Prin sentinţa comercială nr. 482/28.01.2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins contestaţia formulată de creditoarea S.C. B.L.T. IFN S.A. CLUJ-NAPOCA împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei S.C. V.P. S.R.L. DEJ întocmit de administratorul judiciar şi a fost definitivat tabelul creditorilor debitoarei S.C. V.P. S.R.L., astfel cum a fost întocmit de administratorul judiciar şi depus la dosarul cauzei la filele 53-54.
S-a dispus afişarea tabelului definitiv al creditorilor la uşa instanţei. A fost desemnat comitetul creditorilor ca fiind format din creditorii B.R.D., DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ şi S.C. E. SRL, urmând să îndeplinească atribuţiile prev. de art. 17 din Legea nr. 85/2006. A fost confirmat administratorul judiciar şi onorariul acestuia, pe perioada de observaţie, în cuantumul aprobat de adunarea creditorilor din data de 09.12.2009.
A fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar în cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitoarea S.C. V.P. S.R.L. şi, în consecinţă, s-a dispus intrarea în faliment procedura generală a debitoarei şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu administratorul judiciar, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 25 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor pentru data de 26.02.2010, termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor pentru data de 26.03.2010, termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 06.04.2010, precum şi termenul de soluţionare a contestaţiilor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creditorilor debitoarei pentru data de 08.04.2010.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că urmare verificării declaraţiei de creanţă depusă de creditoarea SC B.L.T. IFN SA, înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2009, practicianul în a procedat la înscrierea creditoarei la masa credală cu suma de 5.037,67 lei reprezentând sold în baza contractului de leasing nr. 7188LE/2006, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 19697/2 martie 2009, 200640/1 aprilie 2009, 209540/4 mai 2009, 217106/1 iunie 2009, 212730/31 iulie 2009, 229098/3 august 2009, 230793/1 septembrie 2009, 238066/01.10.2009, 241620/26.10.2009 şi 230018/6 august 2009 şi penalităţi de întârziere.
În cuprinsul declaraţiei de creanţă contestatoarea a solicitat înscrierea în tabelul preliminar şi cu suma în cuantum de 9.800 lei plus T.V.A. cu titlu de daune interese, invocând dispoziţiile art. 13 lit. c din contractul de leasing.
Astfel, conform acestor dispoziţii contractuale, în cazul în care contractul încetează datorită încălcării lui de către utilizator, atunci utilizatorul este obligat să plătească finanţatorului cu titlu de daune interese valoarea rămasă a bunului, art. 13 lit. b stabilind faptul că finanţatorul poate pune capăt contractului dacă utilizatorul a încălcat prevederile acestuia. În această situaţie însă finanţatorul are obligaţi să-l anunţe în scris pe utilizator cu privire la încetarea contractului. Judecătorul sindic a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii şi orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule.
Drept urmare, a fost avută în vedere intenţia legiuitorului expres reglementată în dispoziţiile legale mai sus enunţate, conform căreia clauzele inserate în cuprinsul contractelor încheiate între părţi referitoare la desfiinţarea acestora urmare deschiderii procedurii insolvenţei sunt nule de drept, altfel spus nu produc niciun fel de efecte.
Mai mult decât atât, a învederat judecătorul sindic, practicianul în insolvenţă este îndreptăţit să denunţe orice contract, atâta timp cât acestea nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către părţile implicate, contractantului revenindu-i obligaţia de a solicita în termen de 30 de zile denunţarea contractului, această denunţare fiind exprimată în mod valabil doar de către reprezentantul legal al debitoarei aflată în procedura insolvenţei.
Din întreaga economie a textului de lege reglementat de prevederile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a reţinut faptul că toate contractele în derulare pe care debitoarea le-a încheiat cu terţe persoane fizice sau juridice sunt menţinute de drept şi rămâne doar la latitudinea practicianului în insolvenţă, ţinând cont exclusiv de interesele debitoarei, să solicite denunţarea contractelor sau menţinerea acestora.
În cazul în speţă, a constatat judecătorul sindic, creditoarea la aproximativ o lună de la data deschiderii procedurii, respectiv la 2 noiembrie 2009, a trimis la adresa debitoarei o scrisoare de reziliere a contractului de leasing, solicitând şi restituirea bunului, procedura demarată de utilizator nefiind însă conformă prevederilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Drept urmare, rezilierea contractului de leasing nu a operat la data de 2 noiembrie 2009 şi nu avea cum să opereze, întrucât, pe de o parte, administratorul judiciar nu a fost notificat în calitate de reprezentant al debitoarei, iar pe de altă parte, întrucât această reziliere ar fi putut opera conform prevederilor art. 86 alin. 1 lit. a sau b, după curgerea unui termen de 30 de zile, termen în care practicianul în insolvenţă avea obligaţia să comunice acceptul său de denunţare a contractului, lipsa răspunsului presupunând denunţarea tacită.
