Cod procedură civilă : art. 190.
Codul familiei: art. 38.
Din economia dispoziţiilor art. 190 din Cod procedură civilă rezultă că în materia divorţului este admisibilă audierea ca martori a rudelor apropiate, deoarece relaţiile dintre soţi, prin natura lor, sunt cunoscute cel mai bine de către rudele soţilor. Înlăturarea ca nesincere a declaraţiilor unor astfel de martori trebuie temeinic motivată, întrucât uneori, în asemenea procese, de divorţ, rudele sunt cele care cunoscut adevăratele relaţii dintre soţi.
În speţă, instanţa de apel a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi la cererea reclamantei pe simplul argument că sunt subiective date fiind relaţiile de rudenie dintre martori şi reclamantă.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale în materia probaţiunii în materia divorţului , deoarece instanţa de apel trebuia să reţină în ansamblul probator şi să acorde valoare juridică declaraţiile martorii audiaţi la cererea reclamantei, aşa cum corect a procedat instanţa de fond, în contextul în care martorii propuşi de reclamantă în dovedirea motivelor de au fost în locuinţa soţilor şi au perceput în mod direct faptele .
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 6/17 ianuarie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 85/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, în dosarul nr. unic 1255/203/2009, acţiunea formulată de reclamanta N.D.M. împotriva pârâtului N.R.I. având ca obiect divorţ cu copii minori, a fost admisă în parte, dispunându-se , printre altele, desfacerea căsătoriei din vina ambelor părţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că din toate declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi din interogatoriul luat reclamantei rezultă că relaţiile dintre soţi sunt iremediabil vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei a devenit imposibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, care în expunerea motivelor de apel a susţinut că în mod greşit s-a reţinut de către judecătorul de fond că din toate probele rezultă că relaţiile de căsătorie sunt iremediabil vătămate.
Prin decizia civilă nr. 115/A/15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba s-a admis apelul declarat de pârâtul N.R.I., s-a schimbat în tot sentinţa atacată , în sensul respingerii acţiunea civilă formulată de reclamanta N.D.M. împotriva pârâtului N.R.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut şi motivat , în esenţă, de către instanţa de apel că criticilor formulate de pârâtul apelant sunt fondate, întrucât
cercetarea depoziţiilor martorilor audiaţi coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, demonstrează însă o cu totul altă stare de fapt.
Nicio probă din dosar nu demonstrează cu certitudine faptul că pârâtul consuma excesiv alcool, pe acest fond devenind violent cu reclamanta, singurii martori care relevă aceste aspecte sunt mama şi sora reclamantei însă depoziţiile acestora trebuie analizate prin prisma gradului de subiectivism ce le poate caracteriza.
Astfel, în timp ce ansamblul probator demonstrează că pârâtul era un bun familist, preocupat de profesie, familie şi copii, personalitatea reclamantei este înfăţişată într-o cu totul altă lumină.
Din analiza depoziţiilor martorilor rezultă că reclamanta era o fire directă, nervoasă, că obişnuia să lipsească anumite intervale de timp de acasă, mai des după ce a început cursurile unei facultăţi din Alba Iulia, timp în care copii rămâneau cu mama acesteia, dar şi cu pârâtul, care de multe ori s-a plâns despre plecările acesteia.
De asemenea, în localitate se zvonea cum că reclamanta ar întreţine relaţii extraconjugale cu alţi bărbaţi şi că aceasta a indus atât în familie cât şi în societate ideea conform căreia ar suferi de o boală incurabilă , ori, după cum s-a demonstrat ulterior, internarea s-a datorat unei operaţii de sterilizare ţinută în secret faţă de pârât iar prin inventarea bolii aceasta a urmărit doar schimbarea comportamentului soţului său, în sensul de a se lăsa de băut.
Prin urmare, întreaga conduită a reclamantei nu poate fi interpretată decât drept o cauză esenţială de dezechilibrare a relaţiilor de căsătorie care a culminat cu separarea în fapt a părţilor prin plecarea reclamantei de la domiciliu.
Cum însă căsătoria nu poate fi desfăcută pentru motive imputabile celui care o cere, în contextul în care pârâtul nu numai că se opune divorţului, dar a şi depus toate eforturile pentru menţinerea căsătoriei, instanţa va constatat neîndeplinirea disp. art. 38 codul familiei.
