Legea nr. 10/2001. Contestaţie formulată împotriva dispoziţiei emisă de primar. Calitatea de persoană îndreptăţită Primari, primării


În condiţiile n care prin dispoziţia emisă de primar în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 li s-a recunoscut reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii , în cadrul contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva acestei dispoziţii nu se mai poate pune în discuţie calitatea acestora de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece acesta ar însemna să li se îngreuneze situaţia în propria cale de atac.

Prin sentinţa civilă nr. 331 din 17 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost admisă plângerea formulată şi precizată de petenţi, împotriva Dispoziţiei nr.2/25.01.2002 emisă de viceprimarul comunei Ghindari şi, în consecinţă a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură către petenţi a imobilului clădire presă de ulei şi teren aferent în suprafaţă de 1800 mp, imobilul înscris în C:F. 154/II Ghindari sub A+9 şi situat în localitatea Ghindari, nr. 471.

Apelul declarat de pârâta Federalcoop Mureş, pentru Cooperativa de Consum Ghindari a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr. 12/A din 25 februarie 2003 şi a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârâta Federalcoop Mureş, reprezentantă a Cooperativei de Consum Ghindari, a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare.

În esenţă, instanţa de recurs şi-a motivat decizia arătând că în considerentele hotărârii atacate nu se fac referiri cu privire la apărarea recurentei prin care se susţine că petenţii nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul dispoziţiilor art.3 şi 22 din Legea nr.10/2001.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat ca în rejudecare să se analizeze şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus, la rândul său prin Decizia nr.148/A din 22 iunie 2006, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 155 din 01.02.2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Ghindari şi, apoi a respins ca rămasă fără obiect acţiunea reclamanţilor şi totodată a fost respinsă cererea reconvenţională.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat apel reclamanţii (petenţii) cerând admiterea plângerii, anularea dispoziţiei atacate, restituirea în natură a imobilului şi anularea ca netimbrată a acţiunii reconvenţionale.

În motivarea apelului reclamanţii susţin că, există o contradicţie între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia deoarece, pe de o parte, constată lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor iar, pe de altă parte, a respins acţiunea reclamantei P. Z. M. recunoscând implicit calitatea procesuală activă.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, conform art. 295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat având în vedere următoarele considerente:

În fapt, toţi reclamanţii, împreună au formulat o notificare Primăriei comunei Ghindari prin care au solicitat restituirea unui imobil situat în localitatea Ghindari, nr. 471, teren şi construcţii.

Primăria comunei Ghindari emite la data de 25 ianuarie 2002 Dispoziţia nr. 2/2002, prin care propune acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţia presă de ulei şi teren aferent pe considerentul că pe acest teren s-a construit de către Cooperativa de Consum Ghindari un atelier de tâmplărie.

Împotriva acestei Dispoziţii reclamanţii au formulat o plângere (contestaţie) solicitând restituirea în natură a imobilului.

Aşa cum corect s-a reţinut de către prima instanţă, în prima judecare a fondului, susţinerile Cooperativei de Consum Ghindari nu au fost dovedite şi anume că, presa de ulei nu mai există, aceasta fiind înlocuită cu o altă construcţie, documentele depuse, contract încheiat la 05.07.1968 şi decizia nr. 111/1969, atestă doar înţelegerea dintre două instituţii ale statului la acea vreme, însă, finalizarea acestor lucrări nu s-a probat.

La solicitarea Cooperativei de Consum Ghindari, instanţa de recurs a dispus a se lua în discuţie calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a reclamanţilor.

Curtea a reamintit că obiectul cauzei îl constituie o contestaţie, întemeiată pe dispoziţiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 şi această contestaţie a fost formulată chiar de către reclamanţi. De asemenea, emitentul Dispoziţiei, adică Primăria comunei Ghindari nu a contestat calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, ba chiar le-a recunoscut această calitate atunci când a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobil.

Cooperativa de Consum Ghindari nu a atacat Dispoziţia emisă de primărie (de altfel, nici nu are calitate, având în vedere că procedura specială reglementată de Capitolul III din Legea nr. 10/2001 deschide calea contestării doar celui care a solicitat restituirea imobilului) şi singurii care au contestat-o au fost reclamanţii. Or, a stabili în cadrul contestaţiei că reclamanţii nu au calitatea de moştenitori ai celor care au deţinut anterior preluării de către Statul Român a imobilului, adică de persoană îndreptăţită, ar însemna să-şi îngreuneze reclamanţii situaţia în propria cale de atac.

Prin urmare, Curtea a constatat că emitentul dispoziţiei a recunoscut reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi că, acest aspect nu poate face obiectul unei contestaţii.

Legat de acest aspect, Curtea a constatat că Tribunalul Mureş se află într-o confuzie, echivalând lipsa calităţii procesuale active cu lipsa calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii. Este evident că toţi reclamanţii au calitatea procesuală activă, în contestaţia unei decizii prin care li s-a răspuns solicitării de restituire a imobilului preluat de stat.

Pentru acest considerent, Curtea a respins, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Dacă reclamanţii sunt cei care au contestat dispoziţia, Primăria comunei Ghindari, prin primar, este cea care a emis decizia atacată şi, deci, indubitabil are calitate procesuală pasivă în cauză.

Tribunalul Mureş, văzând procesul-verbal de predare primire, încheiat la data de 05.05.2003, a concluzionat că prezenta cauză a rămas fără obiect şi deci, a respins-o.

Hotărârea primei instanţe este greşită pentru că, deşi imobilul le-a fost predat, nu deţin dovada proprietăţii care, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr.10/2001 este dispoziţia de restituire în natură, ori, în cauză Dispoziţia nr.2/2002 a Primăriei comunei Ghindari este încă în vigoare.

Prin urmare, reţinând că restituirea în natură este posibilă, Curtea va admite apelul, va anula dispoziţia atacată şi va dispune obligarea Primăriei comunei Ghindari să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului, reclamanţilor.

În privinţa acţiunii reconvenţionale, raţionamentul primei instanţe este corect şi soluţia primei instanţe cu privire la această cerere va fi menţinută.