Administratorul judiciar nu a avut opţiunea de a opta pentru menţinerea ori denunţarea contractului, notificarea pe care contestatoarea i-a comunicat-o debitoarei neîntrunind cerinţele prevăzute de art. 86 alin. 1. Drept urmare, judecătorul sindic a apreciat ca neîntemeiată susţinerea contestatoarei, conform căreia rezilierea contractului s-ar fi produs de la data notificării debitoarei şi, drept urmare, nici pretenţiile privind plata daunelor interese prevăzute de art. 13 pct. 3 nu sunt aplicabile în speţă. De altfel, nu au fost reţinute nici susţinerile contestatoarei, conform cărora în cauză sunt aplicabile prevederile art. 66 alin. 2, întrucât contractul de leasing reprezintă titlu executoriu doar în ceea ce priveşte ratele de leasing, eventualele penalităţi de întârziere stabilite contractual, contractul nefiind titlu executoriu pentru daunele interese prevăzute în convenţia părţilor, întrucât în această situaţie se impune a se face dovada rezilierii contractului, a culpei şi respectiv a persoanei culpabile din pricina căreia contractul a fost reziliat.
Concluzionând, contestaţia formulată de creditoare a fost respinsă ca nefondată, judecătorul sindic apreciind că în mod corect administratorul judiciar a procedat la înscrierea creanţei acesteia în tabelul preliminar doar cu suma reprezentând debit şi penalităţi de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii. Cu luarea în considerare a prevederilor art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, constatând că întocmirea tabelului s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 61, 62, 66 şi 72 din acelaşi act normativ şi urmare respingerii contestaţiei formulate de creditoarea B.L.T. IFN SA, a fost încuviinţat şi definitivat de către judecătorul sindic, dispunându-se înscrierea în acest tabel a următorilor creditori conform dispozitivului mai sus menţionat.
Administratorul judiciar a propus adunării generale a creditorilor convocată pentru data de 09.12.2009, intrarea debitoarei în procedura falimentului în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că activitatea societăţii debitoare nu mai poate fi reorganizată. A mai precizat judecătorul sindic că aşa după cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei adunării creditorilor, toţi participanţii au fost de acord cu propunerea administratorului judiciar, la şedinţă participând creditori reprezentând 77,63% din totalul creanţelor. Aşa fiind, considerând că în speţă sunt întrunite cerinţele prevederilor de art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, constatând că debitoarea nu s-a conformat planului de reorganizare, sarcinile asumate prin plan nefiind îndeplinite şi că propunerea de trecere în faliment a fost aprobată de creditori cu ocazia adunării generale din 09.12.2009, a fost admisă cererea administratorului judiciar, dispunându-se intrarea debitoarei în faliment procedura generală în condiţiile prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea S.C. B.L.T. I.F.N. S.A. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul înscrierii sale în tabelul creditorilor cu sumele pe care le-a precizat în declaraţia de creanţă nr. J7043/12.11.2009, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 103 C.pr.civ. .
În motivarea recursului, recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul rezilierii contractului de leasing, motivat de faptul insolvenţei debitorului, în temeiul prevederilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece în cuprinsul contractului nu se regăseşte nici o prevedere care să facă trimitere la rezilierea acestuia motivată de emitenta stării de insolvenţă. Astfel, clauzele rezilierii sunt prevăzute la Cap. XIII din contractul de leasing, dar şi în art. 15 din Ordonanţa nr. 51/28.08.1997, iar faţă de aceste prevederi raportat şi la situaţia de fapt, rezilierea contractului s-a făcut pentru neplată şi nu pentru motivul intrării societăţii debitoare în procedura insolvenţei, motiv pentru care prevederile art. 86 alin. 1 nu-i pot fi aplicate.
Un alt aspect interpretat eronat de instanţa de fond este cel al momentului la care a operat rezilierea raportat la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi notificarea administratorului judiciar. Astfel, actul rezilierii contractului de leasing a fost transmis societăţii debitoare la 02.11.2009, anterior notificării deschiderii procedurii de insolvenţă care a fost fixată pentru data de 04.11.2009. Referitor la termenul de notificare a creditorilor de către administratorul judiciar, recurenta consideră că în mod greşit instanţa de fond a interpretat că procedura insolvenţei îi este opozabilă din momentul publicării în B.P.I. a sentinţei de deschidere a procedurii în formă generală şi anume 15.10.2009 şi nu data notificării înaintată societăţii debitoare de către administratorul judiciar în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 85/2006.
Sub acest aspect, se arată că la data transmiterii notificării de deschidere a procedurii generale de insolvenţă de către administratorul judiciar la data de 06.11.2009, contractul de leasing era deja reziliat prin actul nr. J6804/02.11.2009, utilizatorul fiind somat prin somaţia nr. J6805/02.11.2009 asupra obligativităţii predării bunului. Ca atare, menţinerea în vigoare a contractului de leasing de către administratorul judiciar şi nepredarea bunului în acelaşi timp, cu neînscrierea societăţii cu suma de 9.800 lei + T.V.A. reprezentând daune interese la data rezilierii contractul, în opinia recurentei reprezintă un abuz , iar menţinerea ca legală a acestei decizii de către instanţa de fond este o măsură netemeinică şi nelegală.