Raportat la aceste considerente instanţa în baza art. 296 Cod procedură civilă va proceda la admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii de divorţ.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârât şi menţinere ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 80/2010 a Judecătoriei Câmpeni.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit nu a analizat întregul probatoriu administrat cauzei, respectiv în mod nelegal a înlăturat depoziţiile martorilor P.A., U.D. şi G.M.E., pe considerentul că fiind rude cu reclamanta sunt subiective, ceea ce contravine dispoziţiilor legale ce reglementează probaţiunea în materia divorţului.
Se mai susţine că probatoriul administrat cauzei demonstrează cu certitudine împrejurarea că între soţi au apărut de mai mulţi ani grave neînţelegeri, pârâtul consumând în exces băuturi alcoolice, iar pe fondul acesta provoacă scandal, recurgând şi la acte de violenţă faţă de reclamantă, care a fost nevoită să solicită intervenţia organelor de poliţie şi în final părăsirea domiciliului conjugal, soţii fiind despărţiţi în fapt din luna mai 2009.
Recurenta reclamantă mai arată în motivele de recurs că de la data despărţirii în fapt pârâtul nu a încercat o împăcare şi nu a contribuit cu nimic la întreţinerea minorilor, încredinţarea acestora mamei de către instanţa de fond fiind corectă .
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod pr.civilă., art. 274 Cod pr.civilă, art. 38 Codul familie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantă, cu menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate
Prin decizia civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia- Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul formulat de reclamanta N.D.M. şi a modifică decizia civilă atacată în sensul respingerii apelul formulat de pârâtul N.R.I. împotriva sentinţei civile nr.80/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpeni care a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, , Curtea constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ce priveşte probaţiunea în materia divorţului, fapt care a determinat pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice, fiind suspusă modificării pentru cele ce succed.
Astfel, articolul 190 din Cod procedură civilă prevede că ,,În pricinile privitoare la starea civilă sau despărţenie se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi , în afară de descendenţi’’.
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că în materia divorţului este admisibilă audierea ca martori a rudelor apropiate, deoarece relaţiile dintre soţi, prin natura lor, sunt cunoscute cel mai bine de către rudele soţilor. Înlăturarea ca nesincere a declaraţilor unor astfel de martori trebuie temeinic motivată, întrucât uneori, în asemenea procese, de divorţ, rudele sunt cele care cunoscut adevăratele relaţii dintre soţi.
În speţă, instanţa de apel a înlăturat declaraţiile martorilor P.A., U.D. şi G.M.E., pe simplul argument că sunt subiective date fiind relaţiile de rudenie dintre martori şi reclamantă.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale în materia probaţiunii, deoarece instanţa de apel trebuia să reţină în ansamblul probator şi să acorde valoare juridică declaraţiile sus-numiţilor martorii, aşa cum corect a procedat instanţa de fond, în contextul în care martorii P.A., U.D. şi G.M.E. au fost în locuinţa părţilor percepând în mod direct faptele .
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Codul familiei, relaţiile de familie se bazează pe prietenia şi afecţiunea reciprocă între membrii ei.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că fundamentul stabilităţii căsătoriei îl constituie esenţa morală a acesteia, adică afecţiunea şi înclinaţia reciprocă a soţilor, completată cu sentimentul datoriei morale faţă de familie şi societate şi cu comunitatea spirituală dintre soţi.
Articolul 38 al. 1 din Codul familiei prevede că ,,instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă’’
În acest fel, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni de divorţ trebuie să stabilească care este culpa în desfacerea căsătoriei a celor doi soţi.
Pronunţarea divorţului din vina ambilor soţi se poate face atunci când culpa concurentă a soţului reclamant este gravă şi bine stabilită şi ar putea duce ea singură la desfacerea căsătoriei.
Curtea observă că instanţele de judecată anterioare au dat dovadă de rol activ, audiind atât martorii propuşi de reclamantă, cât şi cei propuşi de pârât, tocmai pentru a stabilii adevăratele relaţii dinte soţi. Însă, aşa cum precizam anterior, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat depoziţiile martorilor P.A., U.D. şi G.M.E. care au fost în locuinţa părţilor şi au perceput în mod direct faptele şi care confirmă motivele de recurs ale reclamantei.
Astfel, relevante sub aspectul relaţiilor de familie ale părţilor sunt declaraţiile martorei U.D., mama reclamantei care a declarat că de când a avut copilul cel mare 6 luni majoritatea timpului şi l-a petrecut la Târsa să o ajute pe reclamantă, că până în urmă cu 8-9 ani părţile s-au înţeles relativ bine apoi pârâtul a intrat in patima băuturii si au început certurile în casă şi bătăile, reclamanta fiind agresată de mai multe ori chiar în prezenta martorei şi a fiului cel mare al părţilor, ultima dată când a lovit –o reclamanta a chemat şi Politia, iar pârâtul a spus că îi pare rău că nu a bătut-o şi mai rău.
Mai declarară martora că în ultima perioadă, zilnic pârâtul consuma alcool şi pe acest fond o ameninţă pe reclamantă că o omoară şi că pârâtul nu se ocupă de treburile gospodăriei motivând că el este preot.
Martora U.D. mai declară că de 6 luni de când părţile sunt separate în fapt niciodată pârâtul nu a la reclamantă să încerce împăcarea si nu a contribuit cu nimic la întreţinerea celor trei minori şi reclamanta a plecat de acasă de frica pârâtului.
Declaraţiile martorei U.D., referitoare la modul de comportament necorespunzător al pârâtului faţă de reclamantă, sunt confirmate nu numai de declaraţiile martorei P.A., ci şi de declaraţiile martorei G.M.E.
Astfel, martora P.A. susţine că a fost prietenă cu părţile, că până în urmă cu 6-7 ani i-a vizitat destul de des, că în prezenţa ei de mai multe ori părţile s-au certat, pârâtul i-a adresat chiar injurii reclamantei, că reclamata i s-a plâns că nu se mai înţelege cu pârâtul din cauza băuturii şi a agresat-o, că pârâtul nu o ajuta în gospodărie, cea care o ajuta fiind mama ei.
Martora P.A. mai declară că reclamanta împreună cu copii erau nevoiţi să plece din casă la Casa de copii din Târsa.
Martora G.M.E., sora reclamantei, declară că de mai mulţi ani între părţi au intervenit neînţelegeri datorate faptului că pârâtul a început să bea şi să o jignească pe reclamantă, că în prezenţa ei şi a soţului martorei, pârâtul a vorbit urât cu reclamanta şi a jignit-o spunându-i „javră”, că sora sa i s-a plâns că pârâtul o bate şi o jigneşte .
Mai declară martora că a încercat să-i împace pe soţi şi i-a spus pârâtului să renunţe la băutura şi să o ajute pe reclamantă în gospodărie, la care pârâtul a replicat „ Recunosc , sunt un preot beţiv şi puturos”.
Martora G.M.E. mai arată în declaraţia sa că reclamanta în speranţa de a-şi salva căsnicia s-a gândit să îl mintă pe pârât că ar fi bolnavă ca acestuia să i se facă milă de ea, să nu mai bea şi să-şi poată creşte copii împreună.
Curtea nu poate omite în stabilirea adevăratelor relaţii dinte părţi, declaraţiile date de martorii audiaţi în cauză la cererea pârâtului şi care confirmă motivele de divorţ ale reclamantei.
Astfel, martora B.M., audiată la cererea pârâtului confirmă că pârâtul venea împreună cu copii în barul în care martora lucra, că pârâtul consuma băuturi alcoolice şi că reclamanta i s-a plâns de comportamentul soţului, respectiv că o bate, arătându-i şi o echimoză pe corp, şi că doreşte să divorţeze .
Semnificative sub aspectul comportamentului pârâtului faţă de reclamantă sunt şi declaraţiile martorului N.V.D., tatăl pârâtului, care a declarat că reclamanta i s-a plâns că pârâtul nu o ajută în gospodărie, că martorul mergea în vizită la locuinţa părţilor unde stătea circa 2 săptămâni, perioadă în care erau cazuri când soţii „se înţepau” reciproc, că în prezenţa lui, a fiului cel mare al părţilor şi al mamei reclamantei, pe fondul unei şicanări din partea soţiei pârâtul a prins-o de umeri pe reclamantă, astfel că aceasta a telefonat la politie, iar după o jumătate de oră a venit un poliţist .
Mai declară sus-numitul martor că reclamanta i s-a plâns că a fost lovită de pârât şi că doreşte să divorţeze.
Din coroborarea acestor declaraţii testimoniale rezultă fără echivoc că relaţiile de familie dintre părţi s-au deteriorat din cauza comportamentului pârâtului care la scurt timp după mutarea soţilor din Bucureşti în satul Târsa a început să consume în mod exagerat băuturi alcoolice, iar pe fondul consumului de alcool îi adresa injurii reclamantei şi, mai mult decât atât, de foarte multe ori pârâtul a agresat-o pe soţia sa, pentru ca în ultimul timp să-i adreseze ameninţări cu moartea, determinând-o pe reclamantă să plece de mai multe ori de acasă împreună cu copii, pentru ca în final reclamanta să părăsească domiciliul conjugal în luna iunie 2009, dată de la care soţi sunt separaţi în fapt.
