în conformitate cu dispoziţiile art. 35, de la data deschiderii procedurii, nici un act de silită individuală şi directă nu va mai putea fi efectuat faţă de averea debitorului, sub sancţiunea nulităţii. Creditorii bugetari nu sunt exceptaţi de la respectarea acestei norme legale. Dispoziţiile alin. (1) ale art. 134 din O.G. nr. 61/2002 şi din O. G. 39/2003 nu reprezintă derogări de la regula prevăzută la art. 35, deoarece, prin alin. (2) al art. 134 din ambele ordonanţe, se face trimitere la dispoziţiile art. 351 din Legea nr. 64/1995 care prevăd condiţiile în care judecătorul- sindic va încuviinţa continuarea executării silite începute anterior suspendării.
De asemenea, cererea creditorului. bugetar poate fi admisă în condiţiile reglementate de art. 109, care nu sunt îndeplinite, în cazul popririi contului colector, acest cont putând fi debitat numai în conformitate cu prevederile art. 4.
în această situaţie, sumele încasate de creditorii bugetari trebuie să fie restituite averii debitorului.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1996 din 11 noiembrie 2003
Prin încheierea civilă nr. 2854 din 3 iulie 2003, pronunţată de judecătorul-sindic în dosar nr. 6957/2001 s-a dispus continuarea procedurii falimentului debitorului S.C. Alyana Com S.R.L. Cluj-Napoca şi au fost obligaţi creditorii Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi A.J.O.F.M. Cluj să restituie în contul colector al debitorului deschis la B.C. „Ion “Tiriac” S.A. Cluj-Napoca sumele de 39.974.635 lei şi respectiv de 24.474.200 lei.
Judecătorul-sindic a reţinut, din raportul lichidatorului judiciar, că după data deschiderii procedurii creditorii Casa Judeţeană de Pensii şi A.J.O.F.M. Cluj au înfiinţat popriri şi au încasat din contul colector al procedurii de faliment sumele menţionate, fără a fi cuprinse în planul de distribuire către creditori, contrar dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995. în consecinţă, cei doi creditori trebuie să restituie sumele încasate.
împotriva acestei încheieri au declarat recursuri creditorii Casa Judeţeană de Pensii şi A.J.O.F.M. Cluj.
în motivarea recursului declarat de A.J.O.F.M. Cluj se susţine că executarea silită prin poprire efectuată asupra contului colector al debitorului deschis la B.C. „Ion Tiriac” S.A. Cluj- Napoca a fost legală deoarece creanţa trebuia plătită cu prioritate iar dispoziţiile art. 35 nu se aplică măsurilor de executare silită efectuate de instituţiile care administrează creanţele bugetare care se execută conform O.G. nr. 11/1996.
în motivarea recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii se arată că lichidatorul nu a respectat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 64/1995 în sensul că nu a înştiinţat banca la care a deschis acel cont că este un cont colector. De aceea banca a putut efectua plata la cererea creditorului bugetar.
Pe de altă parte, fiind vorba de un act de executare silită el trebuia să fie contestat în condiţiile prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 11/1996.
Examinând recursurile declarate de creditorii Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi A.J.O.F.M. Cluj, curtea de apel constată că sunt nefondate.
Conform dispoziţiilor art 35 al Legii nr. 64/1995, de la data
deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
în speţă procedura falimentului debitorului S.C. Alyana Com S.R.L. Cluj-Napoca a fost deschisă prin sentinţa civilă nr. 3955 din 30 noiembrie 2001 şi creditorii şi-au înregistrat cererile de admitere a creanţelor, inclusiv A.J.O.F.M. Cluj.
De la data deschiderii procedurii nici un act de executare silită individuală şi directă nu mai putea fi efectuat faţă de averea debitorului, sub sancţiunea nulităţii. Creditorii bugetari nu sunt exceptaţi de la aplicarea acestei norme legale şi trebuie să se înscrie cu creanţele lor în procedura colectivă a falimentului. Numai în condiţiile prevăzute de art. 109 al Legii nr. 64/1995 creditorii bugetari pot să se sustragă participării în procedura colectivă, după aprobarea cererii cu acest obiect adresată judecătorului-sindic. în speţă creditorii nu au procedat conform art. 109, ci au poprit şi încasat direct de la bancă din contul colector al debitorului sumele pe care le consideră cuvenite.
în consecinţă dispoziţia judecătorului-sindic de restituire a sumelor încasate este legală iar recursurile celor doi creditori sunt nefondate şi vor fi respinse conform art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu).