În speţă sunt întemeiate condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi 999 Cod civil, neputând fi înlăturate prin antrenarea răspunderii părinţilor pentru fapta copilului.
Prin Sentinţa civilă nr.859/12.12.2005 a Judecătoriei Gheorgheni a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S. Z., în reprezentarea minorei S. M., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA – S.D.F.E.E. MIERCUREA CIUC, şi în consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei următoarele sume: 2.000 RON despăgubiri materiale, 30.000 RON daune morale, 200 RON despăgubiri civile periodice lunare, începând din 12.03.2004 şi până când există starea de invaliditate şi 100 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 100.000 RON.
În motivarea recursului reclamanta arată că nu s-a refăcut în urma accidentului care s-a produs din vina pârâtei, nu şi-a putut trăi viaţa ca un copil normal, suferind enorm, a fost supusă unor tratamente medicale repetate, are dureri zilnice şi i se administrează în permanenţă medicamente.
Împotriva hotărârii a declarat apel şi pârâta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul de a se constata că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, să se desfiinţeze sentinţa şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Gheorgheni.
În subsidiar apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului a arătat că din actele şi lucrările dosarului nu reiese că anterior producerii accidentului angajaţii societăţii aveau la cunoştinţă că firul de înaltă tensiune este căzut, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, arătându-se că personalul de specialitate nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.
În opinia sa, toţi martorii au dat dovadă de nepăsare totală în a lua măsuri de prevenire, nu au încercat, măcar, să anunţe în orice formă posibilă organele abilitate.
Apelanta consideră că se impune ca noua expertiză medico-legală nr.276/2005, în conformitate cu prev.art.25 lit.b din OG nr. 1/2000, republicată, să fie supusă avizării Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul celui mai apropiat institut de medicină legală, lucru ce nu a fost făcut, sancţiunea fiind nulitatea actului.
În ce priveşte daunele materiale acordate în sumă de 20.000.000 lei, nu trebuia să se ţină seama de mărturia dată sub acest aspect, în condiţiile în care, consultându-se baza de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta nu a fost găsită în baza de date, martora C. M. nedepunând declaraţii de pentru acea sumă pretinsă în perioada 2001-2004.
Apelanta susţine că electrocutarea copilului minor a avut loc în virtutea faptei proprii a victimei (datorate atitudinii culpabile şi neglijenţei părintelui în supravegherea continuă a minorului fără discernământ), situaţie care exonerează total de răspundere societatea în calitate de paznic juridic a liniei electrice, fapta victimei fiind imposibil de prevăzut.
Locul unde s-a produs evenimentul, respectiv stâlpul cu nr.179, nu este amplasat în zona drumului de acces spre cimitir, stâlpul fiind situat pe un teren arabil în afara ariei normale de acces la locul arătat.
Apelanta consideră că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, atâta vreme cât reclamanta s-a autoaccidentat, răspunzătoare de producerea accidentului este însăşi victima, prin atitudinea vinovată a mamei acesteia, care încearcă să obţine foloase nelegale, să beneficieze de despăgubiri civile periodice de 2 milioane lei/lună, nu poate să fie primită deoarece, conform rezoluţiei Institutului de boli cardiovasculare Tg.Mureş, se recomandă un regim de viaţă normal, nefiind indicate eforturile fizice excesiv mari.
Prin întâmpinarea înaintată instanţei la data de 21.02.2006, apelanta S. Z., în reprezentarea minorei S. M., solicită respingerea apelului formulat de apelanta societate, arătând că minora şi în prezent suferă de afecţiuni fizice şi psihice, iar firul de înaltă tensiune care a cauzat accidentul, proprietatea SDFEE era căzut într-un loc pe unde zilnic trec oameni şi copii spre cimitir.
Prin întâmpinarea înaintată instanţei la data de 22.02.2006, apelanta SDFEE solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, reiterând motivele invocate în apelul formulat .
Ţinând cont de prevederile art.282 ind.1 Cod procedură civilă, calea de atac a fost recalificată de tribunal din recurs în apel.
Instanţa a constatat că apelurile au fost formulate în termen.
Instanţa a constatat că apelul declarat de apelanta SDFEE este legal timbrat.
Prin încheierea nr.4/18.04.2006 Tribunalul a admis cererea de asistenţă judiciară formulată de apelanta S. Z., în reprezentarea minorei S. M., şi în baza art.78 Cod procedură civilă a dispus scutirea acesteia de plata taxei de timbru şi timbru judiciar.
