Nepronunţarea primei instanţe asupra tuturor petitelor din cererea de chemare în judecată cu care a fost investită echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 297 Cod pr. civilă , cu consecinţa desfiinţări sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 7 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.1084/96/2006 s-a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Harghita invocată de pârâta C. Topliţa Societate Cooperativă, s-a respins acţiunea reclamantei P. A. fată de pârâţii STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUN. TOPLIŢA şi MUNICIPIUL TOPLIŢA PRIN PRIMAR B. N., s-a admis acţiunea reclamantei P. A. prin mandatar C. I. împotriva pârâtului „C. T.” SOCIETATE COOPERATIVĂ şi în consecinţă:
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 1707/27 Noiembrie 2006, dată de Biroul de carte funciară Topliţa a fost restabilită situaţia anterioară în Cartea funciară nr.7061 Topliţa cu privire la imobilul din litigiu şi prin urmare reclamanta a renunţat la acest capăt de cerere.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocat de Cooperativa meşteşugărească C. urmează să se reţină următoarele:
Potrivit art. 26 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la decizia de rezolvare a notificării prin care persoana îndreptăţită cere măsuri reparatorii pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat.
Chiar dacă nu există o astfel de decizie, refuzul, celui notificat, de a se pronunţa, se contestă tot la tribunal, ca primă instanţă, din considerente de simetrie cu dispoziţiile care reglementează instanţa competentă să cenzureze dispoziţia prin care trebuie să se soluţioneze notificarea
Potrivit dispoziţiilor Legii 10/2001 prin persoană juridică deţinătoare sau entitate învestită cu soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, trebuie să se înţeleagă acea persoană care are puterea şi competenţa de a angaja patrimonial persoana juridică, indiferent dacă este regie autonomă, societate comercială sau instituţie publică .
Deşi, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege şi nu Ministerului Finanţelor Publice.
Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, stipula că primăria era entitatea obligată la restituire .
Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Faţă de aceste dispoziţii legale susţinerea pârâtei Municipiul Topliţa în sensul că trebuie să reprezinte Statul Român nu poate fi primită, iar persoana deţinătoare a imobilului este pârâta Cooperativa meşteşugărească C.
În ce priveşte modalitatea de preluarea a imobilului, respectiv o decizie a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Harghita, urmează să se reţină că sunt incidente dispoziţiile Legii 10/2001. Potrivit pct. 1.4 lit.c din HG nr. 498/2003, coroborat cu art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.10/2001, republicată (art.2 lit.g, în redactarea anterioară) prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi acele imobile care au fost preluate de stat cu titlu valabil – astfel cum este definit prin art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 – adică cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării.
Textul invocat are rolul de a acoperi orice alte situaţii decât cele enumerate la literele a – g, astfel încât legea să reglementeze toate cazurile în care statul a preluat imobile de la particulari şi să delimiteze, în aria celorlalte situaţii de preluare, imobilele preluate cu titlu valabil – în funcţie de accepţiunea dată de art. 6 al Legii nr. 213/1998 – de cele preluate fără un titlu valabil, în legătură cu care, potrivit alineatului 2 al art.2, persoanele îndreptăţite îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Din copia notificării depuse la dosar, rezultă că reclamanta, în termenul prevăzut de lege a depus cererea de restituire la pârâta Cooperativa meşteşugărească C., dar persoana deţinătoare nu a emis dispoziţia motivată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta Pui Ana cât şi pârâta „C.T.” Societate Cooperativă.
Reclamanta P. A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul obligării unităţii administrativ-teritoriale deţinătoare a terenului, respectiv a Mun.Topliţa, persoană juridică de drept public reprezentată de primarul B. N., să emită şi să comunice dispoziţia privind restituirea în natură a terenului, urmând ca situaţia juridică a construcţiilor aparţinând Cooperativei „C.” din Topliţa să fie reglementată potrivit dispoziţiilor Codului civil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea atacată se referă strict doar la obligarea emiterii şi comunicării deciziei motivate de soluţionare a notificării, fără ca instanţa de fond să se fi pronunţat asupra cererii cuprinse în acţiunea introductivă privind emiterea dispoziţiei de restituire în natură şi liber de orice sarcini a terenului.
S-a mai arătat că potrivit Deciziei nr.157/1979 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Jud.Harghita, suprafaţa în litigiu a fost trecută în proprietatea Statului Român şi în administrarea Consiliului Popular alo or.Topliţa, precum şi în folosinţa Cooperativei Meşteşugăreşti.
Consiliul local al mun.Topliţa prin Hotărârea nr.146/22.12.2003 a decis retragerea şi încetarea dreptului de folosinţă gratuită exercitat de Cooperativa C., stabilind totodată că acesteia i-ar reveni obligaţia să acorde despăgubiri.
Raportând această hotărâre la dispoziţiile art.107 din Legea nr.1/2005 rezultă că persoana juridică deţinătoare a terenului este Mun.Topliţa şi nu Cooperativa „C.”, aflată în situaţia unui detentor precar ce nu poate dispune în vreun fel asupra acestuia.
Ca urmare, Mun.Topliţa în calitate de persoană juridică deţinătoare trebuie să fie obligat la emiterea şi comunicarea dispoziţiei privind restituirea terenului în natură şi liber de orice sarcini. Această obligaţie revine primarului, în calitate de reprezentant al municipiului.
Datorită lipsei unui titlu în baza căruia Cooperativa „C.” să poată dispune cu privire la terenul în litigiu, chiar şi în situaţia în care i s-ar achita despăgubiri echivalente cu valoarea lui, ea tot nu ar putea dobândi dreptul de proprietate asupra acestuia.
Singura modalitate prin care aceasta ar putea dobândi dreptul de proprietate îl constituie cumpărarea de la titularul de drept, respectiv Mun.Topliţa, în conformitate cu prev.art.107 din Legea nr.1/2005.
Cu privire la posibilitatea instanţei de a obliga unitatea deţinătoare la restituirea în natură, în privinţa căreia instanţa de fond a omis să se pronunţe s-a invocat Decizia nr.1567 din 13.02.2006 a ÎCCJ prin care s-a statuat că o asemenea dispoziţie nu echivalează cu o substituire a instanţelor în îndeplinirea atribuţiilor autorităţii administrative, ci reprezintă o aplicare a disp.art.25 din Legea nr.10/2001 rep.
Pârâta „C. T.” Societate Cooperativă a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile atacate şi respingerea acţiunii formulate.
În motivarea apelului s-a arătat că terenul în litigiu a fost cooperativizat şi face obiectul Legii nr.18/1991.
Acest imobil aparţinând CAP-ului a fost schimbat cu alt imobil învecinat aparţinând Statului Român şi doar o parte din teren a fost atribuit cooperativei pentru a ridica construcţii.
S-a mai menţionat că au în folosinţă o suprafaţă foarte mică din terenul care a aparţinut reclamantei, o mare suprafaţă din acest teren este ocupat de alte societăţi care sunt proprietarii clădirilor edificate şi care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi curte, astfel că în mod greşit a fost chemată în judecată cooperativa.
Notificările nu au fost depuse la cooperativă şi reclamanta trebuia să se îndrepte către toţi cei care folosesc terenul.
Instanţa de fond trebuia să dispună efectuarea unei expertize topografice, să identifice terenul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu în baza efectului devolutiv prev. de art.295 C.pr.civ., instanţa a constatat că apelurile declarate sunt fondate în sensul celor ce urmează:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita la data de 28.11.2006 reclamanta Pui Ana a chemat în judecată pe Statul Român prin Consiliul local al mun.Topliţa reprezentat de primarul B. N., Mun.Topliţa prin primarul B. N., Cooperativa Meşteşugărească „C.”Topliţa şi Oficiul de şi Publicitate Imobiliară Harghita, solicitând să se dispună:
– constatarea faptului că terenul intravilan situat în mun.Topliţa, str. Borsecului, nr. 26 în suprafaţă de 8100 mp înscris în CF nr.7857 Topliţa, nr.top.650/3/1, iar ulterior în CF 7857/C, CF 491, 491/S/l, 491/S/II, 491/S/III Topliţa, în care a fost transnotat din CF nr.7061, a fost preluat în proprietatea Statului Român în mod abuziv, în baza Deciziei nr.157/1979 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Jud.Harghita, pe baza unui schimb efectuat cu CAP Topliţa, fără acordul ei şi al defunctului ei soţ, decedat în anul 1990, care erau proprietarii de drept ai acestuia, fiind dat în administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al or.Topliţa, precum şi în folosinţă fără plată şi fără termen Coop.Meşteşugăreşti „M. C.” din Topliţa, antecesoarea pârâtei Cooperativa Meşteşugărească „C.”Topliţa;
– constatarea nulităţii absolute şi anularea tuturor înscrisurilor şi încheierilor de carte funciară în baza cărora s-au efectuat modificări ale situaţiei juridice cu privire la suprafeţele de teren înscrise în CF 7061 de 3491 mp cu nr.top 650/3/2 şi de 93 mp cu nr.top 651/3, prin radierea acestor înscrieri, inclusiv a celor de sub B 12, 13 şi 14, respectiv anularea încheierii de sistare a acestei CF;
– obligarea primarului mun.Topliţa să emită şi să-i comunice dispoziţia privind restituirea în natură şi liber de orice sarcini a terenului în suprafaţă de 8.100 mp, urmând ca în baza acesteia să îşi reînscrie dreptul de proprietate în CF, iar situaţia juridică a suprafeţei aflate sub construcţiile a cărei proprietară este pârâta Cooperativa Meşteşugărească „C.”Topliţa, să fie soluţionată potrivit dispoziţiilor dreptului comun;
– în subsidiar, obligarea pârâtei Cooperativa Meşteşugărească „C.”Topliţa să emită şi să-i comunice decizia de soluţionare a notificării, respectiv să-i achite contravaloarea terenului ocupat de construcţii, în raport cu preţul actual de vânzare al acestuia, determinat printr-o expertiză de specialitate;
– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
După cum s-a văzut, prima instanţă a obligat pârâta Cooperativa Meşteşugărească „C.”Topliţa să emită şi să comunice reclamantei Pui Ana decizia motivată de soluţionare a notificărilor pe care i le-a înaintat în data de 4.06.2001 şi 16.07.2001, respingând acţiunea faţă de pârâta Primăria mun.Topliţa.
Astfel, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra petitului privind obligaţia unităţii deţinătoare la restituirea în natură şi liber de orice sarcini a imobilului teren intravilan, situat în mun.Topliţa, str.Borsecului nr.26, în suprafaţă de 8.100 mp, înscris în CF 7857/C, CF 491, 491/S/l, 491/S/II, 491/S/III sau în subsidiar obligarea unităţii deţinătoare să achite contravaloarea terenului ocupat de construcţii, în raport cu preţul actual de vânzare al acestuia, determinat printr-o expertiză de specialitate.
Sub acest aspect este relevantă Decizia nr.1567 din 13.02.2006 a ÎCCJ care statuează că obligarea unităţii deţinătoare la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, nu echivalează cu o substituire a instanţelor în îndeplinirea atribuţiilor autorităţii administrative, ci reprezintă o aplicare a disp.art.23 devenit art.25 din Legea nr.10/2001 rep.
De asemenea prima instanţă va proceda la identificarea imobilului printr-o expertiză tehnică topografică, se va clarifica dacă este ocupat de construcţii, dacă a făcut obiectul Legii 18/1991 şi se va determina cu exactitate cine este unitatea deţinătoare, cu menţiunea că prin unitate deţinătoare se înţelege nu numai titularul dreptului de proprietate ci orice entitate juridică care are un drept de a-l deţine. Adică, o stare de drept potrivit căreia aceste persoane juridice stăpânesc aceste bunuri ca urmare a transmiterii de către proprietar a dreptului, ca aceste persoane juridice să folosească aceste imobile.
Prin urmare, văzând că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nepronunţându-se asupra pretenţiilor mai sus arătate, în baza art.297 C.pr.civ., s-au admis apelurile declarate, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
