C. muncii, art. 270
Bunurile constatate lipsă la inventariere se evaluează şi se înregistrează în la valoarea contabilă. Lipsurile
imputabile se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire, determinată potrivit Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2861/2009′”.
Pagubele constatate la inventariere, imputate persoanelor
vinovate, se evidenţiază în în conturi analitice dis-
7 *
tinete, iar în cadrul acestora, pe fiecare debitor, urmărindu-se recuperarea lor potrivit legii.
Angajatorul nu a dovedit înregistrarea prejudiciului în contabilitate, motiv pentru care nu se poate reţine că acesta îndeplineşte condiţia de certitudine prevăzută de lege.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 6206 din 12 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 923/28.01.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Regionala de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA, în contradictoriu cu pârâtul T.F., ca nefondată.
In considerentele hotărârii judecătoreşti, prima instanţă a reţinut că reclamanta Regionala de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA a promovat acţiune împotriva pârâtului pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 146,8 de lei. Potrivit Raportului de ccrcctare al Depoului Bucureşti Călători, în urma verificării instalaţiei I.C.L. a locomotivei DA 1203 s-a înregistrat un consum anormal de motorină, vinovat de acesta fiind mecanicul de locomotivă, care, potrivit art. 6 din fişa postului, avea obligaţia de a conduce economic, fară depăşirea consumurilor normate.
Potrivit dispoziţiilor art. 271 alin. (1) C. muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia (culpa) salariatului. De asemenea, numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii legale atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlăturând această răspundere. Mai mult, pentru a da naştere răspunderii, prejudiciul trebuie să întocmească cumulativ anumite trăsături: să fie real şi cert, să fie cauzat
direct angajatorului, să fie material şi să nu fi fost reparat la data la care angajatorul solicită acoperirea pagubei.
In ceea ce priveşte caracterul de certitudine a prejudiciului, aceasta implică determinarea întinderii lui, pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului. Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic
întinderea cuantumului pagubei. In prezenta cauză, reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă certitudinea prejudiciului cauzat acesteia de către pârât, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, în lipsa unor date concrete care să ateste supraconsumul de motorină, a prezentării unor instrucţiuni pentru citirea înregistrărilor efectuate de instalaţiile I.C.L., simpla prezentare a unor diagrame, neînsoţite de instrucţiuni de explicitare a acestora, nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului.
Potrivit art. 270 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile delictuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau din alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. A rezultat că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Sub aspectul vinovăţiei s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit în ce a constat conduita necorespunzătoare a pârâtului în deservirea locomotivei prin raportare la sarcina acestuia de serviciu, ci a pornit de la premisa că instalaţia I.C.L., care măsoară consumul de motorină, prin datele indicate în diagrame, determină şi instituie o prezumţie de vină a salariatului în exploatarea locomotivei. Instanţa a apreciat că o faptă, chiar producătoare de daune, dacă nu are un caracter ilicit,
nu poate atrage răspunderea patrimonială. In speţă, caracterul ilicit al faptei săvârşită în legătură cu munca nu a fost dovedit.
Din raportul de cercetare s-a reţinut existenţa unui supraconsum de motorină rezultând din diferenţa dintre cantitatea de motorină absorbită din rezervorul principal şi consumul M.D. Un asemenea
supraconsum a apărut indicat într-o diagramă întocmită pe baza înregistrărilor din memoria instalaţiei montată de societatea SC S. Craiova. Pentru instalaţia respectivă nu a fost depus certificatul de omologare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 11/1994, astfel că indicaţiile instalaţiei respective din punct de vedere metrologic nu au putut fi considerate în mod absolut certe, decât în măsura în care s-ar corobora cu alte mijloace de probă administrate în proces.
In legătură cu condiţia existenţei prejudiciului, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării lui în evidenţele contabile ale unităţii, iar supraconsumul de motorină la locomotiva desenată de pârât a fost stabilit ca urmare a citirii şi interpretării diagramelor I.C.L., fară a exista la dosar date concrete privind supraconsumul de motorină, întrucât motorul diesel a funcţionat la parametri normali. In plus, unitatea angajatoare nu a invocat nereguli privind sigiliul aplicat, acesta nefiind rupt sau violat.
In consecinţă şi pentru toate considerentele arătate, a fost respinsă ca nefondată acţiunea.
împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-reclamantă Regionala de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Pretenţiile recurentei se referă la prejudiciul în valoare de 146,8 de lei, cauzat de intimat, care îndeplinea funcţia de mecanic de locomotivă, care, potrivit art. 6 din fişa postului, avea obligaţia de a conduce economic, fară depăşirea consumurilor normate.
Susţinerile recurentei în sensul că intimatul a produs prejudiciul imputat prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu sau vinovăţia acestuia nu au fost dovedite în cauză, deşi aceasta avea sarcina probei, atât în calitate de reclamantă, potrivit art. 1169 C. civ. 1864, cât şi în calitate de angajator, potrivit art. 287 C. muncii, în varianta în vigoare la data soluţionării litigiului. Potrivit dispoziţiilor legale invocate, angajatorul avea obligaţia de a depune toate dovezile de care înţelegea să se folosească până la prima zi de înfăţişare. Reclamanta nu a depus dovada înscrierii prejudiciului în contabilitate şi nu a probat fapta ilicită şi vinovăţia intimatului-pârât.
In recurs au fost depuse dovezi cu privire Ia abateri disciplinare mai vechi, dar acestea nu au legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu ce face obiectul prezentului litigiu.
Instanţa de fond a reţinut că existenţa unui supraconsum de motorină rezultă din diferenţa dintre cantitatea de motorină absorbită din rezervorul principal şi consumul M.D., potrivit înregistrărilor din diagrama întocmită pe baza înregistrărilor din memoria instalaţiei montată de societatea SC S. Craiova. Certificatul de omologare pentru instalaţia respectivă, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 11/1994, a fost depus în recurs, dar recurenta nu a dovedit vinovăţia intimatului în producerea prejudiciului.
In privinţa prejudiciului, instanţa de fond a reţinut în mod corect că un prejudiciu cert presupune determinarea întinderii lui, pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.
Potrivit Legii contabilităţii şi Ordinului nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele vinovate de producerea lor. Imputarea acestora se face la valoarea de înlocuire, aşa cum a fost definită în prezentele norme. Bunurile constatate lipsă la inventariere se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea contabilă. Lipsurile imputabile se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire, determinată potrivit prezentelor norme. Pagubele constatate la inventariere, imputate persoanelor vinovate se evidenţiază în contabilitate în conturi analitice distincte, iar în cadrul acestora, pe fiecare debitor, urmărindu-se recuperarea lor potrivit legii. Recurenta nu a dovedit înregistrarea prejudiciului în contabilitate, motiv pentru care nu se poate reţine că acesta îndeplineşte condiţia de certitudine prevăzută de lege.
Din toate acestea, Curtea constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa cumulativă a condiţiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, potrivit art. 270 C. muncii.
Faţă de toate aceste considerente, reţinând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