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta S. Z., în reprezentarea minorei S. M., instanţa apreciază că suma de 30.000 RON acordată cu titlu de daune morale de instanţa de fond este neîndestulătoare reparării prejudiciului suferit de minoră.
Din actele medicale depuse la dosar rezultă că în urma electrocutării minora a suferit leziuni corporale, precum şi multiple traumatisme, printre care aritmie sinusală şi respiratorie, amnezie, cerebrastenie, angină acută, epilepsie, iar timp de mai mulţi ani de zile în perioada copilăriei a fost supusă la diferite tratamente medicale, care au implicat cheltuieli majore, precum şi suferinţă fizică şi psihică permanentă, nici în prezent nerecuperându-se perfect.
Ca urmare, apreciind că daunele morale acordate de instanţa de fond sunt neîndestulătoare în vederea acoperirii prejudiciului moral suferit de apelantă, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să schimbe în parte hotărârea, obligând pârâta societate să plătească reclamantei daune morale în sumă de 50.000 RON.
Prin decizia civilă nr.103/20.06.2006, pronunţată de tribunalul Harghita, în dosarul nr.276/2006, s-a admis apelul declarat de apelanta S. Z., în reprezentarea minorei S. M., împotriva sentinţei civile nr.859 din 12.12.2005, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni, pe care în baza art.296 C.pr.civilă a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.
A menţinut celelalte dispoziţii atacate.
A respins apelul declarat de apelanta S.C.D.F.E.E. Electrica S.A. prin S. DE D.ŞI F. E. E., Harghita, împotriva aceleaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa această decizie tribunalul a reţinut următoarele:
Examinând apelul declarat de apelanta SDFEE în raport de motivele de apel invocate, precum şi din oficiu conform art.295 teza a II-a Cod procedură civilă, constatat că acesta este neîntemeiat.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 04.04.2001 de Poliţia oraşului Gheorgheni, lucrătorii poliţiei au constatat că în comuna Voşlobeni, sat Izvorul Mureşului, la o distanţă de 230 metri de cimitirul ortodox, pe linia de înaltă tensiune, stâlpul cu numărul 179 la înălţimea de 1,90 metri a prezentat urme de ardere produse probabil prin scurtcircuit la atingerea firului căzut, defecţiunea fiind remediată ulterior de către lucrătorii RENEL.
Deşi apelanta susţine că minora nu a ţinut cont de indicatorul de avertizare montat pe stâlp care interzicea accesul oricui la elementele sub tensiune şi a încercat să apuce cablul electric, această împrejurare nu a fost dovedită, iar a actele dosarului nu rezultă că ar fi existat montată o asemenea inscripţie de avertizare pe stâlp la data evenimentului.
Deşi apelanta arată că nu este permis ca reclamanta să-şi întemeieze acţiunea pe propria sa culpă, fiind nesupravegheată de părinţi în momentul accidentului, tribunalul apreciază că prevederile art.1000 Cod civil nu sunt incidente în speţă, nu a fost săvârşită nici o faptă culpabilă de către minoră care să cauzeze prejudiciu altuia şi care ar fi de natură a atrage după sine răspunderea reprezentanţilor legali. Spiritul art.1000 Cod civil nu constă în aceea de a absolvi de răspundere o terţă persoană care prin intermediul prepuşilor săi, neidentificaţi, este vinovată de producerea unui accident prin neglijenţă.
Ceea ce rezultă cu certitudine din Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni din data de 09.09.2004, şi s-a dovedit prin probele testimoniale administrate de instanţa de fond , este că apelanta-intimată SDFEE avea obligaţia de a întreţine linia electrică în condiţii de siguranţă şi care să permită circulaţia persoanelor sub această linie fără pericol.
Accidentul nu s-a petrecut într-o zonă îngrădită şi inscripţionată cu indicatoare de avertizare, minora nu a pătruns în mod ilegal pe o porţiune de teren pe care nu se permite accesul persoanelor în mod normal, ci a fost electrocutată în timp ce trecea pe terenul agricol spre cimitir, pe care în mod obişnuit circulă consătenii ei.
Aceste aspecte au fost relevate prin declaraţia martorilor audiaţi în cauză, care de asemenea în mod obişnuit au circulat pe acelaşi drum spre cimitir , martorul Ţ. D. I., arătând chiar că în urmă cu 2-3 zile înainte de incident, în timp ce circula cu tractorul, a observat că un fir de pe stâlpul de înaltă tensiune era rupt şi se afla foarte aproape de pământ. Martorul V. M. a declarat de asemenea că înainte cu câteva minute de accident a trecut pe acel drum şi a văzut că firul de înaltă tensiune era rupt.
Chiar dacă în urma cercetărilor efectuate Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către lucrătorii RENEL, lipsind latura subiectivă, tribunalul observă că în mod indubitabil stâlpul de înaltă tensiune aparţine apelantei SDFEE, care are obligaţia de a o întreţine, stâlpul nu se află într-o zonă în care nu este permis accesul persoanelor, iar la data accidentării minorei firul era rupt, provocând astfel electrocutarea minorei care a trecut sub stâlp în drum spre cimitir.
Deşi apelanta a susţinut că din actele dosarului nu rezultă că anterior producerii accidentului angajaţii societăţii avea cunoştinţă că firul de înaltă tensiune era rupt, întrucât nu au fost anunţaţi în acest sens, această împrejurare nu este natură de a o absolvi de răspundere, devreme ce întreţinerea stâlpului electric în condiţii de siguranţă este obligaţia sa, cel mult influenţează latura subiectivă a faptei, neputându-se reţine vinovăţia intenţionată, ci numai culpa.
Astfel, din aceste aspecte dovedite rezultă că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 şi art.999 Cod civil, şi ca urmare apelanta SDFEE are obligaţia de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat prin neglijenţă în mod integral.
În ceea ce priveşte daunele materiale acordate minorei în sumă de 2.000 ROM, tribunalul a apreciat că cuantumul acestora a fost în mod corect stabilit în baza declaraţiei martorei C. M., în perioada de după electrocutare minora având nevoie de supraveghere şi îngrijire, ceea ce nu putea fi asigurată în mod permanent de mama sa, care era încadrată în muncă.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantei societăţi că nici o comisie nu s-a pronunţat cu privire la faptul că minora ar fi rămas cu o infirmitate psihică permanentă, tribunalul constată că actele medicale, raport etc. confirmă că starea de invaliditate a minorei există de la data producerii accidentului, în prezent, şi posibil în viitor, neputându-se încă aprecia până când, prin concluziile Raportului de expertiză efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină-Legală Harghita arătându-se chiar că evoluţia stării de sănătate a minorei chiar s-ar putea agrava . În aceste condiţii tribunalul consideră că soluţia dată de instanţa de fond, prin care s-a dispus plata despăgubirilor civile periodice în sumă de 200 RON lunar, până când există starea de invaliditate a minorei, este corectă, întrucât la data pronunţării hotărârii minora însă nu şi-a revenit în mod complet, neputându-se anticipa modul de evoluţie a infirmităţii psihice.
Deşi apelanta a susţinut că al doilea Raport de expertizare medico-legală efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină-Legală nu a fost avizat de comisia de avizare şi control al celui mai apropiat institut de medicină-legală potrivit prevederilor art.25 lit.b din OG nr. 1/2000, republicată, în speţă Institutul de Medicina legală din Tg.Mureş, tribunalul a observat că acest articol prevede doar obligativitatea avizării de institutul ierarhic superior numai a actelor noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale, iar în speţa dedusă judecăţii a mai fost efectuată o altă expertiză anterior, respectiv Raportul nr.24/05.02.2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC E. SA – S.D.F.E.E. Miercurea Ciuc, solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei intimate S. Z., ca reprezentantă a minorei S. M., modificarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, să se constate că soluţionarea cauzei a avut loc fără a se intra în cercetarea fondului, casarea în întregime a deciziei recurate şi a sentinţei Judecătoriei Gheorgheni, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente , acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs şi apel şi suspendarea executării hotărârilor date de primele instanţe .
În motivarea recursului a arătat că minora S. M. se încadra , la data exercitării căii de atac a apelului şi pronunţarea deciziei civile 103/20.06.2006 în segmentul de vârstă de 14-18 ani, având capacitatea de exerciţiu restrânsă a exercitării drepturilor sale procesuale – art.9 din Decretul nr. 31/1954. Astfel, apare ca ilegal admiterea unui apel declarat de apelanta S. Z. în reprezentarea minorei S. M., părinţii neavând dreptul să îi reprezinte, ci doar să-i asiste.
