– să se constate că, în calitate de locatar/utilizator în contractul de leasing nr. XX /22.04.2005 şi-a îndeplinit obligaţiile;
– să fie obligată pârâta -locator/finanţator să încheie contractul de vânzare cumpărare, în formă autentică, pentru autovehiculul marca Volkswagen Pasat, 1,9 Tdi, , ce face obiectul contractului, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de contract vânzare cumpărare, iar pârâta să fie obligată la plata de daune interese, pentru refuzul culpabil, nelegal în executarea obligaţiei de a respecta dreptul său de opţiune;
– să fie obligată pârâta-locator/finanţator, să predea actul de proprietate al autovehiculului, cartea tehnică, cartea de identitate, certificatul de radiere, certificatul de înmatriculare-vizat de organul financiar competent, certificatul de garanţie, precum şi rândul II de chei, cartea de acces şi telecomanda, iar în caz de refuz să se aplice pârâtei şi o sancţiune civilă respectiv, obligarea la daune cominatorii (despăgubiri viitoare) de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea măsurilor dispuse.
S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat în esenţă că, deşi şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin contractul de leasing nr. XX/22.04.2005, achitând la data de 30.01.2009, inclusiv valoarea reziduală, pârâta, deşi notificată cu adresa nr. 82 din 23.02.20009 şi la data de 10.03.2009, prin judecătoresc nu a înţeles să-i predea documentaţia necesară înmatriculării autoturismului precum şi biletele la ordin emise pe numele său cu titlu de garanţie.
In drept s-au invocat prevederile art. 969, 670, 977, 1073 din codul civil, art.282-298, art.274 cod proc. civ. şi O.G. nr. 51/1977 privind operaţiunile de leasing, modificată, completată şi republicată; Legea nr.287/2006 pentru modificarea şi completarea O.G. nr.51/1997, art.16, art.48 alin.2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta, la termenul de judecată din 1.09.2009 a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanţie a Băncii Comerciale Române SA pentru următoarele motive:
– Contractul de leasing financiar încheiat între societatea pârâtă şi SC PC D-D SRL, cu nr. XX/26.04.2005 a fost finanţat de SC Banca Comercială Română SA;
– Obiectul contractului de leasing financiar a fost finanţarea autovehiculului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare SA-06-JCV;
– Cartea de identitate a autovehiculului de mai sus se află în posesia SC Banca Comercială Română SA, care are obligaţia să o remită pârâtei pentru a putea fi înaintată utilizatorului la încheierea contractului de leasing financiar.
S-a solicitat obligarea chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă .
La termenul din 6.10.2009 pârâta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii în lipsa dovezii de îndeplinire a procedurii prealabile, conform art. 720 ind. 1 cod proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului. Tribunalul A reţinut în fapt următoarele:
Părţile au încheiat la data de 22.04.20005 contractul de leasing nr. xx în baza căruia reclamanta a fost pusă în posesia autoturismului marca VW Passat , având obligaţia de a achita ratele de leasing şi celelalte sume stabilite în contract conform graficului de rambursare.
Durata contractului a fost negociată la 60 de luni, până la 26.04.2010, conform capitolului IV pct. 4.5, iar valoarea reziduală nu a fost stabilită prin contract.
Anexa nr. 1 la contractul de leasing depusă de reclamantă în justificarea cererii nu priveşte contractul nr. xx/22.04.2005, ci contractul nr. xx din 28.04.2005 care nu face obiectul investirii instanţei.
La data de 03.02.2009, pârâta a emis factura zz pe numele reclamantei pentru suma de 9.197,90 lei, reprezentând valoarea reziduală, diferenţa de curs la rata de capital şi taxă, sumă care a fost achitată de către aceasta din urmă la data de 30.01.2009, cu ordin de plată .
La data de 10 martie 2009, reclamanta prin executor judecătoresc a notificat pârâta la sediul acesteia , cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a valorii reziduale şi a obligaţiei de predare a actelor de înmatriculare a autovehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing , deşi sediul social, conform menţiunii din era la o alta adresa , sediu menţionat în factura fiscală nr. yy /3.02.2009, achitată de reclamantă la 30.01.2009.
Prin înscrisul depus la dosar , care are menţiunea olografă a numărului de înregistrare , reclamanta solicită pârâtei să-i fie înmânate actele de proprietate ale autovehiculului.
In conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 şi alin.5 cod proc. civ., având în vedere excepţia invocată de pârâtă, Tribunalul a dispus depunere certificatului constatator, privind societatea pârâtă, cuprinzând date despre sediul social, eliberat de Oficiu Registrului Comerţului precum şi înscrisurile doveditoare ale încercări de conciliere, potrivit modalităţilor şi termenelor prevăzute de art. 720 ind. 1 cod proc. civ. .
Astfel, la termenul din 13 octombrie 2009 s-a solicitat reclamantei depunerea dovezilor de comunicare către pârâtă a adresei . prin care se solicită acordul pârâtei la plata anticipată a ratelor de leasing financiar nr. xx/22.04.2005,si a adresei prin care pârâta este convocată la conciliere pentru data de 05.03.2009 .
Reclamanta nu a făcut dovada comunicării pretenţiilor sale şi a temeiului legal precum şi a actelor doveditoare pe care se sprijină acestea, în una din formele prevăzute la art. 720 ind. 1 alin. 2 şi nici dovada îndeplinirii termenului prevăzut la alin.5 al aceluiaşi articol, în cazul în care comunicarea s-ar fi realizat la sediul social şi pârâtul nu ar fi dat curs convocării.
Lipsa acestor dovezi, coroborată cu înscrisul comunicat executorului judecătoresc pentru notificare, prin intermediul acestuia a pârâtei, care a fost expediat la o altă adresă decât cea rezultând din certificatul constatator a fi sediul social al pârâtei la data notificării au fost de natură a forma convingerea instanţei cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, conform art. 720 ind. 1 cod proc. civ.
De asemenea în lipsa acestor dovezi nu se poate stabili dacă corespondenţa purtată de reclamantă cu pârâta este anterioară sau ulterioară adresei , privind notificarea cesiunii încasării ratelor de leasing şi a accesoriilor din contractul nr. xx/2005, comunicată reclamantei de către Banca Comercială Română SA.
In ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului reclamantei privind natura juridică a litigiului invocată la termenul din 16.01.2010, Tribunalul a apreciat-o ca nefondată.
Astfel, Tribunalul a reţinut că sfera litigiilor comerciale este reglementată potrivit criteriilor stabilite prin art. 3-6 din codul comercial, referitoare la faptele de comerţ. Acestea sunt fie obiective, datorită naturii lor juridice sau pentru motive de ordine publică, fiind calificate ca atare prin lege, fie subiective în considerarea calităţii de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.
Tribunalul a apreciat că, stabilirea naturii juridice a cererii de chemare în judecată a avut la bază criteriile stabilite prin dispoziţiile codului comercial citate, acestea furnizând premisa intrisecă la care face trimitere art. 720 ind. 1 din codul de procedură civilă, întrucât contractele de leasing încheiate între două reprezintă potrivit art.3 pct.2 cod com., atât fapte de comerţ obiective, dată fiind natura juridică a operaţiunilor de finanţare şi cedarea folosinţei cât şi subiectivă, potrivit art. 4 din cod com. datorită calităţii de comerciant a părţilor raportului juridic.
Aşa fiind, împrejurarea că reclamanta în calitate de persoană juridică interesată, prin reprezentantul său legal ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale la soluţionarea litigiilor în materie comercială, ca şi consecinţele nerespectării lor nu s-a conformat exigenţelor legale, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada comunicării acestora pârâtei la sediul social menţionat în registrul comerţului.
S-a constatat că, în raport de limitele investirii, acţiunea comercială formulată are caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului întrucât tinde la aducerea în patrimoniul reclamantei a unui bun evaluabil în bani, împrejurare în raport de care s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 ind. 1 din Legea nr.146/1997, timbrarea acţiunii.
Prin urmare şi sub acest aspect s-a încadrat în ipoteza dispoziţiilor imperative ale alin.1 art. 720 ind. 1 cod proc. civ.
Pentru aceste motive, Tribunalul având în vedere dispoziţiile art. 720 ind. 1 cod proc. civ. a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei .
In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, Tribunalul, având în vedere că pârâta la patru termene de judecată a fost citată cu menţiunea timbrării, Tribunalul, văzând prevederile art. 20 alin.1 şi alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată şi constatând că procedura de citarea cu pârâta a fost îndeplinită la sediul social, iar pârâta nu s-a conformat, a anulat ca netimbrată cererea.
