Citarea inculpatilor. Citare. Citaţie


Prin sentinta penala nr. 1144 din 26.05.2006, pronuntata în dosarul penal nr. R402/2004, Judecatoria Constanta a respins ca nefondate, cererile de schimbare a încadrarii juridice formulate de inculpatii M.G., T.V. si V.T., i-a condamnat pentru unele faptele, iar pentru altele i-a achitat.

Împotriva hotarârii, au declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta si inculpatii T.V., B.D.D., M.G., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin dercizia penala nr.397 din 8.10.2007, Tribunalul Constanta admis apelurile declarate de Parchet si de inculpatii T.V., B.D.D., M.Gh., a desfiintat sentinta Judecatoriei Constanta si a dispus „ trimiterea cauzei pentru solutionarea fondului cauzei cu respectarea procedurii de citare cu privire la toti inculpatii trimisi în judecata.”

In termen legal, împotriva deciziei pronuntate de Tribunalul Constanta, inculpatul T.V. a declarat recurs.

Recursul este nemotivat, situatie în care instanta îl va analiza din oficiu.

Instanta de apel a dispus desfiintarea sentintei Judecatoriei Constanta cu consecinta trimiterii dosarului în vederea solutionarii fondului cu respectarea procedurii de citare cu privire la toti inculpatii trimisi in judecata.

Mai mult, Judecatoria Constanta ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la faptele retinute în sarcina recurentului inculpat T.V.

In aceste conditii, instanta de apel, în mod corect a dispus desfiintarea si trimiterea spre rejudecare, întrucât, daca ar fi intervenit condamnarea inculpatului în apel pentru o infractiune nesupusa judecatii în prima instanta ar fi fost nelegala, inculpatul fiind lipsit atât de dreptul la aparare cât si de un grad de jurisdictie.

In concluzie, Curtea a apreciat ca recursul este nefondat si l-a respins.