Circumstanţe atenuante. Efecte


Prin sentinţa penală nr.109 din 13 iunie 2001 a Judecătoriei Simleul Silvanei, inculpatul SGF a fost condamnat în baza art. 208 alin. 1 şi 4, art. 209 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, reţinându-se şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2 şi 76 lit. c Cod penal, la o pedeapsă de 4 luni închisoare şi în baza art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1966 cu art. 37 lit. a Cod penal la o pedeapsă de 3 luni închisoare. Pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.

Prin decizia penală nr. 124 din 7 noiembrie 2001, definitivă, Tribunalul Sălaj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Simleu Silvanei, a desfiinţat în parte hotărârea şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi 76 lit. c şi în privinţa infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1966. Tribunalul a apreciat că circumstanţele atenuante trebuie reţinute şi în privinţa celei de-a doua infracţiuni, întrucât aceste circumstanţe atenuante influenţează gradul de pericol social al ambelor infracţiuni concurente şi efectele lor se răsfrâng asupra ambelor infracţiuni.

Decizia penală nr.124/07.11.2001 a Tribunalului Sălaj