Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 , astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 şi respectiv prin Legea nr. 74/2007, în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa 2 lit.a necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor sau , după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate , cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, în cazul imobilelor ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat. În condiţiile în care imobilul în litigiu se încadrează în prevederile legale enunţate mai sus, iar prefectura a transmis primăriei dosarul privind notificarea iniţială a reclamantei, în raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001, primarul era obligat să procedeze la reexaminarea solicitării reclamantului şi constatând că în urma modificărilor aduse prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, imobilul din litigiu este supus restituirii în natură , trebuie să se emită o nouă dispoziţie prin care să se decidă restituirea în natură , corelativ cu stabilirea obligaţiei de menţinere a afectaţiunii imobilului pe perioada prescrisă de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 2901/21 decembrie 2006, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta B. R. M. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Reghin prin Primarul municipiului Reghin.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei integrală, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, după apariţia Legii nr. 247/2005, reclamanta a reluat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, adresând pârâtei o nouă notificare, la care aceasta nu a răspuns, astfel că soluţia primei instanţe este nelegală, cu atât mai mult cu cât, în urma modificărilor aduse prevederilor art. 16 din lege, sunt supuse restituirii în natură şi imobilele ocupate de unităţi de învăţământ.
Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 294 – 295 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 şi, respectiv, prin Legea nr. 74/2007, în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2, lit. a), necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social – culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate, cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, în cazul imobilelor ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior).
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, imobilul din litigiu se încadrează în prevederile legale enunţate, fiind ocupat de Grădiniţa nr. 3 Reghin.
Este adevărat că prin Dispoziţia nr. 515/19 decembrie 2001, Primăria Reghin a respins cererea reclamantei, de restituire în natură a imobilului şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, concomitent cu transmiterea dosarului de notificare Prefecturii Mureş, iar această soluţie a fost menţinută ca atare prin decizia nr.4013/14 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările înregistrate la prefecturi şi pentru care nu au fost încheiate procese-verbale de consemnare a sumelor propuse ca despăgubiri, se vor înainta entităţilor învestite, potrivit Legii nr. 10/2001, cu soluţionarea acestora.
De asemenea, textul art. 25 alin. 2 prevede că dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi în situaţiile în care, în urma reanalizării proceselor – verbale încheiate de prefecturi şi în care sunt consemnate sume care urmează a se acorda ca despăgubire, se constată că, potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea în natură este posibilă, ori notificanţii nu sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri.
În speţă, Prefectura judeţului Mureş a şi uzat de prevederile legale anterior enunţate, astfel că, prin adresa nr. 16796/DII din 21 septembrie 2005, a transmis pârâtei Primăria municipiului Reghin un număr de 88 dosare depuse în condiţiile aplicării Legii nr. 10/2001, printre care şi dosarul nr. 10404/2001, privind notificarea iniţială a reclamantei.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că pârâta era obligată, în raport de dispoziţiile legale enunţate, să procedeze la reexaminarea solicitării reclamantei şi, constatând că, în urma modificărilor aduse prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, imobilul din litigiu este supus restituirii în natură, nefiind posibilă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, să emită o nouă dispoziţie, prin care să decidă restituirea în natură, corelativ cu stabilirea obligaţiei de menţinere a afectaţiunii imobilului pe perioada prescrisă de acelaşi text de lege, în situaţia în care acesta este şi în prezent afectat exclusiv şi nemijlocit activităţii de învăţământ.
În acelaşi context, nu prezintă relevanţă împrejurarea că reclamanta s-a adresat pârâtei cu o nouă notificare, întrucât dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII obligă la reexaminarea situaţiei juridice a imobilului prin raportare la actualele prevederi ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.
De asemenea, nu constituie o piedică în soluţionarea favorabilă a acţiunii reclamantei nici decizia nr. 4013/14 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la acel moment şi faţă de care, într-adevăr, nu era posibilă restituirea în natură a unui imobil ocupat de o unitate de învăţământ, însă prin aceeaşi hotărâre nu a fost negat dreptul reclamantei la măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, în actuala reglementare a legii, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 2, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, decât în cazurile expres prevăzute de lege, or, imobilul din litigiu nu se încadrează într-o astfel de excepţie.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că soluţia respingerii acţiunii reclamantei este nelegală, astfel că, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de aceasta şi a schimbat integral sentinţa atacată, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la emiterea dispoziţiei de restituire în natură, conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.