Era necesar ca instanţa de apel în exercitarea rolului său activ, să ceară completarea probelor, din care să rezulte dacă există sau nu montată o inscripţie de avertizare pe stâlp la acea dată. A încălcat astfel prev.art.129 Cod pr.civilă.
Era necesar ca instanţa de fond, în exercitarea rolului său activ să ceară, pentru a putea pronunţa o hotărâre, completarea probelor, respectiv un raport medico-legal de unde să rezulte clar dacă infirmitatea psihică este sau nu permanentă . Se impunea ca noua expertizare medico-legală nr.276/2005, în conformitate cu prev.art.25 lit.b din O.G. 1/2000, republicată, să fie supusă avizării Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul celui mai apropriat instituit de medicină-legală, lucru ce nu a fost făcut, sancţiunea fiind nulitatea acelui act.
Nu trebuia să se ţină seama de mărturia numitei C. M., atâta vreme cât intimata nu ar fi avut vreodată posibilitatea să plătească câte 300-350.000 lei timp de 50-60 de zile, neavând venituri declarate legal. Martora nu a fost găsită în baza de date la ANAF pentru suma pretinsă în 2001-2004.
Tribunalul Harghita nu a ţinut seama de acea cauză care înlătură răspunderea paznicului juridic al lucrului, respectiv fapta proprie a copilului minor datorată atitudinii culpabile şi neglijenţe a părintelui în supravegherea continuă a minorului fără discernământ, situaţie care exonerează de răspundere societatea lor în calitate de paznic juridic al liniei electrice.
Hotărârea instanţei ca intimata să beneficieze de daune morale de 500 milioane lei este lipsită de temei legal, atâta vreme cât intimata s-a autoaccidentat, răspunzătoare de procedura accidentului este însăşi victima.
Hotărârea ca intimata să beneficieze de despăgubiri civile periodice nu poate fi primită, deoarece prin actele medicale se recomandă un regim de viaţă normal, nefiind indicate doar eforturile excesiv de mari.
Cu toate că reclamanta nu realizează venituri şi nici nu are persoane în întreţinere, îi acordă despăgubiri civile periodice , cu toate că în conformitate cu practica judiciară, suferinţa psihică şi fizică poate să fie temei numai al daunelor morale, acestea fiind menite a constitui o încercare de compensare a suferinţelor produse. Doar în situaţia în care nu ar fi fost admisă la a urma cursuri profesionale pe motiv de incapacitate fizică sau psihică ar fi fost întrunite condiţii de acordare de despăgubiri civile periodice lunare.
Instanţa de recurs trebuie să se pronunţe asupra nepunerii în discuţia părţilor de către Tribunalul Harghita a cererii lor referitoare la efectuarea unei noi expertize , utilă şi pertinentă soluţionării cauzei.
O eventuală silită prin aplicare de poprire asupra conturilor societăţilor opri sechestrare asupra utilajelor de întreţinere a reţelelor electrice ar produce perturbări grave asupra sistemului energetic, nemaiavând posibilitatea să facă plăţi către cei care întreţin buna funcţionare a sistemului electric pe raza judeţului Harghita.
În drept, a invocat Codul civil şi Codul de pr.civilă.
A anexat în probaţiune adresa AFP Gheorgheni.
Intimata S. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii Tribunalului Harghita.
În motivare intimata , a arătat că , devenind majoră, îşi însuşeşte în întregime acţiunea în cauză, precizarea făcută ulterior şi atacare cu apel a sentinţei.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, în limitele conferite de prev.art.306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei S. Z. este neîntemeiată. S-a observat că declaraţia de apel, înregistrată la Judecătoria Gheorgheni la data de 16.01.2006, a fost formulată şi semnată de reclamanta S. M. şi de S. Z., în calitate de reprezentantă a minorei S. M. Într-adevăr, reclamanta S. M. se încadra, la data exercitării căii de atac a apelului şi a pronunţării deciziei recurate, în segmentul de vârstă de 14-18 ani, având capacitatea de exerciţiu restrânsă a exercitării drepturilor sale procesuale, prev.de art.9 din Decretul nr.31/1954, însă reclamanta şi-a exercitat dreptul procesual de a declara apel, în nume propriu, astfel că dispoziţia din dispozitivul deciziei recurate „admite apelul declarat de apelanta S. Z., în reprezentarea lui S. M.”, apare ca o eroare materială a instanţei de apel şi nu ca un motiv de nulitate.
