CIRCUMSTANŢE ATENUANTE. EFECTE PREZENTAREA INCULPATULUI ÎN FAŢA AUTORITĂŢILOR, COMPORTAMENTUL SINCER ÎN CURSUL PROCESULUI ŞI FAPTUL CĂ SE AFLĂ LA PRIMUL CONFLICT CU LEGEA PENALĂ CONSTITUIE CIRCUMSTANŢE ATENUANTE CARE ATRAG REDUCEREA PEDEPSEI APLICATE INCULPATULUI
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J.O. înregistrat la această instanţă sub nr. 885/269/2010, a fost trimis în judecată inculpatul V.Ş. – pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 290 C.p.; art. 291 C. p şi art. 215 alin. 1,2,3 C.p. , toate cu aplic art. 33 lit. a C.p.
Din actul de sesizare a instanţei se reţine că inculpatul V. Ş. este crescător de şi deţine 50 capete ovine.
In toamna anului 2007 inculpatul a hotărât să achiziţioneze şi alte rase de ovine, dar pentru că nu avea suma necesară de bani , a încercat să obţină un împrumut cu camătă de la un cetăţean din mun. B., cunoscut şi sub numele de „B”.
In luna noiembrie 2007, V.Ş. l-a contactat telefonic pe „B.” (inculpatul aflase din zvon public că acesta oferă cu titlu de împrumut bani cu dobândă) şi s-au întâlnit pe raza mun. B., în zona D..
Întrucât „B.” a solicitat o dobândă foarte mare, inculpatul a renunţat să mai ia bani cu camătă.
In această împrejurare B. i-a propus o altă variantă, respectiv ca prin intermediul mătuşii sale O., care locuieşte în cartierul 23 August din B., să obţină un credit bancar prin folosirea unor documente false.
V.Ş. a acceptat să obţină un credit bancar în mod fraudulos şi după o perioadă scurtă de timp a discutat cu O.
Aceasta l-a asigurat pe inculpat că va realiza prompt demersurile necesare obţinerii documentelor false ( adeverinţă de salariu şi contract individual de muncă pe numele său) în vederea solicitării unui credit bancar de la BCR – A.O., dacă acceptă să-i „ dau jumătate din suma împrumutată.”
Deoarece V.Şt. a fost de acord, O. i-a solicitat datele personale şi semnătura („…am efectuat pe o hârtie coală albă mai multe semnături) şi după două ore a revenit cu documentele necesare pentru obţinerea creditului bancar : adeverinţă de salariu nr. 59 din 17.12.2007 şi contractul individual de muncă cu nr. 7142/15.05.2006.
Aceste documente atestau în mod mincinos că V. Ş. este angajat din luna mai 2006 ca fierar betonist la SC A. G. SRL B. şi are un salariu lunar brut de 1750 RON:
Apoi, inculpatul B. şi O. au stabilit că în ziua urătoare să se întâlnească pe raza mun. O. şi cel dintâi să depună documentele false mai sus enumerate la agenţia BCR pentru obţinerea unui credit bancar.
Conform înţelegerii, a doua zi (20.12.2007) cei trei au în mun. O. şi V. Ş. a depus actele false mai sus enumerate la Agenţia BCR unde a completat o cerere de credit, solicitând un împrumut pentru nevoi personale în val. de 19.000 lei.
La data de 27.12.2007 a fost încheiat contractul de credit pentru suma de 19.000 lei.
Inculpatul a declarat că din această sumă a beneficiat numai de 7.700 lei, întrucât 1200 RON a fost reţinută de agenţie – comision de procesare şi suma de 10.100 RON a fost preluată de B. şi O..
Din adresa I.M.B., rezultă că inculpatul V. Ş. nu figurează în evidenţă cu contract individual de muncă la SC A.G. SRL şi nu se regăseşte pe ştatele de plată depuse de societate.
Din raportul de expertiză grafică nr. 28233 din 13.07.2009 rezultă că semnăturile existente pe adeverinţa de salariu nr. 59 din 17.12.2007 la rubrica „ director general”, respectiv pe contractul individual de muncă nr. 7142/15.05.2006, nu aparţin numitului S.A. – administratorul SC A.G. SRL B..
Raportul de expertiză grafică nr. 27779/13.07.2009 atestă că „ semnăturile existente pe documentele pentru contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007226434/27.12.2007, cerere de credit pentru persoane fizice din 20.12.2007 existente la rubrica împrumutat, anexă la contractul de credit bancar, aparţin inculpatului V. Ş.”
De asemenea, procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală la data de 8.01.2009, care conţine amprenta ştampilei SC A.G. SRL B., reflectă diferenţe esenţiale comparativ cu amprenta ştampilei aplicată pe înscrisurile false.
Întrucât V. Ş. a precizat că nu a reţinut semnalmentele celor doi „B „ şi „ O „ nu a fost posibilă identificarea acestora, motiv pentru care se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.I.F. O.în vederea depistării acestora şi tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C.p.; art. 26 C.p. rap. la art. 291 C.p. şi art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. – cu aplic. art. 33 lit. a c.p.
Inculpatul a recunoscut faptele reţinute în circumstanţele mai sus expuse.
Din fişa de judiciar, rezultă că V. Ş.. nu posedă antecedente penale.
