Comunicarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă membrului cooperator. Menţiuni obligatorii
Legea nr. 1/2005
Hotărârea nr. 11/15.12.2006, emisă de Uniunea Naţională
9 i
a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M.
Potrivit art. 51 alin. (1) lit. a) din Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenţia individuală de muncă, aprobate prin Hotărârea nr. 11/15.12.2006, emisă de Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M., decizia de încetare a raporturilor de muncă se comunică membrului cooperator în scris şi trebuie să conţină obligatoriu motivele care determină încetarea raporturilor de muncă.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 6675 din 26 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 4307/16.12.2010, Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ
şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul I.N. împotriva pârâtei SCM U. Alexandria, reprezentată prin preşedintele C.M., aşa cum a fost completată.
Prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din menţiunea aflată la poziţia 17 din carnetul de muncă, prin decizia SCM U. Alexandria nr. 274/12.11.1986, reclamantul a fost cooptat prin transfer în interesul serviciului. Potrivit menţiunilor cuprinse în procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria, în urma analizei activităţii desfăşurate de secţia radio-tv, Consiliul de Administraţie a hotărât în şedinţa din 14.05.2010 mutarea acestei secţii în cadrul spaţiului liber al fostei secţii foto. Decizia de desfiinţare a acestei secţii a fost determinată de refuzul celor doi membri cooperatori de a respecta hotărârea Consiliului de Administraţie de a se muta în spaţiul desemnat. De reţinut este faptul că cei doi membri cooperatori, în speţă reclamantul I.N. şi D.N., au votat împotrivă, însă nu au făcut nicio obiecţie în ceea ce priveşte refuzul de a se muta în noul spaţiu.
Prin hotărârea nr. 1/17.06.2010 a Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria, s-a decis scoaterea din funcţiune a mai multor puncte de lucru, printre care şi reparaţii radio-tv 5245 – reparat şi vândut aparate radio şi tv, hotărâre comunicată reclamantului sub semnătură. Hotărârea nr. 1/17.06.2010 a Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria a fost înregistrată la O.R.C. Teleorman, aşa cum rezultă din rezoluţia O.R.C. Teleorman nr. 2542/22.06.2010 şi din certificatul de înregistrare menţiuni eliberat la data de 13.07.2010.
Potrivit art. 31 lit. j) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, reclamantul avea dreptul să atace injustiţie hotărârile adunării generale a membrilor cooperatori în condiţiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit art. 44 alin. (3) din acelaşi act normativ, hotărârile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi şi ale actului constitutiv pot fi atacate injustiţie în termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat la adunarea generală.
Hotărârea nr. 1/17.06.2010 a Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria nu a fost atacată de reclamant în condiţiile prevăzute de lege, motiv pentru care este definitivă şi executorie. Nu poate fi reţinută critica reclamantului în sensul că, potrivit art. 44 din Legea nr. 1/2005, această hotărâre produce efecte şi este opozabilă terţilor numai de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a VlII-a, având în vedere faptul că, pe de o parte, la data
adoptării acesteia, reclamantul era membru cooperator, neavând deci calitatea de terţ şi, pe de altă parte, decizia contestată a fost emisă la aceeaşi dată cu cea a efectuării menţiunilor în registrul comerţului.
In baza hotărârii nr. 1/17.06.2010 a Adunării Generale Extraordinare, SCM U. Alexandria a emis decizia nr. 15/22.06.2010, decizie prin care, începând cu data de 10.07.2010, convenţia individuală de muncă a reclamantului a încetat.
Conform art. 49 alin. (1) din Hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 11/2006, convenţia individuală de muncă poate înceta pentru motive care nu ţin de persoana membrului cooperator, determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat de membrul cooperator ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
Articolul 1 alin. (2) C. muncii – Legea nr. 53/2003 – prevede că „prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii
specifice derogatorii”. In plus, art. 295 alin. (2) C. muncii mai prevede că acest act normativ se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Articolul 33 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei prevede în mod expres că între societatea cooperativă şi membrul cooperator pot exista raporturi de muncă sau convenţii individuale de muncă, alături de raporturile patrimoniale sau convenţii comerciale cooperatiste. Prin urmare, prevederile Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei nu conţin dispoziţii derogatorii de la Codul muncii, iar astfel cum s-a relevat anterior, de la prevederile acestuia se poate deroga numai prin legi speciale.
In aceste condiţii, excepţia nulităţii deciziei de concediere nr. 14/22.06.2010, emisă de pârâtă, va fi analizată prin prisma prevederilor art. 65 şi art. 74 C. muncii.
Decizia de concediere emisă de pârâtă concretizează o măsură luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi trebuie sa fie deopotrivă legală şi temeinică. Sub aspectul condiţiilor de formă, art. 74 C. muncii prevede că aceasta trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform art. 70 alin. (2) lit. d) C. muncii, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 C. muncii.
Din analiza deciziei contestate în lumina textului de lege sus-menţionat, instanţa constată că decizia de concediere cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege, inclusiv menţiunea că nu există locuri de muncă disponibile, corespunzătoare pregătirii profesionale a reclamantului.
In conformitate cu prevederile art. 65 C. muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia. Potrivit art. 65 alin. (2) C. muncii şi art. 49 alin. (2) din Hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 11/2006, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării; are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi
este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea
activităţii şi nu disimulează realitatea.