A doua critică de recurs vizează încălcarea de către instanţa de apel a prev.art.129 Cod pr.civilă, însă recurenta a uitat să menţioneze prev.art.1169 Cod civil. Instanţa de recurs a dispus ataşarea dosarului nr.317/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, deoarece recurenta a susţinut că, la data producerii evenimentului, ar fi existat montată o inscripţie de avertizare pe stâlp, inscripţie care să interzică accesul oricui la elementele sub tensiune electrică. Din studiul actelor dosarului penal nu rezultă că ar fi existat o astfel de inscripţie. Planşele foto-criminalistice indică stâlpul pentru curent electric nr.179, stâlp pe care nu era montată nicio inscripţie. Nici din declaraţiile martorilor nu rezultă o atare stare de fapt, astfel că susţinerea recursului nu a fost dovedită.
Critica privind neavizarea expertizării medico-legale nr.276/2005 de către Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale este neîntemeiată. Recurenta a invocat prev.art.25 lit.b din OG nr.1/2000, republicată, potrivit cărora comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează şi avizează actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti.
Recurenta a omis a sublinia însă câteva chestiuni incidentale şi importante. În speţă, adresa nr.276/2005 a Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc – Cabinet de medicină legală Gheorgheni nu reprezintă „o nouă expertiză” şi nici nu a fost efectuată de „serviciile medico-legale judeţene”, aşa cum se prevede în art.25 lit.b din OG nr.1/2000, republicată, ci reprezintă răspunsul medicului specialist legist din cadrul Cabinetului local de medicină legală la setul de întrebări formulate de pârâtă.
După comunicarea adresei sus-menţionate părţilor , reprezentantul pârâtei nu a solicitat termen pentru studierea acestui act , a declarat că nu solicită alte probe, în cadrul concluziilor scrise, nu a formulat critici la adresa actelor efectuate de medicul legist, doar în cadrul motivelor de apel şi apoi de recurs a invocat această probă nouă, care, aşa cum am arătat mai sus, nu este aplicabilă în speţă şi nici obligatorie, rămânând la latitudinea instanţei judecătoreşti, dacă consideră necesară avizarea , să solicite acest aviz (art.25 alin.1 lit.a OG nr.1/200/republicată).
De altfel, pârâta a fost obligată la despăgubiri civile periodice lunare „până când există starea de invaliditate „. În raport de această dispoziţie, are oricând posibilitatea să solicite reexaminarea stării de sănătate a reclamantei.
Declaraţia martorei C. M. a fost luată sub jurământ şi însuşită de către instanţa de fond şi cea de apel, întrucât , pârâta nu s-a opus acestei probe şi nici nu a făcut dovada că ar fi formulat plângere penală împotriva acestei martore pentru fals în declaraţii sau mărturie mincinoasă şi nici împotriva reclamantei S. Z., pentru nedeclararea veniturilor. Deşi obiceiul locului nu poate fi considerat izvor de drept, este îndeobşte cunoscut că în localităţile rurale se prestează activităţi plătite „cu ziua”, fără ca acestea să fie declarate sau impozitate.
În mod corect a reţinut Tribunalul Harghita că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prev.de art.998 şi 999 Cod civil, în speţă, neexistând nicio cauză care să înlăture răspunderea paznicului juridic al lucrului. Răspunderea părinţilor pentru fapta copilului se antrenează în momentul când copilul produce un prejudiciu altei persoane prin fapta sa culpabilă. Aceste condiţii nu există în cauza dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că stâlpul nu avea semnalizări legale de avertizare, astfel că minora nu avea ce să „ignore”. Ca atare, şi daunele morale şi despăgubirile civile periodice au fost corect şi legal acordate, ţinând seama de toate circumstanţele cauzei (vârsta victimei , starea de invaliditate actuală, trauma psihică, starea materială, etc.). Nu s-a putut concluziona că reclamanta are o viaţă normală, având în vedere actele medicale existente la dosar şi concluziile medicului legist.,
Suspendarea executării hotărârii recurate a rămas fără obiect , având în vedere că la al doilea termen de judecată s-a rămas în pronunţare asupra recursului.
Toate cele de preced duc la concluzia că în cauză nu este incident niciun motiv de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate şi nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, în baza art.306 alin.2 Cod pr.civilă. Ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
