Potrivit art. III din Legea nr. 10/2001 republicată, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţie e , încheiate după data 14 feb. 2001, cu nerespectarea prevederilor OUG nr. 40/1999, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin aceste dispoziţii legale se prevede o competenţă materială specială în favoarea tribunalului, derogatorie de la dreptul comun.
Formularea acţiunii de către reclamanţi după data de 14 august 2002, dată la care era împlinită prescripţia prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu are relevanţă juridică atâta timp cât contractul din litigiu a fost încheiat ulterior, la data de 19 aprilie 2005. Din moment ce notificările formulate în anul 2001 au fost soluţionate după încheierea contractului de vânzare cumpărare atacat, buna credinţă a pârâţilor , care ar atrage aplicarea prevederilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi luată în considerare
Prin cererea înaintată la 21 decembrie 2005 la Tribunalul Mureş, reclamanta I. A., a chemat în judecată pe pârâţii D. A. , SC”ATT”SA Sighişoara şi Municipiul Sighişoara prin primar, solicitând a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.1099/2005 pentru cota de ½ parte din apartamentul nr.III situat în Sighişoara str.H.Teculescu nr.16, intervenit între pârâţii de rând II şi III şi restabilrea situaţiei anterioare în CF 546 Sighişoara, nr.top.1315, în sensul reîntabulării dreptului de proprietate al statului.
Prin sentinţa civilă nr.1804/5 octombrie 2006 a Tribunalului Mureş, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.1099/2005, pentru cota de 1/6 parte din apartamentul nr.III, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Soluţia instanţei de fond a fost apelată în termen legal de către reclamantă, care a solicitat schimbarea în parte a acesteia, în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare sus indicat, pentru cota de 3/6 părţi în loc de 1/6 părţi, cum s-a dispus prin sentinţa atacată, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte financiară.
În termen legal s-a declarat apel şi de către pârâta D. A., care a solicitat în principal anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sighişoara, ca instanţă de drept comun, în conformitate cu art.1 pct.1 C.pr.civ. În subsidiar, se cere schimbarea hotărârii, rejudecarea pricinii şi respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantei, invocându-se respectarea dispoziţiilor legale în materie şi buna credinţă a părţilor contractante.
SC”ATT”SA Sighişoara a formulat apel, conform art.284 C.pr.civ., invocând legalitatea actului de înstrăinare, în sensul că statul era proprietarul apartamentului nr.III, context în care putea înstrăina valabil imobilul iar chiriaşa-cumpărătoare a fost de bună credinţă, neavând cunoştinţă de demersurile făcute de reclamantă la Legea nr.10/2001.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate precum şi în limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Potrivit art.22 din Legea nr.10/2001, pentru restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, persoana îndreptăţită va notifica în termen legal deţinătorul, prin intermediul executorului judecătoresc, care o va înregistra şi comunica în termen de 7 zile. Notificarea înregistrată face dovadă deplină în faţa oricăror autorităţi (persoane fizice sau juridice), sub aspectul respectării termenului de depunere a notificării, chiar dacă aceasta a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că prin dispoziţia nr.1614/2005, emisă de Municipiul Sighişoara (primar), s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru 7 apartamente şi 630 mp teren, în conformitate cu titlul VII al Legii nr.247/2005, întrucât restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri ori servicii nu este posibilă. Pentru apartamentul nr.III din litigiu s-au formulat un număr de 3 notificări, în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001, fiecare notificare vizând câte o cotă de 1/6 parte din apartament (a se vedea filele 21, 23, 25 dosar curte). Cu toate acestea, prima instanţă admiţând cererea reclamantei pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.1099/2005, face referire la cota de 1/6 parte din apartamentul nr.III, în loc de 3/6 parte din acelaşi apartament, astfel cum s-a solicitat, şi se va analiza ulterior.
Cu privire la competenţa materială a instanţei, este de consemnat faptul că, potrivit art.III din Legea nr.10/2001 republicată, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001, cu nerespectarea OUG nr.40/1999, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005. Ca atare, textul de lege menţionat prevede o competenţă materială specială în favoarea tribunalului, derogatorie de la dreptul comun, competenţa aparţinând tribunalului şi nu judecătoriei, astfel cum s-a invocat de către pârâta D. A.
Pe fondul pricinii, formularea acţiunii de către reclamantă după data de 14 august 2002, dată la care era împlinită prescripţia prev. de art.5 din Legea nr.10/2001, nu are relevanţă juridică, câtă vreme contractul din litigiu a fost încheiat ulterior la data de 19 aprilie 2005. Reclamanta a formulat notificări încă din anul 2001, care au fost soluţionate după încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, astfel că buna credinţă a pârâţilor, care ar atrage aplicaţiunea art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu poate fi luată în considerare. De asemenea, susţinerile privitoare la faptul că părţile contractante ar fi fost de bună credinţă sunt neconcludente, în contextul în care din cuprinsul cărţii funciare se poate observa că imobilul a fost naţionalizat şi, cu un minim de diligenţă din partea părţilor contractante se putea afla că s-au formulat notificări în vederea restituirii imobilului.
În fine, potrivit art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative prevăzute de lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune etc., în beneficul chiriaşului pentru imobile (terenuri sau construcţii), notificate potrivit prevederilor legii.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art.296 C.pr.civ., s-a admis apelul declarat de reclamantă în sensul solicitat şi s-a respins ca nefondate celelalte două apeluri formulate de pârâţii D. A. şi SC”ATT”SA Sighişoara.