Din analiza deciziei de concediere, instanţa constată că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului se impunea, dat fiind hotărârea nr. 1/17.06.2010 a Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria. S-a făcut dovada că pârâta a procedat la reorganizarea activităţii sale, aşa cum rezultă din procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a SCM U. Alexandria din data de 17 iunie 2010 şi din hotărârea nr. 1, adoptată la aceeaşi dată. în condiţiile în care postul ocupat de reclamant nu mai există, concedierea are un caracter efectiv. Având în vedere faptul că este vorba de o concediere în temeiul art. 65 C. muncii, contrar cclor arătate de reclamant în cererea de întregire, prevederile art. 74 lit. d) din acest act normativ nu se aplică în speţa de faţă.
In consecinţă, instanţa a constatat că decizia de concediere nr. 14/22.06.2010, emisă de pârâta SCM U. Alexandria, este temeinică şi legală.
In ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite dispusă prin decizia nr. 96/27.05.2010, instanţa a constatat că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei decizia contestată, nu a dovedit faptul că această decizie a fost executată silit şi nu a arătat motivele pentru care solicită suspendarea executării acestei decizii, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca nefondată.
In raport de cele expuse, acţiunea reclamantului s-a apreciat ca fiind nefondată, astfel că acţiunea a fost respinsă ca atare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamantul I.N. (…)
Analizând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, conform art. 304′ C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Singura critică formulată de recurent se referă la nulitatea deciziei contestate pentru nerespectarea prevederilor art. 65 şi art. 74 C. muncii, referitoare la motivele care determină concedierea.
Curtea reţine că recurentul, în calitate de membru cooperator, şi-a desfăşurat activitatea în baza unei convenţii individuale de muncă. Legea specială aplicabilă, respectiv Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, nu conţine reglementări referitoare la convenţia individuală de muncă, dar, în cauză, este aplicabilă Hotărârea nr. 11/15.12.2006 emisă de Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M., prin care au fost aprobate Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenţia individuală de muncă.
Recurentul consideră că decizia prin care a încetat convenţia sa de muncă este lovită de nulitate absolută, deoarece nu conţine în cuprinsul său motivele care determină concedierea. Potrivit art. 51 alin. (1) lit. a) din Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenţia individuală de muncă, aprobate prin Hotărârea nr. 11/15.12.2006, emisă de Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M., decizia de încetare a raporturilor de muncă se comunică membrului cooperator în scris şi trebuie să conţină obligatoriu motivele care determină încetarea raporturilor de muncă.
In mod corect, prima instanţă a reţinut că decizia contestată conţine toate elementele obligatorii prevăzute de lege, deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia şi din actele care au stat la baza deciziei, intimata a prevăzut motivele care au determinat încetarea raporturilor de muncă, făcând trimitere la art. 68 alin. (1) lit. c) din Statut, art. 59 alin. (1) lit. c) din Regulamentul de ordine interioară şi art. 49 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Naţional al U.C.E.C.O.M. nr. 11/2006. Articolul 49 alin. (1) din Hotărârea nr. 11/2006, la care face trimitere expres decizia de încetare a convenţiei de muncă nr. 14/22.06.2010, reglementează încetarea convenţiei individuale de muncă pentru motive care nu ţin de persoana membrului coopcrator, determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat, ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
In cauză, motivul încetării convenţiei individuale de muncă a fost reorganizarea activităţii, deoarece, prin hotărârea nr. 1/17.06.2010, Adunarea Generală Extraordinară a aprobat scoaterea din funcţiune a mai multor puncte de lucru, printre care şi cel la care îşi desfăşură activitatea recurentul.
în raport de criticile acestuia, Curtea constată că decizia face trimitere şi la această hotărâre, astfel încât, faţă de invocarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Hotărârea nr. 11/2006 şi prin trimiterea la hotărârea nr. 1/17.06.2010, nu se pot reţine susţinerile în sensul că decizia nu cuprinde motivele care au determinat încetarea convenţiei. Cauza încetării a fost, aşa cum am arătat, reorganizarea activităţii prin scoaterea din funcţiune a punctului de lucru „Reparaţii radio-tv 5245”, unde îşi desfăşură activitatea recurentul. Curtea reţine că reorganizarea a avut ca obiect desfiinţarea mai multor puncte de lucru, nu doar a celui în care lucra recurentul, astfel încât nu se poate vorbi de încetarea convenţiei pentru cauze subiective, legate de persoana acestuia.
In conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din Hotărârea nr. 11/15.12.2006 a Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M., desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Sub acest aspect, este de remarcat că atât din decizia contestată, cât şi din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, reiese caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, în realitate având loc o suprimare efectivă şi definitivă a acestuia din structura funcţional-organizatorică a intimatei.
Desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă, din actele care au stat la baza desfiinţării rezultând că este vorba despre o analiză vizând îmbunătăţirea activităţii, fară a disimula realitatea.
In referatul din 31.05.2010 rezultă că s-a urmărit rentabilizarea şi eficientizarea activităţii prin mai buna gospodărire a mijloacelor
materiale. In referat se arată că activitatea radio-tv nu are capacitatea de a crea venituri ca unică sursă de acoperire a cheltuielilor şi de realizare de profit. Deşi iniţial se pusese problema realocării lucrătorilor în spaţiul excedentar al unei altei secţii, faţă de refuzul recurentului
s-a hotărât desfiinţarea activităţii punctului de lucru şi, implicit, a postului ocupat de recurent.
Din actele dosarului rezultă că intimata a urmărit eficientizarea şi coerenţa activităţii, acesta fiind scopul desfiinţării postului şi nu a urmărit înlăturarea unui angajat pentru motive ce ţin de persoana acestuia.
Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate.
