Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată., judecătorii şi procurorii beneficiază de pentru risc profesional, realizată din fonduri bugetare , pentru viaţă, sănătate şi bunuri, dacă acestea sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în aceste funcţii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
În cazul cererii de acordare de despăgubiri ca urmare a decesului unui magistrat se impune a se stabili, prin efectuarea unei expertize medico-legale, dacă decesul magistratului s-a datorat unei împrejurări de natura riscului , profesional, respectiv dacă viaţa şi sănătatea acestuia au fost afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Prin sentinţa civilă nr. 95/1 februarie 2007, Tribunalul Harghita a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, a admis acţiunea formulată de reclamanta B. N. împotriva pârâţilor Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, precum şi cererea de intervenţie formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea lui B. A.-P., prin reprezentant legal B. N., care devine intervenient în interes propriu şi, drept consecinţă:
– a obligat în solidar pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş să plătească reclamantei şi intervenientului suma de 512.460 lei, cu titlu de pretenţii, actualizată cu dobânda legală prevăzută de Codul de procedură fiscală până la stingerea definitivă a datoriei.
– a obligat pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăţilor solicitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, că aceasta este nefondată, deoarece în raport de prevederile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi art. 19 din Legea finanţelor publice, nr. 500/2002, acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat şi acoperă cheltuielile privind despăgubirile acordate pe baza hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a avut în vedere faptul că, la data decesului (9 mai 2005), B. N. – soţul reclamantei şi, respectiv tatăl intervenientului – avea calitatea de magistrat-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, cu o vechime de 18 ani şi 11 luni în funcţia de procuror şi 22 ani, 1 lună şi 21 zile vechime în magistratură, situaţie în care, raportat la prevederile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, beneficia de asigurare pentru risc profesional, constând în afectarea vieţii, sănătăţii şi bunurilor, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în funcţii de judecător şi procuror, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Prin urmare, observând că pârâţii nu s-au pliat obligaţiei legale imperative, de realizare din fonduri bugetare a asigurării în favoarea magistratului defunct, prima instanţă a admis acţiunea în despăgubire formulată de soţia şi fiul minor al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii, solicitând modificarea ei integrală, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondată şi, respectiv, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce-i priveşte pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.
În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, că hotărârea primei instanţe este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât dreptul magistratului de a beneficia de o asigurare nu s-ar fi putut concretiza decât în măsura în care acesta ar fi încheiat un contract de asigurare cu o societate de asigurări, ceea ce în cauză nu s-a realizat. În plus, prevederile art. 77(78) din Legea nr. 303/2004 nu instituie o obligaţie a unităţii de a încheia un contract de asigurare, ci doar un drept al salariatului de a solicita încheierea contractului sau plata primei de asigurare, situaţie în care nu există în speţă fapta ilicită a angajatorului, de natură a atrage răspunderea materială a acestuia.
Recurenţii au mai susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi pentru că aceasta a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ignorând dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, conform cărora magistraţii beneficiază de asigurare din fonduri bugetare, pentru bunuri, viaţă şi sănătate, însă numai pentru risc profesional, urmând ca prin hotărâre a guvernului să se stabilească şi condiţiile în care se va realiza decontarea primelor de asigurare.
În ceea ce-i priveşte pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, aceştia au susţinut, prin motivele de recurs, excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive în cauză, întrucât nu s-a dovedit că ar fi prejudiciat, într-o formă sau alta, prin diverse acţiuni sau inacţiuni, drepturile şi interesele antecesorului reclamanţilor.
De asemenea, cu referire la fondul cauzei, au susţinut că acţiunea este nefondată, întrucât magistratul în cauză nu a avut încheiată o asigurare pentru risc profesional.
Examinând recursurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că aceste sunt întemeiate, astfel că vor fi admise, însă pentru alte considerente decât cele relevate prin memoriile de recurs, după cum rezultă din cele prezentate în continuare:
Este incontestabil că, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii şi procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fonduri bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, dacă acestea sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în aceste funcţii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Din examinarea textului de lege menţionat, rezultă instituirea în favoarea magistraţilor a unui drept de asigurare „ope legis”, în virtutea căruia, în măsura în care se produce un eveniment de natura celui descris, se naşte şi dreptul magistratului de a beneficia de o despăgubire, în limita stabilită de legiuitor.
Nu este prevăzută, însă, în sarcina magistratului, obligaţia încheierii unui contract de asigurare, ci doar durata în timp a dreptului la asigurare – respectiv până la eliberarea din funcţie (art. 78 alin. 2), limita maximă a despăgubirii şi condiţiile de exercitare a acestui drept, scop în care, prin art. 78 alin. 3 s-a prevăzut adoptarea ulterioară a unei hotărâri de guvern.
Nu se poate conchide, însă, că neadoptarea până în prezent a unui astfel de act normativ, este de natură a nega dreptul magistratului la beneficiul despăgubirii prevăzute de art. 78 alin. 1, întrucât acesta derivă direct din lege, singura condiţie care trebuie îndeplinită fiind aceea a producerii unui eveniment care să poată fi încadrat în categoria riscului profesional.
Raportat la cele anterior relevate, Curtea a constatat că în cauza dedusă judecăţii se impune a se stabili, prin efectuarea unei expertize medico-legale, dacă decesul magistratului–procuror B. N. s-a datorat unei împrejurări de natura riscului profesional, respectiv dacă sănătatea şi viaţa acestuia au fost afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în care scop s-a solicitat reclamantei depunerea înscrisurilor medicale de care înţelege să se folosească în susţinerea pretenţiilor formulate, precum şi administrarea oricărei alte probe, necesare şi utile, inclusiv testimonială, cu referire la evenimentele derulate în perioada imediat premergătoare producerii evenimentului generator al despăgubirii pretinse.
Pentru considerentele expuse, observând că prima instanţă nu s-a preocupat deloc de lămurirea acestor aspecte, esenţiale pentru adoptarea unei soluţii legale şi temeinice, Curtea a constatat incidenţa prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recursurile supuse examinării fiind dată fără a se fi intrat în cercetarea fondului cauzei.
Drept consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, coroborate cu cele dispuse prin Decizia nr. XXI/12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a admis recursurile deduse judecăţii, a casat sentinţa civilă atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în scopul administrării probelor menţionate, precum şi a celor care ar reieşi ca fiind utile, din dezbateri.
De asemenea, s-a solicitat reclamantei depunerea la dosar a actelor de stare civilă, (naştere şi căsătorie), respectiv a certificatului de deces, precum şi detalierea modului de determinare a cuantumului despăgubirii pretinse, în acest sens urmând a fi solicitate relaţii concrete şi de la fostul angajator al magistratului-procuror decedat.
