind nelegală măsura dispusă de pârâtă faţă de reclamant, respectiv desfacerea contractului individual de muncă şi, pe cale de consecinţă, a constatat întemeiată
acţiunea reclamantului.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute în precedent, tribunalul a admis acţiunea, a anulat decizia de concediere nr. 8A 13/704/04.03.2010 emisă de pârâtă şi a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în calitate de salariat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa-SC, criticând-o pentru nelegalitate, recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. (…)
Examinând sentinţa civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, al actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi al normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Se invocă de către recurentă, ca prim motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că prima instanţă ar fi
încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se arată astfel că, pe de o parte, prima instanţă nu i-ar fi admis cererea pentru lipsă de apărare, la termenul din data de 24.11.2011 (cel al dezbaterii în fond a pricinii), pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului legal al societăţii, imposibilitate dovedită prin documentele justificative, iar pe de altă parte, că nu i-ar fi comunicat probatoriul cu înscrisuri administrat la acelaşi termen de judecată, respectiv cel în dovedirea calităţii de membru în cadrul organelor de conducere ale unei organizaţii sindicale a reclamantului şi a înştiinţării de către acesta a calităţii de lider de sindicat.
Critica de recurs este întemeiată doar în parte.
Se va avea în vedere astfel că, potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată”. în acest scop, al lipsei de apărare, instanţa poate acorda însă un singur termen, termen care i-a fost acordat recurentei, conform menţiunilor din încheierea de dezbateri din data de 10.05
