Simpla menţiune în practicaua hotărârii în sensul că “inculpatul a fost citat telefonic”, fără să existe nici o dovadă în acest sens, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 175 şi următoarele raportate la art. 291 din Codul de procedură penală. S-a produs în acest mod o vătămare evidentă a intereselor celui în cauză, care nu a cunoscut termenul de judecată şi a fost privat de dreptul de a formula cereri şi apărări, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunţate.
(Decizia nr. 85 din 27 ianuarie 2003 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2548 din 23 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată cererea de eliberare condiţionată formulată de condamnatul G.V., apreciindu-se că timpul executat din pedeapsă este insuficient pentru reeducarea sa.
Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe şi prin care a solicitat admiterea cererii a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară, prin Decizia penală nr. 1933 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
Prin recursul declarat împotriva hotărârilor, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 385® alin. 1 pct. 21 din Codul de procedură penală, criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul neîndeplinirii procedurii de citare în faţa primei instanţe. A învederat că nu a fost citat şi nu a cunoscut termenul la care cererea sa a fost soluţionată, neputând astfel să-şi formuleze apărări.
Recursul este fondat.
Aşa cum rezultă din practicaua sentinţei, condamnatul, aflat în executarea pedepsei, nu a fost prezent la soluţionarea cererii sale de liberare condiţionată, prima instanţă făcând menţiunea că acesta a fost citat telefonic, conform prevederilor art. 175 din Codul de procedură penală.
Din interpretarea textului menţionat rezultă în mod cert că, urmare a citării telefonice, instanţa trebuie să întocmească o notă (referat) în acest sens, care să ateste realizarea procedurii şi să permită verificarea îndeplinirii ei.
Or, în speţă, nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că persoana condamnată a fost într-adevăr citată, încălcându-se astfel prevederile de principiu ale art. 291 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2 din Codul de procedură penală, condamnatul este adus la judecată numai în cazul în care i s-ar putea agrava situaţia sau când instanţa consideră necesară prezenţa acestuia nu exonerează organele judiciare de obligaţia de citare, pentru a-i da posibilitatea celui în cauză să ia cunoştinţă de termen şi să-şi formuleze eventualele cereri sau apărări.
Această vătămare importantă a intereselor condamnatului nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului conform prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
