BILET LA ORDIN EMIS ÎN ALB. LIPSA SCADENTEI. PREZENTARE SPRE VEDERE. MENŢIUNEA CĂ A FOST EMIS ÎN ALB. COMPLETAREA ULTERIOARĂ. SANCŢIUNE


Biletul la ordin, ca titlu de credit, se caracterizează prin autonomie, care se exprimă şi prin aceea că menţiunile din biletul la ordin nu pot fi completate cu alte înscrisuri.

Biletul la ordin căruia îi lipsesc menţiunea sumei şi menţiunea scadenţei este nul ca titlu de credit cambial conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 58/1934.

Absenţa menţiunii scadenţei are drept remediu considerarea biletului la ordin ca fiind plătibil la vedere, ceea de îl obligă pe creditor să-lprezinte debitorului spre vedere completându- se caseta din stânga sus de pe faţa biletului la ordin.

Conform prevederilor art. 106 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 biletul la ordin poate fi emis şi în alb dacă poartă semnătura emitentului, dar în acest caz emiterea biletului în alb trebuie să fie expres menţionată în rubrica „stipulat” din partea centrală şi de sus a biletului la ordin.

Numai astfel se poate stabili cu certitudine că omisiunea completării tuturor menţiunilor prevăzute la art. 106 nu a fost involuntară ci a fost intenţionată.

Completarea ulterioară a biletului la ordin în alb, dacă a fost legal emis în alb, contrar situaţiei din speţă, trebuie efectuată conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, în termen de 3 ani de la data emiterii biletului la ordin, sub sancţiunea decăderii şi ineficienţei titlului cambial.

Completarea ulterioară a biletului la ordin în alb, dacă a fost legal emis în alb, contrar situaţiei din speţă, trebuie efectuată conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, în termen de 3 ani de la data emiterii biletului la ordin, sub sancţiunea decăderii şi ineficienţei titlului cambial.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1524 din 23 septembrie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 9 aprilie 2003, pronunţată de JudecătoriaBaia Mare în dosar nr. 2124/2003, s-a respins ca nefondată opoziţia la întemeiată pe dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 formulată de debitorul S.C. Labirint S.R.L.

Baia Mare în contradictoriu cu creditorul S.C. Omniasig S.A. Sucursala Maramureş contra executării silite începute în dosarul execuţional nr. 70/2003 al executorului judecătoresc.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut în esenţă că debitorul a cumpărat un autoturism de la creditor cu plata în rate, la 30 august 1999, şi pentru garantarea plăţii preţului, debitorul cumpărător a emis un bilet la ordin în alb la sumă şi scadenţă. în vederea executării silite a creanţei sale, ca urmare a neplăţii preţului, creditorul a completat biletul la ordin în alb şi a început executarea silită. Excepţia invocată de debitor în sensul necompletării biletului la ordin în alb în termenul de 3 ani prevăzut de art. 12 al Legii nr. 58/1934 este nefondată pentru că nu s-a dovedit cu nimic completarea tardivă.

Apelul declarat de debitor contra sentinţei a fost respins ca nefondat de Tribunalul Maramureş prin decizia nr. 10/A din 16 mai 2003 pronunţată în dosar nr. 2948/2003, care a preluat motivarea sentinţei.

împotriva deciziei şi implicit a sentinţei a declarat recurs în termenul legal debitorul reiterând excepţia nulităţii titlului executoriu pentru necompletarea biletului la ordin în alb în termenul legal şi admiterea opoziţiei ia executare în acest sens.

Examinând recursul, curtea de apel constată că este fondat, sentinţa judecătoriei şi decizia tribunalului care o confirmă fiind nelegale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

în dosarul nr. 208/2003 şi dosarul nr. 1436/2003 ale Judecătoriei Baia Mare conexate la prezentul dosar se află copia biletului la ordin emis la 30 august 1999 de S.C. Labirint S.R.L. Baia Mare, în calitate de debitor, în favoarea creditorului S.C. Omniasig S.A. Sucursala Maramureş pentru ratele restante. Biletul la ordin poartă menţiunea „fără protest” dar nu poartă menţiunea „în alb”, deşi lipsesc menţiunile privind suma şi scadenţa.

Biletul la ordin ca titlu de credit se caracterizează prin autonomie, care se exprimă şi prin aceea că menţiunile din biletul la ordin nu pot fi completate cu alte înscrisuri.

Rezultă, astfel, că biletul la ordin căruia îi lipsesc menţiunea sumei şi menţiunea scadenţei este nul ca titlu de credit cambial conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 58/1934.

Absenţa menţiunii scadenţei are drept remediu considerarea biletului la ordin ca fiind plătibil la vedere, ceea de îl obligă pe creditor săJ prezinte debitorului spre vedere completându- se caseta din stânga sus de pe faţa biletului la ordin. în speţă biletul la ordin nu are o astfel de menţiune a prezentării spre vedere.

Conform prevederilor art: 106 alin. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 biletul la ordin poate fi emis şi dacă poartă semnătura emitentului, dar în acest caz emiterea biletului în alb trebuie să fie expres menţionată în rubrica „stipulat” din partea centrală şi de sus a biletului la ordin. Numai astfel se poate stabili cu certitudine că omisiunea completării tuturor menţiunilor prevăzute la art. 106 nu a fost involuntară ci a fost intenţionată. în speţă, o asemenea menţiune nu s-a operat pe biletul la ordin şi nici nu poate fi suplinită omisiunea prin înfăţişarea altor înscrisuri, datorită principiului autonomiei titlului de credit.

în speţă, se constată că biletul la ordin nu a fost prezentat emitentului la data completării menţiunii scadenţei şi operează prezumţia că s-a completat la data indicată drept scadenţă pentru că creditorul nu a fost în măsură să facă dovada unei alte date şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de a prezenta spre vedere biletul la ordin debitorului după completare.

Data completării este astfel excedentară termenului legal şi sancţiunea decăderii şi a ineficientei titlului operează conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934.

Aceste concluzii au fost expuse şi în opoziţia la executare formulată de debitor conform art. 62 şi 63 din Legea nr. 58/1934 dar au fost greşit respinse de judecătorie, soluţie menţinută şi de tribunal.

în consecinţă, cele două hotărâri fiind nelegale, recursul declarat de debitor va fi admis conform celor de mai sus.

(Judecător Ion Turcu)