Minori
Stabilirea modalităţii de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul
S.C. – 3105/05.12.2011
Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 06.10.2011 la Judecătoria Mediaş, reclamantul L. C. A. domiciliat în H. – V. nr.- judeţ S. a chemat în judecată pe pârâta O. S. R. domiciliată în H. nr.- judeţ S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:
-stabilirea modalităţii de exercitare de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minorul L. D. C. n.-, prin vizitarea acestuia în prima şi a treia săptămână din lună, vinerea de la ora 10 până luni ora 10 la domiciliul reclamantului
-stabilirea exercitării drepturilor părinteşte faţă de minor de către ambii părinţi
-stabilirea locuinţei minorului la pârâtă
-nu solicită cheltuieli de judecată.
În susţinerea acţiunii, reclamantul arată că minorul a rezultat din relaţiile de concubinaj ale părţilor, dar în prezent aceştia nu mai convieţuiesc. Reclamantul îşi exprimă intenţia de a păstra legătura cu fiul său, între cei doi existând profunde relaţii de afecţiune.
Acţiunea nu este motivată în drept.
La acţiune reclamantul a anexat: copie certificat naştere minor.
Legal citată, pârâta se prezintă la judecată şi îşi exprimă poziţia procesuală în sensul admiterii celor solicitate de reclamant, părţile declarând că au ajuns la o înţelegere cu privire la soluţionarea cererilor formulate.
Analizând actele şi probele dosarului, instanţa a apreciat că înţelegerea părţilor nu afectează interesul superior al minorului ci dimpotrivă este în beneficiul acestuia şi drept urmare a validata această înţelegere după cum urmează:
Conform certificatului de naştere al minorului seria NJ nr. 229753 fila 4 dosar, reclamantul este tatăl minorului D. C. n. -, din relaţiile de concubinaj ale părţilor.
În prezent părinţii minorului au domicilii diferite, iar minorul locuieşte cu pârâta.
În temeiul art. 397 cod civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Dispoziţiile art. 263 şi prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului.
Instanţa a determinat interesul major al minorului prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, şi anume: vârsta acestuia, conduita celor doi părinţi, situaţia materială a fiecărei părţi , posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, împrejurări reliefate în ancheta psihosocială.
Aceste împrejurări au fost analizate de instanţă şi faţă de textele legale invocate, şi înţelegerea intervenită între părţi, instanţa a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minor va reveni în comun ambilor părinţi.
Reglementările noului cod civil prin dispoziţiile art. 400, stabilesc că în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte , odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Instanţa a reţinut faptul că minorul de la data întreruperii convieţuirii părinţilor săi a rămas pe mai departe în locuinţa mamei, unde beneficiază de condiţii optime din punct de vedre locativ, prin raportare la condiţia socială modestă a familiei.
În aceste condiţii instanţa în temeiul art. 400 cod civil şi ţinând seama de înţelegerea intervenită între părţi, va stabili la pârâtă locuinţa minorului , respectiv în H. nr.- ,judeţ S..
Articolul 401 cod civil stabileşte dreptul părintelui separat de copilul său, de a avea legături personale cu acesta, iar intervenţia instanţei de tutelă se impune doar în cazul neînţelegerilor dintre părinţi. În cazul de faţă, părinţii minorului au convenit ca reclamantul să viziteze minorul după următorul program , iar instanţa a validat această înţelegere, apreciind că nu contravine interesului superior al copilului:
– în prima şi a treia săptămână din lună de vinerea ora 10.00 până luni ora 10.00 cu luarea minorului la domiciliu reclamantului.
În cauză reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