In faza de urmărire penală, BCR – Suc. O. s-a constituit parte civilă cu suma 18.534,26 RON – sumă ce prezintă soldul creditului rămas de rambursat şi care se va actualiza pe parcursul derulării procesului penal cu dobânzile şi comisioanele aferente până la recuperarea integrală a prejudiciului.
In faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că în luna decembrie 2007 a depus la BCR A. O. o adeverinţă de salariu şi un contract individual de muncă achiziţionate de 2 persoane ale căror nume nu le cunoaşte şi a participat la falsificarea acestora prin faptul că le-a dat datele sale personale. In urma acestor acţiuni a obţinut un credit bancar în sumă de 19.000 lei din care el a folosit jumătate. Din debit a achitat o dată, suma de 2.400 lei, o dată 1.700 lei şi o dată suma de 700 lei.
Martorul S.A. a declarat că este director general al SC A.G. SRL B. având ca obiect de activitate montaj de tâmplărie din aluminiu şi PVC. Nu îl cunoaşte pe inculpat, nu a fost angajat al firmei pe care o conduce. Işi mentine declaraţiile date în faza de urmărire penală. Semnătura la rubrica director general existentă pe adeverinţă şi pe contractul de muncă nu sunt executate de el, de asemenea amprenta ştampilei existentă pe documente nu este a societăţii pe care o administrează. A pus la dispoziţia organelor de poliţie ştampila originală a SC A.G. SRL. Au mai fost şi alte cazuri asemănătoare în B.. Atât „O „ cât şi „B. „ sunt nume cunoscute pentru martor. Personal nu a completat nici o adeverinţă de salariu.
Partea civilă B.C.R. – S.A. B.i s-a constituit parte civilă cu suma de 26.221,54 lei calculată până la data de 1 octombrie 2010 care să se reactualizeze cu dobânzile şi comisioanele aferente creditului până la recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Din ansamblul probator existent la dosarul cauzei, atât cel din faza de urmărire penală cât şi cel din faza cercetării judecătoreşti, constând în plângerea BCR, declaraţiile inculpatului, declaraţia martorului, rapoarte de expertiză grafică, adresa nr. 43607/R/29.08.2008 a I.T.M. B., contract de credit bancar, cerere de credit persoane fizice, adeverinţa de salariu nr. 59/2007, contract individual de muncă şi proces verbal de ridicare a amprentei ştampilei SC A.G. SRL , instanţa constată următoarea situaţie de fapt: în toamna anului 2007, inculpatul ce este crescător de animale, a dorit să achiziţioneze şi alte rase de animale însă nu a avut suma de bani necesară. A luat legătura cu „B.” care i-a propus ca prin intermediul mătuşii sale „O” să obţină un credit bancar, folosind documente false, respectiv adeverinţa de salariu şi contractul individual de muncă, eliberat de SC A.G. SRL B..
Inculpatul a fost de acord şi în luna decembrie 2007 a depus aceste documente false la BCR – Ag. O. în complicitate cu „B” şi „O „ la falsificarea cărora a contribuit prin remiterea datelor sale personale obţinând un credit bancar pentru nevoi personale în valoare totală de 19.000 lei.
In drept, faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 290 C.p. , uz de fals prev. şi ped. de art. 290 C.p. şi înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. , toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit faptele cu intenţie directă în sensul că a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea acestuia.
Prin folosirea documentelor false, inculpatul a urmărit realizarea unor consecinţe juridice.
Reţinând vinovăţia inculpatului şi ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p., respectiv de dispoziţiile părtii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, instanţa urmează a-i aplica inculpatului pentru fiecare faptă săvârşită câte o pedeapsă cu închisoarea.
Cum inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, s-a prezentat în faţa autorităţilor, a avut un comportament sincer în cursul procesului, instanţa urmează a face în cauză aplic. dispoz. art. 74 – 76 C.p. coborând pedepsele aplicate sub minimul special prev. de lege.
Cum cele 3 fapte au fost săvârşite în concurs real, instanţa în temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.p. va contopi aceste pedepse, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare.
In temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza II şi b C.p. ce sunt nedemnităţi de natură electorală.
In ceea ce priveşte modalitatea de a pedepselor, instanţa apreciind că dublul scop al pedepsei prev. de art. 52 C.p. poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, în temeiul art. 81 alin. 1 şi 2 C.p. , art. 82 Cp şi art. 71 al.5 Cp urmează a dispune suspendarea condiţionată a pedepsei şi a pedepselor accesorii pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare.
Mai urmează ca în temeiul art. 359 Cp să-i pună în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei fapte penale în termenul de încercare.
Cum prin faptele săvârşite inculpatul i-a cauzat părţii civile prejudiciu, instanţa în temeiul art. 346 alin. 1 C.p. rap. la art. 14 al. 3 Cp şi art. 998 C.civ, urmează să oblige inculpatul la 26221,54 lei, sumă ce se va reactualiza cu dobânzile şi comisioanele aferente creditului până la recuperarea integrală a prejudiciului.
În temeiul art. 445 Cp va dispune anularea înscrisurilor false, respectiv adeverinţa de salariu nr. 59/2007 şi contractul individual de muncă nr. 7142/15 mai 2006.
În temeiul art. 189 al. 1 Cp şi art. 191 al. 1 Cp, va obliga inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.