Aceleiaşi probe testimoniale au confirmat susţinerile reclamantei referitoare la agresarea ei de către pârât chiar în faţa copiilor şi indiferenţa manifestată de pârât faţă de treburile din gospodărie, precum şi imposibilitatea reluării convieţuirii soţilor.
Nu mai puţin relevant este înscrisul intitulat ,,Caracterizare’’ emis de Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia depus la dosar de pârât din care rezultă că reclamanta din dorinţa de a-şi menţine căsătoria şi a-l determina pe pârât să renunţe la alcool, a apelat şi la Arhiepiscopie .
Este adevărat, că din probele testimoniale administrate cauzei-declaraţiile martorii B.M., T.C., D.E., F.S.M., rezultă că deteriorarea relaţiilor de familie se datorează şi reclamantei, care, pe de o parte, pe fondul unei firi fragile sub aspect emoţional este extrem de intolerantă, impulsivă, iar, pe de altă parte, a instituit relaţii neprincipiale cu alţi bărbaţi şi l-a indus în eroare pe pârât asupra stării sale de sănătate, spunându-i că suferă de o boală incurabilă şi ascunzându-i adevăratul motiv al internării în spital, comportament de inacceptat într-o relaţie de căsătorie, indiferent de motivul invocat.
Astfel, s-a dovedit cauzei că reclamanta este o fire fragilă, nervoasă, că lipsa de acasă a reclamantei , mai ales după ce a început cursurile facultăţii din Alba Iulia, îl nemulţumea pe pârât şi că în perioada în care a fost internată în spital reclamanta a fost vizitată în permanenţă de un bărbat pe care l-a prezentat drept soţul său, în timp ce aceasta a refuzat vizita pârâtului .
Tot astfel, s-a dovedit cauzei cu răspunsul la interogatoriu, că reclamanta s-a internat pentru a efectuat o operaţie de sterilizare ţinută în secret faţă de pârât, inventând că suferă de o boală incurabilă, conduită care a fost de natură a produce un dezechilibru în relaţiilor de căsătorie, relaţii care au culminat cu separarea în fapt a părţilor prin plecarea reclamantei de la domiciliu.
Curtea constată, în adevăr, că vina destrămării căsătoriei părţilor aparţine într-o oarecare măsură reclamantei, însă separarea în fapt a intervenit pe fondul unor certuri aproape permanente, determinate de atitudinea pârâtului, care pe fondul consumului exagerat de alcool era violent verbal şi fizic, aşa cum corect a apreciat judecătorul de fond.
Pârâtul s-a opus desfacerii căsătoriei, însă opunerea nu a fost însoţită şi de acte concrete pentru reluarea căsătoriei.
Această împrejurare, de opunere constată la admiterea acţiuni de divorţ nu poate constitui un argument decisiv pentru menţinerea unei căsătorii compromise, simpla opunere a sa nefiind suficientă sub acest aspect şi neputând duce la reluarea traiului în comun, cât timp se constată din probatoriul administrat cauzei că relaţiile dinte soţi sunt grav vătămate şi iremediabil vătămate.
Curtea nu neagă faptul că probele administrate cauzei dovedesc că pârâtul a manifesta un comportament deosebit atât faţă de proprii copii, cât şi faţă de cei de la Casa de copii Târsa, cărora obişnuia să le facă mâncare şi să-i ajute la lecţii, însă în materia divorţului aceste împrejurări nu au relevanţă. Ceea ce prezintă relevanţă sunt relaţiile dinte soţi, implicit atitudinea soţilor faţă de căsătorie şi care, în speţă, nu mai sunt caracterizate de afecţiunea şi înclinaţia reciprocă a soţilor, de comunitatea spirituală dintre soţi.
Faţă de considerentele expuse, Curtea consideră că în cauză, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în ce priveşte interpretarea şi aprecierea probelor, întrucât a omis din depoziţiile martorilor audiaţi tocmai acele aspecte care dovedesc că separaţia în fapt a soţilor nu s-a datorat culpei exclusive a reclamantei, ci şi culpei concurente a pârâtului, astfel cum s-a relevat anterior.
Aşa fiind, tribunalul a făcut o greşită aplicare a legii, considerând neîndeplinite în cauză prevederile art. 38 alin. 1 din Codul familiei, privind divorţul.
Prin urmare, Curtea de Apel, conf. art. 312 alin. 1 şi 2 rap. la art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, va admite ca fondat recursul reclamantei N.D.M. împotriva deciziei civile nr.115/A / 2010 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia civilă şi va modifica decizia civilă atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul N.R.I. împotriva sentinţei civile nr.80/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. 1255/203/2009, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică.