În drept, recurenta a invocat prev. art. 8 alin. 2, art. 7 alin. 3 din Legea nr. 84/2006 coroborate cu prev. art. 103, 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a actelor ataşate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluţionarea legală şi temeinică a recursului impune o reanalizare a stării de fapt pentru o corectă stabilire a efectelor pe cale produce pe de o parte notificarea formulată de creditoarea recurentă în vederea rezilierii contractului de leasing încheiat cu debitoarea şi pe de altă parte notificarea formulată de către administratorul judiciar către creditoare în vederea declarării creanţei, ambele demersuri prin raportare la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi la dispoziţiile art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006, aşa cum au fost modificate prin Legea 277/2009.
Este real faptul că rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor s-a comunicat de către recurentă către societatea debitoare intrată în procedura de insolvenţă la data de 4.11.2009, anterior comunicării de către administratorul judiciar a notificării privind deschiderea procedurii de insolvenţă, recepţionată de către creditoarea recurentă la data de 6.11.2009. Însă procedura de insolvenţă a fost deschisă faţă de debitoare încă din data de 1.10.2009 prin hotărârea pronunţată de către Tribunalul Comercial Cluj.
Trebuie enunţat în acest context faptul că deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de un debitor atrage, de drept, incidenţa dispoziţiilor speciale ale actului normativ care reglementează insolvenţa, independent de orice notificare din partea administratorului judiciar. Astfel, regimul aplicabil raporturilor juridice în care este implicat debitorul supus procedurii de insolvenţă trebuie să fie unul unitar. Altfel spus, acelaşi debitor nu poate fi în stare de insolvenţă faţă de unii dintre creditorii săi, în timp ce faţă de alţi creditori acelaşi debitor să nu fie considerat în stare de insolvenţă, în funcţie de notificarea expresă a acestui fapt. Dimpotrivă, din momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, regimul juridic special reglementat de Legea 85/2006 se aplică tuturor raporturilor juridice în care este implicat debitorul.
Particularizând la cazul concret dedus judecăţii, după deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare este exclusă aplicarea dispoziţiilor contractuale care au ca efect rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor şi devin de drept incidente dispoziţiile art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006 care prevăd că ,,Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.”
Textul enunţat este nesusceptibil de vreo interpretare contrară celei care a stat la baza soluţiei pronunţate de către judecătorul sindic. Un contract care este considerat într-o manieră imperativă ,,menţinut,, conform textului nu poate fi în acelaşi timp reziliat pentru neplata ratelor. Este necesară distincţia între clauza de reziliere a contractului pentru neplata ratelor şi o clauză de desfiinţare a contractului pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, aşa cum în mod întemeiat susţine recurenta, însă în cazul concret analizat distincţia este pur teoretică, fără consecinţe practice. Astfel, clauza de desfiinţare a contractului pentru deschiderea procedurii se consideră nulă, iar rezilierea pentru neplata ratelor nu poate fi invocată faţă de creditoarea supusă procedurii de insolvenţă.
Chiar dacă o astfel de clauză care prevede rezilierea pentru neplata a cel puţin două rate este prevăzută în contract şi este conformă art. 15 din O.G. 51/1997, această clauză poate fi invocată de către locatorul finanţator doar până la deschiderea procedurii de insolvenţă, independent de orice notificare privind deschiderea acesteia, deoarece efectele deschiderii procedurii se produc de drept. Ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă plata ratelor nici nu poate fi realizată deoarece în cele mai multe cazuri dreptul de administrare al administratorilor statutari este ridicat, conturile bancare ale debitoarei sunt blocate, lichidităţile trebuie predate administratorului judiciar împreună cu toate bunurile şi actele contabile ale societăţii comerciale. Instanţa de recurs apreciază că nu poate fi culpabilă în aceste circumstanţe neplata ratelor conform contractului, orice reziliere este exclusă iar soarta contractului va fi tranşată de către administratorul judiciar în condiţiile art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006.
Pentru toate aceste argumente este pe deplin legală şi temeinică soluţia judecătorului sindic care a respins înscrierea creditoarei în tabelul de creanţe cu suma de 9800 Ron + TVA cu titlul de daune interese, în baza art. 13 lit. c din contractul de leasing, deoarece această sumă depinde în mod direct de posibilitatea rezilierii contractului.
Aşa cum am arătat anterior, după deschiderea procedurii de insolvenţă, intervenirea rezilierii este exclusă, iar în aceste condiţii debitoare nu datorează nici o sumă cu titlul de daune interese. În baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat va fi respins iar sentinţa recurată va fi menţinută ca fiind pe deplin legală şi temeinică.
